Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • g94 8/1 pag. 11
  • Cel care ne va ocroti fauna

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Cel care ne va ocroti fauna
  • Treziți-vă! – 1994
  • Materiale similare
  • O scădere de 73% a populațiilor de specii sălbatice în doar 50 de ani – Ce spune Biblia?
    Alte subiecte
  • Cine ocroteşte fauna Africii?
    Treziți-vă! – 1994
  • Şosele care nu pun în pericol fauna
    Treziți-vă! – 1997
  • Va fi distrus pământul?
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova – 2008
Vedeți mai multe
Treziți-vă! – 1994
g94 8/1 pag. 11

Cel care ne va ocroti fauna

ÎNCĂ DE LA începutul istoriei umane, omul a găsit plăcere în studierea animalelor sălbatice. Din păcate însă, după ce Dumnezeu i-a acordat omului permisiunea de a adăuga la hrana sa şi carne, aprecierea pentru faună a degenerat într-un inutil masacru şi într-o crudă vânătoare de trofee. — Geneza 2:19, 20; 9:2; 10:9; 25:27.

Au existat însă unii oameni care au continuat să admire fauna de pe pământ. Psalmul 104 a fost scris, cu aproximativ 3 000 de ani în urmă, de către un iubitor de animale sălbatice. El menţionează cu numele diferite creaturi sălbatice, ca de exemplu zebra, leul, capra de stâncă, şoarecele de munte şi barza. Studiul efectuat de psalmist asupra păsărilor, cântecului păsărilor şi asupra animalelor sălbatice l-a făcut pe acesta să izbucnească în laude pentru Iehova: „Pe toate le-ai făcut cu înţelepciune“. — Psalmul 104:10–12, 17–21, 24, New World Translation.

Într-adevăr, Iehova Dumnezeu este pe bună dreptate satisfăcut de splendidele sale lucrări de creaţie (Geneza 1:31). De aceea, putem fi siguri că el nu va permite ca fauna care mai rămâne pe pământ să fie ştearsă din existenţă. În conformitate cu aceasta, Dumnezeu l-a inspirat pe psalmist să consemneze unele informaţii care aveau să constituie o veste bună pentru toţi cei care iubesc animalele sălbatice. Ni se spune că „pămîntul . . . niciodată nu se va clătina“ (Psalmul 104:5). O astfel de preocupare faţă de bunăstarea veşnică a planetei le include, cu siguranţă, şi pe creaturile care o populează (Isaia 45:18). Isus Cristos a confirmat preocuparea lui Dumnezeu pentru creaturile sălbatice atunci când a spus: „Nu se vînd oare cinci vrăbii cu doi bani? Totuşi, nici una din ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu“ (Luca 12:6). Preocuparea pe care o manifestă Dumnezeu pentru creaturile sale este subliniată şi de Psalmul 104, versetul 14, unde citim: „El face să crească iarba pentru vite şi verdeţuri pentru nevoile omului, ca pămîntul să dea pîine“.

În armonie cu aceste adevăruri, Iehova Dumnezeu nu-i va tolera la nesfârşit pe oamenii care îl reneagă şi care constituie un pericol pentru viitorul planetei şi pentru cel al faunei sale. Subliniind acest lucru, Psalmul 104 se încheie cu această asigurare: „Păcătoşii vor fi suprimaţi de pe pământ; cât despre cei răi, nu vor mai fi“. — Psalmul 104:35, NW.

Cât de mângâietor este faptul de a şti că Dumnezeu şi-a exprimat hotărârea de a-i ‘distruge pe cei care distrug pămîntul’ (Apocalipsa 11:18). În acel moment, alte profeţii care se împlinesc acum în mod figurativ vor avea o împlinire literală. De exemplu, prin intermediul profetului său Osea, Iehova Dumnezeu declară: „În ziua aceea, voi face pentru ei un legămînt cu fiarele cîmpului, cu păsările cerului şi cu reptilele pămîntului, voi sfărîma din ţară arcul, sabia şi orice unealtă de război; şi-i voi face să locuiască în siguranţă“. — Osea 2:18; Isaia 11:6–9.

Imaginaţi-vă că vă aflaţi în acest viitor paradis pământesc. Cât de încântător va fi! ‘Dar, s-ar putea să vă întrebaţi, ce se cere din partea noastră pentru a moşteni astfel de binecuvântări?’ În primul rând, este necesar să studiem Cuvântul lui Dumnezeu. Apoi, celor care se conformează îndrumărilor Bibliei, Iehova Dumnezeu le face această minunată promisiune: „Cei drepţi vor stăpîni pămîntul şi îl vor locui pe vecie“. — Psalmul 37:29.

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează