Raportul mondial

Africa

Edith, o elevă din Côte d’Ivoire, a aflat că avea de dat un test la şcoală în aceeaşi zi în care trebuia să se boteze. Plină de curaj, i-a cerut profesorului să o învoiască, iar el a fost de acord. Colegii ei au început să o ridiculizeze, strigând după ea Maria, mama lui Isus. Spre hazul colegilor, un băiat a spus că ea nu se dusese să se boteze, ci, mai degrabă, fusese la o întrecere de înot. Edith nu i-a replicat nimic; în schimb, i-a dat băiatului un tract despre convingerile Martorilor lui Iehova.

După ce l-a citit, băiatul a încetat să-şi mai bată joc de ea. Ba chiar a spus că şi el vrea să devină Martor. A studiat cartea Cunoştinţa care conduce la viaţă veşnică şi, în ciuda opoziţiei din partea familiei, s-a botezat. Edith este fericită că a pus dedicarea ei lui Iehova pe primul plan în viaţă şi că, astfel, a ajutat şi pe altcineva să facă la fel.

Iată ce ne relatează un misionar care slujeşte în Africa de vest: „Una dintre binecuvântările pe care le primim de la Iehova este aceea de a face parte dintr-o organizaţie care se bucură de o bună reputaţie chiar şi în cele mai mici sate de pe pământ. În Ghana, unde Martorii lui Iehova sunt bine cunoscuţi şi respectaţi, există multe exemple grăitoare în acest sens. Împreună cu un alt frate, duceam comanda lunară de literatură în unele congregaţii din zonele rurale. S-a întâmplat că, odată, într-o localitate, nu am reuşit să găsim persoana căreia îi lăsam de obicei pachetul cu literatură. L-am întrebat pe fratele care conducea maşina ce puteam face. S-a uitat la mine, a zâmbit şi mi-a spus: «Nici o problemă». A oprit camionul într-o piaţă aglomerată, s-a aplecat pe geam şi a strigat-o pe una dintre fetele care vindeau peşte la marginea drumului. I-a dat fetei cutia cu publicaţii, spunându-i: «Du-le, te rog, asta Martorilor lui Iehova». Fata n-a scos nici o vorbă, a luat cutia, şi-a pus-o pe cap, apoi s-a întors şi a dispărut în mulţime. În timp ce ne îndreptam spre următoarea localitate l-am întrebat pe frate dacă o cunoştea pe fată. Mi-a zâmbit din nou şi mi-a spus: «N-o cunosc, în schimb ea ne cunoaşte». Mă întrebam dacă fraţii aveau să primească vreodată acele publicaţii. Însă n-ar fi trebuit să-mi fac griji. Le-au primit chiar în acea zi“.

Fraţii din localitatea Gbolobo, Liberia, i-au scris o scrisoare primarului, aducându-i la cunoştinţă intenţia lor de a ţine în localitatea sa cea mai importantă întrunire religioasă a anului. El le-a dat fraţilor permisiunea de a folosi terenul de fotbal pentru acest eveniment şi a trimis o înştiinţare tuturor bisericilor din cele şapte localităţi peste care îşi exercita autoritatea, invitându-i pe oameni să asiste la Comemorare. A venit un grup mare de Martori în acea localitate să construiască un podium în mijlocul terenului de fotbal. Iubirea şi fericirea care erau evidente în mijlocul lor i-au impresionat pe localnici. Deşi în Gbolobo sunt numai 5 vestitori, la Comemorare au asistat 636 de persoane!

Un băieţel de zece ani din nordul Rwandei a crescut o căpriţă; mai târziu, aceasta a fătat trei ieduţi. Nu cu mult timp în urmă, el a trimis la Filială o poză cu el şi capra sa, precum şi o scrisoare. Iată câteva rânduri din ea: „Iehova mă binecuvântează foarte mult, aşa că vreau să fac şi eu o donaţie — capra mea — pentru lucrarea de predicare de pe tot pământul, despre care se vorbeşte la Matei 24:14“. El le-a dat capra bătrânilor din congregaţia lui, rugându-i să o vândă. Ei au trimis la Filială banii pe care i-au primit pe capră.

Un şofer s-a oferit să-l ducă cu maşina pe un pionier special din Nigeria, iar el a acceptat. Când cineva din maşină s-a dat mai la o parte pentru a-i face loc, şoferul a văzut în mâna fratelui revista Turnul de veghere. I-a spus să se dea imediat jos din maşină. Nu a vrut să spună de ce, dar a insistat ca fratele să coboare. Când au văzut că maşina pleacă fără să-l ia şi pe fratele nostru, unele persoane i-au spus că Dumnezeul lui îl salvase. „E maşina unor răpitori!“, i-au spus ele. Pentru că se „identificase“, fratele a primit ocrotirea lui Iehova.

Grant, care are 8 ani, slujeşte ca vestitor în provincia Copperbelt, din Zambia. Când era foarte mic, putea spune ceva despre ilustraţiile din cartea Cel mai mare om care a trăit vreodată. Înainte ca Grant să înveţe să citească, părinţii lui l-au ajutat să memoreze unele pasaje din Biblie. În prezent, el este vestitor nebotezat. Grant conduce multe studii biblice, unele din Cartea mea cu relatări biblice, iar altele din broşura Ce pretinde Dumnezeu de la noi?. Deoarece este atât de zelos, copiii din împrejurimi l-au numit shimapepo mukalamba, care în limba chiBemba înseamnă „mare preot“.

