Să învăţăm excelenta cale a iubirii

Kosovo, Liban şi Irlanda. Acestea sunt nume care în ultimii ani au apărut deseori în mass-media. Ele creează în mintea oamenilor scene de vărsări de sânge, de bombardamente şi de crime. Conflictele violente cauzate de diferenţele religioase, rasiale, etnice sau de alt gen nu sunt, bineînţeles, o noutate. De fapt, paginile istoriei sunt pline de ele; acestea au adus o imensă suferinţă omenirii.

CONŞTIENŢI fiind că de-a lungul istoriei au existat războaie, mulţi au ajuns la concluzia că războaiele sunt într-adevăr inevitabile şi că este normal ca oamenii să se urască unii pe alţii. Cu toate acestea, asemenea puncte de vedere sunt complet contrare învăţăturilor din Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia. Scripturile declară fără echivoc: „Cine nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste“ (1 Ioan 4:8). Este clar că Creatorul vrea ca oamenii să se iubească unii pe alţii.

Biblia dezvăluie de asemenea că omul a fost creat după imaginea lui Dumnezeu (Geneza 1:26, 27). Aceasta înseamnă că oamenii sunt dotaţi cu capacitatea de a reflecta calităţile lui Dumnezeu, dintre care cea mai proeminentă este iubirea. Dacă aşa stau lucrurile, de ce de-a lungul istoriei oamenii au eşuat lamentabil în ce priveşte manifestarea iubirii unii faţă de alţii? Şi de această dată, Biblia ne ajută să înţelegem mai bine situaţia. Motivul este acela că prima pereche umană, Adam şi Eva, s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu şi a căzut în păcat. În consecinţă, toţi descendenţii lor au moştenit păcatul şi imperfecţiunea. În Romani 3:23 se spune: „Toţi au păcătuit şi n-au ajuns la slava lui Dumnezeu“. Capacitatea de a iubi cu care ne-a înzestrat Dumnezeu este alterată de păcatul şi imperfecţiunea pe care le-am moştenit. Înseamnă acest lucru că oamenii nu mai sunt capabili să se iubească unii pe alţii? Există vreo speranţă că ne vom bucura vreodată de relaţii paşnice şi pline de iubire cu semenii noştri?

Trebuie să învăţăm să-l iubim pe Dumnezeu

Iehova Dumnezeu ştie că, în pofida imperfecţiunii, oamenii sunt totuşi capabili să manifeste iubire. Din acest motiv, el le cere tuturor celor ce doresc să-i fie plăcuţi lui să manifeste cât de multă iubire pot. Această cerinţă a fost prezentată în mod clar de Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, când i s-a cerut să spună care este cea mai mare poruncă din Legea dată Israelului. El a zis: „«Să iubeşti pe DOMNUL Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată gândirea ta.» Aceasta este cea mai mare şi cea dintâi poruncă“. Apoi a adăugat: „Iar a doua, asemenea ei: «Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!» De aceste două porunci depind toată Legea şi Prorocii“. — Matei 22:37–40.

Cu toate acestea, mulţi oameni consideră că este foarte dificil să iubească pe cineva pe care nu-l pot vedea, iar noi, oamenii, nu îl putem vedea pe Iehova Dumnezeu deoarece este Spirit (Ioan 4:24). Totuşi, acţiunile lui Dumnezeu au zilnic o influenţă asupra noastră, întrucât toţi depindem de numeroasele lucruri bune pe care le-a creat el în folosul nostru. Apostolul Pavel a arătat acest lucru când a spus: „[Dumnezeu] nu S-a lăsat fără mărturie, întrucât v-a făcut bine, v-a trimis ploi din cer şi timpuri roditoare, v-a dat hrană din belşug şi v-a umplut inimile de bucurie“. — Faptele 14:17.

Chiar dacă toţi beneficiază într-un mod sau altul de lucrurile furnizate de Creator, relativ puţini oameni îi sunt recunoscători sau se simt îndemnaţi să-i mulţumească. Aşadar, trebuie să revedem toate lucrurile bune pe care Dumnezeu le-a făcut şi le face pentru noi şi să medităm la minunatele calităţi care se reflectă în tot ceea ce face el. Acest lucru ne va ajuta să discernem înţelepciunea şi puterea inspiratoare de teamă ale Marelui nostru Creator (Isaia 45:18). Mai presus de toate, acest lucru ne va ajuta să înţelegem ce Dumnezeu iubitor este el prin faptul că ne-a dat nu numai viaţă, ci şi posibilitatea de a ne bucura de numeroasele plăceri ale vieţii.

Gândiţi-vă, de exemplu, la infinita varietate de flori splendide pe care le-a creat Dumnezeu pe pământ. Cât de minunat este că el ne-a înzestrat şi cu capacitatea de a vedea aceste frumuseţi şi de a simţi o mare plăcere atunci când le vedem! În plus, Dumnezeu a furnizat tot felul de alimente nutritive pentru existenţa noastră. Ce dovadă de grijă din partea sa este faptul că ne-a înzestrat şi cu simţul gustativ ca să găsim o mare plăcere în faptul de a mânca! Nu sunt toate acestea dovezi elocvente că Dumnezeu ne iubeşte cu adevărat şi că ne vrea numai binele? — Psalmul 145:16, 17; Isaia 42:5, 8.

Creatorul ne arată ce fel de Dumnezeu este el nu numai prin intermediul „cărţii naturii“, ci şi prin intermediul Cuvântului său, Biblia. Putem spune acest lucru deoarece în Biblie sunt consemnate numeroase fapte de iubire pe care Iehova Dumnezeu le-a făcut în trecut şi numeroasele binecuvântări pe care promite că le va revărsa peste omenire în viitorul apropiat (Geneza 22:17, 18; Exodul 3:17; Psalmul 72:6–16; Apocalipsa 21:4, 5). Mai presus de toate, Biblia ne dezvăluie care este cea mai înaltă expresie a iubirii lui Dumnezeu faţă de omenire — faptul că l-a dat pe Fiul său unic-născut ca Izbăvitor al nostru pentru ca să putem fi eliberaţi din sclavia păcatului şi a morţii (Romani 5:8). Într-adevăr, cu cât învăţăm mai mult despre Creatorul nostru iubitor, cu atât ne simţim mai îndemnaţi să-l iubim din inimă.

Să învăţăm să ne iubim semenii

După cum a arătat Isus, în afară de faptul că îl iubim pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul şi cu toată mintea, noi trebuie să ne iubim aproapele ca pe noi înşine. De fapt, iubirea lui Dumnezeu ne obligă să ne iubim semenii. Apostolul Ioan a explicat: „Preaiubiţilor, dacă Dumnezeu ne-a iubit astfel, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii“. Apoi a accentuat şi următorul lucru: „Dacă cineva zice: «Eu iubesc pe Dumnezeu» şi urăşte pe fratele său, este un mincinos; căci cine nu iubeşte pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede? Şi aceasta este porunca pe care o avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu să iubească şi pe fratele său“. — 1 Ioan 4:11, 20, 21.

Astăzi trăim într-o lume în care majoritatea oamenilor manifestă o atitudine egoistă, fiind „iubitori de sine“, aşa cum a prezis Biblia (2 Timotei 3:2). Aşadar, dacă vrem să învăţăm excelenta cale a iubirii, trebuie să depunem eforturi susţinute pentru a ne reînnoi mintea şi a-l imita pe Creatorul nostru iubitor, nu să urmărim căile egoiste adoptate de oameni în general (Romani 12:2; Efeseni 5:1). Dumnezeu este chiar „bun cu cei nemulţumitori şi răi“ şi „face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi“. Întrucât Tatăl nostru ceresc ne dă un exemplu atât de măreţ, trebuie să ne străduim să fim buni cu toţi şi de folos tuturor. Procedând astfel, ne putem dovedi „fii ai Tatălui nostru care este în ceruri“. — Luca 6:35; Matei 5:45.

Uneori, ca urmare a acestor fapte de iubire oamenii sunt ajutaţi să devină închinători ai adevăratului Dumnezeu. Cu câţiva ani în urmă, o Martoră a lui Iehova casnică a încercat să-i împărtăşească mesajul biblic vecinei sale, dar a fost respinsă cu fermitate. Cu toate acestea, ea nu s-a descurajat din cauza reacţiei femeii, ci a continuat să manifeste bunătate faţă de aceasta şi a încercat să-i fie de folos. Odată ea a ajutat-o să se mute în altă casă. Altă dată a aranjat ca cineva să o însoţească pe acea vecină la aeroport pentru a-şi întâmpina rudele. Mai târziu, vecina a acceptat un studiu biblic şi în cele din urmă a devenit o creştină zeloasă, în pofida persecuţiei aspre din partea soţului ei. Da, acele exprimări de iubire au pus fundamentul unor binecuvântări veşnice.

Dacă suntem sinceri, vom recunoaşte că iubirea lui Dumnezeu faţă de noi nu se datorează faptului că avem o abundenţă de calităţi admirabile. Dimpotrivă, el ne iubeşte chiar dacă comitem numeroase greşeli şi avem multe defecte. Aşa stând lucrurile, şi noi trebuie să învăţăm să-i iubim pe semenii noştri în pofida numeroaselor lor greşeli. Dacă ne autodisciplinăm să discernem şi să apreciem calităţile excelente ale altora şi nu să le căutăm greşelile, vom constata că ne este mult mai uşor să manifestăm iubire faţă de ei. Sentimentele pe care le avem faţă de ei pot chiar să depăşească iubirea bazată pe principii şi pot include afecţiunea caldă şi ataşamentul care există între prietenii apropiaţi.

Să creştem în iubire

Iubirea şi prietenia trebuie cultivate, iar printre lucrurile esenţiale în acest sens se numără sinceritatea şi onestitatea. Unii încearcă să-şi ascundă defectele cu scopul de a le face impresie bună oamenilor cu care doresc să fie prieteni. Cu toate acestea, deseori, o conduită de acest gen are un efect invers, întrucât ceilalţi află în cele din urmă faptele şi sunt dezgustaţi de o astfel de lipsă de sinceritate. Aşadar, nu ar trebui să ne fie frică să-i lăsăm pe alţii să ne cunoască aşa cum suntem în realitate — chiar dacă avem defecte pe care ne străduim să le corectăm. Acest lucru poate contribui la legarea unor relaţii de prietenie cu ei.

De exemplu, o Martoră în vârstă dintr-o congregaţie din Orientul Îndepărtat are foarte puţină instruire. Cu toate acestea, ea nu încearcă niciodată să ascundă acest lucru de alţii. De pildă, ea recunoaşte cu sinceritate că nu ştie să le arate altora cum să stabilească pe baza profeţiilor biblice şi a istoriei că în anul 1914 au luat sfârşit timpurile naţiunilor.a Totuşi, ea dă un excelent exemplu de zel în minister, precum şi de iubire şi generozitate faţă de fraţi, fiind numită cu afecţiune giuvaierul congregaţiei.

În unele culturi, manifestarea afecţiunii în mod deschis este dezaprobată; oamenii sunt învăţaţi să dea dovadă de o politeţe formală în relaţiile cu alţii. Deşi este întotdeauna bine să fim manieraţi şi plini de consideraţie faţă de ceilalţi oameni, nu trebuie să permitem ca politeţea să ne înăbuşe sentimentele pe care le avem faţă de alţii sau să ne împiedice să ni le manifestăm. Lui Iehova nu i-a fost ruşine să-şi declare afecţiunea faţă de poporul său ales, anticul Israel, spunându-i: „Te-am iubit cu o iubire veşnică“ (Ieremia 31:3). În mod asemănător, apostolul Pavel le-a spus colaboratorilor săi în credinţă din Tesalonic: „Astfel, în dragostea noastră pentru voi, ne-am fi găsit plăcerea să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, ci chiar şi viaţa noastră, atât de scumpi ne ajunseserăţi“ (1 Tesaloniceni 2:8). Aşadar, în timp ce ne străduim să cultivăm o afecţiune autentică faţă de semeni, potrivit învăţăturilor Bibliei trebuie să ne exprimăm în mod natural aceste sentimente şi să nu ni le înăbuşim.

Este nevoie de eforturi susţinute

Faptul de a învăţa să simţim şi să manifestăm iubire faţă de alţii este un proces neîntrerupt. Acesta presupune mult efort din partea noastră deoarece trebuie să ne străduim să înfruntăm propriile imperfecţiuni, precum şi să ne împotrivim influenţei puternice a acestei lumi lipsite de iubire. Cu toate acestea, bogatele recompense pe care le aduce acest lucru arată că merită osteneala. — Matei 24:12.

Chiar şi în această lume, aflată într-un stadiu de imperfecţiune foarte avansat, ne putem bucura de relaţii bune cu semenii noştri, rezultatul fiind multă bucurie, pace şi satisfacţie atât în ceea ce ne priveşte pe noi, cât şi în ceea ce îi priveşte pe alţii. Depunând acest efort, ne putem dovedi demni de minunata speranţă de a trăi pentru totdeauna în lumea nouă a lui Dumnezeu. Lucrul cel mai important este însă acela că, învăţând excelenta cale a iubirii, putem obţine aprobarea şi binecuvântările Creatorului nostru iubitor, atât acum, cât şi pentru eternitate!

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiilor de la pagina 10]

Iubirea creştină poate fi manifestată prin acte de bunătate

[Provenienţa fotografiei de la pagina 8]

UN PHOTO 186226/M. Grafman