Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • w11 1/11 pag. 18–20
  • Cum pot taţii să rămână aproape de fiii lor?

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Cum pot taţii să rămână aproape de fiii lor?
  • Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova – 2011
  • Subtitluri
  • Materiale similare
  • Trei încercări frecvente
  • Începe când fiul tău este încă mic
  • Continuă să ai preocupări comune cu ale fiului tău
  • Ajută-l să aibă mai multă încredere în sine
  • Cum poţi să fii un tată bun
    Treziți-vă! – 2013
  • Taţi absenţi — o problemă tot mai mare
    Treziți-vă! – 2004
  • Cum să fii un tată bun
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova – 2008
  • Lucraţi din greu pentru salvarea casei voastre!
    Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1994
Vedeți mai multe
Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova – 2011
w11 1/11 pag. 18–20

Cum pot taţii să rămână aproape de fiii lor?

„TATI, de unde ştii atâtea lucruri?“ Te-a luat vreodată prin surprindere băiatul tău cu o astfel de întrebare? În acel moment, probabil că te-ai simţit mândru că eşti tată. Însă, dacă fiul tău a şi aplicat sfaturile înţelepte pe care i le-ai dat şi a avut parte de foloase, fără îndoială că ai simţit o bucurie şi mai mare (Proverbele 23:15, 24).a

Te admiră fiul tău la fel de mult ca înainte? Sau, pe măsură ce creşte, stima lui pentru tine pare să scadă? Cum poţi să rămâi aproape de fiul tău în timp ce se maturizează? Să analizăm pentru început unele încercări pe care le au de înfruntat taţii.

Trei încercări frecvente

1. LIPSA TIMPULUI: În multe ţări, taţii câştigă cea mai mare parte din venitul familiei. Deseori, serviciul le cere să fie departe de casă aproape toată ziua. În unele locuri, taţii petrec foarte puţin timp cu copiii lor. De exemplu, un sondaj recent efectuat în Franţa a dezvăluit că taţii din această ţară petrec în medie mai puţin de 12 minute pe zi cu copiii lor.

GÂNDEŞTE-TE: Cât timp petreci cu fiul tău? În următoarea săptămână sau în următoarele două săptămâni, încearcă să notezi cât timp stai zilnic în compania fiului tău. Rezultatul s-ar putea să te surprindă.

2. LIPSA UNUI BUN EXEMPLU: Unii bărbaţi nu şi-au cunoscut prea bine tatăl. „Mă vedeam foarte rar cu tata“, spune un bărbat pe nume Jean-Marie, care locuieşte în Franţa. Care au fost urmările? „Acest lucru mi-a cauzat unele probleme la care nu m-am gândit niciodată“, spune el. „De exemplu, mi-e foarte greu să port conversaţii profunde cu fiii mei.“ În alte situaţii, bărbaţii îşi cunosc bine taţii, însă relaţia lor nu este tocmai bună. Philippe, care are 43 de ani, spune: „Tatălui meu îi era greu să-şi exprime afecţiunea faţă de mine. Drept urmare, trebuie să fac eforturi ca să arăt mai multă afecţiune faţă de fiul meu“.

GÂNDEŞTE-TE: Simţi că relaţia cu tatăl tău îţi afectează modul în care te porţi cu fiul tău? Ai observat că imiţi obiceiurile bune sau rele ale tatălui tău? În ce fel?

3. LIPSA SFATURILOR ECHILIBRATE: În unele culturi, rolul tatălui în creşterea copiilor este considerat mai puţin important. Luca a crescut într-o ţară din vestul Europei. Iată ce spune el: „În zona mea, oamenii considerau că îngrijirea copiilor era sarcina soţiei“. În alte culturi, taţii sunt încurajaţi să fie autoritari şi severi. George, de exemplu, a crescut într-o ţară africană. El spune: „În cultura din care provin, taţii nu se joacă cu copiii lor de teamă că asta le-ar scădea din autoritate. De aceea, întotdeauna mi-a fost greu să petrec timp cu fiul meu“.

GÂNDEŞTE-TE: În comunitatea în care trăieşti, ce rol se aşteaptă să îndeplinească taţii? Sunt ei obişnuiţi să privească creşterea copiilor ca pe o sarcină a femeilor? Sunt taţii încurajaţi să-şi exprime iubirea şi afecţiunea faţă de fiii lor sau, dimpotrivă, acest lucru este de neconceput pentru cei din jur?

Dacă eşti tată şi te confrunţi cu una sau cu mai multe dintre aceste încercări, ce poţi face pentru a le depăşi? Ţine seama de următoarele sugestii.

Începe când fiul tău este încă mic

Se pare că băieţii au dorinţa înnăscută de a-şi imita tatăl. De aceea, străduieşte-te să valorifici această dorinţă cât timp fiul tău este încă mic. Ce poţi face? Cum poţi găsi timp pentru a sta în compania fiului tău?

Ori de câte ori este posibil, include-ţi fiul în activităţile tale cotidiene. De exemplu, roagă-l să te ajute la unele treburi gospodăreşti. Dacă trebuie să mături sau să sapi, dă-i şi lui o măturică sau o lopăţică. Fii sigur că va fi încântat să lucreze alături de tata, eroul şi modelul său! S-ar putea ca îndeplinirea activităţii respective să-ţi ia mai mult timp. Însă, lucrând împreună, vă veţi apropia mai mult unul de altul, iar tu îl vei învăţa să aibă o atitudine bună faţă de muncă. În vechime, Biblia i-a încurajat pe taţi să-i includă pe copii în activităţile cotidiene şi să se folosească de aceste ocazii ca să comunice cu ei şi să-i instruiască (Deuteronomul 6:6–9). Acest sfat este foarte bun şi în zilele noastre.

Pe lângă faptul de a lucra alături de fiul tău, fă-ţi timp şi să te joci cu el. Joaca nu este doar o ocazie de a petrece clipe plăcute împreună. Cercetările arată că atunci când taţii se joacă cu copiii lor, aceştia devin mai întreprinzători şi mai îndrăzneţi.

Joaca are însă un rol chiar mai important. Sociologul Michel Fize spune: „Un băiat comunică cel mai bine cu tatăl său când se joacă“. În timp ce se joacă cu fiul său, un tată îşi poate exprima afecţiunea atât prin cuvinte, cât şi prin fapte. În acest fel, îl învaţă pe fiul său cum poate să arate şi el afecţiune. André, un tată din Germania, spune: „Când fiul meu era mic, ne jucam împreună şi deseori îl îmbrăţişam. Astfel, a învăţat să-şi exprime şi el iubirea faţă de mine“.

O altă ocazie în care un tată îşi poate consolida relaţia cu fiul său este înainte de culcare. Citeşte-i cu regularitate fiului tău o poveste şi ascultă-l în timp ce-ţi vorbeşte despre bucuriile şi problemele de peste zi. Dacă procedezi astfel, îi va fi mai uşor să comunice cu tine pe măsură ce creşte.

Continuă să ai preocupări comune cu ale fiului tău

Unii fii adolescenţi s-ar putea să pară indiferenţi când tatăl lor încearcă să comunice cu ei. Dacă ţi se pare că fiul tău evită să-ţi răspundă la întrebări, nu trage concluzia că nu vrea să vorbească deloc. S-ar putea să fie mai dispus să se deschidă dacă îţi adaptezi modul de a comunica.

Jacques, un tată din Franţa, simţea uneori că îi este greu să comunice cu fiul său, Jérôme. Însă, în loc să-l forţeze să vorbească, el şi-a schimbat modul de abordare: a început să joace fotbal cu fiul său. Jacques spune: „După ce făceam mişcare, ne întindeam pe iarbă ca să ne odihnim. În acele momente, fiul meu îşi deschidea inima. Simplul fapt că eram împreună şi că eram numai noi doi ne-a ajutat să cultivăm o relaţie specială“.

Ce poţi face dacă fiului tău nu-i place sportul? André îşi aminteşte cu drag de orele în care privea stelele împreună cu fiul său. „Ne scoteam şezlongurile şi stăteam afară în răcoarea nopţii“, spune André. „Ne acopeream ca să ne fie cald şi, cu o cană de ceai în mână, priveam bolta cerească. Vorbeam despre Cel care a creat stelele. Însă vorbeam şi despre chestiuni personale. Vorbeam aproape despre orice.“ (Isaia 40:25, 26)

Dar dacă nu-ţi place să faci unele lucruri care îi plac fiului tău? În acest caz, s-ar putea să fie nevoie să laşi deoparte propriile preferinţe (Filipeni 2:4). Ian, care locuieşte în Africa de Sud, spune: „Mie îmi plăcea sportul mult mai mult decât fiului meu, Vaughan. Lui îi plăceau avioanele şi computerele. De aceea, am început să arăt şi eu interes faţă de aceste lucruri. Mergeam cu el la spectacole aviatice şi ne jucam împreună pe un simulator de zbor conectat la calculator. Cred că, datorită acestor activităţi plăcute pe care le-am făcut împreună, Vaughan a putut să vorbească mai deschis cu mine“.

Ajută-l să aibă mai multă încredere în sine

„Uite, tati, uite!“ A exclamat şi fiul tău la fel când a învăţat să facă ceva nou? Dacă a ajuns la vârsta adolescenţei, poate că nu-şi mai exprimă la fel de deschis dorinţa de a fi aprobat de tine. Însă poţi fi sigur că, pentru a deveni un adult echilibrat, el are în continuare nevoie de aprobarea ta.

Să observăm exemplul dat de însuşi Iehova Dumnezeu în relaţia cu unul dintre fiii săi. Când Isus era pe punctul de a intra într-o etapă specială din viaţa sa pământească, Dumnezeu şi-a exprimat public afecţiunea pentru el, spunând: „Acesta este Fiul meu, cel iubit, pe care l-am aprobat“ (Matei 3:17; 5:48). Este adevărat, tu ai responsabilitatea de a-ţi instrui şi disciplina fiul (Efeseni 6:4). Dar cauţi şi ocazii de a-ţi arăta aprobarea pentru lucrurile bune pe care le spune sau le face?

Există bărbaţi cărora le este greu să-şi exprime aprobarea şi afecţiunea. Poate că au crescut într-o familie în care părinţii le scoteau în evidenţă mai mult greşelile decât realizările. Dacă acesta este şi cazul tău, trebuie să depui eforturi pentru a-ţi ajuta fiul să aibă mai multă încredere în sine. Ce poţi face? Luca, menţionat mai devreme, colaborează cu fiul său, Manuel, care are 15 ani, la treburile gospodăreşti. Luca spune: „Uneori îi zic lui Manuel să se apuce singur de lucru şi să mă cheme dacă are nevoie de ajutor. De cele mai multe ori, se descurcă singur. Reuşita îi dă satisfacţie şi îi sporeşte încrederea în sine. Când îndeplineşte cu succes o sarcină, îl laud. Chiar şi când ceva nu-i iese aşa cum spera, îi spun că apreciez efortul pe care l-a făcut“.

Fiul tău va avea mai multă încredere în sine şi dacă îl vei ajuta să atingă unele obiective importante. Dar dacă fiul tău are un ritm mai lent decât te aştepţi tu în ce priveşte atingerea obiectivelor? Sau ce poţi face dacă obiectivele lui, chiar dacă nu sunt rele, sunt diferite de cele pe care le-ai alege tu pentru el? În acest caz, s-ar putea să trebuiască să-ţi reevaluezi aşteptările. Jacques, menţionat anterior, spune: „Încerc să-l ajut pe fiul meu să-şi fixeze obiective pe care le poate atinge. Dar încerc, de asemenea, să mă asigur că sunt obiectivele lui, nu ale mele. Apoi, păstrez în minte faptul că trebuie să lucreze la aceste obiective în ritmul lui“. Dacă îl asculţi pe fiul tău când îşi exprimă părerea, dacă îl lauzi pentru ce face bine şi dacă îl încurajezi să treacă peste eşecuri, îl vei ajuta să-şi atingă obiectivele.

Realist vorbind, în relaţia voastră vor apărea şi unele încercări şi momente tensionate. Însă, pe termen lung, este foarte probabil că fiul tău va dori să rămână aproape de tine. La urma urmei, cine nu ar vrea să rămână aproape de cel care îl ajută să reuşească în viaţă?

[Notă de subsol]

a Deşi acest articol se concentrează asupra relaţiei unice dintre taţi şi fii, principiile analizate se aplică şi la relaţia dintre taţi şi fiice.

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează