Tinerii se întreabă . . .

Ce este rău în faptul de a fi sarcastic?

‘Eşti destul de deştept . . . pentru un idiot!’

‘Este o rochie frumoasă. Păcat că nu ţi se potriveşte pe talie!’

‘Ultima dată cînd am văzut un asemenea machiaj a fost la circ.’

CUVINTELE tăioase, indiferent de scopul lor, pot răni adînc amorul propriu al unei persoane. Chiar cînd sînt spuse în glumă, cuvintele sarcastice pot avea drept rezultat duşmănii, sentimente rănite, prietenii ruinate.

Este posibil însă ca tu să fii sarcastic din fire. Prietenii tăi izbucnesc în rîs la replicile tale usturătoare şi umilitoare. Ei te susţin şi te încurajează să spui cuvinte şi mai înţepătoare. Sau, este posibil ca sarcasmul să fi devenit principalul tău mijloc de apărare. Înarmat cu cuvinte tăioase, răneşti şi loveşti pe oricine atentează în vreun fel la bunăstarea sau la eul tău. Poate chiar te surprinzi uneori spunînd cuvinte aspre părinţilor sau fraţilor tăi.

Sarcasmul nu trebuie respins în totalitate. În formele sale mai blînde, el poate fi amuzant. Uneori, sarcasmul poate exprima sentimente profunde. De exemplu, Biblia arată că apostolul Pavel, Iov şi chiar Dumnezeu au uzat de sarcasm pentru a exprima o indignare justificată (Iov 12:2; Zaharia 11:13; 2 Corinteni 12:13). Însă, sarcasmul crud sau răutăcios nu este altceva decît o dovadă de agresivitate şi violenţă. Aşa cum arată autoarea Mary Susan Miller în cartea sa Childstress!, acesta este o modalitate de „a lovi şi răni“, însă cu „arme mai acceptabile din punct de vedere social“ decît pistolul sau cuţitul.

Totuşi, mulţi consideră remarcile tăioase, sarcastice doar un alt mijloc de a exprima umorul. Ce este rău, atunci, în acesta?

Doar o distracţie inofensivă?

„La locul meu de muncă, spune Eric, toţi sînt sarcastici. În general, sarcasmul este privit ca o glumă.“ Să observăm remarca interesantă făcută de New York Times: „Psihologii spun adesea . . . că bărbaţii reacţionează cu mai mult entuziasm la umorul «caustic» decît femeile“. Băieţii adolescenţi pot găsi, aşadar, o adevărată delectare în a-i tachina, cicăli şi molesta pe alţii verbal.

Este adevărat că sarcasmul blînd poate fi amuzant. Dar cînd tinde spre răutate, durerea cauzată de remarca tăioasă poate rămîne mult timp după ce rîsul dispare (compară cu Proverbele 14:13). Adesea, un schimb plăcut de cuvinte se transformă într-o discuţie aprinsă. Un tînăr a spus: „Cînd ai fost adînc rănit de ceea ce a spus cineva, rişti să-i răspunzi folosind cuvintele cele mai tăioase care există. Atunci nu mai este o simplă glumă; tu încerci cu adevărat să-l răneşti pe celălalt. Şi sarcasmul poate fi o armă ucigătoare“.

Într-adevăr, cuvîntul „sarcasm“ derivă dintr-un verb grecesc care înseamnă literalmente „a sfîşia carne“ (compară cu Galateni 5:15). Întocmai cum un cîine se serveşte de colţii săi ascuţiţi pentru a sfîşia carnea de pe un os, tot la fel individul sarcastic îl poate despuia pe un altul de demnitatea sa. Aşa cum spune Journal of Contemporary Ethnography: „Esenţa sarcasmului . . . este ostilitatea sau dispreţul făţiş“. Indiferent că este vorba de un atac direct, de o umilire subtilă sau de nişte cuvinte spuse din greşeală, o remarcă răutăcioasă, sarcastică face din cineva un obiect de batjocură — o victimă.

Cu ce consecinţe? „Sarcasmul te poate face să te simţi cu adevărat prost“, explică Josh, în vîrstă de 19 ani. Dauna poate fi însă de durată mult mai lungă. În cartea ei Toxic Parents, dr. Susan Forward arată ce anume se întîmplă atunci cînd părinţii utilizează un limbaj jignitor: „Am văzut mii de pacienţi răniţi în amorul propriu de un părinte care a . . . «glumit», spunîndu-le că erau stupizi, urîţi sau nedoriţi“. Să ne imaginăm, aşadar, care ar putea fi efectele sarcasmului crud asupra unui prieten, a unei cunoştinţe sau a unui frate. Dr. Forward conchide: „Umorul care îi umileşte pe alţii poate fi extrem de dăunător“. — Compară cu Proverbele 26:18, 19.

Nu este de mirare deci că o carte referitoare la dezvoltarea copilului conchide: „Sarcasmul . . . ar trebui să dispară pentru totdeauna din limbajul uman. În general el ofensează, adesea răneşte profund şi aproape întotdeauna degenerează într-un dialog steril“.

Evitaţi vorbirea nechibzuită

Dar dacă utilizarea unei vorbiri sarcastice a devenit la tine un obicei adînc înrădăcinat? În acest caz, este timpul să înveţi să gîndeşti înainte de a vorbi. Înţeleptul rege Solomon a spus: „Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decît de la el“. — Proverbele 29:20.

Vorbirea nechibzuită poate fi deosebit de distructivă cînd este utilizată de membrii familiei. De ce? „Deoarece opiniile lor sînt de cea mai mare importanţă pentru noi“, explică Penny, în vîrstă de 16 ani. Însă cartea Raising Good Children îl citează pe educatorul John Holt spunînd: „Foarte des membrii familiei îşi revarsă unii asupra altora toată durerea şi frustrarea pe care o simt, lucru pe care nu ar îndrăzni să-l facă cu altcineva“. Membrii familiei se cunosc reciproc atît de bine încît înclină să fie intoleranţi faţă de defectele celuilalt; spiritele se aprind uşor şi începe schimbul de cuvinte sarcastice.

Biblia spune pe bună dreptate: „Cine vorbeşte mult nu se poate să nu greşească, dar cel ce–şi ţine buzele este înţelept“ (Proverbele 10:19). Joanne, în vîrstă de 18 ani, a învăţat acest lucru: „Înainte de a vorbi, trebuie să te gîndeşti cui îi vorbeşti şi ce intenţionezi să-i spui“. Dacă te simţi tulburat pe plan afectiv, nu te grăbi să–ţi exprimi sentimentele. Mai degrabă stai o clipă şi întreabă-te: ‘Cuvintele pe care vreau să le spun sînt amabile? Este necesar să le spun? Nu voi regreta mai tîrziu că le-am spus?’

Cîntărindu–ţi cuvintele cu grijă, poţi evita rănirea sentimentelor altora şi te poţi scuti pe tine însuţi de o inutilă situaţie umilitoare şi jenantă.

Cînd tu eşti victima

Dar dacă tu însuţi eşti ţinta sarcasmului, probabil din partea unor prieteni sau colegi de şcoală? Înainte de a ceda imboldului de a răspunde cu aceeaşi monedă, aminteşte–ţi că trăim „timpuri grele“ (2 Timotei 3:1–5). Tinerii se confruntă cu foarte multe influenţe. Cartea The Loneliness of Children spune: „Copiii . . . aduc cu ei la şcoală toate prejudecăţile, resentimentele, agresivitatea şi ostilităţile pe care le-au acumulat acasă“. Aceste sentimente de ostilitate se manifestă adesea sub forma unui mod de vorbire ofensator.

Cunoaşterea acestor lucruri te poate ajuta să eviţi tendinţa de a te răzbuna atunci cînd tu eşti victima unui atac verbal (compară cu Proverbele 19:11). Este, de asemenea, util să ne amintim cuvintele apostolului Pavel: „Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău“ (Romani 12:17). Faptul de ‘a întoarce obrazul celălalt’ cuiva care te-a pălmuit cu cuvinte pretinde multă stăpînire de sine (Matei 5:39). Aceasta nu înseamnă însă că nu trebuie să răspunzi nimic atunci cînd vorbirea sarcastică se transformă în insultă — sau ameninţare. Coautorul cărţii Violence, Irwin Kutash, face observaţia: „Afronturile care nu sînt contracarate cu succes pot avea efecte grave asupra victimelor . . . Aceste victime devin ţinte uşoare pentru alte replici umilitoare“.

Uneori însă, poate că împrejurările îţi vor permite să contracarezi un atac verbal nu adresîndu-i celui în cauză cuvinte ofensatoare, ci vorbindu-i în mod calm şi paşnic în particular (Proverbele 15:1).a Joanne a încercat această metodă, spunîndu-i unui coleg de clasă: „Nu mi-a plăcut remarca pe care ai făcut-o în faţa clasei. A fost de-a dreptul jignitoare“. Rezultatul? Joanne spune: „De atunci el m-a respectat şi nu mi-a mai zis niciodată nimic“.

David, în vîrstă de 20 de ani, arată încă o sursă a vorbirii jignitoare, spunînd: „Părinţii sînt consideraţi a fi persoanele care te iubesc cel mai mult; însă ei sînt uneori cei care fac remarcile cele mai jignitoare“. Desigur, ei fac aceasta de multe ori fără să–şi dea seama; încercînd să te corecteze, fără să vrea ei te rănesc adînc. De ce nu ai încerca să discuţi cu părinţii tăi despre aceasta, permiţîndu-le să ştie cum te simţi? Probabil, în viitor, ei vor fi mai sensibili la sentimentele tale.

În sfîrşit, este, de asemenea, util să nu iei lucrurile prea în serios. Autorul Donald W. Ball spune: „Eficienţa sarcasmului . . . rezidă în efectul pe care şi-l propune să-l obţină“. Da, nu face munte dintr-un muşuroi, imaginîndu–ţi că ai suferit o daună ireparabilă din cauza unei remarci răutăcioase. Păstrează–ţi simţul umorului!

Însă cea mai bună modalitate de a evita să fii o victimă a sarcasmului este să eviţi tu însuţi să-l utilizezi. Regula de aur spune: „Deci tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel“ (Matei 7:12). Aplicînd această regulă, poţi evita vorbirea sarcastică şi jignitoare — şi poate şi faptul de a fi o victimă a acesteia.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Vorbirea sarcastică poate răni