Lucrarea mondială de predicare şi de instruire

CU MULT timp în urmă, într-o viziune profetică, apostolul Ioan a văzut o mulţime foarte mare, care nu putea fi numărată, „din toate naţiunile, triburile, popoarele şi limbile“. Aceşti oameni vor supravieţui ‘necazului cel mare’ şi vor ajunge în lumea nouă a lui Dumnezeu (Rev. 7:9, 14). Cifrele şi experienţele din paginile următoare arată nu numai că marea mulţime este adunată, dar şi că ea se bucură de o creştere fără precedent. Nu ne întăresc aceste rapoarte încrederea că promisiunile lui Iehova se vor împlini?

AFRICA

ŢĂRI ŞI TERITORII 57

POPULAŢIA 949 533 064

VESTITORI 1 267 314

STUDII BIBLICE 2 819 310

O SCRISOARE CARE I-A ADUS MÂNGÂIERE. Iris, care locuieşte în Africa de Sud, le scrie scrisori de condoleanţe celor ce au pierdut pe cineva drag. În plic ea pune şi pliantele În curând, suferinţa va lua sfârşit! şi Ce speranţă există pentru cei dragi care au murit?. De curând a primit o scrisoare de la un bărbat pe nume Sidney, căruia i-a murit soţia, după o căsnicie fericită de 38 de ani. Sidney a scris: „Deşi medicii m-au pregătit pentru moartea iubitei mele soţii, dispariţia ei m-a umplut de amărăciune şi de tristeţe. De atunci mă simt confuz şi nesigur. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că există oameni ca dumneavoastră. Faptul că vă folosiţi timpul şi energia pentru a le vorbi despre promisiunile lui Dumnezeu unor oameni complet necunoscuţi este un lucru cu adevărat nobil. În perioada dificilă care îmi stă înainte voi păstra ca pe o comoară în inima mea cuvintele dumneavoastră, care mi-au insuflat speranţă şi încredere. După ce am citit scrisoarea şi pliantele am început să-mi recapăt pacea şi să gândesc limpede“.

N-A MAI FĂCUT AVORT. Gloria, o soră tânără din Benin, îi depunea mărturie unui student pe nume Arnaud, când telefonul mobil al acestuia a început să sune. Arnaud şi-a cerut scuze şi a spus că trebuia să plece, deoarece un prieten avea nevoie de ajutorul său. Gloria a scos din geantă prima revistă pe care a pus mâna şi i-a oferit-o. Fără să vadă despre ce era vorba, tânărul a luat-o şi a plecat.

El aflase la telefon că prietenul lui voia să-şi oblige prietena, care era însărcinată, să facă avort. În drum spre prietenul său, Arnaud a vrut să vadă ce revistă primise. „Nu-mi venea să cred când am citit cuvântul «avort» pe copertă“, a spus el ulterior. Gloria îi oferise revista Treziţi-vă! din iunie 2009, care conţine seria de articole intitulată „Avortul — o chestiune controversată“. După ce a citit-o, prietenul lui Arnaud şi-a dat seama că avortul nu mai putea fi luat în discuţie. După un timp, prietena lui a născut o fetiţă frumoasă.

NU TREBUIA SĂ NE TEMEM DE VRACI. King, un pionier regular, s-a mutat într-o zonă din Zimbabwe unde era mare nevoie de vestitori. În timp ce se afla în lucrarea de predicare cu nişte surori, a ajuns la casa unei femei, care era un vraci renumit. Deşi surorile ezitau să vorbească cu ea, King a decis să-i propună un studiu biblic la domiciliu. Când femeia-vraci i-a văzut pe vestitori venind spre ea, a crezut că erau nişte clienţi şi i-a întrebat ce doreau. King i-a arătat cartea Ce ne învaţă în realitate Biblia? şi i-a propus un studiu. Ea a fost de acord. King povesteşte: „Am fost surprinşi să vedem cât de multe întrebări avea. De aceea am stabilit s-o mai vizităm şi să începem studiul“. După trei săptămâni, ei au invitat-o la o întrunire a congregaţiei, iar femeia-vraci a răspuns invitaţiei. Această doamnă a distrus toate obiectele pe care le folosea în practicile spiritiste şi a progresat repede din punct de vedere spiritual. După câteva luni s-a botezat.

„ROAGĂ-TE SĂ MĂ VIZITEZE ŞI PE MINE!“ Acum zece ani, Patrick a decis să se mute din Angola în Statele Unite. În toţi aceşti ani, el a păstrat legătura cu mama sa, Felicidade, prin intermediul telefonului. Dar, de curând, ei s-au văzut printr-un apel video pe internet. În timp ce vorbeau, Patrick a observat că mai era cineva în cameră cu mama sa şi a întrebat-o cine era acea persoană. Felicidade, care este Martoră a lui Iehova, a spus: „E o soră din congregaţia mea, a venit să mă viziteze“.

Atunci Patrick a spus: „De ce nu mă vizitează şi pe mine Martorii? Locuiesc aici de zece ani şi n-au venit niciodată la mine. Roagă-te să mă viziteze şi pe mine!“.

Felicidade şi sora care era cu ea au fost puţin surprinse, însă i-au răspuns: „Bine, ne vom ruga pentru tine“.

După doar trei zile, un Martor al lui Iehova a sunat la uşa lui Patrick. Acesta a fost atât de surprins, încât a întrebat-o pe mama sa dacă luase legătura cu cineva din Statele Unite ca să-l viziteze, însă ea nu vorbise cu nimeni. De aceea, Patrick a considerat că vizita aceea era un răspuns de la Dumnezeu şi a acceptat să studieze Biblia. Imediat a început să asiste la toate întrunirile. Cu următoarea ocazie în care a vorbit cu mama sa printr-un apel video, el i-a arătat cu satisfacţie capitolul pe care îl studia din cartea Ce învaţă Biblia. De asemenea i-a spus că îşi cumpărase un costum pentru întruniri.

O CERERE NEOBIŞNUITĂ PENTRU BOTEZ. În 2010, în prima zi a unui congres de district din Brazzaville, capitala Republicii Congo, un tânăr pe nume Edvard a spus că vrea să se boteze. Când a fost întrebat din ce congregaţie făcea parte, a răspuns că era din Mossaka. Ştiind că în acel sat îndepărtat nu erau Martori, fraţii au vrut să afle de ce dorea tânărul să se boteze.

Edvard le-a explicat bătrânilor că, în 2007, studiase în Brazzaville cu bunicul său broşura Ce pretinde, precum şi 14 capitole din cartea Ce învaţă Biblia. Apoi s-a mutat la Mossaka, la părinţii săi. Fiindcă în satul acela nu erau Martori activi, Edvard l-a rugat pe tatăl lui să-l ajute să studieze restul cărţii Ce învaţă Biblia. Tatăl lui punea întrebările, iar Edvard răspundea. Astfel, Edvard a studiat toată cartea. Apoi, el a dorit să-i înveţe şi pe alţii adevărul. Prin urmare, în octombrie 2009, el a început să predice singur în Mossaka şi în împrejurimi cu ajutorul broşurii Ce pretinde. Edvard îşi nota timpul pe care îl petrecea în lucrarea de predicare şi, cu regularitate, îi trimitea raportul bunicului său în Brazzaville. Însă bunicul lui n-a predat niciunul dintre aceste rapoarte în congregaţie.

