Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • ijwbq art. 56
  • Exercită Diavolul influență asupra oamenilor?

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Exercită Diavolul influență asupra oamenilor?
  • Răspunsuri la întrebări biblice
  • Subtitluri
  • Materiale similare
  • Răspunsul Bibliei
  • Ce spune Biblia?
    Turnul de veghe anunţă Regatul lui Iehova (public) — 2016
  • Există spirite rele?
    Adevărul care conduce la viață eternă
  • Să ne opunem lui Satan, şi el va fugi!
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova – 2006
  • Cât de real este Diavolul pentru tine?
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova – 2005
Vedeți mai multe
Răspunsuri la întrebări biblice
ijwbq art. 56

Exercită Diavolul influență asupra oamenilor?

Răspunsul Bibliei

Diavolul și demonii au o influență atât de mare asupra oamenilor, încât Biblia spune: „Lumea întreagă este sub stăpânirea Celui Rău“ (1 Ioan 5:19, Noul Testament — Traducere în limba română modernă). Biblia ne dezvăluie modul în care Diavolul îi influențează pe oameni.

  • Înșelătorie. Biblia îi îndeamnă pe creștini să lupte „împotriva mașinațiilor Diavolului“ (Efeseni 6:11). Una dintre mașinațiile la care recurge Satan constă în încercarea de a-i determina pe oameni să creadă în mod eronat că agenții lui sunt în realitate slujitori ai lui Dumnezeu (2 Corinteni 11:13–15).

  • Spiritism. Diavolul îi induce în eroare pe oameni prin intermediul prezicătorilor, al mediumurilor și al celor ce practică divinația sau astrologia (Deuteronomul 18:10–12). Și folosirea drogurilor, a hipnotismului și a tehnicilor de meditare ce golesc mintea expun o persoană influenței demonilor (Luca 11:24–26).

  • Religia falsă. Religiile care predau doctrine false îi induc în eroare pe oameni, determinându-i să nu asculte de Dumnezeu (1 Corinteni 10:20). Biblia numește astfel de doctrine „învățături ale demonilor“ (1 Timotei 4:1).

  • Posedări. Biblia menționează cazuri de persoane posedate de spirite rele. Uneori, persoanele demonizate erau lovite cu orbire sau muțenie ori chiar erau determinate să-și facă rău singure (Matei 12:22; Marcu 5:2–5).

Cum poate fi evitată influența Diavolului

Nu trebuie să vă fie teamă în mod exagerat de influența demonică, deoarece Biblia arată cum vă puteți împotrivi Diavolului:

  • Învățați să recunoașteți tacticile Diavolului pentru a nu fi „în neștiință despre planurile lui“ (2 Corinteni 2:11).

  • Asimilați cunoștință din Biblie, iar apoi aplicați cele învățate. Aplicarea principiilor biblice vă va ocroti de influența Diavolului (Efeseni 6:11–18).

  • Debarasați-vă de orice obiect care are legătură cu activitatea demonilor (Faptele 19:19). Poate fi vorba despre cărți, muzică, reviste, postere și materiale video ce promovează spiritismul.

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează