Darius, un rege cu simţul dreptăţii
VORBIND despre proiectele de construcţie realizate de el, un rege renumit s-a lăudat spunând: „Împrejmuirii Babilonului i-am mai făcut o împrejmuire cu un zid puternic în partea de est. Am săpat un şanţ, . . . am construit din bitum şi cărămidă un zid măreţ, care, asemenea unui munte, nu va putea fi clintit“. Da, regele babilonian Nebucadneţar s-a angajat într-un vast program de construire şi a depus toate eforturile ca să fortifice capitala imperiului său. Însă Babilonul nu s-a dovedit atât de puternic pe cât îşi imaginase regele.
Acest lucru a ieşit la iveală la 5 octombrie 539 î.e.n. Însoţit de armata Mediei, conducătorul persan Cirus al II-lea a cucerit atunci Babilonul şi l-a executat pe conducătorul caldeean Belşaţar. Cine avea să fie acum primul conducător al acestui oraş de puţin timp cucerit? Daniel, un profet al lui Dumnezeu, care se afla în oraş când acesta a fost distrus, a scris: „Darius Medul însuşi a primit regatul, fiind în jur de şaizeci şi doi de ani“. — Daniel 5:30, 31, NW.
Cine era Darius? Ce fel de conducător s-a dovedit a fi el? Cum l-a tratat el pe profetul Daniel, care fusese exilat în Babilon mai bine de 70 de ani?
UN REGE CU O ISTORIE INCOMPLETĂ
Informaţiile istorice referitoare la Darius Medul sunt incomplete. Mezii nu au lăsat efectiv nici un document scris. Mai mult decât atât, sutele de mii de tăbliţe cu inscripţii cuneiforme descoperite în Orientul Mijlociu prezintă o istorie incompletă şi plină de lacune. Alte scrieri laice din antichitate care au supravieţuit sunt puţine la număr şi se distanţează de evenimentele referitoare la Darius cu un secol sau mai mult.
Cu toate acestea, dovezile indică faptul că, după ce conducătorul persan Cirus al II-lea a cucerit Ecbatana, capitala Mediei, acesta a reuşit să câştige loialitatea mezilor. Apoi, mezii şi perşii au luptat umăr la umăr sub conducerea sa. Vorbind despre relaţiile existente între ei, scriitorul Robert Collins a făcut următoarea remarcă în cartea sa The Medes and Persians (Mezii şi perşii): „În vremuri de pace, mezii se aflau pe picior de egalitate cu perşii. Deseori, mezii erau numiţi în funcţii înalte în guvernul civic şi în posturi de conducere în armata persană. Străinii se refereau la mezi şi la perşi fără să facă vreo deosebire între cucerit şi cuceritor“. Astfel, Media s-a unit cu Persia formând Imperiul Medo-Persan. — Daniel 5:28; 8:3, 4, 20.
Bineînţeles că mezii au jucat un rol important în cucerirea Babilonului. Scripturile îl prezintă pe „Darius, fiul lui Ahaşveroş, din sămânţa mezilor“, drept primul rege al Imperiului Medo-Persan care a domnit peste Babilon (Daniel 9:1). În calitate de rege, el avea dreptul de a emite legi „potrivit legii mezilor şi perşilor, care, odată dată, rămânea neschimbată“ (Daniel 6:8). Informaţiile pe care Biblia ni le dă cu privire la Darius ne ajută să ne formăm o idee despre personalitatea sa şi ne oferă argumente convingătoare în locul informaţiilor laice lipsă referitoare la el.
DANIEL ESTE PRIVILEGIAT
La puţin timp după ce a ajuns la putere în Babilon, Darius a numit „o sută douăzeci de mai-mari [satrapi, nota de subsol] peste ţinuturi“, iar peste aceştia „trei administratori [înalţi funcţionari, NW], dintre care unul era Daniel“ (Daniel 6:1, 2). Totuşi, faptul că Daniel deţinea o poziţie înaltă nu era deloc pe placul celorlalţi funcţionari. Integritatea sa a dus, bineînţeles, la îngrădirea corupţiei, ceea ce a cauzat, după cât se pare, indignare. Şi invidia trebuie să-i fi cuprins pe înalţii funcţionari, întrucât regele îl privilegiase pe Daniel şi intenţiona să-l facă prim-ministru.
În speranţa de a pune capăt acestei situaţii, ceilalţi doi funcţionari şi satrapii au pus la cale un complot la adăpostul legii. Ei s-au prezentat înaintea regelui şi i-au dat să semneze un decret care interzicea, „timp de treizeci de zile, cereri către vreun dumnezeu sau către vreun om“ în afară de Darius. Ei au propus ca orice violator al acestui decret să fie aruncat în groapa cu lei. Darius a fost determinat să creadă că decretul va fi respectat de toţi funcţionarii guvernamentali, iar propunerea părea a fi expresia loialităţii lor faţă de rege. — Daniel 6:1–3, 6–8.
Darius a semnat decretul şi, nu după mult timp, şi-a dat seama de consecinţe. Daniel a devenit primul violator al decretului, întrucât a continuat să se roage lui Iehova Dumnezeu (compară cu Faptele 5:29). Fidelul Daniel a fost aruncat în groapa cu lei, în pofida eforturilor sincere ale regelui de a găsi o modalitate de eludare a imuabilului decret. Darius şi-a exprimat încrederea că Dumnezeul lui Daniel are puterea de a-i salva viaţa. — Daniel 6:9–17.
După o noapte albă de post, Darius s-a dus în grabă la groapa cu lei. Cât de bucuros a fost când l-a găsit pe Daniel viu şi nevătămat! Apoi, ca pedeapsă bine meritată, regele i-a aruncat imediat pe acuzatorii lui Daniel şi pe familiile lor în groapa cu lei. De asemenea, el a dat următorul ordin: „În toată întinderea împărăţiei mele, oamenii să se teamă şi să se înfricoşeze de Dumnezeul lui Daniel“. — Daniel 6:18–27.
Evident, Darius l-a respectat pe Dumnezeul lui Daniel şi religia acestuia şi a fost gata să îndrepte tot răul săvârşit. Cu toate acestea, pedepsirea acuzatorilor lui Daniel trebuie să fi dat naştere la sentimente de animozitate în rândul celorlalţi funcţionari. Mai mult decât atât, proclamaţia lui Darius prin care ordona ca toţi supuşii săi să „se teamă . . . de Dumnezeul lui Daniel“ trebuie să fi produs o mare nemulţumire în rândul puternicilor clerici babilonieni. Dat fiind faptul că scribii au fost influenţaţi de aceste evenimente, nu e deloc surprinzător că documentele laice au fost denaturate pentru a se elimina informaţiile referitoare la Darius. Totuşi, scurta relatare din cartea lui Daniel îl prezintă pe Darius ca pe un conducător cinstit şi drept.