Cum te poți bucura de o viață mai bună?
ASTĂZI, viața nu este deloc așa cum a vrut Dumnezeu. El a dorit ca pământul să fie plin de oameni care vor să fie conduși de Creatorul lor, care trag foloase din respectarea îndrumărilor sale și care îi reflectă personalitatea iubitoare. Astfel, oamenii ar fi fost uniți și fericiți: și-ar fi întemeiat familii, ar fi aprofundat orice domeniu de interes și ar fi transformat planeta într-un paradis.
DUMNEZEU PROMITE CĂ VIAȚA VA FI AȘA CUM A DORIT
„El face să înceteze războaiele până la marginile pământului.” (Psalmul 46:9)
„A venit . . . timpul fixat . . . să-i distrugi pe cei ce distrug pământul.” (Revelația 11:18)
„Niciun locuitor nu va spune: «Sunt bolnav».” (Isaia 33:24)
„Aleșii mei se vor folosi din plin de lucrarea mâinilor lor.” (Isaia 65:22)
Cum se vor împlini aceste profeții? Dumnezeu l-a numit pe Fiul său, Isus, ca Rege al unui guvern ceresc perfect. În Biblie, acest guvern este numit Regatul lui Dumnezeu. (Daniel 2:44) Ea mai spune că ‘Dumnezeu îi va da tronul lui Isus și el va domni pentru totdeauna’ peste pământ. (Luca 1:32, 33)
Când a fost pe pământ, Isus a făcut numeroase miracole pentru a arăta că, sub conducerea sa, oamenii se vor bucura de o viață mult mai bună.
ISUS A ARĂTAT CE FOLOASE LE VA ADUCE GUVERNAREA SA OAMENILOR ASCULTĂTORI
El a vindecat orice fel de boli și infirmități, arătând că oamenii se vor putea bucura de o sănătate perfectă. (Matei 9:35)
A liniștit marea, demonstrând că poate controla forțele naturii pentru a-i ocroti pe oameni. (Marcu 4:36-39)
A hrănit mii de persoane, dovedind că se va îngriji de necesitățile fizice ale oamenilor. (Marcu 6:41-44)
La o nuntă, a transformat apa în vin, arătând că, sub domnia lui, oamenii se vor bucura de viață. (Ioan 2:7-11)
Cum poți avea și tu viața pe care Dumnezeu o promite celor ce îl iubesc? Simplu spus, trebuie să urmezi o anumită „cale”. Biblia vorbește despre ‘o cale care duce la viață, pe care însă puțini o găsesc’. (Matei 7:14)
CALEA CARE DUCE LA O VIAȚĂ MAI BUNĂ
Ce este calea care duce la viață? Aceasta reprezintă îndrumările pe care ni le oferă Dumnezeu. El ne asigură: „Eu, Iehova, sunt Dumnezeul tău, Cel care te învață ce-ți este de folos, Cel care te călăuzește pe calea pe care trebuie să umbli”. (Isaia 48:17) Urmând această cale, vei alege cel mai bun mod de viață.
Isus a spus: „Eu sunt calea, adevărul și viața”. (Ioan 14:6) Poți să te apropii de Dumnezeu și să ai o viață mai bună dacă manifești credință în învățăturile lui Isus și îi imiți exemplul.
Cum poți găsi calea care duce la viață? În lume există multe religii. Totuși, Isus a avertizat: „Nu oricine îmi zice: «Doamne, Doamne» va intra în regatul cerurilor, ci acela care face voința Tatălui meu care este în ceruri”. (Matei 7:21) El a mai spus: „După roadele lor îi veți recunoaște”. (Matei 7:16) Biblia te poate ajuta să deosebești închinarea adevărată de cea falsă. (Ioan 17:17)
Cum poți merge pe calea care duce la viață? Mai întâi, trebuie să-l cunoști pe Creator. Întreabă-te: Cine este el? Care este numele lui? Ce calități are? Ce face în folosul meu? Ce așteaptă el de la mine?a
Dumnezeu vrea ca oamenii să se bucure cu adevărat de viață, nu doar să muncească, să mănânce, să se distreze și să crească copii. Putem să-l cunoaștem pe Creator și să devenim prietenii lui. Îi putem arăta că îl iubim făcând voința sa. Isus a spus: „Aceasta înseamnă viața veșnică: să asimileze cunoștință despre tine, singurul Dumnezeu adevărat”. (Ioan 17:3)
ÎN BIBLIE, DUMNEZEU „TE ÎNVAȚĂ CE-ȚI ESTE DE FOLOS”. (ISAIA 48:17)
FĂ PRIMII PAȘI PE CALEA CARE DUCE LA VIAȚĂ
Dacă vrei să fii aprobat de singurul Dumnezeu adevărat, probabil că va trebui să faci niște schimbări. La început, ți s-ar putea părea dificil. În realitate însă, dacă faci primii pași pe calea spre viață, te vei bucura de mari foloase. Pentru a primi răspunsuri la întrebări fundamentale despre Dumnezeu, poți solicita un studiu biblic cu Martorii lui Iehova într-un loc și la o oră convenabile. Ne poți contacta folosind site-ul jw.org.
a Vezi Turnul de veghe, nr. 1 2019.