Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • w26 aprilie pag. 14–19
  • Să avem o perspectivă corectă asupra problemelor

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Să avem o perspectivă corectă asupra problemelor
  • Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova (studiu) – 2026
  • Subtitluri
  • Materiale similare
  • CARE ESTE PERSPECTIVA CORECTĂ ASUPRA PROBLEMELOR?
  • CUM NE POATE AFECTA O PERSPECTIVĂ GREȘITĂ?
  • CE PUTEM FACE CÂND NE CONFRUNTĂM CU PROBLEME?
  • Sunt problemele noastre o pedeapsă de la Dumnezeu?
    Treziți-vă! – 2009
  • Să nu uităm că Iehova este „Dumnezeul cel viu”!
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova (studiu) – 2024
  • Cum ne ajută Iehova să perseverăm?
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova (studiu) – 2025
  • Să acceptăm cu modestie ceea ce nu cunoaștem
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova (studiu) – 2025
Vedeți mai multe
Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova (studiu) – 2026
w26 aprilie pag. 14–19

15-21 IUNIE 2026

CÂNTAREA 122 Să fim statornici, de neclintit!

Să avem o perspectivă corectă asupra problemelor

„Chiar dacă asupra mea se abat necazul și nenorocirea, eu tot iubesc poruncile tale.” (PS. 119:143)

IDEEA PRINCIPALĂ

Un punct de vedere corect cu privire la probleme ne poate ajuta să le facem față.

1, 2. Ce ne poate ajuta să facem față problemelor? (Vezi și imaginea.)

TE CONFRUNȚI cu nedreptăți, cu opoziție din partea familiei sau cu persecuție din cauza credinței tale? Suferi deoarece ai o sănătate șubredă sau o vârstă înaintată? Treci printr-o tragedie, cum ar fi pierderea unei persoane dragi în moarte? La fel ca în cazul multor slujitori prețioși ai lui Iehova, poate că și ‘anii vieții tale sunt plini de necaz și de durere’. (Ps. 90:10)

2 Trebuie să avem un punct de vedere corect cu privire la probleme pentru a le face față. Ce presupune acest lucru? Să ilustrăm: Problemele pe care le întâmpini în viață se pot asemăna cu pericolele întâlnite când conduci o mașină. În funcție de natura pericolului, ai putea alege să virezi la stânga sau la dreapta, să încetinești sau să te oprești pentru un timp. Însă, pentru a ști ce decizie să iei, trebuie să vezi pericolul în mod clar. Nu poți vedea clar dacă parbrizul este acoperit cu zăpadă sau noroi. În mod asemănător, pentru a face față încercărilor, trebuie să le privim așa cum le privește Iehova. În acest articol, vom vedea: 1) care este perspectiva corectă asupra problemelor, 2) cum ne poate afecta o perspectivă greșită și 3) ce putem face pentru a păstra o perspectivă corectă asupra problemelor atunci când ele se abat asupra noastră.

Un șofer cu parbrizul murdar este luat prin surprindere de o barieră care apare în fața lui.

Dacă vom privi problemele vieții dintr-o perspectivă corectă, le vom face față mai ușor (Vezi paragraful 2)


CARE ESTE PERSPECTIVA CORECTĂ ASUPRA PROBLEMELOR?

3. Ce trebuie să acceptăm cu privire la viața în acest sistem rău?

3 Problemele sunt inevitabile în acest sistem rău. Cât timp suntem imperfecți, iar Satan conduce lumea, vom fi afectați de probleme. Mai mult, pe măsură ce acest sistem se apropie de sfârșit, ne vom confrunta cu tot mai multe probleme cauzate de răutatea oamenilor, de calamități naturale sau de dezastre provocate de om. (Mat. 24:8; 2 Tim. 3:13) Dacă Iehova ar rezolva toate aceste situații acum, ar părea că îl ajută pe Satan să conducă lumea. Prin urmare, în sistemul actual, niciunul dintre noi nu va fi ocolit de ‘nenorociri’. (Ecl. 9:12, n.s.)

4. Cu ce alte încercări se confruntă creștinii?

4 Creștinii se confruntă și cu încercări specifice. Isus le-a spus deseori discipolilor săi că aveau să fie persecutați deoarece erau continuatorii lui. (Mat. 24:9; Ioan 16:2) Așadar, aceste situații nu ne șochează și nu ne zdruncină credința. (1 Tes. 3:3, 4) Când perseverăm cu fidelitate în pofida încercărilor, suntem siguri că ne aflăm pe calea care duce la viață veșnică. Mai mult, arătăm de partea cui suntem în marea controversă dintre Iehova și Satan. Una dintre minciunile folosite de Satan pentru a păta numele lui Dumnezeu este aceea că oamenii îi slujesc din motive egoiste. În încercarea de a-și demonstra acuzația, el îi atacă plin de înverșunare pe slujitorii lui Iehova. (Iov 1:9-11) Când perseverăm motivați de iubire pentru Dumnezeul nostru, îi bucurăm inima. (Prov. 27:11)

5. Ce putem învăța din Eclesiastul 7:13, 14? (Vezi și imaginile.)

5 Iehova permite să trecem prin probleme. Dumnezeu nu acționează niciodată cu răutate și nu ne pune la încercare cu lucruri rele. (Iac. 1:13) Totuși, regele Solomon a spus că „ziua necazului” este „lucrarea adevăratului Dumnezeu”. (Citește Eclesiastul 7:13, 14.) Așa cum se întâmplă deseori, Biblia spune aici că Dumnezeu face un lucru, când în realitate el doar îl permite. Solomon a dat unele sugestii practice care ne pot ajuta să avem o perspectivă corectă asupra problemelor. În primul rând, trebuie să avem un punct de vedere realist cu privire la viața imperfectă în lumea lui Satan. Vom avea zile bune și zile rele. Când avem o „zi bună”, ne putem arăta aprecierea față de bunătatea lui Iehova și putem privi acea zi ca pe un dar din partea lui. În al doilea rând, Solomon ne amintește că ‘nu suntem siguri de nimic din ceea ce ni se va întâmpla’, că nu putem ști dacă o zi ne va aduce bucurii sau necazuri. Problemele neașteptate vin atât peste cei drepți, cât și peste cei nedrepți.

Colaj: Un bărbat are parte de zile bune și de zile rele în grădina lui. 1. El culege bucuros roșii sănătoase din grădina lui roditoare. 2. În altă zi, se uită dezamăgit la o roșie stricată din grădina care s-a uscat.

Trebuie să fim realiști și să acceptăm că în sistemul lui Satan vom avea atât zile bune, cât și zile rele (Vezi paragraful 5)


6. De ce permite Iehova să trecem prin încercări? (Evrei 12:7, 11)

6 Când avem o perspectivă corectă asupra încercărilor, înțelegem că Iehova ne învață să ne bazăm nu pe noi înșine, ci pe el. Iehova observă întotdeauna încercările cu care ne confruntăm și este sensibil la suferința noastră. Chiar dacă permite să trecem prin „valea umbrei adânci”, el continuă să ne îndrume, să ne asigure de iubirea sa și să ne dea puterea necesară pentru a persevera. (Ps. 23:4) În plus, problemele ne pot ajuta și să înțelegem care sunt punctele noastre slabe. Apoi, cu ajutorul lui Iehova, ne putem cizela personalitatea. (Citește Evrei 12:7, 11.) De exemplu, Iov a trebuit să cultive mai multă umilință. Iehova nu a fost cauza încercărilor prin care a trecut Iov. Cu toate acestea, el le-a permis și le-a folosit pentru a-l ajuta pe slujitorul său să învețe lecții valoroase. (Iov 42:1-6) Mai mult, știm că niciuna dintre încercările prin care Iehova permite să trecem nu ne va cauza un rău iremediabil. Când perseverăm cu fidelitate, „ieșim pe deplin victorioși”. (Rom. 8:35-39)

7. De ce poți fi fericit chiar și atunci când ești persecutat pentru credință?

7 Putem fi fericiți în timpul persecuțiilor. Dacă ești persecutat pentru credință, nu considera că ai pierdut binecuvântarea lui Iehova. Dimpotrivă, opoziția este un indiciu că el te aprobă. (Mat. 5:10-12) Un punct de vedere corect cu privire la persecuție te va ajuta să îți păstrezi bucuria și respectul de sine, la fel ca apostolii. (Fap. 5:40-42) Mai mult, ai putea ajuta persoane care nu sunt Martore să cunoască adevărul și „să-l glorifice pe Dumnezeu”. (1 Pet. 2:12) La fel ca Iosif, și tu poți avea succes în timpul încercărilor, nu doar la finalul lor. (Gen. 39:3, 23)

8. Ce ne poate motiva să perseverăm în încercări?

8 Problemele noastre se vor sfârși. Relatarea despre Iov ne amintește că încercările noastre nu vor dura la nesfârșit. De fapt, „Iehova l-a binecuvântat pe Iov în ultima parte a vieții sale mai mult decât la început”. (Iov 42:12) La fel stau lucrurile și în cazul tău. Iehova promite să te binecuvânteze „în ultima parte a vieții” tale, care va dura veșnic, mai mult decât „la început”, adică în viața scurtă și plină de necazuri din prezent. Această perspectivă ne motivează să perseverăm până la sfârșit. (Mat. 24:13)

CUM NE POATE AFECTA O PERSPECTIVĂ GREȘITĂ?

9. Cum ne-am putea înrăutăți situația dacă am avea o perspectivă greșită asupra problemelor prin care trecem?

9 Indiferent de problemele prin care trecem, dacă nu avem o perspectivă corectă asupra lor, am putea înrăutăți lucrurile. De exemplu, am putea simți că Iehova este răspunzător pentru dificultățile care s-au abătut asupra noastră. Pentru un timp, Iov a considerat că Iehova îi cauza problemele, iar această perspectivă greșită l-a făcut să încerce „să se dovedească drept pe sine, nu pe Dumnezeu”. (Iov 32:2) În mod similar, Naomi l-a învinovățit la început pe Iehova pentru necazurile prin care trecea. (Rut 1:13, 20, 21) Dacă Iov și Naomi nu și-ar fi corectat punctul de vedere, ei și-ar fi putut pune în pericol relația cu Iehova. (Prov. 19:3) Însă Iehova i-a ajutat să dobândească o perspectivă corectă asupra problemelor prin care treceau și i-a binecuvântat pentru loialitatea lor.

10. Ce am putea începe să ne întrebăm când trecem prin încercări?

10 Deși suntem siguri că Iehova nu este răspunzător pentru încercările noastre, am putea începe să ne întrebăm dacă îi mai pasă de noi. Acest mod de gândire negativ ne poate secătui de puteri. (Prov. 24:10) Atât regele David, cât și profetul Habacuc s-au confruntat cu multe probleme și uneori s-au întrebat dacă Iehova le auzea strigătul de ajutor. (Ps. 10:1; Hab. 1:2) Cu toate acestea, ei nu au încetat să se roage. Iehova i-a asigurat pe acei bărbați fideli de sprijinul lui și la fel va face și în cazul tău. (Ps. 10:17)

11. Ce s-ar putea întâmpla dacă nu avem un punct de vedere corect cu privire la încercări?

11 Dacă nu avem un punct de vedere corect cu privire la încercări, acestea ne-ar putea lua prin surprindere. Ne-am putea gândi că astfel de lucruri nu ar trebui să ni se întâmple. (1 Pet. 4:12) Și discipolilor lui Isus le-a fost greu să înțeleagă că el avea să îndure persecuții aspre. (Luca 18:33, 34) Deși Isus le-a spus clar ce îl aștepta, Petru s-a gândit că Iehova nu va permite ca Fiul lui să sufere astfel. Isus știa că acest mod de gândire l-ar fi putut împiedica să îndeplinească voința lui Iehova, așa că l-a mustrat pe Petru. (Mar. 8:31-33) Chiar și după ce Isus a fost ucis, discipolilor le-a fost greu să înțeleagă de ce a trebuit să moară. Cu toate acestea, Isus nu a renunțat la ei. După ce a fost înviat, i-a ajutat să aibă o înțelegere corectă asupra suferințelor sale ‘explicându-le în mod clar Scripturile’. (Luca 24:25-27, 32, 44-48) Dacă meditau la ceea ce îi învățase Isus, ei puteau fi pregătiți pentru opoziția cu care aveau să se confrunte în scurt timp. Și noi putem medita la ce spune Biblia despre persecuții pentru a fi pregătiți să facem față încercărilor.

12. Ce sentimente am putea avea din cauza unei perspective greșite asupra situației în care ne aflăm?

12 Dacă am avea o perspectivă greșită, am putea simți că situația noastră este mai rea decât în realitate. În ilustrarea despre lucrătorii în vie, Isus a arătat cum ar putea cineva să ajungă să gândească în acest mod. Unii lucrători s-au plâns deoarece, atunci când au fost plătiți, au considerat că li s-a făcut o nedreptate. Dar stăpânul i-a spus unuia dintre ei: „Prietene, nu-ți fac nicio nedreptate”. (Mat. 20:10-13) În realitate, nemulțumirea lucrătorilor a fost generată nu de o nedreptate, ci de așteptările lor greșite. Unii Martori din prezent s-au luptat cu sentimente asemănătoare, de exemplu, când nu au primit sau când au trebuit să renunțe la un privilegiu de serviciu. Ce putem face pentru a privi o situație dificilă din perspectiva corectă?

CE PUTEM FACE CÂND NE CONFRUNTĂM CU PROBLEME?

13. Ce s-ar putea întâmpla când asupra ta se abate un necaz?

13 Probabil că știi punctul de vedere al Bibliei cu privire la suferință. Poate chiar le-ai împărtășit altora versete încurajatoare pentru a-i ajuta să facă față încercărilor. Însă când asupra ta se abate un necaz, ți-ar putea fi greu să păstrezi un punct de vedere corect. De exemplu, ai putea simți că Iehova te pedepsește sau că nu îți ascultă rugăciunile. Ce poți face pentru a păstra o perspectivă corectă asupra necazurilor prin care treci?

