Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • wp19 nr. 2 pag. 8–9
  • Când partenerul de viață este infidel

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Când partenerul de viață este infidel
  • Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova (public) — 2019
  • Subtitluri
  • Materiale similare
  • VERSETE BIBLICE UTILE
  • Fixarea unor obiective te ajută să învingi regresele
    Treziți-vă! – 2001
  • Mângâiere când trecem printr-un necaz
    Turnul de veghe anunţă Regatul lui Iehova (public) — 2016
  • Este posibilă împăcarea?
    Treziți-vă! – 1999
  • Am ales cea mai bună carieră
    Treziți-vă! – 2007
Vedeți mai multe
Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova (public) — 2019
wp19 nr. 2 pag. 8–9
O femeie se roagă

Când partenerul de viață este infidel

„După ce soțul meu mi-a spus că mă părăsește pentru o femeie mai tânără, mi-am dorit să mor. Mă simțeam foarte nedreptățită, mai ales când mă gândeam la toate sacrificiile pe care le făcusem pentru el.” (Maria, Spania)

„Când soția mea m-a părăsit pe neașteptate, am simțit că ceva din mine a murit. Toate visele, speranțele și planurile noastre se năruiseră. Erau zile când credeam că mă simt mai bine, dar apoi cădeam din nou în adâncurile disperării.” (Bill, Spania)

INFIDELITATEA conjugală are efecte devastatoare. E adevărat, unii au simțit că pot să-și ierte partenerul infidel care regretă faptele comise și să își salveze căsnicia.a Indiferent că relația conjugală este salvată sau nu, suferința partenerului nevinovat e greu de descris în cuvinte. Cum pot face față chinului emoțional cei aflați în această situație?

VERSETE BIBLICE UTILE

În pofida durerii, multe persoane au găsit mângâiere în Biblie. Ele au aflat că Dumnezeu le vede lacrimile și simte alături de ele. (Maleahi 2:13-16)

„Când îngrijorările m-au copleșit, mi-ai adus mângâiere și m-ai alinat.” (Psalmul 94:19)

Bill își amintește: „Când am citit acest verset, mi l-am imaginat pe Iehova alinându-mi durerea, asemenea unui tată plin de compasiune”.

„Cu cel loial te porți loial.” (Psalmul 18:25)

Carmen, care a fost înșelată de soțul ei luni de zile, explică: „Deși soțul meu nu-mi fusese loial, știam că mă pot baza pe loialitatea lui Iehova. El nu m-ar dezamăgi niciodată”.

„Nu vă îngrijorați pentru nimic, ci în orice situație, prin rugăciuni și implorări . . . , faceți-i cunoscute lui Dumnezeu cererile voastre, iar pacea lui Dumnezeu, care depășește orice înțelegere, vă va păzi inima.” (Filipeni 4:6, 7)

„Am citit aceste versete de nenumărate ori”, relatează Sasha. „Cu cât mă rugam mai mult, cu atât Dumnezeu îmi dădea mai multă pace.”

Toți cei amintiți mai sus au fost, uneori, pe punctul de a renunța. Însă ei și-au pus încrederea în Iehova Dumnezeu și s-au simțit întăriți citind Cuvântul său. Bill s-a exprimat astfel: „Credința a dat sens vieții mele când totul în jur părea că se prăbușește. Deși am pășit o vreme «prin valea umbrei adânci», Dumnezeu a fost alături de mine”. (Psalmul 23:4)

a Vezi seria de articole intitulată „Când partenerul conjugal este infidel”, apărută în numărul din 22 aprilie 1999 al revistei Treziți-vă!. Aceasta analizează motivele pentru care cineva ar putea alege să ierte sau să nu ierte.

Cum au făcut față alții

Meditează la versete biblice încurajatoare.

„Am citit cărțile Psalmii și Iov, explică Bill, și am subliniat fiecare pasaj care se potrivea situației mele. Mi-am dat seama că și eu simțeam aceeași durere și neliniște descrisă în paginile acestor cărți.”

Refugiază-te în muzică.

„Când nu puteam dormi noaptea, ascultam muzică”, își amintește Carmen. „Muzica a fost pentru mine o sursă de mângâiere.” Daniel spune: „Am învățat să cânt la chitară; armonia din muzică m-a ajutat să-mi recapăt propria armonie și pace lăuntrică”.

Vorbește despre sentimentele tale.

„Deși nu eram obișnuit să vorbesc despre ce simt, spune Daniel, discutam în fiecare zi cu câțiva prieteni apropiați și îmi vărsam sentimentele înaintea lor. Le și scriam, dar le și vorbeam despre ele. Asta m-a ajutat mult.” Sasha povestește: „Ajutorul familiei mele a fost vital. Mama a fost mereu alături de mine. Ori de câte ori simțeam nevoia să vorbesc, ea era gata să mă asculte. Tata m-a ajutat să mă simt iubită și în siguranță și să îmi revin încetul cu încetul”.

Perseverează în rugăciune.

Carmen își amintește: „Mă rugam tot timpul. Simțeam că Dumnezeu e aproape de mine, că mă ascultă și că mă ajută. În acea perioadă cumplită, m-am apropiat mai mult de Dumnezeu”.

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează