Putem într-adevăr să-l cunoaştem pe Dumnezeu?
„Aceasta înseamnă viaţă veşnică: ca ei să asimileze cunoştinţă despre . . . singurul Dumnezeu adevărat.“ — Ioan 17:3.
„O, ADÂNCIMEA bogăţiei şi înţelepciunii şi cunoştinţei lui Dumnezeu!“, a exclamat apostolul Pavel. Apoi a adăugat: „Cât de inexplorabile sunt judecăţile sale şi cât de impenetrabile sunt căile sale!“ (Romani 11:33). Să înţelegem din aceste cuvinte că omul nu poate descoperi înţelepciunea şi cunoştinţa lui Dumnezeu, că îi este imposibil să-l cunoască pe Creator şi scopurile sale?
Aşa consideră adepţii filozofiei cunoscute drept via negativa. Iată ce spune Enciclopedia religiilor în legătură cu această filozofie: „Dumnezeu transcende tot ceea ce poate fi cunoscut despre el . . . Dumnezeu nu poate fi numit sau definit. Orice nume sau definiţie îi impune limite, iar Dumnezeu este mai presus . . . de ele. El nu este un obiect al cunoaşterii, pentru că este mai presus de cunoaştere“.a
Potrivit revistei Newsweek, mulţi oameni din societăţile laice tind să adopte „un nou fel de credinţă“, potrivit căreia „există un singur adevăr, şi anume că nu există adevăr“.
Totuşi, mulţi oameni sunt lăsaţi fără un răspuns la întrebările despre scopul vieţii. Ei observă suferinţa cumplită provocată de sărăcie, boli şi violenţă, iar nesiguranţa vieţii îi poate tulbura foarte mult. Deşi, probabil, tânjesc după aceste răspunsuri, când văd că nu le găsesc, trag concluzia că nu există. Prin urmare, mulţi dintre aceşti oameni renunţă la religia organizată şi îşi caută propriul mod de a se apropia de Dumnezeu, dacă încă mai cred în existenţa lui.
Punctul de vedere al Bibliei
Cei care apreciază Biblia şi sunt dispuşi să îl accepte pe Isus Cristos drept Purtătorul de Cuvânt al lui Dumnezeu ar trebui să fie interesaţi de punctul de vedere al Bibliei. Probabil vă amintiţi că, odată, Isus a vorbit despre două drumuri, unul „larg şi spaţios . . . care duce la distrugere“ şi altul „îngust . . . care duce la viaţă“. El a arătat cum ne putem da seama cine merge pe un drum şi cine pe altul: „După roadele lor îi veţi recunoaşte“. După ce fel de roade? Nu după ceea ce declară cineva, ci după faptele pe care le face, întrucât Isus a spus: „Nu oricine îmi zice: «Doamne, Doamne» va intra în regatul cerurilor, ci acela care face voinţa Tatălui meu care este în ceruri“. Aşadar, nu e suficient să spunem că avem credinţă în Dumnezeu. Trebuie să facem voinţa lui Dumnezeu. Însă, în mod logic, trebuie mai întâi să cunoaştem în mod exact voinţa lui Dumnezeu. — Matei 7:13–23.
Isus a arătat clar că este posibil ca oamenii să-l cunoască pe Dumnezeu. El a spus: „Aceasta înseamnă viaţă veşnică: ca ei să asimileze cunoştinţă despre tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi despre acela pe care l-ai trimis tu, Isus Cristos“ (Ioan 17:3). În mod cert, putem dobândi înţelepciunea şi cunoştinţa revelate de Dumnezeu — însă numai dacă ne străduim să facem aceasta. Dumnezeu ne promite darul vieţii veşnice. Prin urmare, merită să depunem toate eforturile!
[Notă de subsol]
a Idei similare se întâlnesc şi în tradiţiile religiilor orientale, precum hinduismul, taoismul şi budismul.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 4]
Isus a spus că un drum îngust duce la viaţă