CUM SUNT FOLOSITE DONAȚIILE
Simplificarea activității de tipărire ajută „oameni de orice fel”
1 OCTOMBRIE 2025
Iehova Dumnezeu vrea ca „oameni de orice fel . . . să ajungă la cunoștința exactă a adevărului”. (1 Timotei 2:3, 4) Dar atât frații și surorile noastre, cât și cei cărora le predicăm vorbesc sute de limbi. În fiecare an, tipărim aproape două miliarde de exemplare de publicații în aceste limbi. Ce măsuri am luat pentru a produce publicații bazate pe Biblie în atât de multe limbi, folosind totuși cu înțelepciune donațiile?
Tipografii mai puține, echipamente mai performante
În anii ’80 tipăream reviste în peste 40 de țări. Treptat, am reorganizat activitatea de tipărire, iar în prezent tipărim în doar nouă țări. Totuși, în această perioadă, numărul de limbi în care producem cu regularitate publicații a crescut de aproape șase ori. Cum a fost posibil să tipărim materiale în mai multe limbi având mai puține tipografii? Echipamentele mai performante au fost soluția.
Noile prese ne permit să tipărim mai multe publicații într-un timp mai scurt. Cu presele vechi era nevoie de mai mult timp pentru a face ajustările necesare când treceam de la o lucrare de tipărire la alta. Cu echipamentele mai performante însă, reglajele se pot face în general de patru ori mai repede, iar astfel putem să finalizăm mai multe lucrări de tipărire într-un timp mai scurt. Acest lucru se dovedește foarte util și când tipărim publicații cu tiraj mai mic în limbi vorbite de mai puțini oameni. Bineînțeles, pentru fiecare dintre aceste lucrări de tipărire e nevoie de noi plăci tipografice. Recent, pe parcursul unui an, am cheltuit aproape două milioane de dolari doar pentru plăcile tipografice. De aceea, pentru publicații cu tiraje foarte mici, folosim prese digitale, care nu necesită plăci tipografice. Cu ajutorul acestor prese, inclusiv al celor cu tehnologie laser, tipărim cantități reduse de publicații cu un cost relativ mic și cu o cantitate minimă de deșeuri.
Schimbarea plăcilor tipografice înainte de a trece la tipărirea altei publicații
În ultimii trei ani, la nivel mondial s-au cheltuit peste zece milioane de dolari pentru dotarea tipografiilor și a legătoriilor noastre cu echipamente mai performante. Cum sunt folosite unele dintre aceste echipamente pentru a produce Biblii? În trecut, după etapa de tipărire a unei Biblii, mai erau necesare peste 40 de etape, printre care coaserea, tăierea paginilor și tăierea, șlefuirea și poleirea marginilor. Adesea, după fiecare etapă trebuia să mutăm și să stivuim Bibliile manual. Astăzi, datorită noilor echipamente, sunt necesare doar zece etape, multe dintre ele fiind combinate. În plus, benzile transportatoare mută Bibliile de la o etapă la alta. Astfel, am redus munca manuală pentru producerea Bibliilor cu peste 55%. La legătoria de la filiala din Japonia se produceau 2 000 de Biblii la fiecare 8 ore. Acum, în același interval se produc circa 35 000 de Biblii.
Pentru a identifica, a aduna și a sorta fiecare secțiune a unei Biblii, se folosesc coduri de bare
Stocuri reduse, costuri mai mici
Toate aceste îmbunătățiri ne-au ajutat să economisim bani. De exemplu, am redus cantitatea de publicații depozitate la toate tipografiile noastre pentru că putem să tipărim publicații cu tiraje mai mici și să schimbăm mai des plăcile tipografice. Gary, care slujește la filiala din Statele Unite, spune: „Nu părea o idee bună să producem cantități mai mici de publicații mai des. Părea mai logic să producem cantități mai mari mai rar”. Gary continuă: „La un an după implementarea acestei măsuri, costurile legate de plăcile tipografice și de deșeurile de hârtie au crescut cu 60 000 de dolari. Totuși, am economisit peste 1,5 milioane de dolari pentru că n-a mai fost nevoie să depozităm atât de multă hârtie și cărți tipărite”. Acești bani economisiți pot fi folosiți pentru acoperirea altor necesități importante, precum construirea sălilor Regatului și operațiunile de ajutorare în caz de dezastru.
Întrucât s-a redus spațiul de depozitare, unele filiale dispun acum de mai mult spațiu, care poate fi folosit pentru alte necesități. În plus, tipărind în mai puține locații, putem reduce mărimea unor noi proiecte de construcție. De exemplu, în 2018, activitatea de tipărire de la filiala din Marea Britanie a fost preluată de filiala pentru Europa Centrală și de alte tipografii. Ca urmare, în cazul construirii noii filiale din Chelmsford (Anglia) s-au economisit milioane de dolari.
„Îți mulțumesc că ți-ai amintit de mine!”
Cel mai important însă, simplificarea operațiunilor de tipărire îi ajută pe oameni pe plan spiritual. Acum putem tipări în mai multe limbi, chiar dacă într-o anumită limbă sunt necesare doar câteva sute de exemplare ale unei publicații. De exemplu, în Noua Caledonie și în Insulele Wallis și Futuna, doar aproximativ 35 000 de persoane vorbesc uveană de est. În august 2024 însă, am lansat ediția completă a Bibliei – Traducerea lumii noi în uveană de est. Iată ce spune o vestitoare pe nume Selafina: „Când citeam Biblia în franceză, erau termeni pe care nu-i înțelegeam. Așa că, atunci când am primit Biblia în uveană de est, am izbucnit în plâns. I-am spus lui Iehova: «Îți mulțumesc că ți-ai amintit de mine! Chiar ești un Dumnezeu imparțial»”.
Ediția completă a Bibliei – Traducerea lumii noi este disponibilă în uveană de est
Deși în Republica Democratică Congo sunt mai puțin de 500 000 de persoane care vorbesc sanga, cartea Bucură-te pentru totdeauna de viață! este disponibilă în această limbă. Josué, care face parte dintr-o congregație de sanga, spune: „Mi-era greu să le explic sau să le traduc celor cu care studiam Biblia anumite cuvinte și expresii. Și uneori nici așa nu înțelegeau ce se spunea în carte. Ne-am bucurat foarte mult când am primit această carte în limba sanga. Acum, cei cu care studiez Biblia înțeleg ce învață și nu mai e nevoie să le dau prea multe explicații”.
Un studiu biblic ținut în Honduras folosind cartea Bucură-te pentru totdeauna de viață! în garifuna, o limbă vorbită de circa 120 000 de persoane
Publicațiile noastre n-au fost niciodată disponibile pentru un număr atât de mare de oameni și în atât de multe limbi ca acum. Toate acestea au fost posibile și datorită donațiilor voastre, inclusiv celor făcute pe donate.jw.org. Vă mulțumim pentru generozitatea voastră!