24-30 AUGUST 2026
CÂNTAREA 65 Progresați spre maturitate!
Grupele de serviciu– O măsură luată în folosul nostru
„Îl voi lăuda pe Iehova din toată inima în grupul celor drepți.” (PS. 111:1)
IDEEA PRINCIPALĂ
Ce rol au grupele de serviciu și cum ne ajută această măsură.
1, 2. Cum privesc mulți frați măsura legată de grupele de serviciu?
ÎȚI MAI amintești ziua în care ai devenit vestitor? În acea zi emoționantă te-ai alăturat unui grup mare de slujitori ai lui Iehova, care îi laudă numele. (Ps. 148:1, 2, 12, 13) Dar în acea zi ai început probabil să faci parte și dintr-un grup mai mic, format poate doar din câțiva colaboratori: o grupă de serviciu. Grupele de serviciu ne sunt de mare ajutor pe măsură ce ne îndeplinim misiunea de a predica vestea bună despre Regat „pe tot pământul locuit”. (Mat. 24:14)
2 Cum privești această măsură? O soră pe nume Wendya spune: „Grupa de serviciu a jucat un rol-cheie în progresul meu spiritual. De exemplu, frații m-au ajutat să-mi îmbunătățesc modul de a predica și de a preda, să-mi fixez și să ating obiective spirituale și mi-au devenit prieteni pe viață”. Un frate pe nume Rich spune: „Consider că e un privilegiu extraordinar să slujesc ca supraveghetor al unei grupe de serviciu. În vreme ce unii vestitori au ocazia de-a ajuta o persoană să progreseze până la pasul botezului, un supraveghetor de grupă are privilegiul unic de-a o ajuta să progreseze din punct de vedere spiritual mulți ani după botez”. O soră pe nume Dinah spune: „Această măsură este minunată! Grupa de serviciu e ca o familie pentru mine”.
3. Ce vom analiza în acest articol?
3 În continuare, vom vedea ce rol au supraveghetorii grupelor de serviciu și asistenții acestora și cum se îngrijesc ei de cei care fac parte din grupa lor. Apoi vom analiza modul în care putem contribui fiecare la succesul grupei noastre. Iar în final vom vedea ce foloase avem deoarece facem parte dintr-o grupă de serviciu.
SUPRAVEGHETORUL GRUPEI ȘI ASISTENTUL SĂU
4. a) Care este principala responsabilitate a supraveghetorului unei grupe? b) Cum se îngrijește un supraveghetor de cei din grupa sa? (Vezi chenarul „Sugestii pentru supraveghetorul grupei”.)
4 Supraveghetorul grupei de serviciu este un bătrânb care a fost repartizat de corpul de bătrâni pentru a ajuta un grup de vestitori să facă progrese spirituale. Cum îndeplinește el această sarcină? În primul rând, el se interesează de fiecare persoană din grupa lui. (Prov. 27:23) Este un păstor vigilent și atent și ține legătura cu toți vestitorii din grupă. Astfel, îi încurajează din punct de vedere spiritual, le oferă sprijin emoțional și le acordă ajutor practic. (Prov. 12:25; Is. 32:2; Iac. 2:15-17) În al doilea rând, el ajută fiecare vestitor să participe din plin la lucrarea de predicare. Supraveghetorul este în frunte, participând cu zel la predicare, îndeosebi în weekend. El colaborează în mod regulat cu fiecare vestitor pentru a-l încuraja și a-l instrui. În cazurile rare în care nu poate lua parte la predicare alături de grupă, se asigură că de frați va avea grijă asistentul său sau un alt frate calificat. În al treilea rând, el îi ajută pe frații botezați să se califice pentru responsabilități în congregație. (1 Tim. 3:1) Îi laudă cu sinceritate, îi sfătuiește pe baza Bibliei și îi instruiește cu regularitate pentru a putea deveni slujitori auxiliari și bătrâni. Având în vedere importanța rolului pe care îl are supraveghetorul grupei, corpul de bătrâni alege cei mai calificați bătrâni pentru a îndeplini această însărcinare.
