Speranţă în mijlocul disperării — un congres într-o tabără de refugiaţi

TABĂRA de refugiaţi de la Kakuma este situată în nordul Kenyei, în apropiere de graniţa cu Sudanul. Aici s-au refugiat peste 86 000 de oameni. Zona este foarte aridă, iar temperaturile ajung în timpul zilei până la 50°C. Din nefericire, între comunităţile strămutate au loc deseori conflicte pline de violenţă. Pentru mulţi, tabăra a ajuns un simbol al disperării. Însă aici există şi oameni care au o speranţă.

Printre refugiaţi sunt şi câţiva Martori ai lui Iehova, ce predică cu zel vestea bună despre Regat. Ei sunt membri ai unei mici congregaţii din Lodwar, comunitate aflată la 120 km sud de tabără. Cea mai apropiată congregaţie de Lodwar este la opt ore de mers cu maşina.

Deoarece refugiaţii nu au voie să circule în afara taberei, mulţi nu au posibilitatea să participe la congresele ţinute de Martorii lui Iehova. De aceea s-au luat măsuri pentru organizarea unui congres special de o zi în tabără.

Călătoria spre nord

Cincisprezece Martori din oraşul Eldoret, aflat la 480 km sud de tabără, s-au oferit să facă anevoioasa călătorie spre regiunea aridă a Lodwarului ca să fie alături de fraţii lor la congres. Un domn care studiază Biblia şi-a pus la dispoziţie pentru această călătorie microbuzul şi un şofer. Dorinţa fierbinte a fraţilor a fost să-i încurajeze şi să-i întărească pe colaboratorii lor în credinţă.

Ei au pornit la drum dis-de-dimineaţă din regiunea muntoasă din vestul Kenyei. Vremea era rece. Drumul, plin de hârtoape, urca printre terenuri agricole şi prin păduri, după care cobora spre regiunea fierbinte a deşertului. Turmele de capre şi de cămile păşteau printre tufişurile acestui ţinut neospitalier. Oameni din diferite triburi mergeau pe jos îmbrăcaţi în haine tradiţionale, mulţi purtând arcuri, săgeţi şi beţe. După 11 ore de călătorie, Martorii au ajuns la Lodwar, o aşezare cu aproape 20 000 de oameni, într-o zonă plină de praf şi cu un soare torid. Martorii au fost primiţi cu braţele deschise de fraţii lor, după care au mers să se odihnească, astfel încât să fie pregătiţi pentru un sfârşit de săptămână plin.

În dimineaţa următoare, vizitatorii au mers să vadă câteva dintre punctele de atracţie turistică ale regiunii. Cel mai important dintre acestea este lacul Turkana, cel mai mare lac din Kenya. Înconjurat de kilometri întregi de deşert cu tufişuri, lacul Turkana adăposteşte cea mai mare populaţie de crocodili din lume. Cei câţiva oameni care locuiesc pe malurile acestui lac cu ape alcaline trăiesc din pescuit. După vizita la lacul Turkana, fraţii şi-au petrecut într-un mod plăcut seara, participând alături de congregaţia locală la Şcoala de Minister Teocratic şi la întrunirea de serviciu. Întrunirea s-a ţinut în frumoasa Sală a Regatului construită în 2003 în cadrul programului de construire de Săli ale Regatului pe care Martorii lui Iehova îl desfăşoară în ţările cu resurse limitate.

Congresul special de o zi

Ziua de duminică a fost rezervată congresului special de o zi. Fraţii din congregaţia Lodwar şi cei veniţi din sud primiseră permisiunea să intre în tabără la ora 8.00 dimineaţa. Ei ardeau de nerăbdare să ajungă acolo. Drumul spre graniţa cu Sudanul şerpuieşte printr-un ţinut pustiu, străjuit de munţi cu creste ascuţite. Însă, odată ajunşi în satul Kakuma, vederea se deschide. În acea zi plouase, iar drumul noroios din tabără era inundat din loc în loc. Majoritatea caselor erau făcute din cărămizi de lut şi aveau acoperiş din tablă galvanizată sau pânză impermeabilă. Etiopieni, somalezi, sudanezi şi alţii trăiau grupaţi pe etnii. Vizitatorii au fost primiţi cu entuziasm de refugiaţi.

Congresul s-a ţinut la un centru de instruire. Desenele de pe pereţi erau o mărturie a lucrurilor îngrozitoare pe care le trăieşte un refugiat. În acea zi însă, la centrul de instruire a domnit o atmosferă plină de speranţă. Cuvântările au fost ţinute în engleză şi în swahili. Unii vorbitori, care cunoşteau bine ambele limbi, şi-au tradus singuri temele. Cuvântarea de deschidere, intitulată „Să ne examinăm inima figurativă“, a fost ţinută de un frate sudanez refugiat. Celelalte teme au fost susţinute de bătrâni veniţi în grupul de vizitatori.

Un moment important al fiecărui congres este botezul. La încheierea cuvântării de botez, ochii tuturor s-au îndreptat spre singurul candidat la botez, care s-a ridicat în picioare. Gilbert fugise împreună cu tatăl său din ţara sa natală, în 1994, în timpul unui genocid. La început au crezut că se vor putea refugia în Burundi, însă la scurt timp şi-au dat seama că şi acolo erau în pericol. Gilbert a fugit în Zair, apoi în Tanzania, uneori fiind nevoit să stea ascuns în păduri, pentru ca în cele din urmă să ajungă în Kenya. Pe feţele multora au curs lacrimi de bucurie când vorbitorul i-a adresat lui Gilbert un bun-venit ca frate în mijlocul congregaţiei. În faţa celor 95 de persoane din auditoriu, Gilbert a răspuns clar şi hotărât cu „Ndiyo!“— „da“ în swahili — la cele două întrebări puse de vorbitor. Cât priveşte micul bazin de botez, Gilbert îl săpase împreună cu alţi fraţi şi îl căptuşise cu pânza impermeabilă folosită iniţial ca acoperiş al propriei locuinţe. De fapt, dorinţa de a se boteza i-a fost atât de mare, încât în acea dimineaţă şi-a umplut singur bazinul cu apă, găleată cu găleată.

Una dintre temele importante din sesiunea de după-amiază a inclus experienţe ale Martorilor refugiaţi, ce au reflectat situaţia lor specială. Un frate a relatat cum l-a abordat pe un bărbat ce se odihnea sub un copac:

„—Ce zici, eşti întotdeauna în siguranţă sub un copac?

—Da, a răspuns bărbatul. Adică nu. Noaptea nu eşti în siguranţă.“

Fratele i-a citit atunci versetul din Mica 4:3, 4: „Fiecare va locui sub viţa lui şi sub smochinul lui şi nimeni nu-l va mai tulbura“. Apoi a zis: „Vezi, în lumea nouă a lui Dumnezeu, vom fi întotdeauna în siguranţă“. Bărbatul a acceptat un auxiliar de studiere a Bibliei.

Uneia dintre surorile care veniseră la Kakuma îi muriseră cu puţin timp în urmă trei membri apropiaţi ai familiei. Văzând situaţia fraţilor din tabăra de refugiaţi, ea a zis: „Viaţa de aici este atât de grea şi totuşi ei şi-au păstrat o credinţă puternică. Deşi trăiesc într-un loc în care există atâta nefericire, îi slujesc fericiţi lui Iehova. Ei sunt în pace cu Dumnezeu. Acest lucru m-a încurajat şi pe mine să păstrez pacea cu Iehova şi să-i slujesc. Pot spune că nu am nici un motiv să mă plâng!“

Participanţii la congres nici nu şi-au dat seama când programul congresului a ajuns la sfârşit. În cuvântarea de încheiere vorbitorul a scos în evidenţă că la întrunire au participat reprezentanţi din opt ţări. Un Martor refugiat a subliniat că aceasta este o dovadă a unităţii şi iubirii Martorilor lui Iehova în lumea dezbinată în care trăim. Între ei există cu adevărat fraternitate creştină. — Ioan 13:35.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 25]

BĂIEŢII PIERDUŢI AI SUDANULUI

Din 1983, când a început războiului civil în Sudan, cinci milioane de oameni au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele, iar 26 000 de copii au fost separaţi de familiile lor. Mii dintre ei s-au refugiat în taberele din Etiopia, unde au rămas aproximativ trei ani. Dar şi de aici au fost obligaţi să plece, parcurgând înapoi pe jos drumul spre Sudan, până în nordul Kenyei. Hărţuiţi de soldaţi şi de bandiţi, loviţi de boli şi atacaţi de animale sălbatice, doar jumătate dintre copii au supravieţuit acestei călătorii infernale ce a durat un an. Ei au format tabăra de refugiaţi de la Kakuma, fiind numiţi de agenţiile de ajutorare „băieţii pierduţi ai Sudanului“.

Tabăra de la Kakuma adăposteşte în prezent refugiaţi din Sudan, Somalia, Etiopia şi din alte ţări. La sosirea în tabără, un refugiat primeşte câteva materiale pentru a-şi construi o locuinţă şi o pânză impermeabilă pentru acoperiş. De două ori pe lună, primeşte 6 kg de făină, 1 kg de fasole, puţin ulei de gătit şi sare. Mulţi refugiaţi îşi vând din raţie pentru a obţine alte alimente.

Unii dintre aceşti băieţi pierduţi au fost ajutaţi să-şi găsească familiile sau au fost mutaţi în alte ţări. Însă potrivit Oficiului pentru reinstalarea refugiaţilor, „mii dintre ei au rămas în tabăra plină de praf şi de muşte de la Kakuma, unde trebuie să se zbată pentru hrană şi să se lupte pentru instruire“.

[Provenienţa fotografiei]

Prin amabilitatea Refugees International

[Harta de la pagina 23]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

KENYA

Tabăra de la Kakuma

Lacul Turkana

Lodwar

Eldoret

Nairobi

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Condiţiile de viaţă din tabără sunt foarte grele

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

În tabăra de la Kakuma apa este raţionalizată

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Martori kenyeni au făcut anevoioasa călătorie până în nord pentru a-şi încuraja fraţii

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Un misionar traduce o cuvântare ţinută de un pionier special local

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Bazinul de botez

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 23]

Apa raţionalizată şi Tabăra de refugiaţi de la Kakuma: Prin amabilitatea Refugees International