Agora, inima Atenei antice

COMUNITATEA intelectuală din Atena era agitată. În agora, sau piaţa publică, a acestui oraş grec se proclamau întotdeauna idei noi. Însă de data aceasta, lucrurile stăteau cu totul altfel. De-abia ajuns în oraş, un anumit iudeu părea că „vesteşte nişte zei străini“. El le spunea lucruri uimitoare „acelora pe care-i întâlnea“. „Ce vrea să spună palavragiul acesta?“, au întrebat epicurienii mândri şi stoicii cu feţe serioase. Într-adevăr, agora ateniană era locul dezbaterilor publice pe tot felul de teme. Dar să vorbeşti despre dumnezei străini — asta era prea de tot! — Faptele 17:17, 18.

Atenienii au reacţionat cu suspiciune când apostolul Pavel a început să predice pentru prima dată în agora din Atena. El vorbea despre Isus Cristos şi despre înviere. Însă ce era atât de neobişnuit pentru cultura ateniană, aparent deschisă, în faptul de a prezenta concepte noi în agora?

Ia fiinţă piaţa publică din Atena

Ceea ce era cu adevărat unic era agora în sine şi rolul central pe care îl juca ea în viaţa publică şi religioasă a atenienilor. Agora Atenei este un teren de aproximativ 10 hectare, uşor înclinat, situat la nord-vest de Acropole. Se pare că această bucată de pământ a fost proiectată ca piaţă publică a oraşului pe la începutul secolului al VI-lea î.e.n., în timpul vieţii lui Solon, om de stat şi legislator atenian. Instaurarea democraţiei în Atena, care punea tot mai mult accent pe viaţa civică, a dus la intensificarea lucrărilor de construcţie în primii ani ai secolului următor. Acest fapt i-a dat agorei forţe proaspete şi un rol mai important.

Cuvântul grecesc agorá provine dintr-un verb care înseamnă „a (se) aduna“. Acest sens corespunde modului în care era folosită agora, ca principal loc de întâlnire din oraş. Agora a devenit centrul vieţii sociale şi publice, al administraţiei civile şi al activităţii judiciare, principalul loc de comerţ şi afaceri, scena unor reprezentaţii teatrale greceşti, locul concursurilor atletice şi locul de întâlnire favorit al cercurilor de intelectuali.

V-ar plăcea să faceţi o plimbare printre ruinele templelor, ale colonadelor, ale statuilor, ale monumentelor şi ale clădirilor publice ale agorei din Atena? Pentru a ne face o idee despre trecutul agorei, să lăsăm în urmă zgomotul şi forfota oraşului modern şi să pornim pe poteci nisipoase, printre ruinele de marmură tăcute, printre pietrele sculptate şi porţile năruite, năpădite de buruieni.

Temple, altare şi zeităţi protectoare

Vizitatorii sunt impresionaţi de prezenţa numeroaselor temple, altare şi sanctuare dedicate diferitor zeităţi. Toate acestea au făcut din agora un important centru religios, întrecut doar de Acropole. În epoca de aur a Atenei clasice, religia se infiltrase în orice aspect al vieţii publice. Aceasta a însemnat implicit că divinităţilor desemnate ca „patroane“ ale guvernului şi ale administraţiei li s-a ridicat un sanctuar în agora.

Printre aceste edificii se înalţă maiestuos Templul lui Hefaistos. Zeiţa Atena era asociată cu Hefaistos. Aceste două zeităţi erau venerate aici ca protectoare ale artelor şi ale meşteşugurilor. Arheologii au descoperit în jurul templului ateliere de prelucrare a metalului şi de producere a ceramicii, ceea ce a dus la asocierea lui cu templul lui Hefaistos, zeul grec al artelor care pretindeau folosirea focului. Probabil că în secolul al VII-lea e.n., acest templu bine păstrat a fost transformat în Biserica Ortodoxă Greacă a Sf. Gheorghe, deşi astăzi nu mai este folosită astfel.

Bineînţeles, agora avea nevoie de propria zeitate protectoare. Aceasta s-a dovedit a fi Zeus Agoraios, presupusul inspirator al oratoriei, căruia i s-a dedicat un altar împodobit şi sculptat în marmură pentelică preţioasă (compară cu Faptele 14:11, 12). Un altar situat în apropiere, dedicat Mamei zeilor, era încadrat de un număr impresionant de monumente închinate eroilor.

Puţin mai departe întâlnim un mic templu ionic. Geograful Pausanias l-a asociat cu templul lui Apollo Tatăl. De ce? Deoarece, potrivit unei vechi legende greceşti, el era tatăl lui Ion, întemeietorul tribului ioniana, din care făceau parte atenienii. În această calitate, Apollo era una dintre zeităţile protectoare ale organizării administrative de stat, îndeosebi a diferitelor confrerii din oraş.

Puţin mai la nord vedem ruinele de calcar ale unui templu mai mic, construit pe la mijlocul secolului al IV-lea î.e.n. Aici erau adoraţi Zeus şi Atena Phatrios, zeităţile principale ale confreriilor religioase strămoşeşti. Pentru a obţine cetăţenia ateniană era aproape obligatoriu să aparţii unei confrerii. De cealaltă parte a străzii dăm de ruinele unui altar dedicat Celor Doisprezece Zei.

În porticul lui Zeus Eleutherios, situat în apropiere, era venerată principala zeitate greacă, de data aceasta însă ca zeu al libertăţii şi al eliberării. Acest portic mărginit de coloane era un loc de promenadă şi de întâlniri foarte frecventat. Se spune că renumitul filozof Socrate se întâlnea cu prietenii lui în acest portic, unde puteau sta jos şi discuta vrute şi nevrute sau unde se puteau plimba. Multe daruri aduse pentru a decora acest portic, cum ar fi scuturile luptătorilor care şi-au dat viaţa apărând Atena, erau asociate fie cu eliberarea oraşului de sub duşmani, fie cu păstrarea libertăţii acestuia.

Calea Panateneelor

Agora era străbătută de-a curmezişul de un drum lat şi nisipos numit Calea Panateneelor. Numele şi caracterul ei deosebit provenea de la sărbătoarea naţională a Atenei, Panateneele. În timpul acestei sărbători, vălul zeiţei Atena era purtat de-a lungul acestei căi, de la Casa Procesiunii (situată în apropierea porţii oraşului) până pe Acropole. O friză din Parthenon ne ajută să ne imaginăm fastul şi grandoarea procesiunii de sărbătoare — cavaleria, carele de luptă, taurii şi berbecii de jertfă, tinerii şi tinerele care purtau uneltele necesare la sacrificare. La procesiune asistau cetăţenii Atenei şi oaspeţii lor, spre bucuria cărora arhitecţii prevăzuseră un spaţiu încăpător în agora. De exemplu, colonadele cu treptele foarte late care duceau spre intrările principale ale acestora erau orientate cu măiestrie spre calea pe unde trecea procesiunea. Pe aceste trepte, multe la număr, încăpeau o mulţime de spectatori.

„Plină de idoli“

Având în vedere mulţimea templelor, a statuilor şi a monumentelor adunate la un loc, nu este de mirare că apostolului Pavel „i se întărâta duhul la vederea acestei cetăţi pline de idoli“ (Faptele 17:16). Pavel trebuie să fi rămas înmărmurit de ceea ce a văzut când a intrat în agora. Erau atât de multe statui falice ale zeului Hermes, încât a fost nevoie de un întreg portic, numit Porticul lui Hermes, pentru a le cuprinde pe toate. În picturile care îl reprezintă, Hermes poartă haine cu zvastici — simboluri ale fertilităţii şi ale vieţii. Exista o statuie a lui Venus Genetrix, zeiţa iubirii sexuale, precum şi una a lui Dionysos purtând mai multe cruci falice. Ceea ce marca „sfinţenia“ agorei era o piatră de hotar cu un vas ce conţinea apă „sfântă“ pentru curăţarea ceremonială a tuturor celor ce intrau aici.

Având în vedere această atmosferă foarte religioasă, putem înţelege cu uşurinţă de ce Pavel se afla în mare pericol aici. El era suspectat că „vesteşte nişte zei străini“, iar legea vremii respective prevedea ca „nici o persoană să nu aibă zei diferiţi sau noi; nici să nu se închine în particular la vreun zeu străin până când acesta nu era acceptat în public“. Nu este de mirare deci că apostolul a fost dus la Areopag ca să fie interogat. — Faptele 17:18, 19.

Centrul administrativ

O clădire rotundă numită Tholos constituia sediul guvernului atenian. Mulţi oameni de frunte ai oraşului rămâneau peste noapte în această clădire, pentru ca întotdeauna să fie la dispoziţie un fel de comitet executiv. În Tholos se păstra un set de greutăţi şi măsuri etalon. În apropiere erau clădirile diferitor departamente de administraţie. Casa Consiliului era construită pe o terasă tăiată în colina din spatele Tholosului, la nord-vest. Aici, „Consiliul celor 500“ se întrunea pentru a discuta chestiuni administrative şi a elabora legislaţia pentru Adunarea Poporului.

O altă clădire civică importantă era Porticul Regal. Aici îşi avea scaunul arhontele eponim al Atenei — unul dintre cei trei judecători supremi ai oraşului. De aici el rezolva multe treburi administrative care vizau problemele de ordin religios sau judiciar ale oraşului. Foarte probabil că Socrate a compărut aici când i s-a intentat proces de impietate. Legile strămoşeşti ale Atenei erau gravate în zidurile unei clădiri din faţa acestui portic. În fiecare an, arhonţii, sau judecătorii supremi, se urcau pe o piatră din faţa acestui edificiu şi depuneau jurământul de magistraţi.

Porticul lui Attalos

Cel mai bine păstrat edificiu din agora este porticul lui Attalos. Când era tânăr, Attalos, regele Pergamului (secolul al II-lea î.e.n.), a studiat la şcolile din Atena, asemenea altor descendenţi ai familiilor regale din lumea mediteraneană. Când s-a urcat pe tron, el a făcut cadou oraşului alma mater-ei sale magnificul Portic al lui Attalos.

Menirea principală a Porticului lui Attalos era aceea de loc de promenadă elegant şi discret pentru întâlniri neoficiale şi schimburi de păreri. Pavimentul şi terasa lui erau un loc excelent din care se puteau urmări procesiunile, în timp ce popularitatea de care se bucura ca loc de promenadă trebuie să-i fi asigurat succesul şi din punct de vedere comercial. Probabil că Statul le închiria magazinele unor negustori, astfel încât clădirea să servească drept sursă de venituri.

Dat fiind că a fost restaurat, Porticul lui Attalos constituie o mostră excelentă de design geometric. Proporţiile lui, diferenţa armonioasă dintre ordinele folosite în partea inferioară şi cea superioară a coloanelor, jocul interesant de lumini şi umbre, precum şi bogăţia şi frumuseţea materialelor folosite fac din el ceva cu totul deosebit. Monotonia este atenuată în diferite moduri, îndeosebi prin alternarea stilurilor în care sunt făcute capitelurile coloanelor — doric, ionic şi egiptean.

Un loc de activităţi culturale

O clădire care a servit drept scenă a multe evenimente culturale din Atena a fost Sala de concerte. Aceasta a fost un cadou din partea lui Vipsanius Agrippa, ginerele împăratului roman Augustus. Partea din faţă a acesteia era pavată cu marmură în mai multe culori. Sala de audiţie, cu o capacitate de aproximativ 1 000 de locuri, avea o lăţime de aproape 25 de metri şi a avut iniţial un acoperiş fără stâlpi de susţinere în interior. Acesta a fost unul dintre cele mai îndrăzneţe experimente în domeniul construcţiei de acoperişuri din lumea antică! Probabil însă că o mare parte din divertismentele prezentate aici aveau un caracter dubios pentru adevăraţii creştini, care aveau norme morale înalte. — Efeseni 5:3–5.

Probabil că persoanele dedicate studiului din vremurile antice vizitau Biblioteca lui Pantainos. Pereţii ei erau plini de nişe în care se depozitau manuscrisele pe papirus şi pergament. Sala principală a bibliotecii era orientată spre vest, iar printr-un şir de coloane se putea întrezări o colonadă în curtea interioară — un cadru plăcut pentru plimbare, lectură sau meditare. S-a găsit o inscripţie care conţinea două reguli ale bibliotecii, şi anume: „Nu trebuie scoasă nici o carte“ şi „[Biblioteca] este deschisă de la prima oră până la a şasea oră“.

Agora astăzi

În ultimii ani, Şcoala Americană de Studii Clasice a efectuat săpături în aproape toată agora. Odihnindu-se la umbra semeţei Acropole, agora a devenit locul preferat al turiştilor care doresc să facă o scurtă incursiune în istoria Atenei antice.

Talciocul Monastiraki din apropiere — situat la câţiva paşi de agora şi de Acropole — este un popas într-o altă lume fascinantă. Acesta îi oferă vizitatorului o imagine surprinzătoare, dar plăcută despre folclorul grecesc, despre activitatea specifică bazarurilor din Orientul Apropiat şi despre negocierea preţurilor. Şi, bineînţeles, vizitatorul îi va vedea aici pe Martorii lui Iehova, făcând cu bucurie exact ce a făcut apostolul Pavel cu mai bine de 1 900 de ani în urmă: predicându-le în public vestea bună despre Regat „acelora pe care-i întâlnesc“.

[Notă de subsol]

[Chenarul de la pagina 28]

Comerţul în Atena

Agora nu a fost doar centrul civic şi intelectual al Atenei, ci şi principala piaţă a oraşului. Atena a ajuns un centru comercial renumit atât pentru moneda ei de mare circulaţie, cât şi pentru scrupulozitatea arhonţilor ei, care erau autorizaţi să verifice dacă tranzacţiile erau făcute în mod cinstit şi echitabil.

Atena exporta vin, ulei de măsline, miere, marmură şi produse industriale ca ceramică şi metale prelucrate. În schimb, importa îndeosebi grâne. Întrucât Atica (regiunea din împrejurimile Atenei) nu producea hrană suficientă pentru toţi locuitorii, comerţul era reglementat de norme rigide. Piaţa din Pireu (portul Atenei) trebuia să aibă întotdeauna suficientă hrană proaspătă atât pentru oraş, cât şi pentru armată. Iar comercianţilor nu li se permitea să stocheze produse pe care să le vândă la preţuri mai mari în vremuri de strâmtorare.