Holocaustul — Vor reveni la viaţă victimele sale?
EXISTĂ vreo speranţă pentru milioanele de victime ale Holocaustului? Putem spera ca puterea lui Dumnezeu să realizeze un act suprem de dreptate în favoarea acestor victime ale nazismului?
Scripturile ebraice atrag atenţia asupra unei speranţe care i-a susţinut pe profeţii şi pe slujitorii fideli ai lui Dumnezeu care au trăit cu mii de ani în urmă. Se bazează oare această speranţă pe vechea credinţă grecească, potrivit căreia un suflet nemuritor supravieţuieşte morţii persoanei? Puţin probabil, deoarece scrierile ebraice şi învăţăturile pe care le conţin sînt anterioare, cu mai multe secole, filozofiei greceşti.
Sufletul uman este muritor
Descriind crearea primului om, textul ebraic al Genezei declară: „Iehova Dumnezeu l-a format pe om din ţărîna pămîntului. I-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul a devenit un suflet viu /ebraică leneʹphesh/“. (Geneza 2:7) O versiune a Societăţii evreieşti de tipărituri, din 1917, traduce leneʹphesh tot prin „suflet“ /în schimb, versiunea Tanakh redă acest cuvînt prin „fiinţă vie“/. Astfel, un suflet sau neʹphesh este o fiinţă, o creatură umană sau animală.
Nicăieri în Scripturile ebraice nemurirea nu era asociată expresiei neʹphesh. De fapt, nici chiar cuvîntul „nemuritor“ nu apare în Scripturile ebraice. Din contră, ele declară că neʹphesh este persoana, sufletul viu. (Ezechiel 18:4, 20) Astfel, moartea este, cel puţin temporar, sfîrşitul persoanei în calitate de suflet viu. Este o stare de totală inactivitate, asemănătore unui somn profund, aşa cum a exprimat şi psalmistul David: „Priveşte, răspunde-mi, Doamne, Dumnezeul meu? Dă lumină ochilor mei, ca să n-adorm somnul morţii“. — Psalm 13:3, BC.
Urmînd acelaşi raţionament logic, Scripturile ebraice declară: „Cei morţi, ei nu sînt conştienţi de absolut nimic, nici nu mai au vreo plată, fiindcă amintirea lor a fost uitată. (...) Tot ce găseşte mîna ta să facă, fă cu însăşi puterea ta; căci nu există nici lucrare, nici plănuire, nici cunoştinţă, nici înţelepciune în Şeol /mormîntul comun al omenirii/, locul în care te duci“. (Ecleziast 9:5, 10) Iată o idee în armonie cu sentimentele pe care le încerca Iov în mijlocul unor mari suferinţe: „De ce n-am început să mor din uter? (...) Căci pînă acum aş fi fost culcat ca să fiu netulburat; atunci aş dormi, m-aş odihni“. (Iov 3:11, 13) Cu siguranţă, Iov nu-şi imagina că după moartea sa el ar rămîne „efectiv viu“ sub forma unui suflet nemuritor, după cum afirmă şi „Declaraţia de principii a iudaismului conservator“.
Trebuie însă să deducem de aici că moartea înseamnă uitare totală? Foarte puţini oameni de astăzi sînt capabili să-şi amintească numele strămoşilor lor care au trăit acum cinci sau zece generaţii, dar ce se poate spune despre Dumnezeu? Poate el să şi-i reamintească? Dacă da, o va face? Îşi va aminti el de milioanele de victime ale persecuţiei naziste, de milioanele care au murit în războaie lipsite de sens? Profetul Daniel era convins că Dumnezeu putea să-şi amintească (de) persoanele moarte. Profeţia sa oferă speranţa că va fi o înviere a morţilor, căci el spune: „Mulţi din cei ce dorm în ţărîna pămîntului se vor scula; unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică“. — Daniel 12:2, BC.
O înviere viitoare la viaţă pe pămînt era speranţa reală pe care o nutreau profeţii şi regii fideli ai vechiului Israel. Pentru ei nu exista conceptul că, după moarte, ar pluti pe undeva sub forma unui suflet nemuritor imaterial. Această speranţă a învierii terestre pentru o viaţă perfectă, este valabilă şi astăzi. De unde ştim acest lucru?
Speranţă pentru victimele Holocaustului
Cu peste 1 900 de ani în urmă, un învăţător iudeu vorbea despre această speranţă astfel: „Să nu vă surprindă lucrul acesta, deoarece vine ora cînd toţi cei care sînt în mormintele memoriale vor auzi glasul său şi vor ieşi; cei care au făcut lucruri bune, la o înviere a vieţii; cei care au practicat lucruri detestabile, la o înviere a judecăţii“. (Ioan 5:28, 29) Expresia „morminte memoriale“ arată că Dumnezeu păstrează în memoria sa, pînă în ziua învierii şi restabilirii vieţii pe pămînt, pe toţi cei care se găsesc în ele.
În acest sens, ideea care urmează, extrasă din „Declaraţia de principii a iudeilor conservatori“, este deci, exactă: „Imaginea unei olam haba (o viaţă viitoare) ne poate oferi speranţa că nu vom fi abandonaţi în mormînt, că nu vom fi uitaţi“. Bunătatea iubitoare şi dreptatea lui Dumnezeu vor oferi celor înviaţi posibilitatea ca, prin ascultare de Dumnezeu, să aleagă viaţa eternă sub domnia Regatului lui Isus Cristos, Mesia.
Aşadar, cum îi afectează toate acestea pe milioanele de evrei şi slavi, precum şi celelalte victime ale Holocaustului? Ei sînt toţi prezenţi în memoria lui Dumnezeu, în aşteptarea învierii, cînd vor avea posibilitatea să aleagă: ascultarea de Dumnezeu cu perspectiva vieţii, sau neascultarea cu perspectiva unei judecăţi condamnatoare. Sperăm că milioane dintre ei vor face alegerea corectă!
Fie că sînteţi evreu sau nu, dacă veţi dori să cunoaşteţi mai mult despre speranţa învierii, luaţi legătura cu congregaţia Martorilor lui Iehova din apropierea dumneavoastră, sau scrieţi-le editorilor acestui periodic. Ei vor fi fericiţi să vă pună la dispoziţie o carte ilustrată de 256 de pagini intitulată Tu poţi trăi pentru totdeauna în paradis pe pămînt pentru o contribuţie adecvată cursului monedei din ţara dumneavoastră.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 20]
Biblia promite că va fi o înviere şi că „lucrurile anterioare nu vor mai veni în minte“. — Isaia 65:17