5. Cu ce provocări se confruntă unii supraveghetori de grupă?
5 Supraveghetorii grupelor de serviciu se pot confrunta cu unele provocări. Să ne gândim la Jörg, un supraveghetor de grupă din Germania, care, la fel ca alți bătrâni, nu are de îndeplinit doar o singură sarcină în congregație. El spune: „Nu e mereu ușor să păstrez un echilibru între responsabilitățile pe care le am. Prin urmare, este o provocare să-mi ating obiectivul de a contacta fiecare persoană din grupa mea”. Abel, un bătrân în vârstă de 70 de ani din Uganda, spune: „Avem foarte puțini bătrâni și slujitori auxiliari în congregația noastră. De aceea, grupele de serviciu sunt destul de mari. Prin urmare, îmi este greu să păstoresc fiecare vestitor atât de des pe cât mi-aș dori”. Obed, un bătrân din Suriname, recunoaște: „Îmi place să-i instruiesc pe alții. Însă instruirea pretinde timp și energie, iar rezultatele nu se văd întotdeauna imediat. Din acest motiv, deseori primul lucru care ajunge să fie neglijat este instruirea”. Ce îi poate ajuta pe bătrânii care se confruntă cu astfel de provocări sau cu unele asemănătoare?
6. De ce supraveghetorii se pot îngriji mai bine de cei din grupa lor dacă aceasta este mică?
6 Ori de câte ori este posibil, grupele de serviciu ar trebui să fie relativ mici, astfel încât supraveghetorii să îi cunoască bine pe toți cei din grupă și să-i ajute să rămână puternici pe plan spiritual. Dar dacă în congregație sunt puțini bătrâni? Corpul de bătrâni nu va face grupele atât de mari încât supraveghetorii de grupă să nu se poată ocupa de toate aspectele care țin de rolul lor. Mai degrabă, corpul de bătrâni poate repartiza temporar un slujitor auxiliar pentru a se îngriji de o grupă. Când grupele sunt relativ mici, supraveghetorii se vor putea ocupa de cel mai important aspect al însărcinării lor: ajutarea fraților și surorilor din grupă.
7. În congregațiile cu puțini bătrâni, cum poate un supraveghetor să se îngrijească bine de fiecare vestitor din grupa lui? (1 Petru 5:2) (Vezi și imaginea.)
7 Dacă slujești ca supraveghetor de grupă într-o congregație cu puțini bătrâni, concentrează-te la instruirea asistentului tău, care te va ajuta să te îngrijești de turma lui Dumnezeu. (Citește 1 Petru 5:2.) Deleagă-i sarcini. De exemplu, roagă-l să conducă periodic întrunirile grupei pentru serviciul de teren. Rugați-vă și analizați împreună activitatea vestitorilor din grupa voastră. Invită-l cu regularitate pe asistentul tău să te însoțească la vizite de păstorire și oferă-i îndrumări înainte și după fiecare vizită. Cu timpul, asistentul tău s-ar putea califica pentru a sluji ca supraveghetor de grupă. (2 Tim. 2:2) De asemenea, i-ai putea ruga și pe alți creștini maturi să-și ofere ajutorul în ce privește instruirea. Pionierii și alți vestitori cu experiență pot colabora cu cei noi sau cu cei mai puțin experimentați. Ei îi pot ajuta să înceapă conversații în lucrarea de predicare, să facă vizite ulterioare sau să conducă studii biblice. În continuare, vom analiza trei modalități prin care putem să contribuim fiecare la succesul grupei noastre de serviciu.
