Am avut parte de binecuvântări atât „în timpuri prielnice”, cât şi „în timpuri dificile”

M-AM născut în martie 1930 în satul Namkumba, situat în apropierea oraşului Lilongwe, în ţara numită în prezent Malawi. Familia mea îi slujea cu loialitate lui Iehova. În 1942 mi-am dedicat viaţa lui Dumnezeu şi m-am botezat într-un râu din apropiere, aflat într-un cadru pitoresc. În următorii 70 de ani, m-am străduit să aplic îndemnul pe care apostolul Pavel i l-a dat lui Timotei: „Predică cuvântul şi fă lucrul acesta cu sentimentul urgenţei în timpuri prielnice, în timpuri dificile” (2 Tim. 4:2).

În 1948, Nathan Knorr şi Milton Henschel au vizitat pentru prima dată Malawi. Această vizită mi-a trezit dorinţa de a-i sluji lui Iehova cu timp integral. Îmi amintesc cu plăcere cuvintele încurajatoare ale celor doi reprezentanţi de la sediul mondial al Martorilor lui Iehova, aflat în Brooklyn, New York. Deşi am stat în picioare pe un câmp plin de noroi, toţi am ascultat cu atenţie cuvântarea încurajatoare a fratelui Knorr, intitulată „Conducătorul permanent al tuturor naţiunilor”. La acea întrunire au asistat aproximativ 6 000 de persoane.

Mai târziu am cunoscut-o pe Lidasi, o soră încântătoare, care, la fel ca mine, fusese crescută într-o familie de Martori şi îşi dorea să-i slujească lui Iehova cu timp integral. În 1950 ne-am căsătorit, iar în 1953 aveam deja doi copii. Chiar dacă acum aveam şi responsabilitatea de a ne creşte copiii, am hotărât împreună cu soţia mea ca eu să încep pionieratul regular. După doi ani am fost invitat să slujesc în calitate de pionier special.

Nu după mult timp, am primit privilegiul de a vizita congregaţiile ca supraveghetor de circumscripţie. Datorită sprijinului soţiei mele, am reuşit să mă îngrijesc de familie pe plan material şi spiritual, dar şi să slujesc în lucrarea de circumscripţie.a Însă amândoi ne doream foarte mult să fim în serviciul cu timp integral. De aceea, cu o planificare atentă şi cu colaborarea celor cinci copii ai noştri, Lidasi a reuşit să înceapă serviciul cu timp integral în 1960.

Ne-am bucurat de acele timpuri prielnice, slujindu-le fraţilor şi surorilor din diferite congregaţii. În repartiţiile noastre am avut ocazia să străbatem ţara, de la frumoşii versanţi ai munţilor Mulanje, din sud, până la malurile liniştite ale lacului Malawi, care se întinde pe o mare parte din estul ţării. În plus, am văzut creşterea constantă a numărului de vestitori şi de congregaţii din circumscripţiile în care am slujit.

În 1962 ne-am bucurat să mergem la congresul de district intitulat „Miniştri curajoşi”. În următorul an, fratele Henschel a vizitat din nou Malawi şi, cu această ocazie, s-a ţinut un congres special în apropierea oraşului Blantyre, la care au asistat în jur de 10 000 de persoane. Privind în urmă, înţeleg că aceste întruniri au fost exact ceea ce noi, fraţii din Malawi, aveam nevoie ca să fim pregătiţi pentru timpurile dificile care ne stăteau înainte.

TRECEM PRIN TIMPURI DIFICILE

În 1964, Martorii au trecut prin încercări grele din cauza refuzului lor de a lua parte la activităţi politice. În urma unui val de persecuţii, peste 100 de săli ale Regatului şi mai bine de 1 000 de locuinţe ale Martorilor au fost distruse. Totuşi, am continuat să slujim în lucrarea de circumscripţie până în 1967, când guvernul din Malawi a interzis activitatea Martorilor lui Iehova. Proprietatea Filialei din Blantyre a fost confiscată, misionarii au fost expulzaţi din ţară şi mulţi Martori locali au fost închişi, inclusiv eu şi soţia mea. După ce am fost eliberaţi, am continuat cu prudenţă lucrarea itinerantă.

Într-o zi din octombrie 1972, aproximativ 100 de membri ai unei mişcări politice numite Liga Tineretului din Malawi au pornit spre casa noastră. Însă unul dintre ei a alergat înainte şi mi-a zis să mă ascund, pentru că plănuiau să mă omoare. Le-am spus soţiei şi copiilor să se ascundă printre bananierii din apropiere. Apoi am fugit şi m-am urcat într-un arbore de mango foarte mare. De acolo, am văzut cum casa şi toate bunurile noastre au fost distruse.

Întrucât persecuţia se înteţea în Malawi, mii de Martori au părăsit ţara. Familia noastră a locuit într-o tabără de refugiaţi din vestul Mozambicului până în iunie 1974. În acea perioadă, împreună cu Lidasi, am fost invitaţi să slujim ca pionieri speciali în Dómue, Mozambic, în apropierea graniţei cu Malawi. Ne-am continuat serviciul până în 1975, când Mozambicul şi-a câştigat independenţa faţă de Portugalia. Atunci, împreună cu alţi Martori, am fost obligaţi să ne întoarcem în Malawi, unde Martorii încă erau persecutaţi.

După ce ne-am întors, am fost repartizaţi să vizităm congregaţiile din Lilongwe, capitala ţării. În ciuda persecuţiilor şi a dificultăţilor, numărul congregaţiilor din circumscripţiile în care am slujit a crescut.

SIMŢIM SPRIJINUL LUI IEHOVA

Cu o anumită ocazie, am trecut printr-un sat în care se ţinea o întrunire politică. După ce au aflat că suntem Martori ai lui Iehova, câţiva susţinători ai partidului ne-au forţat să stăm alături de membrii unei mişcări politice numite Tinerii Pionieri din Malawi. L-am implorat pe Iehova să ne ajute şi să ne îndrume în această situaţie periculoasă. Când întrunirea s-a terminat, ei au început să ne bată. O femeie mai în vârstă a venit în fugă strigând: „Vă rog, lăsaţi-i în pace! Acest bărbat este fiul fratelui meu! Lăsaţi-l să plece!”. Atunci, conducătorul întrunirii a spus: „Daţi-le drumul!”. Nu ştim exact ce a fost în mintea acelei femei, având în vedere că nu era rudă cu niciunul dintre noi, dar am simţit că Iehova ne-a ascultat rugăciunea.

În 1981 ne-am întâlnit din nou cu câţiva membri ai acelei mişcări politice. Ei ne-au luat bicicletele, bagajele, cutiile cu cărţi şi dosarele circumscripţiei. Am reuşit să scăpăm şi am fugit la casa unui bătrân de congregaţie. Ne-am rugat din nou cu privire la situaţia în care ne aflam. Ne-am făcut griji în legătură cu informaţiile din dosarele pe care ni le luaseră. Când s-au uitat în dosare, aceştia au găsit scrisori care îmi fuseseră trimise din toate colţurile ţării. Acest lucru i-a înspăimântat, deoarece au crezut că sunt funcţionar guvernamental. De aceea, au înapoiat imediat toate lucrurile unor bătrâni locali.

Cu altă ocazie, traversam un râu într-o barcă. Proprietarul bărcii era conducătorul politic din acea zonă, astfel că ne-a cerut tuturor pasagerilor să-i arătăm legitimaţiile de partid. În timp ce se apropia de noi, el a descoperit un hoţ căutat de autorităţi. Acest lucru a provocat agitaţie şi, astfel, verificarea legitimaţiilor s-a încheiat. Şi de această dată am simţit sprijinul plin de iubire al lui Iehova.

SUNT ARESTAT ŞI ÎNCHIS

În februarie 1984, în timp ce mergeam la Lilongwe ca să trimit nişte rapoarte la Filiala din Zambia, un poliţist m-a oprit şi mi-a verificat geanta. A găsit câteva publicaţii biblice, astfel că m-a dus la secţia de poliţie şi a început să mă bată. Apoi m-a legat cu frânghii şi m-a pus într-o încăpere împreună cu deţinuţi care fuseseră închişi pentru furt.

A doua zi, şeful poliţiei m-a dus într-o altă încăpere şi a început să scrie o declaraţie: „Eu, Trophim Nsomba, am încetat să fiu Martor al lui Iehova pentru a putea fi eliberat”. Am refuzat s-o semnez spunându-i: „Sunt gata nu doar să fiu legat, ci chiar şi să mor. Eu sunt şi voi rămâne un Martor al lui Iehova”. Acest lucru l-a enervat pe şeful poliţiei, care a lovit cu pumnul în birou atât de tare, încât un poliţist din camera alăturată a venit imediat să vadă ce s-a întâmplat. Şeful poliţiei i-a spus: „Acest om refuză să semneze declaraţia că nu va mai fi Martor. Pune-l să semneze că este un Martor al lui Iehova şi îl vom trimite la Lilongwe ca să fie legat”. În tot acest timp, draga mea soţie n-a ştiut ce mi se întâmpla. Patru zile mai târziu, nişte fraţi au reuşit să-i spună unde mă aflam.

La secţia de poliţie din Lilongwe, am avut parte de un tratament blând. Şeful poliţiei mi-a spus: „Poftim o farfurie cu orez, fiindcă eşti închis pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Ceilalţi sunt hoţi”. Apoi m-a trimis la închisoarea Kachere, unde am stat cinci luni.

Comandantul închisorii s-a bucurat că am fost trimis acolo; el voia să fiu „pastorul” închisorii. L-a înlăturat pe cel care era atunci pastor, spunându-i: „Nu mai vreau să-i înveţi din Cuvântul lui Dumnezeu pe cei de aici, deoarece tu ai fost închis pentru că ai furat din biserica ta!”. Astfel, am primit responsabilitatea să-i învăţ pe deţinuţi din Biblie în fiecare săptămână în cadrul unor întruniri organizate pentru ei.