Un bărbat din Senegal care a început să studieze Biblia a citit relatarea apărută în numărul din 22 septembrie 1999 al revistei Treziţi-vă!, unde se spune că o Martoră din Canada şi fiica ei înapoiaseră 1 000 de dolari care nu le aparţineau. Ele găsiseră banii într-o poşetă pe care o cumpăraseră dintr-un magazin de vechituri. La puţin timp după ce a citit relatarea, acest bărbat a găsit pe stradă un portofel în care erau câteva legitimaţii şi nişte bani, echivalentul a peste 500 de dolari americani. El s-a gândit îndelung la ce citise în articol. A fost atât de măcinat de gânduri, încât nu a prea putut dormi în acea noapte.

A doua zi dimineaţa, la ora 8, bărbatul i-a telefonat proprietarului portofelului şi a stabilit să se întâlnească imediat cu el pentru a-i înapoia portofelul cu toţi banii din el. Domnul respectiv a fost atât de impresionat de cinstea de care a dat dovadă acest bărbat care studia Biblia, încât s-a hotărât să-i dea jumătate din acei bani, adică 250 de dolari! „Articolul din revista Treziţi-vă! m-a ajutat să mă port în aşa fel încât să fiu mândru de mine tot restul vieţii“, a spus bărbatul care studiază Biblia. De atunci, el a luat mai în serios studierea Bibliei.

Când avea 12 ani, Kandole — din Uganda, ţară situată în Africa de est — obişnuia să stea şi să asculte cu atenţie când mama lui studia Biblia cu Martorii lui Iehova. Cu timpul, mama şi-a pierdut interesul pentru studiu, însă băiatului i-au lipsit ocaziile de a asculta informaţii din Cuvântul lui Dumnezeu. Aşa că s-a interesat unde ţineau Martorii întrunirile. Duminica următoare a mers pe jos 11 kilometri până la Sala Regatului, începând să asiste cu regularitate la întruniri. Un pionier a început să studieze Biblia cu Kandole, care a făcut progrese frumoase, iar la vârsta de 14 ani s-a botezat. Acum el are 17 ani şi, de curând, a devenit pionier regular. Obiectivul lui este acela de a fi pionier special. Mama lui a reînceput, în cele din urmă, studiul, iar, în prezent, este o soră botezată. Kandole nu mai trebuie să meargă pe jos la întruniri. Acum el are o bicicletă, cu care o duce şi pe mama lui la Sala Regatului.

Cele două Americi

Márcio a fost invitat să slujească la Betelul din Brazilia. El provine dintr-o regiune mai săracă, şi este singurul Martor din familia sa. Ca să facă rost de bani pentru a merge cu autobuzul până la Betel, el şi-a vândut lucrurile personale. Cu banii obţinuţi astfel şi cu cei primiţi de la Martorii din congregaţia lui a reuşit să-şi plătească drumul. După trei zile de călătorie, nişte hoţi înarmaţi le-au tăiat calea şi l-au obligat pe şofer să iasă cu autobuzul de pe carosabil. Hoţii au cotrobăit prin lucrurile fiecărei persoane şi au luat tot ce au vrut. Când au deschis geanta lui Márcio şi au văzut Biblia au închis geanta la loc fără să ia nimic. Când au ajuns în următorul oraş, călătorilor a început să li se facă foame, însă majoritatea rămăseseră fără bani. Întrucât hoţii nu-i luaseră portofelul, Márcio le-a cumpărat celorlalţi pasageri demâncare, depunând astfel o mărturie excelentă.

Osvaldo, un domn din Chile care studia cu Martorii lui Iehova, a primit la serviciu o înştiinţare că urma să lucreze şi duminica. El i-a spus şefului că în contractul său era prevăzut să lucreze doar de luni până vineri. Apoi a adăugat: „Sunt proaspăt căsătorit şi trebuie să petrec timp cu soţia mea. În plus, mi-am fixat ca în fiecare duminică să-i dedic lui Dumnezeu un anumit timp“. Şeful i-a spus lui Osvaldo că la sfârşitul lunii avea să fie concediat. Osvaldo a fost singurul dintre cei circa 3 000 de angajaţi care nu a mers la serviciu duminica. El a continuat să participe la întruniri şi şi-a pus încrederea în Iehova.

La scurt timp după aceea, un director foarte important din Franţa a venit în inspecţie. El s-a oprit la biroul lui Osvaldo şi l-a felicitat pentru munca sa excelentă. Iată ce i-a spus directorul: „Eşti singurul care nu are instalate jocuri pe calculator şi-mi place că lucrezi organizat“. Osvaldo i-a mulţumit. I-a spus apoi că nu peste mult timp trebuia să plece. „De ce? Ai primit o ofertă mai bună?“, l-a întrebat directorul. Osvaldo i-a spus că nu de aceea pleca şi i-a explicat motivul.

La câteva zile după aceea, a fost chemat la o întrevedere cu şeful său şi cu directorul. Atmosfera era tensionată. Iată ce i-a spus directorul: „Osvaldo, nu va trebui să lucrezi duminica, iar sâmbăta, doar rareori. În plus, vei mai primi câteva responsabilităţi“. În aceeaşi săptămână, Osvaldo s-a botezat. În prezent, alături de soţia sa, el slujeşte ca pionier auxiliar.

Un tânăr din Ecuador, care s-a botezat doar anul trecut, a primit prima temă la Şcoala de Minister Teocratic, pe care să o susţină în sala principală. A considerat această ocazie un privilegiu atât de mare, încât a început să-şi strângă bani pentru a-şi cumpăra un costum nou. Când a reuşit să strângă 30 de dolari, a aflat că o soră din congregaţie nu avea bani să-şi cumpere medicamente. El i-a dat toţi cei 30 de dolari pe care îi economisise şi i-a spus: „Fie că ţin tema în costumul meu vechi, fie într-unul nou, Iehova mă iubeşte la fel de mult!“

O soră din Guatemala depunea mărturie stradală când a văzut un domn stând pe pragul unei case. Ea s-a gândit că nu era bine să-l abordeze, deoarece casa aparţinea de teritoriul unei alte congregaţii; aşa că a trecut mai departe. Ceva o îmboldea totuşi să-i vorbească. Prin urmare, s-a întors şi i-a vorbit despre Regatul lui Iehova. Domnul a ascultat cu atenţie, după care i-a spus: „Doamnă, vă mulţumesc că aţi venit să-mi vorbiţi, deoarece stăteam şi-l aşteptam pe un bărbat care trebuie să apară la ora 7.45. Aveam de gând să-l ucid. El urma să intre în mormânt, iar eu, în puşcărie! Ştiu că nu aţi venit din proprie iniţiativă, ci Dumnezeu v-a trimis ca eu să ştiu că mă iubeşte. Chiar acum voi intra în casă, ca să nu ajung să comit o crimă. Dumnezeu să vă binecuvânteze!“

Filiala din Columbia a organizat, pe parcursul lunilor decembrie 2000 şi ianuarie 2001, o campanie de predicare în teritoriile izolate. Martorii din această ţară au fost îndemnaţi să se mute pentru a predica şi a cultiva interesul oamenilor în astfel de teritorii, pentru o perioadă cuprinsă între o săptămână şi două luni, după cum le permitea situaţia.

Dorind să participe şi ea la această campanie, o soră tânără din Bogotá s-a dus în oraşul Guasca. Cele două luni pe care le-a petrecut aici i-au adus atâta bucurie, încât s-a rugat lui Iehova să o ajute să-şi găsească ceva de lucru pentru a putea rămâne. Ea a cumpărat nuci de cocos şi s-a apucat de făcut fursecuri; le vindea pe stradă sau chiar în magazine. Şi-a mai găsit un loc de muncă unde trebuia să spele şi să calce haine; ba chiar a învăţat să mulgă vacile. Astfel a reuşit să se întreţină şi a continuat să slujească în calitate de pionieră regulară în Guasca. Ea conduce acum 25 de studii biblice.

În Jamaica, o locatară i-a spus unei surori că nimeni nu ar putea-o convinge vreodată să devină Martoră. Sora i-a explicat că scopul vizitei ei era acela de a-i vorbi despre mesajul Bibliei, inclusiv despre speranţa vieţii veşnice. Din discuţie, sora şi-a dat seama că doamna respectivă avea un respect profund faţă de Biblie. Ea a mai observat că, citind unele versete, putea depăşi obiecţiile vehemente cu privire la anumite subiecte. Sora s-a simţit îndemnată să folosească des Biblia la vizitele ulterioare şi la studiul biblic pe care l-a iniţiat mai târziu. Cu timpul, doamna a început să asiste la întruniri şi a devenit chiar ceea ce, iniţial, declarase că nu va deveni niciodată: o Martoră a lui Iehova dedicată şi botezată.

Carol, o soră din Bolivia, a studiat cu un cuplu ce stătea în locuinţa mamei soţului, o catolică ferventă care nu lipsea niciodată de la liturghie şi care participa la toate procesiunile religioase. Casa îi era împodobită cu icoane, în faţa fiecăreia fiind pusă câte o lumânare aprinsă. Într-o zi, în timp ce ei ţineau studiu, mama bărbatului a intrat val-vârtej în cameră cu o Biblie catolică în mână şi i s-a adresat direct lui Carol: „Unde scrie că Maria a mai avut şi alţi copii?“ Carol i-a arătat versetele din Matei 12:46–50 şi 13:55. Vădit supărată, doamna a părăsit încăperea. Câteva minute mai târziu s-a întors, de data aceasta aducând cu mândrie altă Biblie, una mare, aurită şi cu ilustraţii. După ce i-au fost arătate aceleaşi texte, a plecat din nou. S-a întors imediat cu altă Biblie, care spunea, de fapt, acelaşi lucru. A rămas fără cuvinte.

În săptămânile care au urmat, i-a întrerupt de şi mai multe ori. Le punea unele întrebări; treptat însă, şi-a schimbat atitudinea. Era acum încântată de răspunsurile pe care le primea. Nu după mult timp, a acceptat să studieze şi ea Biblia. Zelul pentru închinarea adevărată a luat, încetul cu încetul, locul zelului pentru religia catolică. Ea a început să-şi aducă şi prietenele la Sala Regatului şi, mai târziu, s-a botezat.

Asia şi Orientul Mijlociu

Gary, din Sri Lanka, le-a oferit broşura Poţi să fii prieten cu Dumnezeu! unui domn de religie catolică şi soţiei sale, care era budistă. Iniţial, doamna i-a spus foarte răspicat lui Gary că numai soţul ei doreşte să cunoască mai multe despre Biblie. Totuşi, la următoarea vizită, i-a zis fratelui că voia şi ea să ştie cum poate fi prietenă cu Dumnezeu. În săptămâna care a urmat s-a iniţiat un studiu biblic din broşură, iar cei doi soţi au cerut o Biblie. Iată ce a spus doamna: „Cred că ne trebuie o Biblie, dacă vrem să fim prieteni cu Dumnezeu“.

