Am avut o viață bogată datorită moștenirii mele spirituale

Tatăl meu, John Mills, s-a botezat în 1913, la 25 de ani, în orașul New York. Cuvântarea de botez a fost ținută de fratele Russell. La scurt timp după aceea, tata a mers în Trinidad, unde s-a căsătorit cu Constance Farmer, o zeloasă Studentă în Biblie. Tata l-a ajutat pe prietenul său, William Brown, să le arate altora „Foto-Drama Creațiunei” până în 1923, când fratele Brown și soția lui au fost repartizați în vestul Africii. Tata și mama, care aveau speranță cerească, au continuat să predice în Trinidad.

PĂRINȚI IUBITORI

Părinții mei au avut nouă copii. Fratele meu cel mai mare a primit numele Rutherford, după numele președintelui de atunci al Watch Tower Bible and Tract Society. Eu m-am născut în 30 decembrie 1922, iar mie mi-au pus numele Woodworth, după numele editorului Epocii de Aur (în prezent, Treziți-vă!), Clayton Woodworth. Părinții noștri ne-au asigurat o instruire de bază, însă au pus pe primul loc obiectivele spirituale. Mama avea o capacitate extraordinară de a aduce argumente convingătoare din Biblie. Tatălui meu îi plăcea să ne povestească relatări biblice, folosind mimica și gesturile pentru ca relatarea să prindă viață.

Eforturile lor au dat rezultate. Trei dintre cei cinci băieți au absolvit Școala Galaad, iar trei dintre fete au făcut mulți ani pionierat în Trinidad și Tobago. Prin învățătura și exemplul lor, părinții ne-au sădit „în casa lui Iehova”. Încurajările lor ne-au ajutat să rămânem aici și să înflorim „în curțile Dumnezeului nostru”. (Ps. 92:13)

Casa noastră a devenit un centru al activității de predicare. Deseori, pionierii veneau la noi și vorbeau despre fratele George Young, un misionar canadian care vizitase Trinidadul. Părinții mei spuneau lucruri extraordinare despre foștii lor colaboratori, soții Brown, care slujeau atunci în vestul Africii. Toate acestea m-au motivat să încep să predic când aveam zece ani.

ANII DE ÎNCEPUT

Pe timpul acela, revistele noastre erau foarte directe, demascând religia falsă, comerțul lacom și politica murdară. Drept urmare, în 1936, preoții l-au convins pe guvernatorul din Trinidad să interzică publicațiile noastre. Am ascuns publicațiile, dar am continuat să le oferim până când stocul s-a terminat. Organizam marșuri de informare și parade pe biciclete, la care foloseam foi volante și pancarte. Mergeam cu mașina cu difuzoare alături de grupul din Tunapuna pentru a predica chiar și în regiuni izolate din Trinidad. Colaborarea cu acești frați spirituali a fost extraordinară. De aceea, la vârsta de 16 ani am hotărât să mă botez.

Moștenirea spirituală și experiențele din copilărie au trezit în mine dorința de a deveni misionar. Această dorință m-a impulsionat în 1944 să merg în Aruba ca să predic împreună cu fratele Edmund Cummings. La Comemorarea din 1945 ni s-au alăturat zece persoane. În anul următor, s-a format prima congregație de pe insulă.

Mai târziu, i-am depus mărturie informală lui Oris Williams, o colegă de muncă. Oris a adus multe contraargumente pentru a-și apăra convingerile. Totuși, cu ajutorul unui studiu biblic, ea a aflat ce spune Cuvântul lui Dumnezeu și s-a botezat în 5 ianuarie 1947. În timp, ne-am îndrăgostit și ne-am căsătorit. Soția mea a început pionieratul în noiembrie 1950. Alături de Oris, viața mea a înflorit.

O LUCRARE PLINĂ DE SATISFACȚII ÎN NIGERIA

În 1955 am fost invitați să urmăm cursurile Școlii Galaad. Pentru a ne bucura de acest privilegiu, eu și Oris am renunțat la locurile noastre de muncă, am vândut casa, precum și alte lucruri, și am plecat din Aruba. În 29 iulie 1956, am absolvit cursurile celei de-a 27-a clase a Școlii Galaad și am fost repartizați în Nigeria.

