Congresul ținut în Indianapolis, Indiana (1925)
1925 – Cu o sută de ani în urmă
„CREȘTINII au așteptat cu nerăbdare acest an”, se spunea în Turnul de veghe din 1 ianuarie 1925. Totuși, articolul continua: „Creștinii n-ar trebui să fie atât de preocupați de ceea ce s-ar putea întâmpla în cursul acestui an, încât să nu mai îndeplinească cu bucurie lucrarea pe care le-a încredințat-o Domnul”. Ce așteptau Studenții în Biblie să se întâmple în 1925? Și cum au rămas ei ocupați în lucrarea Domnului în pofida dezamăgirilor?
O SPERANȚĂ AMÂNATĂ
În 1925, mulți Studenți în Biblie așteptau ca Paradisul să fie restabilit pe pământ. Fratele Albert Schroeder, care ulterior a slujit în Corpul de Guvernare, a explicat motivul: „Se credea că atunci rămășița continuatorilor unși ai lui Cristos avea să meargă la cer pentru a guverna în Regat și că oameni fideli din vechime, precum Avraam, David și alții, aveau să fie înviați ca prinți pentru a conduce pământul ca parte a regatului lui Dumnezeu”. Însă, pe măsură ce lunile treceau și speranța lor nu se împlinea, unii au fost, evident, cuprinși de dezamăgire. (Prov. 13:12)
În pofida acestei dezamăgiri, majoritatea Studenților în Biblie au continuat să se dedice lucrării de predicare și au devenit din ce în ce mai conștienți de responsabilitatea de a depune mărturie despre Iehova. Vom vedea în continuare ce eforturi au făcut ei pentru a difuza pe calea undelor mesajul adevărului în lung și-n lat.
SE CONSTRUIESC MAI MULTE STAȚII RADIO
Având în vedere succesul de care se bucurase postul de radio WBBR în anul precedent, frații au construit o altă stație radio, de data aceasta în apropiere de Chicago, Illinois. Numele noului post de radio era WORD (care înseamnă „CUVÂNTUL”). Ralph Leffler, un inginer radio care a lucrat la construirea stației, a relatat: „În serile reci de iarnă, programele WORD erau ascultate până departe”. De exemplu, o familie care locuia la mai bine de 5 000 kilometri de Chicago, în Pilot Station, Alaska, a intrat pe frecvențele postului nostru și a ascultat una dintre primele transmisiuni. După terminarea emisiunii, familia a scris o scrisoare către cei care lucrau la postul de radio în care le mulțumea pentru acel program spiritual încurajator.
Stânga: Turnurile de transmisie radio ale stației WORD din Batavia, Illinois
Dreapta: Ralph Leffler lucrând la stația radio
Explicând de ce stația radio avea o zonă de acoperire atât de mare, Turnul de veghe din 1 decembrie 1925 a afirmat: „WORD este una dintre cele mai performante stații radio din Statele Unite, fiind dotată cu un transmițător de 5 000 de wați. Semnalul este bine recepționat atât pe coasta Atlanticului, cât și pe cea a Pacificului, în Cuba și în extremitatea nordică a țării, în Alaska. Mulți care nu au auzit niciodată mesajul nostru au manifestat interes față de adevăr după ce au ascultat acest post”.
George Naish
În aceeași perioadă, Studenții în Biblie făceau eforturi pentru a răspândi vestea bună cu ajutorul radioului și în Canada. În 1924, a fost construită stația radio CHUC în Saskatoon, Saskatchewan. Era unul dintre primele posturi de radio din Canada care difuzau emisiuni cu subiecte religioase. În 1925, frații au trebuit să găsească un spațiu mai mare pentru stația radio. Așadar, Societatea Watch Tower a preluat stația și a mutat studiourile de emisie în Regent Building, un teatru vechi din Saskatoon, pe care l-au achiziționat și l-au renovat în acest scop.
Mulțumită acestui post de radio, mulți oameni care locuiau în regiunile slab populate din Saskatchewan au auzit pentru prima dată vestea bună. De exemplu, doamna Graham, care locuia într-un oraș izolat, a solicitat în scris publicații biblice după ce a ascultat o emisiune. Fratele George Naish a relatat: „Ea ne-a scris: «Învățați-ne!». Părea un strigăt de ajutor, astfel că i-am trimis întreaga serie Studii în Scripturi”. Nu după mult timp, doamna Graham a început să răspândească mesajul Regatului chiar mai departe în acea zonă.
O CLARIFICARE ÎN ÎNȚELEGERE
În numărul din 1 martie 1925 al revistei Turnul de veghe a apărut un articol memorabil, intitulat „Nașterea națiunii”. De ce a fost acest articol atât de important? De ceva timp, Studenții în Biblie înțeleseseră că Satan avea o organizație alcătuită din spirite rele invizibile în cer și din elemente religioase, comerciale și politice pe pământ. Însă, prin intermediul acestui articol, „sclavul fidel și prevăzător” i-a ajutat pe frați să înțeleagă că Iehova avea și el o organizație, complet separată de organizația lui Satan și în opoziție cu aceasta. (Mat. 24:45) În plus, sclavul a explicat că Regatul lui Dumnezeu fusese instaurat în 1914 și că în acel an, în urma războiului care a izbucnit în cer, Satan și demonii lui au fost aruncați din cer și acum aveau influență doar asupra pământului. (Rev. 12:7-9)
Noua înțelegere nu a fost ușor de acceptat pentru toți. Înțelegând sentimentele pe care le aveau unii cititori, frații au inclus în articol următorul îndemn: „Dacă unii cititori ai Turnului de veghe nu sunt de acord cu ceea ce se menționează aici, sugestia este să-l aștepte pe Domnul cu calm și vigilență, având întotdeauna o inimă pură”.
