Fascinat de simpaticul koala

De la corespondentul nostru din Australia

UNA dintre cele mai încîntătoare surprize trăite în trecut cu ocazia vizitării unor ţinuturi noi şi neexplorate trebuie să fi fost descoperirea unor animale neobişnuite şi interesante. Cu siguranţă, aşa s-a întîmplat în Australia după anul 1788.

Pe atunci, în jurul portului Jackson (actualul Sydney) au fost întemeiate colonii penale formate din deţinuţi aduşi din Anglia în Australia. Zece ani mai tîrziu, un deţinut pus în libertate, devenind explorator, s-a îndreptat spre regiunea muntoasă sudică, pătrunzînd 130 de kilometri spre interior. El a avut o surpriză plăcută cînd a văzut pentru prima dată australianul koala. Acesta era, a scris el, „un alt gen de animal pe care [băştinaşii] îl numesc ‘cullawine’, care seamănă mult cu leneşul american“.

V-ar face plăcere să examinaţi acest încîntător pachet de blană care, două sute de ani mai tîrziu, a devenit o adevărată atracţie pentru turiştii care vizitau această ţară pîrjolită de soare, Australia? Probabil că da, căci dorinţa pe care şi-o exprimă vizitatorii, pe lîngă cea de a vedea un cangur, este ‘cea de a-l vedea şi mîngîia pe acest simpatic ursuleţ de pluş’.

Nu este un urs propriu-zis

Fără îndoială, koala este un animal micuţ şi simpatic. El atinge doar 80 de centimetri lungime şi arată ca un ursuleţ de pluş, cu un bot ca un nasture şi cu o blană frumoasă şi moale. Dar veţi fi probabil surprins aflînd că, de fapt, el nu aparţine familiei urşilor.

Oh, da, el este numit frecvent ursul koala sau ursul australian. Dar toate aceste nume nu sînt potrivite. Departe de a fi din familia urşilor, koala se aseamănă mai mult cu vombatul, un alt mamifer marsupial australian foarte asemănător castorului.

The Australian Encyclopaedia descrie o imagine fascinantă a acestei captivante şi simpatice creaturi: „Koala are corpul robust, blană deasă şi mătăsoasă de culoare gri-cafenie pe spate, şi albă-gălbuie pe piept, urechi rotunde şi mari, acoperite cu blană, şi un bot mare, dur ca pielea, asemănător unei trompe . . . este un bun căţărător, dar pe sol este stîngaci“.

Ajuns la maturitate, koala cîntăreşte circa 14 kilograme. În sălbăticie, poate trăi 20 de ani. În captivitate, unii au trăit pînă la 12 ani.

La fel ca şi cangurul australian, koala este un marsupial (de la cuvîntul latinesc marsupium, care înseamnă „buzunar“ sau „pungă“) şi dezvoltarea sa embrionară este tipică marsupialelor. Micuţi la naştere, puii de koala încă nu sînt complet dezvoltaţi şi intră fără să fie ajutaţi în marsupiul mamei, unde se fixează de unul din cele două mameloane ale sale.

Şase luni mai tîrziu, micuţul urmaş este complet dezvoltat şi poate părăsi marsupiul pentru scurte perioade de timp. Dar după aproximativ două luni, el este chiar prea mare pentru a reintra în el. Ce face el acum? Nici o problemă! El se urcă pe spinarea mamei sale, ţinîndu-se cu putere în timp ce ea se caţără prin copaci.

Însă, aceste călătorii frauduloase nu pot dura veşnic, aşa că după alte cinci sau şase luni, juniorul trebuie să se întreţină singur. Dar pentru această scurtă perioadă de timp, este o privelişte încîntătoare să o vezi pe koala-mamă transportîndu-şi fericită puiul, care se ţine cu putere de blana ei. După ce îşi părăseşte mama, tînărul koala duce o viaţă relativ solitară şi nu intră în contact cu alţii decît în timpul împerecherii.

O dietă alcătuită din frunze

Numele koala provine dintr-un cuvînt indigen care face aluzie la faptul că animalul bea foarte puţin. Dar cum poate el trăi fără apă? Asimilînd roua şi umezeala din frunzele de eucalipt cu care se hrăneşte.

Frunze de eucalipt? Da, koala mănîncă circa 50 de soiuri diferite de eucalipt, dar mai puţin de o duzină din ele constituie hrana lor favorită. Unele specii mai cunoscute de eucalipt sînt: Eucalyptus tereticornis, Eucalyptus punctata şi Eucalyptus globulus.

Un koala adult consumă zilnic circa un kilogram, un kilogram şi jumătate de frunze, mestecîndu-le bine, fără grabă. Ei îşi petrec cea mai mare parte a timpului sus în eucalipţi, coborînd doar pentru a se deplasa la un alt eucalipt. Pe sol ei se deplasează greoi şi neîndemînatic.

Întrucît sînt animale nocturne, cea mai mare parte a zilei o petrec dormind, cocoţaţi pe cele mai înalte crăci ale copacilor. Incomod? Se pare că nu, iar poziţia aceasta le oferă o protecţie excelentă împotriva eventualelor animale de pradă.

Pot fi domesticiţi?

Dacă sînt luaţi de foarte mici, koala pot fi domesticiţi şi devin animale de casă afectuoase. Un cuplu din North Queensland a crescut un pui de koala de cînd acesta avea trei luni. Fiind foarte micuţă ea plîngea în fiecare noapte pînă într-o zi cînd i s-a găsit o „mamă“ sub forma unei blăni de koala înfăşurată în jurul unei perne şi aşezată în coşul ei. Pînă cînd a fost suficient de mare pentru a mînca frunze de eucalipt, Teddy — acesta era numele ei — a fost hrănită cu lapte de vacă, pe care îl lingea ca o pisicuţă.

Problema a fost că Teddy s-a obişnuit atît de mult cu oamenii, încît nu suporta să fie lăsată singură şi îi plăcea să fie plimbată ca un copil. Ea a devenit o adevărată pacoste. Viaţa ei fericită a durat 12 ani. Într-adevăr, koala pot fi domesticiţi, dar în Australia este în prezent ilegal să fie ţinuţi ca animale de casă.

Cîndva decimaţi, dar în prezent protejaţi

La începutul secolului, koala erau atît de numeroşi, încît se spune că pe continent existau milioane. Dar, ei erau o pradă foarte uşoară, dat fiind faptul că dorm ziua pe ramurile de eucalipt, astfel încît mii dintre ei au fost ucişi doar din distracţie.

Apoi, cînd blana lor moale de culoare gri-argintie a început să fie solicitată, a început un adevărat masacru. De exemplu, în 1908 numai în Sydney au fost vîndute aproape 60.000 de blănuri de koala. Iar în 1924, din statele orientale ale Australiei au fost exportate peste două milioane de blănuri.

Din fericire, guvernul federal australian a observat că această creatură simpatică era ameninţată cu dispariţia, şi în 1933 a emis o lege pentru interzicerea exportului de koala şi de produse derivate din acesta. Koala este acum o specie ocrotită.

Alte ţări au încercat să ţină aceste animale în grădinile lor zoologice, dar fără succes. Este dificil să li se furnizeze dieta lor specială de frunze proaspete de eucalipt. În statul american California s-a obţinut însă succes, în mare parte deoarece climatul de aici este prielnic cultivării eucalipţilor. Acum, grădinile zoologice de la San Diego şi Los Angeles au populaţii de koala sănătoase şi viguroase. Mai recent, cîţiva koala au fost trimişi în Japonia, unde sînt utilizate metode studiate cu atenţie pentru a-i menţine într-o bună stare de sănătate. — Vezi Treziţi-vă! din 22 august 1986, engl.

Va supravieţui simpaticul koala?

Dacă se iau măsuri preliminare pentru prevenirea distrugerii lor iraţionale, este posibil ca perspectivele sale de supravieţuire să crească. Autorul Ellis Troughton şi-a încheiat cartea sa Furred Animals of Australia cu această dorinţă plină de speranţă: „Fascinantul koala este cu totul inofensiv oriunde s-ar afla. Ce încîntare ar fi pentru toţi dacă ei ar fi atît de numeroşi, încît să viziteze gospodăriile şi suburbiile aşa cum o face adesea oposumul! Fie ca numărul lor să crească în mod miraculos, iar ei să poată mînca în pace frunze în rezervaţiile naturale“.

Iubitorii de animale de pretutindeni împărtăşesc această speranţă nu numai cu privire la simpaticul koala, ci cu privire la toate creaturile minunate care trăiesc alături de noi pe planeta Pămînt, creaturi care au fost aşezate aici pentru plăcerea şi bucuria noastră.

[Legenda fotografiei de la pagina 16]

Un koala adult consumă circa un kilogram, un kilogram şi jumătate de frunze de eucalipt pe zi, mestecîndu-le bine, fără grabă