Un bătrân poate instrui un slujitor auxiliar din grupa lui, de exemplu, rugându-l să conducă o întrunire de teren (Vezi paragraful 7)
CONTRIBUIE LA SUCCESUL GRUPEI TALE DE SERVICIU
8. Cum poți contribui la succesul grupei tale de serviciu? (Romani 1:12)
8 Fii prezent. Cu toții ne putem ‘încuraja reciproc’ atunci când predicăm împreună cu alții. (Citește Romani 1:12.) În plus, când predică împreună, vestitorii din grupă se simt mai în siguranță și au mai multă încredere în ei. Dacă locul de muncă te împiedică deseori să participi la predicare împreună cu grupa, i-ai putea cere angajatorului să îți modifice programul de lucru? Ai putea fi surprins de rezultat. (Neem. 2:4-6) Dacă, din cauza problemelor de sănătate sau a vârstei înaintate, nu reușești să ajungi la întrunirile grupei de serviciu, de ce nu ai vorbi cu supraveghetorul grupei? El te-ar putea ajuta să te conectezi cu grupa prin videoconferință și să participi la forme de predicare precum mărturia prin scrisori ori prin telefon. Dar dacă ești tânăr, ai o sănătate bună, și totuși nu reușești să ieși în predicare în mod regulat? În acest caz, poate ar fi util să-ți faci o programare săptămânală pentru a ieși cu cei din grupa ta. Ai putea și să îți reevaluezi prioritățile sau să lucrezi la modul în care îți gestionezi timpul. (Rom. 12:11; Col. 4:5) Eforturile tale vor fi răsplătite. Roagă-te lui Iehova. El îți poate da „atât dorința, cât și puterea de a acționa”. (Filip. 2:13)
9. Cum putem contribui la o atmosferă călduroasă și iubitoare în grupa noastră de serviciu? (Romani 12:13)
9 Fii ospitalier. Putem contribui la o atmosferă călduroasă și iubitoare în grupa noastră de serviciu dacă ne străduim să fim „mereu ospitalieri”. (Citește Romani 12:13.) De exemplu, ne-am putea pune locuința la dispoziție astfel încât grupa să se poată întruni pentru serviciul de teren. În unele congregații, responsabilitatea de a arăta ospitalitate față de vorbitorii care vizitează congregația pentru a ține cuvântarea publică îi revine pe rând fiecărei grupe. În săptămâna repartizată grupei lor, unii vestitori se pot organiza pentru a servi masa și a se încuraja reciproc, indiferent dacă vorbitorul poate participa sau nu. O pionieră specială pe nume Sarah spune: „Am mari emoții când invit pe cineva la masă. De aceea aleg să fac totul cât mai simplu. Încerc să mă concentrez în primul rând la obiectivul de a-i cunoaște mai bine pe invitații mei, nu la cum va ieși mâncarea”. Când ne străduim să fim ospitalieri cu cei din grupa noastră de serviciu și să creăm o atmosferă iubitoare, ca de familie, ne apropiem mai mult de Iehova și unii de alții. (Neem. 8:10; Fap. 20:35)
10. Cum am putea proceda dacă dorim să facem îmbunătățiri într-un aspect al serviciului nostru? (Proverbele 1:5; 27:17) (Vezi și imaginea.)
10 Ia inițiativa. Cu cât vom fi mai iscusiți în predicare și predare, cu atât ne vom bucura mai mult de aceste activități împreună cu cei din grupa noastră. Ai vrea să faci îmbunătățiri într-un anumit aspect al serviciului tău? Ia inițiativa și cere ajutor cuiva din grupa ta. (Citește Proverbele 1:5; 27:17.) Vorbește-i despre obiectivul tău supraveghetorului grupei. El te-ar putea ajuta să-l atingi. De asemenea, le-ai putea cere ajutor și altora, probabil unui pionier sau unui vestitor cu experiență din grupa ta. Așa a acționat și o soră pe nume Heather, care este timidă din fire. Ea spune: „Am rugat-o pe o pionieră să mă ajute să fac vizite ulterioare. Ea m-a tratat cu bunătate și iubire. S-a programat în mod regulat cu mine și chiar m-a ajutat să încep un studiu biblic cu una dintre persoanele pe care le vizitam. Sunt foarte fericită că i-am cerut ajutorul, deoarece acum mă bucur din nou de predicare”. Cu siguranță, fiecare dintre noi poate contribui la succesul grupei de serviciu în multe moduri.
O grupă de serviciu mai mică ne dă ocazia să ne cunoaștem mai bine și să colaborăm mai mult în lucrare (Vezi paragraful 10)
CUM NE POATE AJUTA GRUPA DE SERVICIU?
11, 12. Ce foloase în plan spiritual putem avea pentru că facem parte dintr-o grupă de serviciu? Relatați o experiență.
11 Foloase în plan spiritual. Fiecare dintre noi are foloase din punct de vedere spiritual deoarece face parte dintr-o grupă de serviciu. De exemplu, cei pentru care Iehova are o afecțiune deosebită – văduvele, orfanii și persoanele în vârstă – primesc la timpul potrivit încurajare și ajutor din partea unor păstori iubitori. (1 Tes. 2:8; Iac. 1:27) În plus, cu toții primim instruirea de care avem atâta nevoie în diverse aspecte ale lucrării de predicare și de predare. Iar frații exemplari sunt ajutați să se califice pentru responsabilități suplimentare în congregație. (1 Tim. 3:10)
12 Wendy, menționată anterior, vorbește despre modul în care a ajutat-o grupa ei de serviciu. Ea spune: „Tatăl meu s-a împotrivit adevărului. De aceea, de cele mai multe ori mama nu reușea să meargă în predicare în weekend alături de grupa ei de serviciu. Totuși, mie tata mi-a permis să merg, așa că am profitat de această ocazie. O pionieră mai în vârstă m-a luat sub aripa ei și m-a ajutat să-mi însușesc deprinderi care mi-au fost de folos atât în lucrare, cât și în congregație. Îmi amintesc câteva ocazii când supraveghetorul meu de grupă mi-a dat sfaturi biblice iubitoare, care mă ajută și în prezent”.
13. Care sunt câteva foloase pe care le avem în plan emoțional dacă ne implicăm în activitățile grupei noastre de serviciu? (Vezi și imaginea.)
13 Foloase în plan emoțional. Când lucrăm „cot la cot” alături de cei din grupa noastră de serviciu, între noi se formează legături strânse. (Filip. 1:27) Întrucât grupa de serviciu este mică, unora le poate fi mai ușor să lege prietenii apropiate, de exemplu celor care sunt mai rezervați sau celor care se simt intimidați de grupurile mai mari. (2 Cor. 6:13) Putem conta pe ajutorul acestor prieteni în timpuri dificile, de exemplu atunci când suntem bolnavi, ne simțim deprimați sau plângem moartea cuiva drag. (1 Tes. 5:14) Fără îndoială că, în viitor, vom avea nevoie de ajutorul prietenilor noștri într-o măsură și mai mare. (Mat. 24:21) Probabil că problemele noastre nu vor dispărea, dar ele pot fi depășite mai ușor atunci când știm că putem conta pe ajutorul unor frați și surori care ne iubesc și ne susțin. (Prov. 17:17)
Două surori care fac parte din aceeași grupă de serviciu ies împreună în lucrare (Vezi paragraful 13)
14. Ce foloase avem în caz de dezastru sau în situații de urgență deoarece facem parte dintr-o grupă de serviciu?
14 Foloase în plan practic. Grupele de serviciu ne oferă ajutor la timpul potrivit și în caz de epidemii, dezastre naturale, urgențe medicale, persecuții sau crize financiare. De exemplu, în fiecare congregație, comitetul de serviciu împreună cu supraveghetorii grupelor alcătuiesc un plan pentru a-i ajuta pe cei cu necesități speciale. Supraveghetorii de grupă iau inițiativa și localizează fiecare familie din grupa lor. Apoi stabilesc care sunt necesitățile imediate ale fraților, precum îngrijire medicală, hrană, apă, adăpost sau îmbrăcăminte, astfel încât să primească ajutorul necesar. Într-adevăr, prin intermediul grupelor de serviciu primim multă atenție și ajutor practic!
15. Ce eforturi fac toți închinătorii lui Iehova?
15 Știm că familia lui Iehova este foarte mare. Numai partea cerească a organizației sale este alcătuită din sute de milioane, poate chiar miliarde, de creaturi spirituale fidele. Partea pământească numără peste nouă milioane de slujitori, iar numărul lor crește în fiecare zi. (Zah. 8:23; Rev. 5:11) Toți cei care i se închină lui Iehova, fie în cer, fie pe pământ, fac eforturi ca vestea bună să ajungă la cât mai mulți oameni. (Rev. 14:6, 7) Să fim hotărâți să susținem cât mai mult activitatea grupei noastre de serviciu și, astfel, să beneficiem din plin de această măsură – o măsură care ne ajută să îl lăudăm pe Iehova cu toată inima! (Ps. 111:1)
CÂNTAREA 61 Martori, ferm înaintați!
a Unele nume au fost schimbate.
b Dacă este necesar, un slujitor auxiliar capabil poate îndeplini acest rol până când un bătrân este disponibil. Un slujitor auxiliar care primește această sarcină este numit slujitor de grupă, întrucât nu are numirea de supraveghetor în congregație. Mai degrabă, el își îndeplinește responsabilitățile sub îndrumarea bătrânilor.