Totuși, Tom Eyre, un colportor (sau pionier, cum sunt numiți colportorii în prezent) din Marea Britanie, a relatat ce sentimente au avut majoritatea Studenților în Biblie după ce au citit acel articol: „Frații au fost încântați de explicația capitolului 12 din Revelația. Odată ce am înțeles că Regatul fusese instaurat în cer, am fost extrem de nerăbdători să le împărtășim și altora această veste bună. Ne-am simțit motivați să ne intensificăm activitatea și am văzut cum Iehova își pregătea poporul pentru lucruri și mai mărețe în viitor”.
MARTORI PENTRU IEHOVA
În prezent, Martorii lui Iehova sunt familiarizați cu afirmația din Isaia 43:10. Aici se spune: „«Voi sunteți martorii mei», zice Iehova, «da, slujitorul meu pe care l-am ales»”. Înainte de 1925, acest pasaj a fost rareori analizat în publicațiile noastre. Însă lucrurile urmau să se schimbe. În cursul anului 1925, versetele din Isaia 43:10 și 12 au fost analizate în 11 numere ale Turnului de veghe.
La sfârșitul lunii august 1925, Studenții în Biblie au ținut un congres în Indianapolis, Indiana. Într-un mesaj de bun-venit care apărea în programul tipărit al congresului, Joseph Rutherford a spus: „Am venit la acest congres ca să primim . . . putere de la Domnul nostru, astfel încât să ne întoarcem în teren cu o dorință arzătoare de a fi martori ai săi”. În cele opt zile de congres, frații au fost încurajați să depună mărturie despre Iehova cu orice ocazie.
Sâmbătă, 29 august, fratele Rutherford a ținut o cuvântare intitulată „Îndemn la acțiune”. El a subliniat cât de important era ca Studenții în Biblie să depună mărturie: „Iehova îi spune poporului său: «Voi sunteți deci martorii mei, . . . iar eu sunt Dumnezeu». Apoi se aude porunca lui clară, care nu lasă loc de interpretare: «Înălțați un stindard pentru popoare!». Nu există altcineva pe pământ care să ridice un stindard sau un steag pentru popoare decât [slujitorii săi], care au spiritul Domnului și, prin urmare, sunt martorii săi”. (Is. 43:12; 62:10)
Pliantul Mesaj de speranță
După cuvântarea fratelui Rutherford, auditoriul a adoptat în unanimitate rezoluția intitulată „Mesaj de speranță”, care arăta că Regatul lui Dumnezeu este singura speranță reală pentru a ne bucura de „pace, prosperitate, sănătate, viață, libertate și fericire eternă”. Rezoluția a fost tradusă mai târziu în mai multe limbi și tipărită sub formă de pliant. Au fost distribuite aproximativ 40 de milioane de exemplare.
Studenții în Biblie au adoptat în mod oficial numele de „Martori ai lui Iehova” câțiva ani mai târziu. Totuși, ei au devenit din ce în ce mai conștienți de responsabilitatea de a fi martori ai săi.
REVIZITAREA CELOR INTERESAȚI
Pe măsură ce numărul Studenților în Biblie creștea la nivel mondial, frații erau încurajați tot mai des să-i reviziteze pe cei care manifestaseră interes față de vestea bună. După campania de distribuire a pliantului Mesaj de speranță, în publicația Buletina s-a dat următorul îndemn: „Luați măsuri pentru a vă întoarce la locuințele unde lucrătorii au oferit un pliant Mesaj de speranță, chiar dacă nu au lăsat alte publicații”.
Numărul din ianuarie 1925 al publicației Buletin includea următorul comentariu făcut de un Student în Biblie din Plano, Texas: „Suntem plăcut surprinși să constatăm că un teritoriu lucrat de mai multe ori este adesea mai receptiv decât un teritoriu nou. De exemplu, în ultimii 10 ani, un orășel din teritoriul nostru a fost lucrat de cinci ori. . . . Recent, sora Hendrix și mama mea au predicat din nou în acest oraș și au oferit mai multe cărți [ca oricând]”.
Un colportor care slujea în Panama a scris: „Mulți oameni care m-au alungat de la ușă au avut o atitudine schimbată când m-am întors la ei a doua sau a treia oară. Anul acesta mi-am petrecut cea mai mare parte a timpului revizitându-i pe cei cu care am vorbit în trecut. În unele dintre aceste cazuri, am avut experiențe minunate”.
PERSPECTIVE DE VIITOR
În scrisoarea anuală către toți colportorii, fratele Rutherford a trecut în revistă activitățile din anul 1925 și a îndreptat atenția către lucrarea ce le stătea în față. El a spus: „Pe parcursul anului care a trecut, ați avut privilegiul de a le aduce mângâiere multor oameni copleșiți de tristețe. Această lucrare v-a umplut inima de bucurie. . . . Anul care vă stă în față vă va da ocazii de a depune mărturie despre Dumnezeu și despre Regatul său și de a înălța stindardul său pentru popoare. . . . Împreună, să continuăm să ne ridicăm glasul pentru a-l lăuda pe Dumnezeul și pe Regele nostru”.
Pe măsură ce anul 1925 se apropia de final, frații făceau planuri pentru extinderea clădirilor din Brooklyn. În 1926, organizația avea să înceapă cel mai mare proiect de construcție de până atunci.
Lucrările de construcție de pe Adams Street, Brooklyn, New York, 1926
a În prezent, Caiet pentru întrunirea „Viața creștină și predicarea”.