După un timp, fără să ştie nimic despre Edvard, filiala a trimis în Mossaka doi pionieri speciali temporari pentru trei luni. Cu doar două zile înainte de a pleca de acolo, Daniel, unul dintre pionierii speciali, l-a văzut pe Edvard conducând un studiu biblic cu broşura Ce pretinde Dumnezeu de la noi?. Daniel a mers la Edvard şi a vorbit cu el. Edvard i-a spus că predica, că era vestitor şi că tatăl său putea să confirme lucrul acesta. Daniel s-a întâlnit cu tatăl lui Edvard, care a confirmat ceea ce spusese băiatul. Daniel s-a folosit de puţinul timp care îi mai rămăsese pentru a-l instrui pe Edvard să predice. După plecarea lui Daniel, Edvard a continuat să depună mărturie cu şi mai mult zel şi a condus peste zece studii biblice. De asemenea, el şi-a dedicat viaţa lui Iehova.

Vineri, în prima zi a congresului menţionat mai înainte, doi bătrâni, care aflaseră aceste lucruri, au analizat cu Edvard întrebările pentru cei ce doresc să devină vestitori nebotezaţi. Răspunsurile lui excelente i-au uimit pe fraţi. Bătrânii au aflat de la pionierii speciali că Edvard avea o conduită exemplară şi că predica deja de nouă luni. Prin urmare, el a fost acceptat ca vestitor nebotezat. Deoarece în weekendul următor era programat un congres de district în limba lingala, bătrânii au stabilit ca, până atunci, să se întâlnească cu Edvard şi să analizeze întrebările pentru botez. Băiatul a demonstrat că înţelegea bine adevărul şi s-a botezat la congresul din iulie 2010, ţinut în limba lingala. Apoi, exact la o săptămână după ce fusese acceptat ca vestitor nebotezat, bătrânii au anunţat că Edvard era un frate botezat.

După botez, el a slujit două luni ca pionier auxiliar în Brazzaville. Bătrânii au luat măsuri ca Edvard să studieze cartea „Păstraţi-vă în iubirea lui Dumnezeu“, după care acest tânăr s-a întors la Mossaka. De curând, un pionier special a fost repartizat să slujească acolo. În aprilie 2011, Edvard, care a făcut pionierat auxiliar în acea lună, şi pionierul special s-au bucurat să primească la Comemorare 182 de invitaţi. Edvard studiază cu 16 persoane, dintre care şapte asistă la întrunirile pe care le ţin cei doi fraţi. În 2011, Edvard avea 15 ani.

AMERICILE

ŢĂRI ŞI TERITORII 55

POPULAŢIA 941 265 091

VESTITORI 3 780 288

STUDII BIBLICE 4 139 793

„N-A FOST O ÎNTÂMPLARE C-AM FORMAT NUMĂRUL DUMNEAVOASTRĂ DE TELEFON.“ Sundie, o soră din Statele Unite, a fost sunată la telefon de o doamnă care a cerut să vorbească cu o persoană pe care Sundie n-o cunoştea. Sora i-a spus interlocutoarei sale că probabil greşise numărul. Doamna a recunoscut că avea probleme cu vederea şi că făcea uneori greşeli din această cauză. Apoi discuţia a continuat, iar doamna a explicat că încerca să ia legătura cu fiul ei pentru a-i da o veste proastă. Medicii descoperiseră că era bolnavă de cancer. Doamna era disperată şi supărată că Dumnezeu permisese să i se întâmple aşa ceva. Sundie şi-a dat seama că era o ocazie potrivită să-i depună mărturie acestei doamne. După ce i-a cerut lui Iehova curaj într-o rugăciune scurtă, Sundie i-a citit câteva versete încurajatoare din Biblie, care să-i aducă mângâiere şi speranţă. I-a explicat că Dumnezeu are un nume personal şi a încurajat-o să folosească acest nume în rugăciunile ei şi să menţioneze lucruri concrete. Doamna i-a mulţumit lui Sundie că a ascultat-o şi a încurajat-o. „Nu cred c-a fost o întâmplare c-am format numărul dumneavoastră de telefon“, a spus ea.

După ce au schimbat între ele adresele de e-mail, Sundie i-a trimis înregistrarea audio a cărţii Ce învaţă Biblia şi a făcut demersuri ca această doamnă să fie vizitată de o pionieră care locuia în cartierul ei. Sundie a spus: „Sunt recunoscătoare că Iehova ne oferă atât de multă instruire, care ne ajută să le aducem mângâiere oamenilor, indiferent de situaţia în care s-ar afla“.

PLIANTUL LE-A RĂSPUNS LA ÎNTREBARE. Câteva surori depun mărturie cu regularitate pe aleile unui mare centru medical din Puerto Rico. O soră s-a apropiat de doi bărbaţi care se îndreptau cu paşi repezi spre unul dintre spitale. Observând că se grăbeau, ea le-a oferit pliantul Avem un spirit nemuritor?. De obicei, sora nu oferă acest pliant în mărturia stradală, dar atunci s-a întâmplat să fie singurul pliant pe care îl avea la ea. Ulterior, cei doi bărbaţi au întâlnit o altă soră căreia i-au spus că primiseră pliantul în timp ce mergeau să viziteze o rudă grav bolnavă. Înainte de a primi pliantul, ei se întrebaseră dacă spiritul omului continuă să trăiască după moarte, iar pliantul le-a oferit răspunsul, fiindu-le de mare ajutor.

O SCRISOARE ADRESATĂ LUI IEHOVA. Joshua are şapte ani şi locuieşte în Statele Unite. În decembrie, învăţătoarea le-a cerut lui şi colegilor lui de clasă să-i scrie o scrisoare lui Moş Crăciun. Întrucât Joshua a spus în mod politicos că nu-i scrie lui Moş Crăciun, învăţătoarea i-a permis să-i scrie oricui dorea el. El a decis să-i adreseze scrisoarea lui Iehova. Iată conţinutul ei: „Îţi mulţumesc că ai promis un paradis. Îţi mulţumesc pentru Fiul tău care se numeşte Isus şi care şi-a jertfit viaţa. Îţi mulţumesc că ai creat lucruri care ne aduc multă bucurie. Te iubesc, Iehova Dumnezeu“. Această scrisoare a fost publicată într-un ziar local împreună cu scrisorile altor elevi.

FAMILIA A REACŢIONAT POZITIV. Alejandro, un frate din Columbia, a vrut să le depună mărturie rudelor sale. Întrucât acestea locuiau departe, el le-a scris o scrisoare şi le-a trimis câteva reviste Turnul de veghe şi Treziţi-vă!. Pablo, una dintre rudele lui Alejandro, a citit revistele, a căutat versetele în Biblie şi a înţeles că învăţăturile Bisericii Catolice sunt false. Bucuros de cele aflate, el a vorbit şi cu ceilalţi membri ai familiei, care, la rândul lor, au recunoscut glasul adevărului şi au părăsit religia catolică.

La scurt timp după aceea, 15 dintre rudele lui Alejandro au început să se întâlnească în fiecare seară pentru a studia Biblia cu ajutorul revistelor. Dorind să afle mai multe lucruri, ei i-au căutat pe Martori în oraşele din apropiere, însă nu i-au găsit. Între timp, au început să le vorbească vecinilor despre ceea ce învăţaseră. În cele din urmă, au auzit că exista o sală a Regatului într-un oraş aflat la o distanţă de aproximativ 80 de kilometri. Ei au pornit imediat spre acest oraş şi i-au rugat pe fraţii locali să-i ajute.

În prezent, un pionier regular îi vizitează o dată pe săptămână şi conduce un studiu biblic cu 26 de persoane — rudele lui Alejandro şi alte 11 persoane interesate. Ele au închiriat o camionetă ca să poată participa la cuvântarea publică şi la studiul Turnului de veghe.

CHIAR AU GREŞIT ADRESA? Într-o zi, o soră nu s-a simţit bine şi i-a rugat pe alţi Martori să conducă în locul ei un studiu biblic cu o familie care locuia într-o zonă rurală din Ecuador, unde se vorbeşte limba quichua. Fraţii nu ştiau exact unde locuia familia respectivă, dar s-au oprit la o casă şi i-au întrebat pe cei de acolo dacă studiau Biblia. Acea familie i-a primit cu căldură pe fraţi, ca şi cum i-ar fi aşteptat. Abia la sfârşitul studiului fraţii şi-au dat seama că aceste persoane nu mai studiaseră până atunci! Ele au fost pur şi simplu încântate că puteau să studieze Biblia ca familie şi, drept urmare, au lăsat să se înţeleagă că mai studiaseră. Astfel s-a iniţiat un nou studiu biblic, iar elevii surorii noastre, pe care fraţii nu i-au găsit cu acea ocazie, continuă şi ei studiul.

MĂRTURIE DE LA O BRIOŞĂ. Caleb are şase ani şi locuieşte în Canada. În prima zi de şcoală, un coleg de clasă şi-a aniversat ziua de naştere. Când Natalie, mama acestuia, i-a servit cu brioşe pe ceilalţi elevi, Caleb a refuzat în mod politicos. Atunci Natalie l-a întrebat pe Caleb dacă avea alergie la anumite alimente. Caleb i-a răspuns: „Nu, eu îi slujesc lui Iehova“.

După orele de curs, Natalie a abordat-o pe mama lui Caleb şi a întrebat-o: „Sunteţi Martoră a lui Iehova?“. „Da“, i-a răspuns aceasta. Natalie s-a bucurat mult deoarece în adolescenţă studiase Biblia cu Martorii, dar întrerupsese studiul din cauză că familia ei se împotrivise cu înverşunare. Când a fost întrebată dacă dorea să înceapă să studieze din nou Biblia, Natalie a fost de acord.

N-A FOST VOIA LUI DUMNEZEU. Laly, care locuieşte în Perú, s-a născut surdă. Când a întrebat-o pe mama ei de ce s-a născut cu acest handicap, i s-a spus că aşa a vrut Dumnezeu. Laly s-a întristat şi a început să nutrească resentimente faţă de Dumnezeu. Ea s-a întrebat: ‘Ce motiv are Dumnezeu să se poarte urât cu mine?’.

Anii au trecut, iar Laly s-a căsătorit cu un tânăr surd. Primul lor copil s-a născut cu sindromul Down. Fiind îngrijorată şi supărată, Laly i-a cerut din nou ajutor mamei sale şi a întrebat-o: „De ce s-a născut băiatul meu aşa?“. Mama ei i-a spus să meargă la un preot. Acesta i-a dat acelaşi răspuns pe care i-l dăduse şi mama ei cu mai mult timp în urmă: „Aşa a vrut Dumnezeu“.

Copleşită de durere, Laly a spus: „De ce este Dumnezeu atât de crud? Am acceptat ideea că sunt surdă şi că Dumnezeu m-a pedepsit în felul acesta, dar de ce să-l pedepsească pe fiul meu? Abia s-a născut. Ce păcat a comis?“. După aceea, ea n-a mai vrut să ştie nimic despre Dumnezeu şi a părăsit biserica.

Câţiva ani mai târziu, o Martoră a lui Iehova care cunoaşte limbajul mimico-gestual a sunat la uşa lui Laly şi s-a oferit să studieze Biblia cu ea. Laly a refuzat spunând că nu credea în Dumnezeu. Cu răbdare, sora i-a explicat că Dumnezeul pe care ea nu voia să-l cunoască are un nume, Iehova, şi că el dorea să-i ofere şansa de a-şi recăpăta auzul şi vorbirea. Neîncrezătoare, Laly a întrebat-o ce dovezi avea în acest sens. Sora a deschis Biblia la Isaia 35:5 şi a citit: „Ochii orbilor se vor deschide şi urechile surzilor se vor destupa“. Laly a fost plăcut surprinsă şi a acceptat un studiu biblic. Ea a făcut progrese şi s-a botezat. Fiul ei a învăţat limbajul mimico-gestual şi vine cu ea la toate întrunirile. Laly apreciază tot mai mult promisiunile Bibliei, iar în prezent slujeşte ca pionieră regulară.

ASIA ŞI ORIENTUL MIJLOCIU

ŢĂRI ŞI TERITORII 47

POPULAŢIA 4 194 127 075

VESTITORI 664 650

STUDII BIBLICE 629 729

DOUĂ ÎNTREBĂRI LA CARE N-AU ŞTIUT SĂ-I RĂSPUNDĂ. Într-o ţară din Asia unde lucrarea noastră este supusă restricţiilor, un tânăr de 24 de ani a acceptat să studieze Biblia pentru a demonstra că învăţăturile Martorilor erau greşite şi că dogmele religiei catolice erau corecte. Nu după mult timp însă şi-a dat seama că Martorii lui Iehova îi învaţă pe alţii adevărul.

Când a aflat că tânărul studiază Biblia, toată familia acestuia s-a strâns şi a făcut presiuni asupra lui ca să se întoarcă la Biserica Catolică. Întrucât tânărul n-a cedat, familia lui a chemat toate rudele din sat ca să-l oblige să renunţe la noile sale convingeri. Deşi a fost bătut, tânărul n-a făcut compromis. Apoi, familia lui l-a reclamat la preot, iar acesta l-a dus în faţa consiliului parohial. Tânărul le-a spus membrilor consiliului că se va întoarce la biserică dacă preotul îi va răspunde la două întrebări: „Care este numele lui Dumnezeu?“ şi „De ce le permite Biserica membrilor ei să mănânce sânge, cu toate că Biblia interzice lucrul acesta?“. Neştiind să răspundă la niciuna dintre aceste întrebări, preotul l-a pălmuit pe tânăr „ca să scoată demonul din el“, potrivit spuselor lui. După aceea, întrunirea s-a încheiat.

Ulterior, cei din familia tânărului i-au strâns pe toţi prietenii lor ca să-l oblige pe acesta să îngenuncheze în faţa unei statuete care o înfăţişa pe Maria. Cu toate că l-au bătut şi de data aceasta, el n-a făcut compromis. Mai mult decât atât, membrii familiei au aranjat ca o tânără frumoasă să-i spună că se căsătorea cu el dacă se întorcea la biserică. Tânărul i-a spus acesteia că se întorcea dacă îi răspundea la cele două întrebări pe care i le pusese şi preotului. Fata a plecat şi nu s-a mai întors. Într-un final, după ce a fost ţinut cu forţa şapte luni, tânărul a fugit din satul său şi s-a întors în oraş, unde a luat legătura cu fraţii. După o lună a devenit vestitor nebotezat, iar în martie 2011 s-a botezat la un congres de circumscripţie.

FUNCŢIONARUL UNEI ÎNCHISORI ÎI IA APĂRAREA UNEI SURORI. O pionieră regulară din Coreea de Sud îşi vizita fiul care era închis deoarece refuzase să-şi încalce neutralitatea creştină. În timp ce stătea în sala de aşteptare, sora i-a oferit un pliant unui bărbat de lângă ea. Bărbatul a început să strige: „Voi, cu religia voastră falsă, de ce predicaţi chiar şi aici?“. Strigătele bărbatului au atras atenţia celor 30 sau 40 de vizitatori aflaţi în încăpere. Atunci un funcţionar al închisorii a intervenit şi l-a apostrofat pe bărbat, spunându-i: „Aceşti oameni deţin religia adevărată. Toate celelalte religii sunt false. Lucrez de mult timp aici şi am avut ocazia să-i studiez pe aceşti oameni. Pot să spun că ei sunt singurii care practică cu adevărat ceea ce învaţă“. Bărbatul care vorbise insultător n-a mai avut ce să spună.

BUCĂŢI DE HÂRTIE LIPITE PE PEREŢI. Când a început să studieze Biblia, Harindra locuia singur de zece ani într-un oraş mare din Nepal. El se mutase aici ca să muncească şi să-şi întreţină familia rămasă la ţară. Întrucât acest bărbat nu ştia să citească, Martorul care studia Biblia cu el folosea broşura Bucură-te pentru totdeauna de viaţă pe pământ!. Deoarece broşura nu era disponibilă atunci în nepaleză, ei foloseau ediţia în limba engleză. Într-o zi, soţia lui Harindra a venit să-l viziteze. Ea a fost surprinsă să-l vadă pe soţul ei studiind o broşură în engleză. În plus, el se lăsase de băutură şi n-o mai bătea. Aflând că toate aceste schimbări erau rezultatul aplicării unor principii biblice, a început şi ea să studieze Biblia şi să participe la întruniri în satul ei. Dorind să cunoască mai multe lucruri despre Iehova, Harindra a luat decizia de a învăţa să scrie şi să citească. L-a rugat pe cel ce studia Biblia cu el să-i scrie literele alfabetului nepalez pe bucăţi de hârtie. Harindra le-a lipit pe pereţii camerei, de sus până jos, apoi a făcut exerciţii repetând fiecare literă şi fiecare cuvânt până când a învăţat în cele din urmă să citească. Cu timpul, el şi-a adus familia la oraş ca să locuiască împreună şi să i se poată închina cu toţii lui Iehova. După doi ani, el s-a botezat. În prezent, Harindra participă la întruniri împreună cu familia sa, iar la Şcoala de Serviciu Teocratic i se repartizează citirea unor versete din Biblie. „Viaţa noastră s-a schimbat foarte mult în bine datorită instruirii primite de la Iehova“, spune Harindra.

NICI PENTRU 200 000 DE DOLARI. Zarkhanum, care locuieşte în Azerbaidjan, practica spiritismul de 15 ani. Ea era renumită pentru abilităţile ei de percepţie extrasenzorială, pentru capacitatea ei de a prezice viitorul, precum şi pentru puterea ei de a dezlega farmece şi de a vindeca. Printre clienţii lui Zarkhanum se numărau funcţionari de rang înalt şi soţiile acestora, care plăteau între 2 000 şi 4 000 de dolari pentru o şedinţă de spiritism. Drept urmare, ea s-a îmbogăţit foarte mult. Deşi avea puteri oculte, Zarkhanum se simţea săracă din punct de vedere spiritual. Avea multe întrebări care o frământau, căsnicia i se destrămase şi nu avea niciun scop în viaţă. Odată, când ea îşi vărsa inima înaintea lui Dumnezeu cuprinsă de disperare, cineva a bătut la uşă. Erau două surori care au început să-i depună mărturie. Zarkhanum a fost impresionată când surorile i-au spus că nu numai cuvintele, ci şi faptele noastre trebuie să-i fie plăcute lui Dumnezeu. Ea cunoştea multe persoane religioase ale căror fapte erau departe de a fi onorabile. Era, de asemenea, conştientă că făcea un păcat practicând spiritismul. Zarkhanum a acceptat să studieze Biblia. Cu timpul, ea a început să se roage folosind numele lui Dumnezeu şi a văzut că a primit răspuns la rugăciuni. Cu toate acestea, i-a fost greu să renunţe la practicile spiritiste, întrucât demonii o hărţuiau încontinuu, ba chiar o băteau. În cele din urmă, cu ajutorul lui Iehova, ea a scăpat de influenţa demonilor şi a distrus numeroasele obiecte care aveau legătură cu spiritismul şi cu religia falsă.

La puţin timp după aceea, Zarkhanum a devenit o vestitoare zeloasă, iar în mai 2011 s-a botezat. Imediat după botez, ea a făcut cerere pentru serviciul de pionier auxiliar. Îndeplinirea numărului necesar de ore n-a constituit o problemă pentru Zarkhanum, întrucât ea predica în fiecare lună peste 70 de ore chiar şi înainte de botez, în pofida sănătăţii sale precare. Cu două luni înainte de botez, lui Zarkhanum i s-au oferit 200 000 de dolari ca s-o dezlege de farmece pe soţia unui funcţionar guvernamental. Femeia pusese pe seama farmecelor boala din cauza căreia i se amputase un picior. Zarkhanum a refuzat cererea şi a rugat două surori să meargă la spitalul unde era internată doamna ca să-i depună mărturie. Sora noastră zeloasă le predică cu regularitate foştilor ei clienţi, spunându-le că ceea ce făcea ea înainte era greşit în ochii lui Dumnezeu. Drept urmare, una dintre fostele ei cliente, chiar cea care îi făcuse legătura cu soţia funcţionarului guvernamental, a acceptat un studiu biblic şi a început să participe la întruniri.

