O căsătorie cu totul deosebită
ÎN NORDUL Mozambicului există o vale bogată, înconjurată de munţi încântători — unii stâncoşi, alţii acoperiţi cu vegetaţie luxuriantă. Aici se află satul Fingoè. În nopţile senine de iarnă, cerul este acoperit de stele strălucitoare, iar lumina lunii este atât de puternică, încât iluminează casele cu acoperiş de paie ale sătenilor. În acest cadru feeric a avut loc o căsătorie unică.
Sute de oameni au mers pe jos ore în şir, unii chiar zile întregi, pentru a participa la această ocazie deosebită. Unii au traversat regiuni sterpe şi periculoase, populate de hiene, lei şi elefanţi. Pe lângă lucrurile personale, mulţi au adus cu ei pui, capre şi legume. Ajunşi în satul respectiv, ei s-au îndreptat spre un teren viran, folosit de obicei pentru congrese creştine. Deşi obosiţi în urma călătoriei, ei erau fericiţi, iar feţele lor radiau de bucurie în aşteptarea celor ce urmau să se întâmple.
Dar cine se căsătorea? Multe persoane! Da, zeci de cupluri, dar nu în cadrul unei senzaţionale căsătorii în masă. Din contră, acestea erau cupluri sincere şi bine intenţionate, care nu reuşiseră să-şi înregistreze căsătoria pentru că trăiau în regiuni izolate, departe de oficiile de stare civilă. În urma studierii Bibliei cu Martorii lui Iehova, toate aceste cupluri au luat cunoştinţă de normele divine referitoare la căsătorie. Ele au înţeles că, pentru a se bucura de aprobarea Creatorului, Întemeietorul căsătoriei, trebuie să se căsătorească potrivit legilor statului, aşa cum Iosif şi Maria s-au supus cerinţelor referitoare la recensământ în perioada în care s-a născut Isus. — Luca 2:1–5.
Pregătiri în vederea evenimentului
Filiala din Mozambic a Martorilor lui Iehova şi-a oferit sprijinul. Mai întâi s-a luat legătura cu Ministerul Justiţiei şi cu Ministerul de Interne din capitala statului, Maputo, pentru a afla care era procedura prevăzută de lege. Apoi misionarii din capitala provinciei Tete au luat legătura cu autorităţile locale pentru a vedea ce mai era de făcut. S-a stabilit o dată la care misionarii, precum şi funcţionarii de la Notariat şi de la Evidenţa populaţiei să se deplaseze în satul Fingoè. Între timp, filiala a trimis o scrisoare cu instrucţiunile necesare către toate congregaţiile vizate. Atât Martorii, cât şi funcţionarii locali aşteptau cu nerăbdare acest eveniment unic.
Duminică, 18 mai 1997, au sosit la Fingoè trei misionari împreună cu câţiva funcţionari guvernamentali. Autorităţile locale pregătiseră locuri de cazare confortabile pentru funcţionari, în apropiere de clădirile administraţiei. Însă funcţionarii aflaţi în vizită au fost atât de impresionaţi de ospitalitatea Martorilor lui Iehova, încât au preferat să fie cazaţi împreună cu misionarii în colibe improvizate. Ei au fost surprinşi să afle că unul dintre bucătari era bătrân în congregaţia locală şi că un supraveghetor itinerant era printre voluntarii care făceau cele mai umile sarcini pentru pregătirea nunţii. Ei au remarcat totodată dispoziţia de a colabora a misionarilor, care nu s-au plâns că au fost cazaţi într-o colibă simplă şi că au trebuit să se spele turnându-şi apă dintr-un vas mic. Ei nu mai văzuseră o legătură atât de puternică între oameni provenind din medii atât de diferite. Însă ceea ce i-a impresionat mai mult a fost credinţa lor, care i-a determinat să facă mari sacrificii pentru a se conforma legilor ţării şi normelor lui Dumnezeu.
O ocazie de bucurie
Pe măsură ce soseau, cuplurile se pregăteau imediat pentru primul pas în vederea căsătoriei: obţinerea certificatelor de naştere. Toţi stăteau la rând în faţa echipei ce servea drept Oficiu de stare civilă pentru a furniza datele personale. Apoi s-au pus la un alt rând pentru a face fotografii, după care s-au dus la echipa ce reprezenta Evidenţa populaţiei pentru a-şi ridica buletinele de identitate. Apoi s-au întors la Oficiul de stare civilă, unde li se pregăteau mult doritele certificate de căsătorie. După aceea au aşteptat cu răbdare ca numele lor să fie strigate la un megafon. Înmânarea certificatelor de căsătorie a fost o scenă emoţionantă. Fiecare cuplu îşi ţinea cu mare bucurie certificatul de căsătorie, ca pe un trofeu preţios.
Toate acestea s-au petrecut sub un soare torid. Totuşi, bucuria ocaziei nu a fost umbrită de căldură sau de praf.
Bărbaţii erau îmbrăcaţi elegant, mulţi purtând haină de costum şi cravată. Femeile erau îmbrăcate în costume populare, care constau dintr-o rochie lungă şi viu colorată, numită capulana. Unele îşi purtau bebeluşii înveliţi într-un material asemănător.
Lucrurile decurgeau bine, însă erau prea mulţi ca să se termine totul într-o zi. Când s-a lăsat întunericul, autorităţile guvernamentale au hotărât cu bunăvoinţă să-şi ofere în continuare serviciile. Funcţionarii au spus că nu-i puteau lăsa pe „fraţii noştri“ să aştepte, după ce au făcut un sacrificiu atât de mare ca să fie aici. Acest spirit de colaborare şi de sacrificiu nu va fi uitat niciodată.
Odată cu lăsarea nopţii a venit şi frigul. Deşi câţiva au fost cazaţi în colibe, majoritatea cuplurilor au rămas afară, ghemuite în jurul focurilor. Acest lucru nu le-a diminuat bucuria. Trosnetul focului era acoperit de râsete şi de cântecele intonate pe patru voci. Mulţi îşi povesteau peripeţiile din călătorie, ţinându-şi strâns documentele tocmai obţinute.
Când s-au ivit zorile, unii s-au aventurat în centrul satului ca să-şi vândă găinile, caprele şi legumele pe care le aveau, pentru a plăti costul înregistrării căsătoriei lor. Mulţi au „sacrificat“ într-adevăr acele animale, vânzându-le la un preţ mult sub valoarea lor reală. Pentru oamenii săraci, o capră este un animal valoros şi scump; totuşi, ei au fost dispuşi să facă acest sacrificiu pentru a-şi înregistra căsătoria şi a-i fi plăcuţi Creatorului lor.
Dificultăţile călătoriei
Unele cupluri au mers pe jos distanţe mari pentru a ajunge aici. Aşa au stat lucrurile în cazul lui Chamboko şi al soţiei lui, Nhakulira. Ei şi-au relatat povestea în a doua noapte, în timp ce-şi încălzeau picioarele la foc. Deşi avea 77 de ani şi cu un ochi nu vedea deloc, iar cu celălalt foarte puţin, Chamboko a mers desculţ trei zile alături de ceilalţi din congregaţia sa, pentru că era hotărât să-şi legalizeze legătura conjugală în care intrase de 52 de ani.
Anselmo Kembo, în vârstă de 72 de ani, trăia împreună cu soţia lui, Neri, de aproape 50 de ani. Cu câteva zile înainte de călătorie, el s-a înţepat foarte tare la picior într-un spin mare, în timp ce-şi cultiva pământul. A fost dus de urgenţă la cel mai apropiat spital. Totuşi, el s-a hotărât să facă această călătorie pe jos, şchiopătând de durere tot drumul până la Fingoè. I-au trebuit trei zile ca să ajungă. Anselmo nu mai putea de bucurie în timp ce-şi ţinea strâns în mână certificatul de căsătorie.
Este demn de remarcat şi exemplul unui alt om proaspăt căsătorit: Evans Sinóia, un fost poligam. Când a aflat adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu, el s-a hotărât să-şi legalizeze legătura cu prima soţie, dar ea a refuzat, plecând cu un alt bărbat. A doua lui soţie, care studia şi ea Biblia, a consimţit să se căsătorească cu el. Amândoi au traversat o regiune periculoasă, populată de lei şi de alte animale sălbatice. După o călătorie de trei zile, şi ei au fost căsătoriţi legal.
Totul s-a încheiat vineri, după cinci zile de la sosirea misionarilor şi a funcţionarilor publici. Au fost eliberate 468 de buletine de identitate, 374 de certificate de naştere şi 233 de certificate de căsătorie! Era o atmosferă de euforie. Toţi au fost de părere că a meritat osteneala. Fără îndoială, acea ocazie va rămâne cu litere de neşters în mintea şi inima tuturor celor prezenţi acolo. Aceasta a fost într-adevăr o căsătorie cu totul şi cu totul deosebită.