Privind în urmă, Oris a spus: „Spiritul lui Iehova te poate ajuta să depășești dificultățile vieții de misionar. Spre deosebire de soțul meu, eu n-am vrut niciodată să fiu misionară. Mai degrabă mi-aș fi dorit să am casa mea și să cresc copii. Mi-am schimbat modul de gândire când am înțeles că este urgent să predicăm vestea bună. La terminarea Galaadului, eram pregătită să devin misionară. Când ne-am îmbarcat pe transatlanticul Queen Mary, Worth Thornton ne-a urat «Drum bun!» din biroul fratelui Knorr. Ne-a spus că vom sluji la Betel. «O, nu», am zis eu oftând. Dar m-am adaptat repede și am ajuns să iubesc Betelul, unde am primit diverse însărcinări. Cel mai mult mi-a plăcut să lucrez la recepție. Iubesc oamenii, iar în această repartiție am putut să cunosc mulți frați nigerieni. Unii ajungeau la filială plini de praf, obosiți, însetați și înfometați. Era o plăcere să le ofer ceva răcoritor și să-i fac să se simtă bine. Toate aceste activități erau un serviciu sacru, de aceea mi-au adus multe satisfacții și bucurii”. Într-adevăr, fiecare repartiție ne-a ajutat să înflorim.

În 1961, la o reuniune de familie din Trinidad, fratele Brown a relatat câteva experiențe impresionante din Africa. Apoi, eu le-am povestit despre progresul lucrării din Nigeria. Fratele Brown m-a îmbrățișat cu multă iubire și i-a spus tatălui meu: „Johnny, tu n-ai ajuns în Africa, dar Woodworth a ajuns!”. Atunci tatăl meu mi-a spus: „Nu te lăsa, Worth, nu te lăsa!”. Asemenea încurajări venite din partea unor veterani în lucrarea lui Iehova m-au impulsionat să-mi continui serviciul.

În 1962 am avut privilegiul de a urma cursurile celei de-a 37-a clase a Școlii Galaad, care au durat zece luni. Fratele Wilfred Gooch, supraveghetorul filialei din Nigeria, a urmat cursurile celei de-a 38-a clase și a fost repartizat în Anglia. Atunci am fost numit coordonator al Filialei din Nigeria. Urmând exemplul fratelui Brown, am călătorit mult și am ajuns să-i cunosc și să-i îndrăgesc pe frații nigerieni. Deși aveau puține lucruri, bucuria și mulțumirea lor dovedeau că o viață plină de sens nu depinde de bani sau de bunurile materiale. Dată fiind situația lor, era o plăcere să-i văd la întruniri curați și aranjați. Când veneau la congrese, mulți coborau din bolekajasa (autobuze deschise, fabricate în țară). Deseori, pe aceste autobuze erau scrise sloganuri interesante, precum: „Un ocean este format din multe picături de apă”.

Cât de adevărate sunt aceste cuvinte! Oricât de mic ar fi, fiecare efort contează, iar eforturile noastre s-au adăugat la cele ale fraților locali. În 1974, Nigeria a devenit prima țară, după Statele Unite, cu peste 100 000 de vestitori. Lucrarea luase avânt!

Această creștere a avut loc în pofida faptului că Nigeria a trecut printr-un război civil, care a durat din 1967 până în 1970. Câteva luni, frații noștri de pe malul fluviului Niger aparținând Biafrei au pierdut legătura cu filiala. Era responsabilitatea noastră să le ducem hrană spirituală. După cum am spus la început, cu rugăciuni și încredere în Iehova, am traversat fluviul de mai multe ori.

Îmi amintesc și acum acele călătorii periculoase pe fluviul Niger, când am riscat să fim împușcați de soldați, să ne îmbolnăvim sau să pățim altceva. Era greu să treci de soldații din trupele federale, dar și mai greu să ajungi pe malul biafran, unde erau trupele rebele. Într-o noapte, am traversat apele repezi ale fluviului Niger într-o canoe, de la Asaba la Onitsha, și am mers la Enugu ca să-i încurajăm pe supraveghetori. Cu altă ocazie, am mers la Aba, unde iluminatul era interzis pe timpul nopții, și i-am încurajat pe bătrânii de congregație. Întrunirea din Port Harcourt s-a încheiat repede cu o rugăciune când armata federală a trecut de linia de apărare a soldaților rebeli, aflați în afara orașului.

Acele întruniri au fost vitale deoarece i-au asigurat pe frații noștri dragi de grija iubitoare a lui Iehova și le-au oferit sfaturi oportune privitoare la neutralitate și unitate. Frații nigerieni au trecut cu bine peste acel război îngrozitor. Iubirea lor a depășit ura tribală și i-a ajutat să rămână uniți. A fost un privilegiu să le fim alături în acel ceas al încercării!

În 1969, am fost asistentul fratelui Milton Henschel, care a prezidat congresul internațional „Pace pe pământ”, ținut pe Yankee Stadium (New York). Lucrurile învățate de la el m-au ajutat mult la organizarea congresului internațional „Oamenii bunăvoinței”, ținut în 1970 în Lagos (Nigeria). Întrucât a avut loc la puțin timp după terminarea războiului civil, acest congres a putut fi organizat numai cu ajutorul lui Iehova. Atunci s-au înregistrat două recorduri: temele au fost prezentate în 17 limbi, iar asistența a fost de 121 128 de persoane. Frații Knorr și Henschel, precum și delegații veniți cu avionul din Statele Unite și din Marea Britanie au asistat la unul dintre cele mai mari botezuri de după Penticostă. S-au botezat 3 775 de noi discipoli! Perioada în care am ajutat la organizarea acestui eveniment a fost, probabil, cea mai aglomerată din viața mea! Creșterea numărului de vestitori a fost explozivă!

În cei peste 30 de ani petrecuți în Nigeria, am slujit uneori ca supraveghetor itinerant sau ca supraveghetor de zonă în vestul Africii. Cât de recunoscători au fost misionarii pentru că i-am încurajat și le-am acordat atenție! Pentru mine a fost o plăcere să-i asigur că sunt prețioși. Această lucrare m-a învățat că oamenii înfloresc când cineva se interesează de ei, iar unitatea din organizația lui Iehova se întărește.

Iehova ne-a ajutat să facem față problemelor cauzate de războiul civil și de boală. Întotdeauna am simțit că suntem binecuvântați de el. Oris a spus:

„Amândoi ne-am îmbolnăvit de malarie de mai multe ori. Odată, Worth a fost dus la un spital din Lagos în stare de inconștiență. Mi s-a spus că o să moară, dar, din fericire, nu s-a întâmplat așa. Când și-a revenit, i-a vorbit despre Regatul lui Dumnezeu infirmierului care îl îngrijea. Mai târziu, l-am vizitat amândoi pe acest infirmier, domnul Nwambiwe, pentru a-i cultiva interesul față de Biblie. El a acceptat adevărul, iar mai târziu a devenit bătrân de congregație în Aba. Și eu am ajutat multe persoane, chiar și musulmani devotați, să-i slujească cu fidelitate lui Iehova. Ne-am bucurat foarte mult să cunoaștem și să iubim poporul nigerian, cultura, obiceiurile și limba lor”.

Am mai învățat o lecție: Pentru a avea succes într-o țară străină, trebuie să-i iubești pe frați și pe surori oricât de diferită ar fi cultura lor.

NOI REPARTIȚII

În 1987, după ce am slujit la Betelul din Nigeria, am fost repartizați ca misionari pe frumoasa insulă St. Lucia, din Marea Caraibilor. Deși a fost o repartiție foarte plăcută, au existat și dificultăți. Spre deosebire de Africa, unde se practică poligamia, pe insula St. Lucia oamenii trăiesc în concubinaj. Cuvântul plin de putere al lui Dumnezeu i-a ajutat pe mulți dintre cei cu care am studiat să facă schimbările necesare.

În 2005, întrucât eram înaintați în vârstă, Corpul de Guvernare a luat măsura iubitoare de a ne transfera la Brooklyn (New York). În 2015, Oris a fost răpusă de dușmanul nostru, moartea, lăsând în urmă un gol imens. Și acum îi mulțumesc în fiecare zi lui Iehova pentru ea. A fost o tovarășă de viață excepțională și o soție iubitoare. Am iubit-o foarte mult în cei 68 de ani petrecuți împreună. Am învățat că secretul fericirii în căsnicie și în congregație este să respectăm autoritatea, să iertăm cu generozitate, să fim umili și să manifestăm rodul spiritului sfânt.

Când dezamăgirea sau descurajarea ne copleșeau, îl rugam pe Iehova să ne ajute să perseverăm. Întrucât am fost deschiși la schimbări și ne-am lăsat modelați, lucrurile au mers de fiecare dată mai bine. Însă cea mai mare schimbare în bine va avea loc în viitor! (Is. 60:17; 2 Cor. 13:11)

În Trinidad și Tobago, Iehova a binecuvântat eforturile fraților, printre care s-au numărat și părinții mei, astfel că, potrivit ultimelor rapoarte, numărul vestitorilor a ajuns la 9 892. Și în Aruba frații au întărit congregația din care am făcut parte. Pe această insulă există în prezent 14 congregații înfloritoare. În Nigeria, numărul vestitorilor a ajuns la 381 398. Iar pe insula St. Lucia, 783 de vestitori susțin Regatul lui Iehova.

Am peste 90 de ani. În Psalmul 92:14 se spune despre cei sădiți în casa lui Iehova: „Vor prospera și când vor fi cărunți, vor fi plini de sevă și verzi”. Îi sunt profund recunoscător lui Iehova pentru viața pe care am avut-o în serviciul său. Bogata mea moștenire spirituală m-a ajutat să-i slujesc pe deplin. Deoarece m-a înconjurat cu iubirea sa loială, ‘am înflorit în curțile Dumnezeului meu’. (Ps. 92:13)