DEPUNÂND MĂRTURIE LA ÎNCHISOARE. În India, două surori au fost condamnate la cinci zile de închisoare din cauză c-au predicat. Una dintre ele povesteşte: „Cum am ajuns la închisoare, poliţiştii ne-au întrebat de ce fuseserăm arestate. Astfel ni s-a oferit ocazia de a le depune mărturie. Întrucât am fost duse direct la poliţie din lucrarea de predicare, aveam la noi multe reviste şi pliante. Le-am depus mărturie tuturor şi am oferit multă literatură. Ne-am încurajat una pe alta, ne-am rugat şi am citit publicaţiile pe care le aveam la noi.

Mai târziu, am fost mutate la o altă închisoare din oraş. Când am ajuns acolo, deţinutele ne-au întrebat de ce am fost închise. Întrebarea lor ne-a dat ocazia să le vorbim despre mesajul pe care îl predicam şi să le facem cunoscut că suntem Martore ale lui Iehova. O femeie gardian ne-a auzit şi a zis: «Aţi fost închise pentru că aţi predicat în afara zidurilor închisorii, iar acum predicaţi şi înăuntrul lor!»“. În prezent, surorile şi-au propus să le viziteze la închisoare pe deţinutele care au manifestat interes faţă de adevăr.

POLIŢISTUL A REMARCAT IUBIREA DINTRE ELE. Două surori se pregăteau să predice în câteva magazine mici din Betleem. Deodată, două femei le-au ajuns din urmă şi bucuroase le-au întrebat în spaniolă dacă erau Martore ale lui Iehova. Şi ele erau Martore şi veniseră din Mexic să viziteze Israelul cu un grup de turişti. Le-au recunoscut pe surori după publicaţiile pe care le ţineau în mână. Cele patru s-au îmbrăţişat, s-au fotografiat şi au făcut schimb de adrese. După aceea, surorile din Mexic s-au întors la grupul lor, iar celelalte două surori au continuat să predice în magazine.

Câteva ore mai târziu, un poliţist le-a abordat pe surorile care predicau şi le-a întrebat dacă erau spaniole. După ce surorile i-au spus că nu erau, poliţistul le-a povestit că văzuse întâlnirea lor cu celelalte două doamne şi se gândise că erau fie prietene vechi care nu se mai văzuseră de mult timp, fie rude. Surorile i-au explicat că toate erau Martore ale lui Iehova şi că Martorii consideră că fac parte din aceeaşi familie, chiar dacă provin din ţări diferite sau se întâlnesc prima oară, deoarece pe ei îi uneşte iubirea frăţească. Poliţistul a fost atât de impresionat, încât a acceptat publicaţii biblice şi a întrebat unde ar putea găsi mai multe informaţii despre religia lor. A fost stabilită o vizită ulterioară.

„POATE CĂ CINEVA O SĂ ASCULTE.“ Yusuke este un pionier tânăr care slujeşte în Japonia, într-o grupă de limbă engleză. Într-o zi, el a aflat că în dimineaţa următoare urma să acosteze un vas de croazieră cu pasageri din mai multe ţări. De aceea s-a trezit devreme şi, pe o ploaie torenţială, a condus două ore până la portul din Nagasaki. Mulţi dintre pasagerii care debarcau au crezut că Yusuke era ghid, deoarece îl vedeau stând singur în ploaie. Oamenii îl abordau şi astfel Yusuke a distribuit 70 de reviste şi 50 de broşuri în mai multe limbi într-o jumătate de oră.

El s-a dus la maşină ca să ia mai multe publicaţii, iar când s-a întors, a zărit un pasager tânăr care stătea singur. Când Yusuke s-a apropiat de tânăr, acesta l-a întrebat în engleză: „Eşti Martor al lui Iehova?“. Când fratele a confirmat, tânărul a izbucnit în plâns. Yusuke l-a invitat la o cafenea ca să stea de vorbă.

Tânărul se numea Jason şi avea 21 de ani. A spus că părinţii lui erau la adevăr şi că în adolescenţă fusese vestitor nebotezat. Cu aproximativ şase luni mai înainte, el încetase să se asocieze cu Martorii lui Iehova şi se îmbarcase pe un vas de croazieră, care urma să facă opriri în mai multe ţări asiatice. Se gândea că în Asia nu va întâlni Martori ai lui Iehova. Însă el n-a putut debarca în Thailanda, Vietnam sau Taiwan, din cauză că avusese rău de mare. Primul loc unde a pus piciorul pe uscat a fost Japonia, iar prima persoană cu care a vorbit a fost un Martor al lui Iehova! În clipa aceea, Jason s-a gândit: „Nu pot să fug de Iehova“. De aceea începuse să plângă.

Yusuke a analizat cu Jason câteva paragrafe din cartea „Iubirea lui Dumnezeu“ chiar în cafenea. Yusuke l-a asigurat că Iehova îl iubea în continuare şi l-a implorat să nu părăsească organizaţia Sa. Din nefericire, n-au putut să stea împreună decât puţin timp. Vasul de croazieră a plecat în aceeaşi seară spre Inchon (Coreea de Sud), unde Jason intenţiona să viziteze unele obiective turistice pe parcursul câtorva zile.

Yusuke s-a întrebat ce mai putea face pentru a-l ajuta pe Jason. Şi-a amintit că la un congres internaţional ţinut în Coreea de Sud cunoscuse un frate din Inchon, care vorbea engleză. Yusuke l-a sunat chiar în seara aceea. Bineînţeles că Jason nu ştia nimic despre acest lucru. A doua zi dimineaţă, când a coborât de pe vas, el a văzut cinci Martori care zâmbeau şi ţineau în mână o pancartă cu următoarele cuvinte: „Bine ai venit în Coreea, Jason!“. Tânărul a renunţat să mai viziteze obiectivele turistice şi a stat cu fraţii. El a fost profund impresionat de relatările fraţilor care erau de vârsta lui şi care fuseseră închişi pentru credinţă. Acolo Jason a asistat şi la Comemorare.

Jason s-a întors în Statele Unite, a devenit din nou vestitor nebotezat şi i-a rugat pe bătrâni să studieze cu el de patru ori pe săptămână. A terminat de studiat cărţile Ce învaţă Biblia şi „Iubirea lui Dumnezeu“ şi a îndeplinit toate cerinţele pentru a fi botezat. La 107 zile după întâlnirea cu Yusuke, Jason s-a botezat, iar în luna următoare a început pionieratul auxiliar.

Yusuke îşi aminteşte că în acea dimineaţă ploioasă şi friguroasă a simţit un imbold puternic să meargă tocmai la Nagasaki, cu toate că nu găsise pe nimeni să-l însoţească. „Poate că cineva o să asculte “, s-a gândit el.

EUROPA

ŢĂRI ŞI TERITORII 47

POPULAŢIA 736 505 919

VESTITORI 1 589 052

STUDII BIBLICE 843 405

AU GĂSIT CEVA FOARTE SPECIAL. Ani, care este din Bulgaria, a plecat pentru câteva luni la muncă în Olanda. Într-o zi, fiind foarte descurajată, s-a oprit pe stradă şi l-a rugat pe Dumnezeu să-i trimită pe cineva de la biserica ei. În timp ce se ruga, două surori de-ale noastre care treceau pe acolo s-au oprit ca să-i depună mărturie. Ani a considerat că Dumnezeu îi răspundea în felul acesta la rugăciune. De aceea le-a ascultat pe Martore, iar apoi a început să asiste la întrunirile de la sala Regatului. Deşi nu înţelegea ce se vorbea la aceste întruniri, Ani a observat iubirea dintre Martori, ce contrasta cu neînţelegerile care existau în biserica ei din Bulgaria. Ea şi-a dat seama că găsise ceva foarte special. Când Ani s-a întors în Bulgaria, sora cu care studiase în Olanda a decis să vină cu ea ca s-o ajute să ia legătura cu Martorii din Sofia. Şi acest gest a impresionat-o pe Ani, întărindu-i convingerea că găsise religia adevărată.

Nu după mult timp, Ivo, soţul lui Ani, a început şi el să studieze Biblia alături de soţia sa şi să asiste la întruniri. Pe măsură ce Ivo şi Ani făceau progrese din punct de vedere spiritual, la studiul lor veneau să asiste şi alte persoane. Un bărbat pe nume Assen era pastorul unei grupări religioase. El a venit la Ani şi la Ivo ca să le aducă dovezi că Martorii lui Iehova n-aveau dreptate, însă şi-a dat seama repede că greşea. Assen a pus întrebări biblice profunde. Prin urmare, i s-a propus un studiu, iar el şi familia sa au acceptat. Un timp, Assen a continuat să ţină predici, deşi îi învăţa pe enoriaşii săi adevărurile pe care le afla din cartea Ce învaţă Biblia. Apoi, Dencho, diaconul acelei grupări religioase, a vrut să studieze şi el. În scurt timp, trei familii din acea grupare studiau şi ele Biblia cu Martorii lui Iehova. Fiindcă atât de mulţi membri ai bisericii lor studiau, ei au decis să nu mai ţină întruniri, ci să asiste la întrunirile congregaţiei. Dencho a devenit vestitor şi a condus studii biblice cu mai mulţi prieteni ai săi. Astfel, în urma faptului că Martorii au abordat-o pe Ani în Olanda, în jur de 30 de oameni au început să studieze Biblia şi să asiste la întruniri.

I-A CITIT CÂTEVA VERSETE REFERITOARE LA CĂSĂTORIE. Un frate din Cehia şi soţia lui studiau Biblia la sala Regatului cu un cuplu tânăr din Mongolia. Deşi Martorii se străduiau să înveţe mongola, limba constituia un obstacol important în calea comunicării. Cu toate acestea, cuplul din Mongolia părea să accepte adevărul biblic cu umilinţă şi răbdare. Într-o seară, tânăra a venit la întrunire fără soţul ei. Ea a spus că se gândea să-l părăsească deoarece nu se înţelegeau. După câteva minute, a sosit şi soţul, însă n-a băgat-o deloc în seamă pe soţia lui. Situaţia era într-adevăr critică. Fratele l-a chemat pe soţ în biblioteca sălii Regatului ca să vorbească despre problema apărută. Însă, din cauză că nu ştia prea bine mongola, n-a înţeles ce se întâmplase între cei doi soţi şi n-a putut să-i dea tânărului un sfat concret. Dar s-a gândit să-i citească din Biblie. Prin urmare, i-a citit toate versetele pe care şi le-a amintit referitoare la căsătorie şi la comunicarea între soţi. Tânărul părea mişcat de fiecare verset. Deodată a ieşit din bibliotecă, a fugit la soţia lui şi a sărutat-o. Când au plecat de la sală, el a insistat să-i ducă geanta, deoarece înţelesese că trebuia s-o ajute.

A doua zi, cei doi păreau foarte fericiţi şi vorbeau bucuroşi despre profunda lor apreciere pentru Iehova şi pentru sfaturile biblice înţelepte referitoare la căsătorie. Ulterior, ei s-au întors în Mongolia ca să se îngrijească de cei doi copii ai lor. În oraşul în care locuiesc nu există nicio congregaţie. Soţia s-a botezat deja, iar soţul continuă să facă progrese în vederea botezului.

„DE CE MI-A FĂCUT UNA CA ASTA?“ Olha, o pionieră din Ucraina, i-a depus mărturie unui şofer care livra produse alimentare în oraş. Ea l-a întrebat dacă există cineva în care putem avea încredere.

Bărbatul a răspuns: „Nu, soţia mea m-a părăsit şi l-a luat cu ea pe fiul nostru de doi ani. Ce şi-ar mai fi putut dori? Lucram de dimineaţa până seara ca să nu ducă lipsă de nimic. A vrut inel, i-am cumpărat inel. A vrut cizme, i-am luat cizme. Un colier, i-am luat colier. Nu-i lipsea nimic, de ce mi-a făcut una ca asta?“.

Sora l-a întrebat în mod amabil pe acest bărbat cât timp petrecea cu soţia sa şi cu băieţelul său. El a răspuns: „Când să stau cu ei dacă trebuie să muncesc până la miezul nopţii? Iar dimineaţa încep munca la ora patru. Lucrez chiar şi în weekend“.

Olha i-a arătat revista Treziţi-vă! din octombrie 2009, care conţine o serie specială de articole, intitulată „Cum poţi avea o familie fericită“. Sora i-a îndreptat atenţia spre primul factor care contribuie la fericirea unei familii: „Ordinea corectă a priorităţilor“. După ce au analizat ideile prezentate acolo, bărbatul a fost impresionat şi a spus: „Eu am crezut că banii garantează fericirea şi că restul nu contează. Am înţeles că nu este aşa. Acum ştiu unde am greşit şi ce nu i-am oferit soţiei mele“.

După o săptămână, Olha l-a întâlnit din nou pe acest şofer. El i-a spus că citise revista, că meditase profund şi că îşi reanalizase situaţia. O sunase pe soţia lui şi se împăcaseră. Atunci Olha i-a dat cartea Secretul unei familii fericite. În săptămâna următoare, când Olha a văzut dubiţa pe care o conducea acel bărbat, a observat că la volan era alt şofer. Acesta i-a explicat că şoferul dinaintea lui îşi dăduse demisia şi se mutase împreună cu familia în altă zonă. Însă îi lăsase lui Olha următorul mesaj: „Olha, doresc să-ţi mulţumesc atât ţie, cât şi Dumnezeului tău, Iehova, fiindcă m-aţi ajutat să-mi salvez familia. Dacă îi voi întâlni din nou pe Martorii lui Iehova, voi păstra negreşit legătura cu ei“.

A VRUT UN SEMN DE LA DUMNEZEU. Un tânăr din Letonia a manifestat interes faţă de mesajul Bibliei în urmă cu aproximativ 15 ani, când Martorii i-au depus prima dată mărturie. El studia din când în când, dar nu credea că Biblia, o „simplă“ carte, îl putea ajuta să-l găsească pe Dumnezeu. El aştepta ca Dumnezeu să i se reveleze personal, poate într-un mod supranatural sau mistic. De aceea a întrerupt studiul biblic, iar mai târziu a pierdut complet legătura cu Martorii. După câţiva ani, el s-a confruntat cu probleme foarte mari şi i-a cerut ajutor lui Dumnezeu în rugăciune. Nu s-a întâmplat nicio minune, dar, privind pe fereastră, a zărit două surori, care erau în lucrarea de predicare. După câteva săptămâni, când s-a rugat din nou, le-a văzut iar pe acele surori trecând prin faţa geamului său. O săptămână mai târziu, când s-a rugat, le-a văzut a treia oară pe surori trecând pe acolo în lucrare. „Acesta nu poate fi decât un semn de la Dumnezeu!“, şi-a zis el. A fugit afară şi le-a spus surorilor, care au fost foarte surprinse, că dorea să reia studiul biblic, pe care îl întrerupsese cu mulţi ani în urmă. Cu timpul, el a reuşit să-şi rezolve problemele şi să se apropie de Dumnezeu. Cum a făcut aceasta? Cu ajutorul Bibliei. El s-a botezat în 2010 la un congres de district.

CHIAR ŞI VASELE MICI AU URECHI. Aceasta este o zicală din Danemarca, potrivit căreia copiii mici reţin din conversaţiile adulţilor mult mai multe lucruri decât ne putem imagina. În urmă cu aproximativ 16 ani, o soră daneză şi soţul ei au studiat cu o doamnă care are trei băieţi. Deseori, copiii o însoţeau pe mama lor la studiu, care era ţinut acasă la acest cuplu de Martori. Doamna a întrerupt studiul când Ronnie, fiul ei cel mic, avea opt ani. În copilărie şi în adolescenţă, Ronnie s-a confruntat cu multe probleme. În 2008, când avea 22 de ani, el a văzut revistele noastre la mama lui acasă şi, în momentul acela, a simţit brusc dorinţa de a-i revedea pe Martorii care studiaseră cu el când era mic. După 15 minute, Ronnie era uşa acelui cuplu, iar când fratele i-a deschis, a intrat în casă înainte de a fi invitat. Deşi fratele nu l-a recunoscut imediat, cu toţii s-au bucurat să se revadă după atât de mult timp. Ronnie a acceptat cartea Ce învaţă Biblia şi a fost de acord să studieze. Studiul mergea bine. Însă, întrucât petrecuse mult timp în lumea ireală a jocurilor pe calculator, dintre care unele promovau violenţa şi ocultismul, Ronnie făcea deseori referire în conversaţiile sale la aceste subiecte. Însă fraţii i-au spus că înţelegerea lucrurilor spirituale n-ar trebui să fie influenţată de aceste jocuri. Înţelegând cum stăteau lucrurile, Ronnie a spus: „Vă rog să mă opriţi ori de câte ori încep să vorbesc despre prostiile astea!“. De atunci, el face progrese frumoase. Acest tânăr, care a auzit prima oară adevărul la studiul biblic al mamei sale, când era doar „un vas mic cu urechi“, este acum vestitor nebotezat.

MÂNGÂIERE DIN SCRIPTURI. Într-un cimitir din Marea Britanie, un frate a observat un bărbat care stătea în genunchi lângă un mormânt şi plângea. Fratele l-a întrebat dacă putea să se aşeze lângă el. Bărbatul, pe nume Alf, a încuviinţat şi a spus: „Fiica mea a murit de curând. Avea doar 42 de ani. Şi soţia, şi fiica mea sunt înmormântate aici“. Alf apelase la serviciile de asistenţă psihologică oferite de stat, însă i se spusese că trebuia să aştepte trei luni. El a explicat: „Sunt un om de afaceri prosper, însă tot ce am nu valorează nimic fără fiica şi soţia mea. Aş da orice ca să le am din nou lângă mine“. Alf a spus că, deşi credea în Dumnezeu, respecta Biblia şi mergea la biserică, nu primise răspunsuri care să-l mulţumească. Când a mers la biserică pentru a găsi mângâiere, i s-a spus să aprindă o lumânare sau să scrie un bileţel pe care să-l atârne într-un copac. Răspunsul lui a fost: „N-ar încăpea pe un bileţel tot ce vreau eu să spun“. Fratele i-a adus mângâiere lui Alf cu ajutorul Scripturilor. În prezent, Alf studiază Biblia.

OCEANIA

ŢĂRI ŞI TERITORII 29

POPULAŢIA 38 162 658

VESTITORI 94 309

STUDII BIBLICE 58 465

L-AU INVITAT ŞI PE SOŢUL DOAMNEI. Un frate din Noua Zeelandă a dus-o pe soţia sa cu maşina la un studiu pe care ea îl ţinea cu o tânără mămică. Cei doi au observat că soţul acestei doamne era acasă şi au decis să-l invite şi pe el să participe la studiu. Bărbatul a fost de acord şi le-a spus când putea fi găsit acasă. Acest domn şi soţia sa au acceptat invitaţia de a asista la întrunirea din acel sfârşit de săptămână. Aici s-au bucurat de o primire călduroasă şi de un program spiritual. La următoarea întrunire, soţul a făcut comentarii la studiul Turnului de veghe. Întrucât articolul de studiu vorbea despre importanţa închinării în familie, el a întrebat cum putea conduce un studiu cu soţia lui şi cu fiul lor în vârstă de patru ani. De asemenea, şi-a exprimat dorinţa de a pune în aplicare şi alte sfaturi pe care le auzise la întrunire. Acest cuplu interesat continuă studiul, participă la întruniri şi face progrese pe plan spiritual. „Cât de bucuroşi suntem că am hotărât să-l invităm şi pe soţul doamnei să studieze!“, spune fratele.

COMEMORARE ŢINUTĂ PE O INSULĂ ÎNDEPĂRTATĂ. Insula Reao, care are doar 362 de locuitori, face parte din teritoriul repartizat Congregaţiei Vaiete, una dintre cele 18 congregaţii din Tahiti. Reao se află la o distanţă de 1 350 de kilometri est de Tahiti. Comemorarea nu fusese ţinută niciodată pe această insulă îndepărtată. Martorii nu mai predicaseră aici de 30 de ani. Manoah, care este supraveghetorul serviciului în Congregaţia Vaiete, a dorit ca un grup mic să meargă pe insula Reao în săptămâna Comemorării ca să predice şi să ţină această sărbătoare aici. Însă călătoria cu avionul i-ar fi costat pe el şi pe soţia sa în jur de 65 000 de franci (510 euro), o sumă cu mult peste posibilităţile lor financiare. Totuşi, mai târziu, Manoah a primit la serviciu o primă de 65 000 de franci! El şi soţia sa au înţeles imediat că Iehova binecuvânta acest proiect. În cele din urmă, pe insula Reao au mers şapte vestitori, iar la Comemorare au asistat 47 de persoane. În prezent, vestitorii din Tahiti conduc studii biblice la telefon cu persoanele interesate din Reao.

ABIA A AVUT TIMP PENTRU MICUL DEJUN. O experienţă asemănătoare am primit şi din Vanuatu, unde o congregaţie sprijină o grupă formată din 11 vestitori, care predică pe o insulă îndepărtată, numită Ambrym. Bătrânii din acea congregaţie i-au invitat pe câţiva vestitori cu experienţă să meargă câteva zile la Ambrym pentru a lua parte la lucrarea de predicare cu grupa de acolo înainte de Comemorare. Marinette, o profesoară ieşită la pensie, care în prezent este o pionieră regulară cu experienţă, a profitat de această ocazie. Ea şi câţiva vestitori au decis să meargă pe acea insulă având ca obiectiv iniţierea de studii biblice. Marinette a mers doar de câteva ori în lucrarea din casă în casă fiindcă n-a mai putut să plece de la locul unde era cazată. Ea povesteşte: „Dimineaţa abia reuşeam să mă spăl şi să iau micul dejun, deoarece oamenii aşteptau afară la rând pentru un studiu biblic. Predicam toată ziua fără să ies din casă. În acea săptămână am condus 31 de studii biblice“. Fraţii au stat o săptămână pe insula Ambrym, fiind ocupaţi din plin cu predicarea veştii bune. La Comemorare au asistat 158 de persoane. Vestitorilor le-a părut rău când au trebuit să plece de pe insulă. „Cum să pleci dintr-un loc unde atât de mulţi oameni sunt însetaţi de apele adevărului biblic?“, a spus Marinette. Filiala a luat măsuri ca pe această insulă să fie trimişi pionieri speciali temporari pentru a se îngriji de necesităţile spirituale ale persoanelor interesate.

DIRECTOAREA UNEI ŞCOLI REACŢIONEAZĂ FAVORABIL. În Insulele Solomon, elevilor unui liceu li se cere să intoneze în picioare melodiile religioase ale Bisericii Evanghelice. Două surori tinere au întrebat-o pe directoarea liceului dacă li se putea permite să nu intoneze cântările, deoarece aceasta ar fi fost o încălcare a conştiinţei lor. Directoarea le-a mulţumit că au venit să discute în mod respectuos cu ea şi le-a spus că nu erau obligate să cânte, ci puteau să rămână aşezate împreună cu alţi copii Martori.

Ulterior, ea le-a întrebat pe eleve dacă puteau invita pe cineva din congregaţie la şcoală pentru a-i prezenta punctul de vedere al Martorilor lui Iehova cu privire la instruire. O misionară a răspuns invitaţiei. Ea a discutat cu directoarea aproximativ o oră şi jumătate despre convingerile Martorilor, precum şi despre problemele cu care se confruntă tinerii. Directoarea a spus că i-a plăcut revista Treziţi-vă! şi că lasă exemplare ale acestei reviste în cancelarie. Când misionara i-a oferit volumul 2 al cărţii Tinerii se întreabă — Răspunsuri practice, directoarea a cerut 16 exemplare pentru profesori şi 367 de exemplare pentru elevi. În total s-au distribuit patru sute de exemplare ale acestei cărţi.

Curajul celor două tinere care au mers să vorbească cu directoarea a avut drept rezultat depunerea unei mărturii frumoase. De asemenea, au fost exprimate multe cuvinte de apreciere cu privire la ideile practice din carte. O tânără ai cărei părinţi se despărţiseră de puţin timp a spus că această carte a fost exact ajutorul de care avea nevoie pentru a face faţă problemelor. Cele două surori tinere fac pionierat auxiliar neîntrerupt şi îi oferă directoarei reviste cu regularitate.

ŞI-A PĂSTRAT INTEGRITATEA ÎN POFIDA OPOZIŢIEI. Tot pe Insulele Solomon, o misionară studiază Biblia cu o femeie, pe care o vom numi Lisa. Ea a făcut progrese frumoase în pofida faptului că trebuia să meargă pe jos peste două ore până la sala Regatului cu cei patru copii ai ei: doi băieţi gemeni şi două fetiţe. De asemenea, a trebuit să înfrunte o opoziţie aprigă din partea soţului ei. Acesta a bătut-o şi i-a ars hainele cu care mergea la întruniri, precum şi Biblia şi literatura biblică. În plus, el o înşela cu altă femeie. În pofida acestor probleme, Lisa s-a botezat şi perseverează în serviciul adus lui Iehova.

Anul trecut, impresionat de modul în care soţia lui s-a purtat cu el, soţul Lisei a renunţat la relaţia sa adulteră şi a cerut să studieze Biblia. Această schimbare i-a adus multă bucurie surorii noastre, Lisa. În plus, ea ajunge acum la întruniri în mai puţin de o oră, deoarece în apropierea casei sale s-a format o grupă. De asemenea, soţul ei a sprijinit-o să facă pionierat auxiliar.

[Text generic pe pagina 66]

„De ce este Dumnezeu atât de crud? . . . De ce să-l pedepsească pe fiul meu? Abia s-a născut. Ce păcat a comis?“

[Text generic pe pagina 68]

Tânărul le-a spus membrilor consiliului că se va întoarce la biserică dacă preotul îi va răspunde la două întrebări

[Text generic pe pagina 72]

„Aţi fost închise pentru că aţi predicat în afara zidurilor închisorii, iar acum predicaţi şi înăuntrul lor!“

[Diagrama/Harta de la pagina 84]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Tahiti → → → 1 350 km → → → Reao

[Legenda fotografiei de la pagina 56]

Sus: Studiu biblic în Republica Congo (vezi pagina 59)

[Legenda fotografiei de la pagina 61]

Edvard (în dreapta) împreună cu Daniel într-o piaţă

[Legenda fotografiei de la pagina 64]

Samaniego, Nariño, Columbia

[Legenda fotografiei de la pagina 67]

În prezent sunt disponibile publicaţii în limbaj mimico-gestual în 59 de limbi

São Paulo, Brazilia