Mai târziu însă, lucrurile s-au înrăutăţit. Cei din conducerea închisorii m-au interogat ca să afle câţi Martori erau în Malawi. Când au văzut că nu le-am răspuns aşa cum au vrut, m-au bătut până am leşinat. Cu altă ocazie, au vrut să ştie unde era sediul nostru. Le-am spus: „Aţi pus o întrebare simplă şi am să vă răspund la ea”. Poliţiştii au fost încântaţi şi au început să înregistreze discuţia. Le-am explicat că sediul Martorilor lui Iehova este prezentat în Biblie. Surprinşi, ei au întrebat: „Unde în Biblie?”.

„În Isaia 43:12”, le-am răspuns eu. Ei au căutat versetul şi l-au citit cu atenţie: „«Voi sunteţi deci martorii mei», zice Iehova, «iar eu sunt Dumnezeu»”. Au citit acel verset de trei ori. Apoi au întrebat: „Cum e posibil ca sediul Martorilor lui Iehova să fie în Biblie, şi nu în America?”. Le-am spus: „Şi Martorii lui Iehova din America cred că acest verset vorbeşte despre sediul lor”. Întrucât nu le-am spus ce voiau să audă, am fost transferat la închisoarea Dzaleka, situată la nord de Lilongwe.

SUNT BINECUVÂNTAT CHIAR ŞI ÎN TIMPURI DIFICILE

În iulie 1984 m-am alăturat celor 81 de Martori din închisoarea Dzaleka. Acolo, cei 300 de deţinuţi erau atât de înghesuiţi, încât dormeau pe podea unul lângă altul. Cu timpul, noi, Martorii, am reuşit să ne împărţim în grupuri mici pentru a analiza câte un verset în fiecare zi. Acest lucru ne-a încurajat foarte mult.

Mai târziu, comandantul închisorii ne-a separat de ceilalţi deţinuţi. Odată, un gardian ne-a spus: „Guvernul nu vă urăşte. Vă ţinem la închisoare din două motive: Guvernul se teme că veţi fi omorâţi de Tinerii Pionieri şi, pentru că predicaţi despre un război iminent, guvernul se teme că soldaţii vor fugi de frica acelui război”.

În octombrie 1984 a trebuit să ne prezentăm în faţa instanţei. Fiecare dintre noi a fost condamnat la doi ani de închisoare. La fel ca înainte, am fost puşi împreună cu deţinuţi care nu erau Martori. Dar comandantul închisorii le-a spus tuturor: „Martorii lui Iehova nu fumează. Aşadar, gardienilor, nu le cereţi să vă dea o ţigară şi nu-i trimiteţi după cărbuni încinşi ca să vă aprindeţi ţigara. Ei sunt oamenii lui Dumnezeu! Toţi Martorii lui Iehova vor primi mâncare de două ori pe zi, întrucât nu se află aici pentru că ar fi comis vreo infracţiune, ci din cauza convingerilor lor bazate pe Biblie”.

Reputaţia noastră bună ne-a adus foloase şi în alte moduri. Când era întuneric sau ploua, deţinuţii n-aveau voie să iasă din clădire. Totuşi, nouă ni se permitea să ieşim ori de câte ori voiam. Gardienii ştiau că nu vom încerca să evadăm. De exemplu, într-o zi, când lucram la câmp, gardianului care ne supraveghea i s-a făcut rău. Atunci, noi l-am dus înapoi la închisoare ca să i se acorde îngrijire. Cei din conducerea închisorii ştiau că suntem demni de încredere. Astfel, fiindcă am avut o conduită exemplară, ne-am bucurat să vedem că numele lui Iehova era glorificat de cei care ne păzeau (1 Pet. 2:12).b

NE BUCURĂM DIN NOU DE TIMPURI PRIELNICE

La 11 mai 1985, am fost eliberat din închisoarea Dzaleka. M-am bucurat foarte mult să fiu din nou alături de familia mea! Îi mulţumim lui Iehova pentru că ne-a ajutat să ne păstrăm integritatea în acele timpuri dificile. Când ne gândim la acea perioadă, ne simţim la fel ca apostolul Pavel, care a scris: „Nu vrem să fiţi în neştiinţă, fraţilor, despre necazul care s-a abătut asupra noastră . . . nu mai eram siguri nici chiar de viaţa noastră. Ba chiar am simţit în noi că am primit sentinţa morţii. Dar aceasta a fost ca să ne punem încrederea nu în noi, ci în Dumnezeul care scoală morţii. El ne-a scăpat într-adevăr din acea primejdie de moarte” (2 Cor. 1:8-10).

E adevărat, au existat momente în care părea că nu vom supravieţui. Dar ne rugam mereu lui Iehova să ne dea curaj şi înţelepciune pentru a rămâne umili, astfel încât să continuăm să glorificăm măreţul său nume.

Iehova ne-a binecuvântat serviciul atât în timpuri prielnice, cât şi în timpuri dificile. În prezent, suntem foarte bucuroşi să vedem că în Lilongwe avem o nouă filială şi că în toată ţara există peste 1 000 de săli ale Regatului! Pentru mine şi Lidasi, aceste binecuvântări de la Iehova sunt atât de minunate, încât par un vis!c