Copiii fără adăpost — De ce este atît de greu să poată fi ajutaţi?

La 14 octombrie 1987, micuţa Jessica McClure, din Statele Unite, în vîrstă de 18 luni, a căzut într-un puţ părăsit, adînc de 6 metri. Pe parcursul a 58 de ore de mare încordare, salvatorii au săpat în stîncă încercînd să ajungă la fetiţă. Incidentul a fost comentat pe primele pagini ale ziarelor şi a dat emoţii întregii naţiuni; televiziunea i-a ţinut pe telespectatori cu răsuflarea tăiată pînă cînd Jessica a fost eliberată din groapa întunecoasă.

Dar Jessica avea un cămin. Este ciudat însă că drama copiilor lipsiţi de adăpost este departe de a trezi un asemenea interes. Să fie oare din cauză că starea lor este asociată cu sărăcia? Analizînd situaţia celor nevoiaşi, un redactor al publicaţiei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii intitulată World Health, a declarat: „Săracii din oraşe nu sînt nişte adevăraţi cetăţeni în propria lor ţară, deoarece ei nu se bucură de drepturi politice, sociale sau economice. Săracii îmbătrînesc repede şi mor tineri“. Prin urmare, pentru a fi satisfăcute necesităţile săracilor în privinţa hranei, a îmbrăcămintei şi a locuinţei, ar trebui în prealabil ca guvernele şi oamenii în general să-şi schimbe în mod radical modul de a-i considera pe aceşti nefericiţi.

Cum pot fi ajutaţi unii nevoiaşi?

Idealurile exprimate în Declaraţia Drepturilor Copilului, redactată de Naţiunile Unite, sînt într-adevăr idealuri nobile, dar de ce par oare atît de greu de realizat? (Vezi chenarul.) În general, oamenii iubesc copiii şi doresc pentru ei tot ce este mai bun. În plus, viitorul unei naţiuni depinde de copiii acesteia, lucru subliniat de directorul UNICEF, James Grant, în Latin America Daily Post: „La urma urmei, copiii sînt aceia care vor trebui să-şi scoată ţara din stagnarea economică“. El a declarat că, potrivit unui raport, „faptul de a investi în programe pentru îngrijirea sănătăţii şi pentru învăţămîntul primar poate duce la o creştere semnificativă a productivităţii şi a dezvoltării economice“. Unele ţări, cum este şi cazul Braziliei, sînt foarte conştiente de imaginea negativă pe care o oferă starea acestor copii ai străzilor şi violenţa asociată acesteia. Din fericire, în Brazilia se depun eforturi pentru rezolvarea problemei prin intermediul acţiunilor de caritate, a căminelor pentru adoptarea de minori, a orfelinatelor şi a centrelor de educaţie supravegheată.

Unele guverne îşi dau seama că este mai bine să susţină iniţiativele familiilor şi comunităţilor sărace referitoare la problema locuinţelor decît să susţină construirea propriu-zisă de locuinţe. În felul acesta, săracii înşişi se află la baza schimbărilor.

Astfel, pe lîngă ajutorul primit din partea unor diverse agenţii, familiile sărace trebuie să fie dispuse să-şi facă partea lor. Cînd membrii unei familii rămîn laolaltă şi pun umăr lîngă umăr pentru a-şi rezolva dificultăţile, atunci familia se va descurca mult mai bine pe plan economic şi social. Dacă este nevoie, toţi cei capabili să muncească pot să-şi aducă o contribuţie la bugetul familial.

Cîteva exemple încurajatoare

Unii dintre copiii fără adăpost au reuşit să scape din această situaţie. Iată cazul lui Guillermo. Înainte ca el să se fi născut, familia sa, care locuia într-un mic sătuleţ, s-a mutat, din cauza mizeriei, în capitală. Cînd Guillermo avea trei luni, tatăl său a fost asasinat; apoi, cîţiva ani mai tîrziu, a murit şi mama sa, iar copiii au fost încredinţaţi bunicii. Aşa se face că Guillermo a devenit un copil al străzilor. Zi de zi, timp de cinci ani, a colindat restaurantele şi barurile cerşind cîţiva bănuţi şi hrană pentru familia sa, vagabondînd pe străzi pînă noaptea tîrziu. Unele persoane binevoitoare care l-au remarcat pe stradă l-au învăţat cîteva noţiuni elementare de igienă şi de comportare. Puţin mai tîrziu, el a fost cules de pe stradă de reprezentanţii unei instituţii guvernamentale care l-au internat într-un azil pentru copii; acolo el a primit hrană şi instruire. Nişte Martori ai lui Iehova s-au îngrijit totodată de necesităţile lui spirituale, ajutîndu-l să înţeleagă îndeosebi faptul să există un Creator care se interesează de el. Impresionat de sinceritatea şi amabilitatea Martorilor, Guillermo a declarat mai tîrziu: „Cine ar vrea să-l ajute pe un tînăr care a crescut fără nici o îndrumare şi disciplinare? Numai iubitorii fraţi Martori mi-au acordat acest ajutor, ca să nu mai vorbesc de ajutorul financiar“. Guillermo a fost botezat la vîrsta de 18 ani. În prezent el lucrează la sediul filialei Watch Tower din ţara sa.

João a devenit de asemenea vagabond pe străzi, după ce el şi fraţii său a fost alungaţi de acasă de către tatăl lor care era alcoolic. Dar João a fost angajat de un comerciant şi, dovedindu-se harnic, el a prosperat cîştigîndu-şi în curînd încrederea colegilor de muncă şi a altora. În prezent el este un tată de familie fericit. Să examinăm cazul lui Roberto, care, la 12 ani, a fost de asemenea, alungat de acasă. La început a lucrat ca lustragiu, apoi ca vînzător de dulciuri, iar în cele din urmă a devenit pictor. Faptul că au fost dispuşi să înveţe şi să lucreze i-a ajutat, atît pe João cît şi pe Roberto, să depăşească multe obstacole. Ei îşi amintesc de momentele de îngrijorare şi nesiguranţă pentru ziua de mîine pe care le-au trăit atunci cînd erau nişte copii ai străzii, dar au fost întăriţi datorită studiului biblic pe care l-au efectuat cu Martorii lui Iehova. Aceste cîteva exemple demonstrează faptul că, în mod normal, copiii au aptitudini şi, dacă primesc un ajutor corespunzător, ei pot să învingă împrejurările nefavorabile, fie chiar şi abandonarea lor de către părinţi.

În plus, atunci cînd tinerii primesc din partea părinţilor o îndrumare bazată pe Cuvîntul lui Dumnezeu, rezultă familii stabile şi nu mai apar probleme cum ar fi abandonarea sau agresiunile sexuale împotriva copiilor.

De ce eşuează eforturile oamenilor?

Existenţa a milioane de copii fără adăpost atestă însă eşecul omului în ce priveşte rezolvarea acestei grave probleme. Revista Time cita cuvintele exprimate de către directorul unei agenţii pentru ajutorarea copiilor care declarase: „O persoană care prezintă tulburări psihice sau mintale, o persoană bolnavă — o populaţie fragilă şi bolnavă — nu este în măsură să contribuie la dezvoltare“. Revista trăgea concluzia că o ţară latino-americană urma să fie nevoită „să poarte povara a milioane de adulţi atît de subalimentaţi şi de lipsiţi de instruire şi de pregătire profesională încît aveau să fie inapţi pentru orice fel de proces de civilizare“.

Avînd în vedere această constatare, credeţi că malnutriţia, agresiunile sexuale şi violenţa pot fi rezolvate exclusiv prin mijloace umane? Credeţi că poate exista vreun program de provenienţă umană care să-i poată reeduca pe toţi copiii fără adăpost după ce aceştia s-au obişnuit să se zbată pentru a supravieţui în această lume a străzii printre indivizi violenţi şi lipsiţi de milă? Puteţi să vă imaginaţi un program de educare a părinţilor pentru ca aceştia să-şi îndeplinească responsabilităţile faţă de copiii lor? Din nefericire, eforturile oamenilor, oricît ar fi de sincere, nu pot rezolva pe deplin problema copiilor fără adăpost.

Din ce motiv? Cineva sau ceva se opune rezolvării acestei probleme. Isus l-a identificat pe acest „cineva“ numindu-l „conducătorul lumii“ (Ioan 14:30). Este vorba despre Satan Diavolul. (Vezi pagina 12.) Influenţa sa dăunătoare asupra omenirii este principalul obstacol în rezolvarea acestor probleme şi în realizarea fericirii adevărate (2 Corinteni 4:4). Aşadar, pentru ca toţi copiii fără adăpost şi toate persoanele defavorizate social să poată trăi în condiţii bune, este neapărat necesar ca aceste creaturi invizibile să fie înlăturate. Este raţional, atunci, să sperăm că va exista o lume fără mizerie şi fără copii-vagabonzi ai străzilor? Există o speranţă reală, durabilă pentru copiii fără adăpost?

[Text generic pe pagina 6]

‘Cine ar vrea să-l ajute pe un tînăr care a crescut fără nici o îndrumare şi disciplinare?’

[Chenarul de la pagina 7]

Declaraţia Drepturilor Copilului redactată de Naţiunile Unite:

◼ Dreptul la nume şi la naţionalitate.

◼ Dreptul la afecţiune, la iubire, la înţelegere şi la siguranţă materială.

◼ Dreptul la alimentaţie, locuinţă şi îngrijire medicală adecvată.

◼ Dreptul la îngrijiri speciale în caz de handicap fizic, mintal sau social.

◼ Dreptul de a fi printre primii care primesc ocrotire şi ajutor în orice împrejurare.

◼ Dreptul de a fi protejat împotriva oricărei forme de neglijenţă, cruzime sau exploatare.

◼ Dreptul de a avea acces deplin la joacă, activităţi recreative precum şi la educaţie gratuită şi obligatorie care să-i permită copilului să-şi dezvolte aptitudinile personale şi să devină un membru util al societăţii.

◼ Dreptul la dezvoltarea întregului său potenţial în condiţii de libertate şi demnitate.

◼ Dreptul de a fi crescut într-un spirit de înţelegere, toleranţă şi prietenie între popoare, de pace şi fraternitate universală.

◼ Dreptul de a se bucura de toate aceste drepturi fără deosebire de rasă, culoare, sex, religie, opinie politică sau de alt gen, origine naţională sau socială, avere, naştere sau orice altă situaţie.

Rezumat avînd la bază broşura Copiii au drepturi, publicată de UNICEF.