Se pregăteşte familia ta în vederea supravieţuirii?
1 Profeţiile biblice care s-au împlinit sunt o dovadă convingătoare că sfârşitul acestei lumi rele se apropie cu repeziciune. Trăim timpuri critice, foarte asemănătoare celor de dinainte de Potop (Mat. 24:37–39). Noe a supravieţuit distrugerii acelei lumi vechi deoarece ‘a umblat cu adevăratul Dumnezeu’ (Gen. 6:9). El trebuie să-i fi învăţat pe membrii familiei sale cerinţele lui Iehova, întrucât şi ei au supravieţuit Potopului. Cum putem urma exemplul lui Noe în timp ce ne pregătim împreună cu familia noastră să supravieţuim sfârşitului acestui sistem rău?
2 Predicator al dreptăţii: Noe a perseverat ca „predicator al dreptăţii“ timp de aproximativ 40 sau 50 de ani (2 Pet. 2:5). Cu siguranţă că vecinii lui, influenţaţi sau nu de îngerii rebeli materializaţi, l-au ridiculizat pentru lucrarea sa de predicare. Faptul că şi noi ne confruntăm deseori cu apatie şi ridiculizări în predicare dovedeşte că acest sistem se apropie de sfârşit (2 Pet. 3:3, 4). Totuşi, spre deosebire de oamenii din zilele lui Noe, mulţi oameni reacţionează favorabil la eforturile noastre şi se ‘revarsă’ spre închinarea la Iehova (Is. 2:2). Ne vom salva pe ‘noi şi pe cei care ne ascultă’ doar dacă vom persevera (1 Tim. 4:16). Cât de important este ca, prin cuvânt şi faptă, părinţi să îşi înveţe copiii despre urgenţa lucrării de predicare! (2 Tim. 4:2)
3 „A făcut întocmai“: Supravieţuirea lui Noe şi a familiei sale a depins de respectarea cu stricteţe a instrucţiunilor date de Iehova (Gen. 6:22). Este important ca şi noi să fim ‘gata să ascultăm’ îndrumările Bibliei şi ale sclavului fidel şi prevăzător (Iac. 3:17). Copiii unei familii, acum adulţi, îşi amintesc cum aplica tatăl lor sugestiile oferite de organizaţia lui Iehova. De exemplu, aşa cum am fost îndemnaţi, el conducea studiul în familie în fiecare săptămână, iar la sfârşitul săptămânii mergea cu familia în predicare. El se străduia să iasă în predicare cu fiecare copil. Hotărârea lui de a face „întocmai“ a avut o influenţă puternică asupra copiilor săi, astfel că, ajunşi la maturitate, toţi şase îi slujesc cu loialitate lui Iehova.
4 Sfârşitul acestui sistem va veni pe neaşteptate (Luca 12:40). Dacă îl imităm pe Noe şi exercităm credinţă în vederea salvării, atât noi cât şi familia noastră vom fi cu siguranţă pregătiţi! (Evr. 11:7)