Când au ajuns la lecţia 3 din broşură, doamna a început să se simtă atrasă de ceea ce învăţa. În seara în care au discutat această lecţie, la studiul lor a mai asistat o persoană, un tânăr care stătea la ei în gazdă. Cu câteva zile înainte de a ţine studiul pentru a patra oară, Gary le-a adus o Biblie. Ei au pus-o imediat la vedere, pe masă, alături de broşuri. În seara în care au ţinut studiul, ei au apelat cu multă mândrie la Biblia lor, plină cu semne de carte albastre. Soţul a spus: „Am pregătit toată lecţia“. Căutaseră toate versetele menţionate în lecţie şi puseseră câte un semn albastru la paginile respective.

În Filipine, Rowena, o mamă fără partener care nu avea cu mult peste douăzeci de ani, a devenit interesată de adevăr. A acceptat un studiu biblic şi în scurt timp a început să asiste la întruniri. Dar, din cauza unor probleme financiare, ea a fost nevoită să plece din oraşul natal ca să-şi caute de lucru într-un oraş mai îndepărtat. A început să lucreze ca menajeră la o familie de catolici devotaţi. Când a vrut să afle unde este cea mai apropiată Sală a Regatului din oraş, stăpânii casei nu au fost prea încântaţi să o ajute să ia legătura cu Martorii.

Au trecut câteva luni, timp în care Rowena l-a implorat fierbinte pe Iehova să o ajute să-i întâlnească pe Martori şi să continue studiul biblic. Într-o zi a sunat telefonul, iar Rowena a răspuns. Persoana de la celălalt capăt al firului a întrebat: „Alo! Sala Regatului?“

Rowena i-a răspuns imediat: „Aş vrea să găsesc Sala Regatului. Mă puteţi ajuta?“ S-au luat măsurile necesare; Rowena a reînceput studiul biblic şi acum este botezată.

O fetiţă de 12 ani a trimis o scrisoare la filiala din Rusia. Iată ce a scris ea: „Sunt o fată simplă din zona Tiumenului, din Siberia. Cu puţin timp în urmă, în micul nostru sat uitat de lume a apărut o revistă Turnul de veghere. Am văzut-o la biblioteca şcolii şi m-am hotărât s-o împrumut. Am citit-o şi pot să vă spun că am aflat multe lucruri noi şi interesante. Şi pozele mi-au plăcut foarte mult. Aş dori să aflu şi alte lucruri. Aş vrea să studiez cartea Revelaţia şi Biblia şi să ştiu mai multe despre organizaţia voastră“. S-au făcut demersuri pentru a i se acorda ajutor acestei fetiţe.

În timp ce erau în lucrarea din casă în casă, două Martore din Liban au observat, după ce au bătut la o uşă, un autocolant pe care scria că Martorii nu sunt bine veniţi acolo. La uşă a apărut un domn. Surorile au început să-i vorbească, iar el le-a poftit înăuntru. Când a aflat că erau Martore, le-a întrebat dacă citiseră ce scria pe uşă. „Da, dar numai după ce am bătut la uşă“, i-au răspuns. Domnul a început să le explice că, de fapt, asta era casa părinţilor săi, iar ei nu-i agreau pe Martorii lui Iehova. În schimb, el voia să afle mai multe. Autocolantele pe care oamenii din zonă obişnuiau să le pună pe uşa de la intrare îi stârniseră curiozitatea.

Surorile au stabilit să-l viziteze pe acest domn la el acasă. S-a iniţiat un studiu biblic cu el şi cu soţia sa. La scurt timp după aceea, ei au început să asiste la întruniri şi să pună în practică principiile biblice. Domnul a spus că până atunci nu mai deschisese niciodată Biblia, însă a fost ajutat de Martori să o citească şi să o înţeleagă.

O soră care administrează un salon de înfrumuseţare din Coreea obişnuieşte să expună în salon Biblia şi unele publicaţii ale Martorilor lui Iehova. Deseori ea pune şi audiocasete cu textul cărţii Cel mai mare om care a trăit vreodată. Într-o zi, după ce a ascultat o casetă, o doamnă a cerut şi ea una; la scurt timp după aceea s-a iniţiat un studiu biblic cu ea. Altă dată, soţia unui pastor a pus unele întrebări în legătură cu aceste casete şi a recunoscut că nu auzise niciodată la biserica ei ceva atât de interesant. A cerut şi ea casetele şi a început să studieze cu Martorii. Văzând publicaţiile noastre, o altă doamnă, budistă, a vrut şi ea să afle mai multe, iar în prezent studiază Biblia. Pentru a se putea îngriji de necesităţile spirituale ale acestor persoane cărora le depusese mărturie în mod informal, sora noastră a început pionieratul regular.

Un cuplu de pionieri speciali din Malaysia i-a depus mărturie unui domn de pe stradă. Domnul avea multe întrebări, aşa că i-a invitat pe fraţi acasă la el, unde au purtat o discuţie interesantă. Fraţii trebuiau să ajungă la studiul de carte al congregaţiei; înainte de a pleca însă, ei l-au invitat şi pe acest domn să asiste. El a acceptat şi a fost plăcut impresionat de întrunire. La sfârşitul programului, fraţii i-au dat broşura Ce pretinde Dumnezeu şi au stabilit să-l viziteze a doua zi. Când au venit la el, domnul le-a mărturisit că, după ce se întorsese de la întrunire, citise şi se rugase până la ora 4 dimineaţa.

Domnul respectiv era ministru religios al unei biserici a creştinătăţii. Deşi studiase ani la rând în mai multe şcoli de teologie, el nu a putut înţelege niciodată doctrina Trinităţii. În broşura Ce pretinde Dumnezeu erau menţionate unele versete care dezvăluie adevărul cu privire la această doctrină nebiblică. Foarte fericit că descoperise cine este în realitate Dumnezeu, el le-a spus fraţilor: „Nu mai cred în Trinitate“. Din acel moment, el a refuzat să mai ţină predici în biserica lui. În schimb, a asistat la întrunirile Martorilor lui Iehova.

Această persoană a studiat publicaţiile biblice primite de la Martori şi a comparat lucrurile învăţate cu ideile pe care şi le notase la cursurile de teologie. După două săptămâni s-a hotărât să-şi schimbe întregul mod de viaţă. El venise din India în Singapore pentru a urma cursurile de teologie ale Trinity College. Însă iată ce a spus el: „Cum aş putea să merg la acest colegiu? Până şi numele pe care-l poartă este Trinitate!“ S-a întors în ţara sa, nerăbdător să ia legătura cu Martorii. „Am găsit adevărul!“, a exclamat el plin de recunoştinţă.

O soră originară din Kazahstan se temea să le predice altor kazahi. Când a început pionieratul, a lucrat teritorii în care locuiau persoane de alte etnii. Într-o zi, a întâlnit în teritoriu o doamnă de origine kazahă. I-a oferit o revistă Treziţi-vă!, iar doamna a acceptat-o. Însă i-au trebuit două săptămâni surorii noastre până a reuşit să-şi ia inima-n dinţi şi să facă vizita ulterioară. Spre surprinderea surorii, doamna a fost foarte indignată că nu venise mai repede. Pur şi simplu a tras-o pe sora noastră în casă, i-a arătat cartea Cunoştinţa şi i-a spus: „Hai să studiem Biblia!“ Mai târziu, doamna şi fiul ei mai mare s-au botezat la un congres de circumscripţie. De asemenea, fiul ei mai mic este, în prezent, vestitor nebotezat, iar fiica, verişoara şi nepotul ei studiază Biblia.

Un pionier special dintr-o ţară din Orientul Mijlociu a stat de vorbă cu un bărbat, domnul John, care voia să-şi înnoiască abonamentul la revistele Turnul de veghere şi Treziţi-vă!. Domnul John i-a spus că bunicul lui, care locuieşte în India, este Martor de foarte mult timp. Domnul John asistase în India la întrunirile creştine, însă plecase de acolo în urmă cu 19 ani. Nu ştia cum să ia legătura cu Martorii de aici.

Când pionierul l-a îndemnat să asiste la o întrunire, domnul John i-a spus că în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră se ţinea o întrunire şi la el acasă, după care a adăugat: „pentru a studia Biblia şi a ne ruga“. Folosindu-se de unele numere ale Turnului de veghere şi de cartea Cunoştinţa, domnul John studia Biblia cu aproximativ 25 de indieni. Ei ţineau aceste întruniri săptămânale de câţiva ani. Spre deosebire de ei, vestitorii din grupul de limbă engleză de aici erau în număr de 12. Grupul de indieni a fost vizitat de Martori şi se iau măsurile necesare pentru ca toţi cei interesaţi de lucrurile spirituale să fie ajutaţi.

O fetiţă orfană de tată din Nepal stătea la un orfelinat care era coordonat de nişte voluntari din Coreea. O profesoară de la şcoala din orfelinat i-a spus că îi găsise pe „adevăraţii creştini“. Acest lucru a pus-o pe gânduri pe fetiţă. Ce voiau să însemne acele cuvinte? Doar ea întotdeauna a crezut că era o creştină adevărată, iar cei care conduceau orfelinatul pretindeau şi ei că sunt creştini. Din curiozitate, a vrut să-i cunoască şi ea pe „adevăraţii creştini“. De fapt, profesoara studia cu Martorii lui Iehova şi asista cu regularitate la întruniri. Fetiţa a luat legătura cu profesoara şi a mers împreună cu ea la o întrunire. A fost atât de impresionată de ceea ce a văzut acolo, încât a acceptat imediat un studiu biblic. A progresat repede şi, în mai puţin de patru luni, s-a botezat. După botez, ea a devenit pionieră auxiliară.

Europa

În fiecare an, la Londra (Anglia) se organizează o expoziţie pentru surzi. Martorii lui Iehova au înfiinţat un stand cu Biblii şi publicaţii; printre exponate ei au inclus şi videocaseta Ce pretinde Dumnezeu de la noi?, care prezintă broşura în limbajul mimico-gestual englez. Foarte încântată la vederea standului, o doamnă surdă s-a apropiat de fraţi şi le-a spus că a căutat peste tot Martori surzi. Ea le-a mai explicat că o Martoră surdă îi depusese deseori mărturie în Mongolia, cât timp a stat acolo. Însă numai după moartea tatălui ei a apreciat speranţa învierii şi a început să studieze Biblia. Şase luni mai târziu s-a mutat în Anglia. Deşi a găsit o Sală a Regatului, ea nu a înţeles nimic la întrunire şi nu a spus nimănui că nu aude. S-a rugat lui Iehova să găsească Martori surzi, ceea ce s-a şi întâmplat. În prezent, ea şi fiica ei studiază Biblia şi asistă la întrunirile care se ţin în limbajul mimico-gestual.

Andreia, o Martoră din Portugalia care are 8 ani, a observat că o colegă de şcoală era foarte tristă din cauză că părinţii ei se separaseră. Câteva zile mai târziu, Andreia a primit numărul din 8 ianuarie 2001 al revistei Treziţi-vă!, care conţine seria de articole „Ne putem salva căsnicia?“. Fericită, i-a spus mamei sale că aceste articole le-ar putea fi de ajutor părinţilor colegei ei. Andreia a făcut în aşa fel încât şi tatăl colegei, şi mama ei să intre în posesia unui exemplar.

La scurt timp după aceea, colega Andreiei i-a zis acesteia următoarele: „Părinţii mei s-au împăcat. Tata m-a rugat să-ţi spun că, datorită revistei pe care ne-ai dat-o, familia noastră este din nou unită!“ Ceva mai târziu, Andreia le-a dat cartea Secretul unei familii fericite. Mama Andreiei ţine în prezent un studiu cu mama colegei fiicei ei.

Doi Martori din Italia au întâlnit în serviciul de teren un domn în vârstă căruia i-au prezentat revistele Turnul de veghere şi Treziţi-vă!. Domnul le-a spus că nu ştia să citească. Din cele relatate, reieşea că de la vârsta de 7 ani a fost cioban. Timp de 15 ani trăise în munţi, singur cu oile sale. Nu fusese niciodată la şcoală. În timp ce păştea oile, obişnuia să se roage fierbinte lui Dumnezeu să-i dea ocazia să-l cunoască mai bine. El le-a mai spus fraţilor care l-au abordat: „Dacă aş putea citi revistele voastre, aş zice că mi s-a împlinit visul“.

„Nu e prea târziu să învăţaţi să citiţi“, i-a spus unul dintre fraţi. A doua zi, domnul a mers la Sala Regatului. Cu ajutorul Martorilor, el a învăţat să scrie şi să citească. În prezent, acest domn în vârstă citeşte cu regularitate Biblia şi predică neobosit vestea bună.

Deşi are o populaţie de numai 56 000 de locuitori, Groenlanda, prezentată şi ea în acest raport alături de ţările Europei, este cea mai mare insulă a lumii. În această ţară există 7 congregaţii, dintre care unele sunt foarte mici.

Harald, un vestitor nebotezat care are 15 ani, activează în una dintre aceste congregaţii. Când colegii săi au plecat cu clasa să viziteze un anumit loc, el a preferat să se ducă la o altă clasă, unde elevii trebuiau să vorbească despre religia lor. Deşi avuseseră la dispoziţie două luni ca să se pregătească, mulţi dintre ei n-au avut nimic de spus, iar cei care au luat totuşi cuvântul au vorbit doar câteva minute. Întrucât mai era o jumătate de oră până la sfârşitul lecţiei, profesoara i-a întrebat: „Ce-aţi vrea să facem în timpul care ne-a mai rămas?“ Harald, care doar asista la oră, a ridicat mâna şi a spus că ar fi foarte bucuros să le vorbească despre religia sa.

„Eşti sigur? N-ai avut timp să pregăteşti nimic“, i-a zis profesoara. Harald a spus că era pregătit şi le-a depus o mărturie excelentă elevilor din clasa respectivă. Când profesorul lui a aflat ce făcuse, i-a cerut lui Harald să le vorbească şi colegilor din clasa lui. De data aceasta i s-a dat o săptămână ca să se pregătească. El şi-a adus şi câteva publicaţii biblice pentru a le arăta colegilor lui şi profesorului.

Pia, din Danemarca, a vrut să-şi boteze copilaşul la biserică. Soţul ei nu credea în botezul copiilor mici, aşa că au început să aibă discuţii aprinse pe această temă. În cele din urmă, au hotărât să-l întrebe pe un preot. Acesta le-a spus că botezul copiilor mici nu este în conformitate cu Scripturile. Pia s-a înfuriat pe biserică şi pe preoţi, deoarece timp de 32 de ani a trebuit să creadă o doctrină falsă. Ea s-a răzgândit şi nu a mai vrut să-şi boteze copilaşul. În schimb, s-a hotărât să citească Biblia ca să afle singură ce este adevărat şi ce nu.

În luna mai a anului 2000, Pia a fost vizitată de o Martoră şi a acceptat un studiu biblic. Iată ce a spus ea după ce a asistat la congresul de district: „Încă nu înţeleg chiar totul, însă acum ştiu că Biserica Naţională nu deţine adevărul“. În prezent, ea este vestitoare nebotezată şi progresează într-un ritm rapid spre botez.

Un frate din Slovenia ieşise cu fiul său în parc să se destindă. El a văzut că o elevă, care venise în parc împreună cu nişte colegi, se desprinsese de grup. Fratele a început să discute cu ea despre lucruri spirituale. Mai târziu, el, împreună cu soţia sa, a început un studiu biblic cu această elevă, pe nume Silvia. Ea l-a adus şi pe prietenul ei la studiu, iar acum studiază şi el Biblia. Silvia i-a vorbit despre adevăr şi mamei ei, care a început şi ea să studieze. În prezent, toţi trei asistă cu regularitate la întruniri la Sala Regatului. Silvia este vestitoare nebotezată. Este interesant că în ziua în care l-a întâlnit pe fratele nostru în parc, Silvia se rugase lui Dumnezeu să o ajute să înţeleagă de ce este lumea atât de nesăbuită.

În ultimii ani, foarte multe persoane din America Centrală şi de Sud au imigrat în Spania. O pionieră a întâlnit din casă în casă o doamnă din Columbia căreia i-a depus mărturie. Doamna a ascultat cu atenţie şi a acceptat să studieze Biblia. La următoarea vizită, pioniera le-a oferit un studiu biblic şi altora care locuiau în acelaşi apartament. Câţiva dintre ei au acceptat. Întrucât locatarii se mutau în permanenţă, sora le depunea mărturie tuturor celor pe care-i întâlnea acolo. Până acum, ea a iniţiat 20 de studii biblice. Unii dintre ei s-au mutat de acolo şi nu se ştie dacă au mai continuat studiul. Totuşi, în prezent se conduc cu regularitate 10 studii în acel apartament, iar unii dintre cei ce studiază asistă la întruniri.

Deşi în ultimii 40 de ani a ascultat mesajul despre Regat, o doamnă în vârstă de 82 de ani, din Creta, a devenit doar de scurt timp vestitoare nebotezată. Interesul personal pe care l-a manifestat o pionieră specială faţă de ea a îndemnat-o să facă progrese; în cele din urmă, s-a botezat.

La scurt timp după aceea, alţi membri ai familiei i-au urmat exemplul. Soţul ei, în vârstă de 86 de ani, care fumase timp de 60 de ani, a început să studieze Biblia, s-a lăsat de fumat şi a devenit vestitor nebotezat. Fiica lor în vârstă de 55 de ani face şi ea progrese frumoase în ce priveşte studiul. Asistă la întruniri şi a renunţat şi ea la fumat. În cele din urmă, unul dintre strănepoţii lor a început un studiu biblic şi şi-a exprimat dorinţa de a se înscrie la Şcoala de Minister Teocratic.

În timp ce depunea mărturie într-un bloc de apartamente vecin, o misionară din Estonia a întâlnit o doamnă care a întrebat-o dacă are un soţ bun. Sora i-a răspuns afirmativ, după care doamna a întrebat-o unde locuia. Sora i-a răspuns că stă în blocul alăturat. Vădit emoţionată, doamna i-a spus: „O, înseamnă că dumneavoastră, . . . da, dumneavoastră trebuie să fiţi . . . De multe ori luaţi masa pe balcon, nu-i aşa?“

„Da, împreună cu soţul meu“, i-a răspuns sora.

Iată ce i-a zis doamna: „Să ştiţi că în multe rânduri am stat şi v-am privit. Pe soţul dumneavoastră l-am văzut adesea cu şorţ la brâu servind masa. Da, e clar că aveţi o căsnicie fericită! N-am cum să vă văd din apartamentul meu, aşa că merg mereu la prietena mea şi ne uităm împreună de pe balconul ei. Am observat că înainte de a începe să luaţi masa spuneţi o rugăciune. E o plăcere să vă privim. Vă rog, poftiţi înăuntru“. Începând de atunci, această doamnă este vizitată cu regularitate.

Oceania

Această regiune a pământului cuprinde insulele din partea sudică, vestică şi centrală a Oceanului Pacific şi se împarte în Melanezia, Micronezia şi Polinezia. În acest raport includem şi unele experienţe din Australia, Noua Zeelandă, Arhipelagul Malaiez şi insulele hawaiene.

Într-o zi, două surori din Noua Zeelandă au văzut o femeie lucrând în grădină. Ele s-au oprit din drum ca să-i dea o mână de ajutor la smulsul unor tulpini de bambus. Drept răsplată pentru amabilitatea lor, doamna le-a servit cu cafea, iar surorile au profitat de ocazie şi i-au depus mărturie. Femeia a trimis o scrisoare ziarului local în care a povestit cele întâmplate. Redacţia ziarului a luat legătura cu congregaţia pentru a le comunica surorilor că sunt câştigătoarele unui frumos buchet de flori, ca răsplată pentru gestul lor de amabilitate.

Iată ce se spunea în articol: „Când au smuls tulpinile de bambus care-i dădeau bătaie de cap unei văduve, aceste Martore ale lui Iehova nu au făcut altceva decât să dea curs unei dorinţe lăuntrice fireşti pentru ele: aceea de a ajuta pe cineva aflat în nevoie. Gestul lor de bunătate i-a adus o mare bucurie în ziua aceea. Acel «cineva» a fost atât de încântat, încât ne-a dat şi nouă de ştire. Protagonistele acestei întâmplări primesc premiul — un buchet de flori — pe luna august. Sperăm să le aducă bucurie, aşa cum i-a adus şi văduvei gestul lor“.

Două pioniere de pe una dintre insulele Vanuatu i-au depus mărturie unei domnişoare ce lucra într-un magazin. Ea a acceptat broşura Ce pretinde Dumnezeu şi un studiu biblic. Tatăl nu a fost de acord ca fiica lui să studieze cu Martorii şi s-a opus cu înverşunare. I-a distrus publicaţiile biblice, a bătut-o zdravăn şi, în cele din urmă, a izgonit-o de acasă. În tot acest timp, tânăra a acumulat cunoştinţă, a asistat la întruniri şi a cultivat roadele spiritului (Gal. 5:22, 23). Atitudinea plină de respect l-a impresionat pe tatăl ei, care, în cele din urmă, s-a potolit şi a rugat-o să se întoarcă acasă. Ea s-a înscris la Şcoala de Minister Teocratic şi a asistat pentru prima dată la un congres de circumscripţie, ţinut pe insula Santo, situată în apropiere. Când a fost întrebată cum a reuşit să-şi plătească drumul, ea a răspuns zâmbind: „Tata mi-a plătit biletul“.

Clarence, un bărbat prietenos din Hawaii, accepta întotdeauna revistele pe care i le ofereau vestitorii. Un pionier care l-a vizitat într-o zi a observat că Clarence avea cartea Tu poţi trăi pentru totdeauna în paradis pe pământ şi i-a oferit un studiu biblic. Clarence a acceptat imediat, spunând că întotdeauna îşi dorise să înveţe despre Biblie. Clarence se pregătea bine pentru studiul biblic şi, în scurt timp, a început să asiste la întrunirile congregaţiei.

Însă Clarence avea multe schimbări de făcut. Fiind veteran din al doilea război mondial, el participa cu mândrie alături de alţi veterani la paradele ţinute cu ocazia sărbătorilor. De Crăciun, când se organiza colecta pentru Armata Salvării, el se oferea să sune din clopoţel. I-a trebuit ceva timp pentru a înţelege ce implică faptul de a nu face parte din lumea lui Satan. În cele din urmă, el s-a calificat ca vestitor.

Clarence s-a botezat la vârsta de 85 de ani şi participă zelos la minister şi în prezent. Este cursant la Şcoala de Minister Teocratic. Recent, a învăţat să lucreze pe calculator ca să facă cercetări în Biblioteca Watchtower pe CD-ROM. „Acum, că am găsit adevărul, nimic nu mă poate opri să-i slujesc lui Iehova“, a spus Clarence cu multă convingere.

În timp ce depunea mărturie prin telefon, o soră din Australia l-a întrebat pe un domn dacă-şi putea rezerva 15 minute pe săptămână pentru a discuta despre Biblie. El i-a spus că acest lucru era imposibil. Atunci sora l-a întrebat: „Dar cinci minute?“ Bărbatul a acceptat, însă fără nici o tragere de inimă. În săptămâna care a urmat, ei au început să ţină studiul care se rezuma la cinci minute de discuţie. La scurt timp după aceea, el a început să pună întrebări profunde. Având grijă ca nici un studiu să nu depăşească 5 minute, sora obişnuia să spună: „Ei bine, e o întrebare interesantă, însă timpul nostru a expirat, aşa că vom discuta despre asta data viitoare. La revedere“.

Când domnul a întrebat-o de unde putea şti care e religia adevărată, sora a propus ca pe marginea acestei întrebări să discute data viitoare. După ce au dezbătut acest subiect, el i-a spus: „Cu siguranţă, Martorii lui Iehova sunt religia adevărată, însă nu pot, pur şi simplu, să cred şi să mă convertesc. Mă gândesc că trebuie să dobândesc mai multă cunoştinţă“. Pe măsură ce interesul lui creştea, durata studiului se mărea, ajungând de la 5 minute la o jumătate de oră.

După ce au terminat de studiat broşura Ce pretinde Dumnezeu, sora l-a întrebat pe acest domn dacă putea să-l viziteze împreună cu soţul ei şi să discute despre lucrurile pe care le învăţase. El a fost de acord. Când l-au vizitat, şi-au exprimat bucuria de a fi avut ocazia să-l ajute timp de şase luni şi l-au încurajat să continue studiul. În prezent, soţul surorii noastre merge acasă la acest bărbat în fiecare săptămână pentru a ţine studiul.

Sunt încă multe locuri din Papua-Noua Guinee în care nu s-a predicat vestea bună, deoarece satele de aici nu sunt prea accesibile. În general, singura modalitate de a lua legătura cu sătenii este aceea de a-i aborda atunci când vin la oraş să se aprovizioneze cu cele necesare. În acest mod a primit un bărbat dintr-un sat îndepărtat o revistă Turnul de veghere. După ce a citit-o, el a scris la Filială şi a cerut mai multe informaţii. Un misionar a fost rugat să ia legătura cu el. Acesta a reuşit doar prin scrisori. În cele din urmă, s-au condus multe studii prin corespondenţă cu persoanele interesate.

Hotărâţi să viziteze acea zonă, câţiva misionari s-au urcat într-un autovehicul cu tracţiune dublă şi au pornit la drum. Au călătorit 6 ore, în cea mai mare parte a timpului pe un drum forestier periculos care şerpuia prin defileuri şi de-a lungul râurilor. La un moment dat, „drumul“ se contopea cu albia unui râu. Odată ajunşi la destinaţie, au văzut o câmpie joasă, cu o suprafaţă de 10–12 kilometri pătraţi, înconjurată de munţi cu creştetele până la nori şi înveşmântaţi cu păduri luxuriante. Parcă ar fi făcut o călătorie înapoi în timp. Casele erau construite din bambus, obicei păstrat de secole. Când au auzit că sosiseră misionarii, oamenii s-au strâns plini de entuziasm. Deşi nu-i întâlniseră niciodată până atunci pe Martorii lui Iehova, mulţi dintre ei studiau deja Turnul de veghere de două ori pe săptămână, iar aproape toţi părăsiseră Biserica Luterană.

Misionarii le-au arătat cum să conducă întrunirile şi, de asemenea, au anunţat că, în ziua următoare, la ora 8 dimineaţa avea să se ţină o cuvântare publică. A doua zi dimineaţă, câţiva bărbaţi s-au sculat la ora 4.30 şi au mers în satele vecine pentru a-i invita pe oameni la cuvântare. Cei care au mai rămas în sat au construit o sală pentru întrunire. Crengile mai groase de copac au fost aduse pentru a fi folosite drept bănci, iar cele cu frunze multe pentru a oferi umbră. A fost confecţionat un pupitru din bambus pentru vorbitor. Toţi erau în culmea fericirii. La întrunire au asistat 44 de persoane, iar 11 au cerut şi ele să studieze prin corespondenţă. La întoarcerea acasă, misionarii erau frânţi de oboseală, dar satisfăcuţi de ceea ce reuşiseră să facă.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 45]

Grant, un băiat de 8 ani din Zambia, conduce multe studii biblice

[Legenda fotografiei de la pagina 57]

Standul folosit la expoziţiile pentru surzi din Anglia