14. Pentru ce te poți ruga când treci printr-un necaz? (Filipeni 4:13)

14 Roagă-l pe Iehova să te ajute. Vorbește-i lui Iehova despre problema cu care te confrunți și despre modul în care aceasta te afectează. Îi poți spune concret cum anume ai vrea să te ajute. Îi poți cere spirit sfânt pentru a avea puterea și înțelepciunea necesare ca să perseverezi. Nu uita însă că Iehova poate răspunde la rugăciunea ta într-un mod diferit de cel la care te aștepți. (Ef. 3:20) De asemenea, el ar putea să-i îndrume pe îngeri sau pe frații și surorile tale să-ți vină în ajutor. (Ps. 34:7) Așadar, acceptă ajutorul său, indiferent de forma pe care o îmbracă. Iehova îți va da cu generozitate din spiritul lui și, astfel, vei avea putere pe măsura încercării prin care treci. (Citește Filipeni 4:13.)

15. Ce te va ajuta să perseverezi în necazuri? (Vezi și imaginea.)

15 Păstrează un bun program de activități spirituale. Străduiește-te să îți păstrezi rutina spirituală, chiar dacă nu mai poți face la fel de mult ca înainte. E important să-ți umpli mintea cu gândurile lui Dumnezeu, mai ales când asupra ta „se abat necazul și nenorocirea”. (Ps. 119:143) Continuă să citești din Biblie cu regularitate, să studiezi și să meditezi la cele citite. Fă tot ce poți în lucrarea de predicare. Continuă să asiști la întruniri și să participi la ele. Rămâi aproape de frații și surorile tale și împotrivește-te oricărei tendințe de a te izola. (Prov. 18:1)

Un frate aflat pe patul de spital asistă la studiul „Turnului de veghe” prin videoconferință. El urmărește analiza folosind propriul exemplar al revistei „Turnul de veghe” și Biblia.

Fă tot ce poți ca să îți păstrezi un bun program de activități spirituale (Vezi paragraful 15)


16. Ce îndoieli ai putea avea când treci printr-un necaz și cum ți le poți învinge? (2 Corinteni 10:4, 5)

16 Învinge-ți îndoielile. Când asupra ta se abat necazuri, ar putea fi nevoie ‘să răstorni raționamente’ asemenea unor fortificații, precum îndoieli cu privire la propria persoană sau la Iehova. (Citește 2 Corinteni 10:4, 5.) Poți să învingi astfel de îndoieli cu ajutorul „cunoștinței despre Dumnezeu” pe care o găsim în Biblie și în publicațiile noastre. De exemplu, te îndoiești că Iehova încă te aprobă? Analizează experiențele prin care a trecut apostolul Pavel. Pe parcursul serviciului său, el s-a confruntat cu greutăți deosebit de mari. Totuși, acestea nu au făcut altceva decât să-i întărească convingerea că era un slujitor aprobat al lui Cristos. (2 Cor. 11:23-27) Te întrebi dacă Iehova te-a iertat cu adevărat pentru greșelile din trecut? Dacă da, fă o listă cu versete care arată că Iehova iartă pe deplin păcatele. (Is. 43:25) Apoi, citește acele versete și meditează la ele. (Ps. 119:97) Treci printr-o tragedie care te-a făcut să pui la îndoială promisiunea lui Iehova că își va ocroti slujitorii fideli? Analizează subiecte precum motivele pentru care permite Dumnezeu suferința și modul în care el ne ocrotește din punct de vedere spiritual, indiferent de încercările prin care trecem. (Ps. 91:9-12) Ai putea și să citești relatări ale unor frați și surori care au reușit să-și păstreze bucuria în pofida tragediilor.a

17. Ce putem face când asupra noastră se abate un necaz?

17 Te bucuri în prezent de o „zi bună”, lipsită de dificultăți semnificative? Atunci mulțumește-i lui Iehova și laudă-l pentru lucrurile bune din viața ta. (Ecl. 7:14) Însă, dacă asupra ta se abate un necaz, păstrează o perspectivă corectă și încrede-te pe deplin în Iehova, iar el ‘va pregăti și calea de ieșire, ca să îl poți suporta’. (1 Cor. 10:13) Însă cum îi putem ajuta pe frații și pe surorile noastre când se confruntă cu necazuri? Vom analiza răspunsul la această întrebare în articolul următor.

CUM AȚI RĂSPUNDE?

  • Ce ne poate ajuta să avem o perspectivă corectă asupra problemelor?

  • Cum ne poate afecta o perspectivă greșită asupra problemelor?

  • Ce putem face când ne confruntăm cu probleme?

CÂNTAREA 150 Căutați-l pe Dumnezeu și veți fi salvați!

a De exemplu, în relatarea autobiografică „O familie zdrobită de durere își regăsește bucuria” de pe jw.org se arată cum fratele David Maza și familia lui au făcut față pierderii devastatoare a unuia dintre copiii lor.

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează