Îl puteţi câştiga pe fratele vostru

„Du-te şi dezvăluie-i greşeala între tine şi el singur. Dacă te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău.“ — MATEI 18:15, NW.

1, 2. Ce sfat practic a dat Isus cu privire la modul în care să procedăm când ne greşesc alţii?

RĂMĂSESE mai puţin de un an din ministerul lui Isus când el le-a dat discipolilor săi lecţii de o importanţă majoră, pe care le puteţi citi în Matei, capitolul 18. Una dintre acestea scoate în evidenţă importanţa faptului de a fi umili, asemenea copiilor. El a subliniat apoi faptul că trebuie să evităm să-l poticnim pe „unul din aceşti micuţi“ şi, de asemenea, că trebuie să încercăm să-i restabilim pe aceşti „micuţi“ rătăciţi ca să nu piară, după care a dat sfaturi practice şi preţioase cu privire la rezolvarea neînţelegerilor care apar între creştini.

² Probabil că vă amintiţi ce a spus el: „Dacă fratele tău comite un păcat, du-te şi dezvăluie-i greşeala între tine şi el singur. Dacă te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău. Dar dacă nu ascultă, mai ia cu tine unul sau doi, pentru ca orice chestiune să fie stabilită pe spusele a doi sau trei martori. Dacă nu ascultă de ei, vorbeşte cu congregaţia. Dacă nu ascultă nici de congregaţie, să fie pentru tine ca un om al naţiunilor şi ca un încasator de impozite“ (Matei 18:15–17, NW). Când ar trebui să aplicăm acest sfat şi ce atitudine ar trebui să avem când facem acest lucru?

3. Ce atitudine trebuie să avem în general în ce priveşte greşelile altora?

³ Articolul precedent a scos în evidenţă faptul că trebuie să ne străduim să fim iertători, întrucât toţi suntem imperfecţi şi înclinaţi să greşim. Acest fapt este valabil îndeosebi când ne simţim răniţi din cauza unui lucru spus sau făcut de un colaborator creştin (1 Petru 4:8). Deseori, cel mai bine este să trecem pur şi simplu cu vederea jignirea care ni s-a adus — să iertăm şi să uităm. Procedând astfel, putem considera că contribuim la pacea congregaţiei creştine (Psalmul 133:1; Proverbele 19:11). Cu toate acestea, pot exista situaţii când consideraţi probabil că trebuie să rezolvaţi o problemă cu fratele sau cu sora voastră care v-a rănit. Într-o astfel de situaţie pot fi urmate cuvintele lui Isus citate mai sus.

4. În principiu, cum putem aplica textul din Matei 18:15 la greşelile altora?

⁴ Isus a îndemnat să mergem şi să „dezvăluim greşeala între noi şi el singur“. Acesta este un lucru înţelept. Unele traduceri în germană redau aceste cuvinte astfel: prezintă-i greşeala „între patru ochi“, adică între ai tăi şi ai lui. De obicei, când discutaţi cu amabilitate o problemă în particular, aceasta se poate rezolva mai uşor. Un frate care a făcut sau a spus ceva jignitor sau răutăcios poate fi mai dispus să-şi recunoască greşeala numai în faţa ta. Dacă ar fi prezenţi şi alţii, din cauza naturii umane imperfecte acesta ar putea fi tentat să-şi nege greşeala sau să încerce să se justifice. Dar, când discutaţi problema „între patru ochi“, puteţi constata că, de fapt, este vorba de o neînţelegere şi nu de un păcat sau o greşeală deliberată. În momentul în care amândoi vă daţi seama că a fost o neînţelegere, o puteţi rezolva, nepermiţând ca o problemă banală să ia proporţii şi să vă distrugă relaţiile. Aşadar, principiul din Matei 18:15 poate fi aplicat chiar şi în cazul greşelilor minore care se comit în viaţa de zi cu zi.

Ce a vrut el să spună?

5, 6. Având în vedere contextul, la ce fel de păcate se referă Matei 18:15, şi ce indică acest lucru?

⁵ Sfatul dat de Isus se referă mai exact la probleme mai serioase. Isus a spus: „Dacă fratele tău comite un păcat“. În sens larg, „un păcat“ poate fi orice greşeală sau eroare (Iov 2:10; Proverbele 21:4; Iacov 4:17). Cu toate acestea, contextul sugerează că păcatul la care s-a referit Isus trebuie să fi fost serios. Acesta era destul de grav, încât răufăcătorul putea ajunge să fie considerat „un om al naţiunilor şi un încasator de impozite“. Ce vor să spună aceste cuvinte?

⁶ Discipolii lui Isus care au auzit aceste cuvinte ştiau că conaţionalii lor nu obişnuiau să se asocieze cu oamenii naţiunilor (Ioan 4:9; 18:28; Faptele 10:28). Ei îi evitau în mod categoric pe încasatorii de impozite, care erau evrei de origine, dar care deveniseră oameni ce tratau poporul în mod abuziv. Prin urmare, Matei 18:15–17 se referă mai exact la păcate grave, nu la ofense personale sau răniri pe care efectiv le putem ierta şi uita. — Matei 18:21, 22.a

7, 8. a) În cazul comiterii căror păcate trebuie să intervină bătrânii? b) Ce gen de păcate ar putea fi îndreptate între doi creştini, în armonie cu Matei 18:15–17?

⁷ Sub Lege, unele păcate reclamau mai mult decât iertare din partea persoanei jignite. Blasfemia, apostazia, idolatria şi păcatele de ordin sexual, cum ar fi fornicaţia, adulterul şi homosexualitatea, trebuiau aduse la cunoştinţa bătrânilor (sau a preoţilor), iar aceştia trebuiau să se ocupe de rezolvarea acestor cazuri. Acest lucru este valabil şi în congregaţia creştină (Leviticul 5:1; 20:10–13; Numeri 5:30; 35:12; Deuteronomul 17:9; 19:16–19; Proverbele 29:24). Remarcaţi totuşi că acele păcate despre care vorbeşte aici Isus ar putea fi rezolvate între două persoane. De exemplu: Sub impulsul mâniei sau al geloziei, o persoană îl calomniază pe semenul său. Un creştin se angajează să efectueze o lucrare cu materiale de construcţie şi să o termine până la o anumită dată. Altul consimte că va înapoia banii la timpul stabilit sau până la data specificată. O persoană îşi dă cuvântul că, dacă patronul său o va instrui, nu va concura sau nu va încerca (nici măcar în cazul schimbării locului de muncă) să ia clienţii patronului său pe parcursul perioadei de timp stabilite sau dintr-o zonă delimitată.b Dacă un frate nu-şi ţine cuvântul şi nu se căieşte de astfel de greşeli, aceasta este, bineînţeles, o problemă serioasă (Apocalipsa 21:8). Dar greşelile de acest gen ar putea fi rezolvate între cele două persoane implicate.

⁸ Aşadar, cum aţi proceda ca să rezolvaţi problema? Deseori, cuvintele lui Isus sunt privite prin prisma a trei paşi. Să analizăm fiecare pas în parte. În loc să le considerăm proceduri juridice inflexibile, să încercăm să pătrundem în spiritul cuvintelor lui Isus, nepierzând niciodată din vedere scopul nostru plin de iubire.

Străduiţi-vă să-l câştigaţi pe fratele vostru

9. Ce anume trebuie să păstrăm în minte în ce priveşte aplicarea textului din Matei 18:15?

⁹ Isus a spus mai întâi: „Dacă fratele tău comite un păcat, du-te şi dezvăluie-i greşeala între tine şi el singur. Dacă te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău“. Evident, acest pas nu este bazat pe o simplă suspiciune. Trebuie să aveţi dovezi sau informaţii exacte pe care să le puteţi folosi pentru a-l ajuta pe fratele vostru să înţeleagă că a comis o greşeală şi că trebuie să îndrepte lucrurile. Este bine să acţionaţi cu promptitudine, nelăsând ca problema să se agraveze sau ca atitudinea lui să prindă rădăcini adânci. Şi nu uitaţi că faptul de a vă îngrijora mereu cu privire la problema respectivă poate să vă dăuneze şi vouă. Întrucât discuţia trebuie să aibă loc doar între voi şi el, stăpâniţi-vă impulsul de a merge şi a vorbi cu alţii înainte pentru a vă compătimi sau pentru a vă îmbunătăţi propria imagine (Proverbele 12:25; 17:9). De ce? Datorită scopului pe care îl urmăriţi.

10. Ce anume ne va ajuta să-l câştigăm pe fratele nostru?

¹⁰ Obiectivul vostru trebuie să fie acela de a-l câştiga pe fratele vostru, nu de a-l pedepsi, de a-l umili sau de a-l distruge. Dacă într-adevăr a greşit, relaţiile sale cu Iehova sunt în pericol. Nu încape îndoială că dorinţa voastră este ca el să rămână în continuare fratele vostru creştin. Şansele de reuşită vor fi mai mari dacă atunci când discutaţi în particular vă păstraţi calmul, evitând să folosiţi cuvinte aspre sau un ton acuzator. În această confruntare motivată de iubire, nu uitaţi că amândoi sunteţi oameni imperfecţi şi păcătoşi (Romani 3:23, 24). Când el va înţelege că nu aţi clevetit pe seama lui şi că vreţi cu sinceritate să îl ajutaţi, soluţia nu va întârzia poate să apară. Acest mod de abordare clar şi amabil va reflecta îndeosebi înţelepciune în cazul în care se dovedeşte că amândoi aveţi o parte de vină sau că la baza problemei stă de fapt o neînţelegere. — Proverbele 25:9, 10; 26:20; Iacov 3:5, 6.

11. Chiar dacă o persoană care a greşit nu ne ascultă, ce am putea face?

¹¹ Dacă îl ajutaţi să înţeleagă că s-a comis o greşeală şi că aceasta este serioasă, el se va simţi probabil îndemnat să se căiască. Este adevărat însă că mândria poate fi un obstacol (Proverbele 16:18; 17:19). Aşadar, chiar dacă persoana respectivă nu-şi recunoaşte de la bun început greşeala şi nu se căieşte, mai puteţi aştepta înainte de a merge mai departe cu problema. Isus nu a spus: Du-te numai o dată şi dezvăluie-i greşeala. Întrucât este vorba de o greşeală pe care o puteţi îndrepta, propuneţi-vă să abordaţi persoana din nou, în spiritul cuvintelor din Galateni 6:1 şi „între patru ochi“. Poate că veţi avea succes (compară cu Iuda 22, 23). Dar ce se poate spune despre cazul în care sunteţi siguri că s-a comis un păcat şi că persoana respectivă nu va reacţiona în nici un fel?

Să oferim ajutor matur

12, 13. a) Care este cel de-al doilea pas scos în evidenţă de Isus în ce priveşte modul de a acţiona când este vorba de comiterea unor greşeli? b) Care sunt câteva avertismente potrivite în legătură cu întreprinderea acestui pas?

¹² Dacă aţi fi vinovaţi de comiterea unei greşeli grave, aţi vrea ca alţii să renunţe imediat şi să nu mai aştepte nimic de la voi? Puţin probabil. Din acest motiv, Isus a arătat că după primul pas pe care îl întreprindeţi nu trebuie să renunţaţi de a încerca să-l câştigaţi pe fratele vostru, ajutându-l să continue să i se închine lui Dumnezeu în mod corespunzător în unitate cu voi şi cu alţii. Isus a scos în evidenţă al doilea pas spunând: „Dacă nu ascultă, mai ia cu tine unul sau doi, pentru ca orice chestiune să fie stabilită pe spusele a doi sau trei martori“.

¹³ El a spus să se mai ia „unul sau doi“. El nu a zis că după ce s-a întreprins primul pas sunteţi liberi să discutaţi problema cu mulţi alţii, să luaţi legătura cu un supraveghetor itinerant sau să le scrieţi fraţilor despre problema în cauză. Chiar dacă sunteţi probabil convinşi că s-a comis o greşeală, aceasta nu a fost, de fapt, în totalitate dovedită. Voi nu trebuie să răspândiţi informaţii greşite care s-ar putea dovedi a fi calomnii (Proverbele 16:28; 18:8). Totuşi Isus a spus să se ia o persoană sau două. De ce? Şi cine ar putea fi acestea?

14. Pe cine am putea lua cu noi când întreprindem cel de-al doilea pas?

¹⁴ Voi încercaţi să-l câştigaţi pe fratele vostru convingându-l că a comis un păcat şi îndemnându-l să se căiască pentru a se bucura de relaţii paşnice cu voi şi cu Dumnezeu. Pentru a face acest lucru, preferabil ar fi ca acei „unul sau doi“ să fi fost martori la comiterea greşelii. Probabil că aceştia au fost martori când a avut loc acest lucru sau deţin informaţii exacte cu privire la ceea ce s-a întâmplat (sau nu) într-o problemă de afaceri. Dacă nu există astfel de martori, aţi putea lua cu voi persoane care au probabil experienţă în domeniul disputat, fiind astfel în măsură să stabilească dacă ceea ce s-a întâmplat a fost într-adevăr o greşeală. Mai mult decât atât, dacă mai târziu va fi nevoie, ei ar putea fi luaţi ca martori la ceea ce s-a spus, confirmând faptele prezentate şi eforturile depuse (Numeri 35:30; Deuteronomul 17:6). Aşadar, aceste persoane nu sunt simple părţi neutre, sau arbitri, ci ele sunt prezente pentru a vă ajuta să-l câştigaţi pe fratele vostru şi al lor.

15. De ce bătrânii creştini s-ar putea dovedi de folos în cazul în care trebuie să întreprindem cel de-al doilea pas?

¹⁵ Nu este obligatoriu ca cei pe care îi veţi lua cu voi să fie bătrâni de congregaţie. Totuşi bărbaţii maturi care sunt bătrâni ar putea fi capabili să contribuie la rezolvarea problemei datorită calificării lor spirituale. Aceşti bătrâni sunt „ca un adăpost împotriva vântului şi ca un loc de scăpare împotriva furtunii, ca nişte râuri de apă într-un loc uscat, ca umbra unei stânci mari într-un pământ ars de sete“ (Isaia 32:1, 2). Ei au experienţă în ce priveşte faptul de a discuta logic cu fraţii şi cu surorile şi de a-i redresa. Cât despre persoana care a greşit, aceasta are motive întemeiate să aibă încredere în aceste „daruri sub formă de oameni“ (Efeseni 4:8, 11, 12, NW).c Discutarea problemei în prezenţa acestor persoane mature şi faptul de a vă alătura lor în rugăciune pot crea altă atmosferă şi pot duce la rezolvarea unei probleme aparent imposibil de rezolvat. — Compară cu Iacov 5:14, 15.

Un ultim efort de a-l câştiga

16. Care este cel de-al treilea pas scos în evidenţă de Isus?

¹⁶ Dacă şi după cel de-al doilea pas problema a rămas nerezolvată, supraveghetorii congregaţiei iau, bineînţeles, parte la întreprinderea celui de-al treilea pas. „Dacă nu ascultă de ei [de unul sau doi], vorbeşte cu congregaţia. Dacă nu ascultă nici de congregaţie, să fie pentru tine ca un om al naţiunilor şi ca un încasator de impozite.“ În ce constă acest pas?

17, 18. a) Ce model ne ajută să înţelegem semnificaţia cuvintelor „vorbeşte cu congregaţia“? b) Cum putem întreprinde acest pas azi?

¹⁷ Noi nu considerăm acest pas drept o poruncă de a face cunoscut păcatul sau greşeala respectivă la o întrunire obişnuită sau specială ţinută cu întreaga congregaţie. Cuvântul lui Dumnezeu ne ajută să stabilim care este procedura corectă. Să vedem ce trebuia făcut în anticul Israel în caz de răzvrătire, lăcomie şi beţie: „Dacă un om are un fiu îndărătnic şi răzvrătit, care n-ascultă nici de glasul tatălui său, nici de glasul mamei lui, şi nu-i ascultă nici chiar după ce l-au disciplinat, atunci tatăl şi mama lui să-l ia şi să-l ducă la bătrânii cetăţii lui şi la poarta locului lui. Să spună bătrânilor cetăţii lui: «Iată, fiul nostru este îndărătnic şi răzvrătit, n-ascultă de glasul nostru şi este lacom şi beţiv.» Şi toţi bărbaţii din cetatea lui să arunce cu pietre în el“. — Deuteronomul 21:18–21.

¹⁸ Păcatele omului respectiv nu erau aduse la cunoştinţa întregii naţiuni sau a tuturor celor din tribul său şi nici judecate de aceştia, ci „bătrânii“ recunoscuţi rezolvau problema în calitate de reprezentanţi ai congregaţiei (compară cu Deuteronomul 19:16, 17, unde se vorbeşte despre un caz soluţionat de „preoţii şi judecătorii“ care acţionau „în zilele acelea“). În mod asemănător, azi, când este necesar să întreprindem cel de-al treilea pas, bătrânii, care reprezintă congregaţia, se ocupă de problemă. Obiectivul lor este acelaşi, şi anume de a-l câştiga, dacă este posibil, pe fratele creştin. Ei demonstrează acest lucru fiind obiectivi, evitând să judece cazul înainte de a face cercetări amănunţite sau să fie părtinitori.

19. Ce anume trebuie să se străduiască să facă bătrânii care sunt desemnaţi să audieze cazul?

¹⁹ Ei se vor strădui să cântărească faptele şi să-i asculte pe martori, ceea ce este necesar pentru a stabili dacă s-a comis într-adevăr un păcat (sau dacă continuă să se comită). Ei vor să protejeze congregaţia de degradare şi să împiedice spiritul lumii să pătrundă în ea (1 Corinteni 2:12; 5:7). În armonie cu cerinţele scripturale pe care trebuie să le întrunească, ei se vor strădui atât „să încurajeze cu învăţătura sănătoasă, cât şi să înfrunte pe cei care vorbesc împotrivă“ (Tit 1:9). Nutrim speranţa că cel care a comis o greşeală nu va fi ca israeliţii despre care profetul lui Iehova a scris: „Am chemat, şi n-aţi răspuns; am vorbit, şi n-aţi ascultat, ci aţi făcut ce era rău înaintea Mea şi aţi ales ce nu-Mi place“. — Isaia 65:12.

20. Ce a spus Isus că trebuie să se facă în cazul în care păcătosul refuză să asculte şi să se căiască?

²⁰ Totuşi situaţiile în care păcătosul manifestă o astfel de atitudine sunt relativ puţine. Într-o astfel de situaţie, porunca lui Isus este clară: „Să fie pentru tine ca un om al naţiunilor şi ca un încasator de impozite“. Domnul nu a recomandat să fim nemiloşi sau să dorim să facem vreun rău. Totuşi porunca dată de apostolul Pavel de a-i exclude din congregaţie pe păcătoşii nepenitenţi nu lasă loc ambiguităţii (1 Corinteni 5:11–13). Chiar şi această măsură poate duce în cele din urmă la câştigarea păcătosului.

21. Ce posibilitate îi mai rămâne unei persoane excluse din congregaţie?

²¹ Din parabola lui Isus despre fiul risipitor putem înţelege că acest lucru poate fi posibil. După cum se arată în parabolă, după ce a trăit o perioadă de timp fără să se bucure de atmosfera frăţească plină de iubire din casa tatălui său, acest păcătos „şi-a venit în fire“ (Luca 15:11–18). Pavel i-a spus lui Timotei că unii răufăcători aveau să se căiască cu timpul şi „să se trezească din cursa Diavolului“ (2 Timotei 2:24–26). Noi sperăm, desigur, că orice persoană care păcătuieşte, dar nu se căieşte, şi trebuie să fie exclusă din congregaţie va simţi atât lipsa aprobării lui Dumnezeu, cât şi lipsa caldei asocieri şi a legăturilor cu creştinii loiali, iar apoi îşi va veni în fire.

22. Cum putem totuşi să-l câştigăm pe fratele nostru?

²² Isus nu a considerat că oamenii naţiunilor şi încasatorii de impozite erau irecuperabili. Unul dintre aceştia din urmă, Matei Levi, s-a căit, „L-a urmat“ cu sinceritate pe Isus şi chiar a fost ales ca apostol (Marcu 2:15; Luca 15:1). În consecinţă, dacă azi un păcătos „nu ascultă nici de congregaţie“ şi este exclus din ea, putem aştepta să vedem dacă acesta, cu timpul, se va căi şi îşi va îndrepta căile. Când va face acest lucru şi va fi din nou un membru al congregaţiei, vom fi fericiţi că l-am câştigat pe fratele nostru în grupul adevăratei închinări.

[Note de subsol]

Vă amintiţi?

◻ La ce fel de păcate se aplică în primul rând textul din Matei 18:15–17?

◻ Ce anume nu trebuie să uităm în cazul în care este necesar să întreprindem primul pas?

◻ Cine ne-ar putea fi de folos în situaţia în care trebuie să apelăm la cel de-al doilea pas?

◻ Cine ia parte la întreprinderea celui de-al treilea pas, şi cum putem totuşi să-l câştigăm pe fratele nostru?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 18]

Evreii îi evitau pe încasatorii de impozite. Matei s-a întors de la calea sa şi l-a urmat pe Isus

[Legenda fotografiei de la pagina 20]

Deseori putem rezolva o problemă „între patru ochi“