Viaţa mea de lepros — fericită şi binecuvântată spiritualiceşte

RELATARE DE ISAIAH ADAGBONA

Am crescut în Akure (Nigeria). Familia mea cultiva igname, banani, manioc şi cacao. Tata nu dorea ca eu să merg la şcoală. Odată mi-a spus: „Eşti agricultor. Nimeni nu-ţi va cere să le citeşti ignamelor“.

TOTUŞI, eu doream să învăţ să citesc. Serile stăteam la fereastra unei case şi trăgeam cu urechea la lecţiile particulare pe care le luau câţiva copii din acea casă. Aceasta se petrecea în 1940, pe când aveam 12 ani. Când tatăl copiilor mă vedea, striga la mine şi mă alunga de acolo. Dar am continuat să merg. Uneori nu venea profesorul, iar eu mă furişam înăuntru şi mă uitam împreună cu copiii în cărţile lor. Uneori mi le împrumutau. Aşa am învăţat să citesc.

Mă alătur poporului lui Dumnezeu

Cu timpul am făcut rost de o Biblie, din care citeam înainte de a merge la culcare. Într-o seară am citit capitolul 10 din Matei, care arată că discipolii lui Isus aveau să fie urâţi şi persecutaţi de oameni.

Mi-am amintit că Martorii lui Iehova veniseră la noi acasă şi că au fost trataţi rău. M-a străfulgerat gândul că ei ar putea fi cei despre care vorbise Isus. Data următoare când au venit în vizită Martorii, mi-au dat o revistă. Când am început să mă asociez cu ei am devenit ţinta batjocurilor. Totuşi, cu cât oamenii încercau mai mult să mă descurajeze, cu atât eram mai convins şi mai fericit că găsisem religia adevărată.

Ceea ce m-a impresionat efectiv la Martori a fost că, spre deosebire de alte grupări religioase din zona mea, ei nu amestecau închinarea lor cu obiceiurile şi tradiţiile religiei păgâne locale. De exemplu, deşi familia mea frecventa Biserica Anglicană, tata a păstrat un altar închinat zeului Ogun al populaţiei yoruba.

După moartea tatălui, eu trebuia să primesc altarul ca moştenire, dar n-am vrut să-l primesc, deoarece ştiam că Biblia condamnă idolatria. Cu ajutorul lui Iehova, am făcut progrese spirituale, iar în decembrie 1954 m-am botezat.

Atins de lepră

La începutul acelui an am observat că mi se umflă şi îmi amorţesc picioarele. Dacă aş fi călcat pe cărbuni aprinşi nu aş fi simţit durere. După un timp au început să-mi apară ulceraţii roşii pe frunte şi pe buze. Nici eu, nici familia nu ştiam ce s-a întâmplat; credeam că este o eczemă. Am fost la 12 erborişti în căutarea unui tratament. În cele din urmă, unul mi-a spus că era lepră.

Am rămas şocat! Am fost foarte trist şi nu puteam dormi bine. Aveam coşmaruri. Însă cunoaşterea adevărului biblic şi încrederea în Iehova m-au ajutat să privesc viitorul cu încredere.

Unii i-au spus mamei că dacă aş consulta un oracol şi i-aş aduce jertfe m-aş însănătoşi. Am refuzat, ştiind că aşa ceva îi displace lui Iehova. Înţelegând că refuzul meu era categoric, prietenii mamei i-au sugerat să ia o nucă de cola şi să-mi atingă fruntea cu ea, iar apoi să o prezinte oracolului ca jertfă în numele meu. Nu doream să mă implic în aşa ceva şi i-am spus mamei acest lucru. În cele din urmă, nu a mai încercat să mă amestece în religia păgână.

Până când m-am dus la spital, lepra ajunsese într-un stadiu avansat. Aveam ulceraţii pe tot corpul. La spital mi-au dat medicamente, iar pielea mea şi-a revenit treptat.

Au crezut că sunt mort

Însă problemele mele nu s-au terminat aici. Piciorul drept mi s-a infectat foarte tare, iar în 1962 a trebuit să-mi fie amputat. După operaţie am avut complicaţii. Doctorii nu se aşteptau să mai trăiesc. Un preot misionar alb a venit să îndeplinească ultimele ritualuri. Eram prea slăbit ca să vorbesc, dar o infirmieră i-a spus că eram Martor al lui Iehova.

Preotul mi-a spus: „Vrei să-ţi schimbi religia şi să devii catolic, ca să poţi merge la cer?“ Asta m-a făcut să râd în sinea mea. M-am rugat lui Iehova să-mi dea putere ca să răspund. De-abia am reuşit să îngăim: „Nu!“ Preotul s-a întors şi a plecat.

Starea mea s-a înrăutăţit atât de mult, încât personalul medical a crezut că am murit. Mi-au acoperit faţa cu un cearşaf. Însă nu m-au dus la morgă, deoarece trebuia ca un medic sau o asistentă să confirme decesul. Nu exista nici un medic de gardă şi toate asistentele plecaseră la o petrecere. Aşa că m-au lăsat peste noapte în salon. În dimineaţa următoare, când doctorul şi-a făcut vizita, nimeni nu a venit la patul meu, pentru că eram încă acoperit şi se credea că sunt mort. Într-un târziu, cineva a observat că „cadavrul“ de sub cearşaf se mişca!

După aceea m-am restabilit, iar în decembrie 1963 m-au mutat la Leprozeria din Abeokuta, în sud-vestul Nigeriei. De atunci am trăit aici.

Predicarea mea întâmpină opoziţie

Când am sosit, aici erau aproape 400 de leproşi, eu fiind singurul Martor. Am scris la Societate, care mi-a răspuns imediat, îndemnând congregaţia Akomoje să ia legătura cu mine, aşa că nu am pierdut contactul cu fraţii.

Odată ajuns la leprozerie, am început imediat să predic. Pastorul local nu s-a bucurat deloc de aceasta, denunţându-mă asistentului social care se ocupa de azilul nostru. Asistentul social era un bărbat în vârstă venit din Germania. El mi-a spus că nu aveam dreptul să predau Biblia deoarece nu aveam o şcoală sau o diplomă care să mă autorizeze să predau; fiind necalificat, îi puteam învăţa lucruri greşite pe oameni. Dacă continuam, puteam fi expulzat din azil şi nu mai beneficiam de tratament medical. Nu mi-a permis să răspund.

Apoi a dat directiva ca nimeni să nu studieze Biblia cu mine. Ca urmare, cei care manifestaseră interes au încetat să mă mai caute.

Am adus problema în atenţia lui Iehova în rugăciune, cerându-i înţelepciune şi îndrumare. Duminica următoare m-am dus la Biserica Baptistă din cadrul azilului, dar nu am luat parte la serviciile religioase. În timpul acestora era o sesiune în care cei prezenţi puteau pune întrebări. Am ridicat mâna şi am întrebat: „Dacă toţi oamenii buni merg la cer şi toţi oamenii răi merg în altă parte, de ce se spune în Isaia 45:18 că Dumnezeu a făcut pământul ca să fie locuit?“

În congregaţie s-au iscat multe discuţii. În final, pastorul misionar a spus că nu putem înţelege căile lui Dumnezeu. Atunci, eu am răspuns la întrebarea mea citind versete care arată că 144 000 de oameni vor merge la cer, că cei răi vor pieri, iar oamenii drepţi vor trăi veşnic pe pământ. — Psalmul 37:10, 11; Apocalipsa 14:1, 4.

Toţi au izbucnit în aplauze, în semn de apreciere pentru răspuns. Atunci pastorul a spus: „Mai aplaudaţi o dată, pentru că acest om cunoaşte într-adevăr Biblia!“ După slujbă, unii au venit la mine şi mi-au spus: „Tu ştii mai multe decât pastorul!“

Presiunile de a mă expulza continuă

Această acţiune a pus capăt în mare parte persecuţiei, iar oamenii au început din nou să vină la mine ca să studiem Biblia. Însă existau şi împotrivitori care exercitau presiuni asupra asistentului social ca să scape de mine. Cam după o lună de la respectiva adunare, el m-a chemat şi mi-a zis: „De ce continui să predici? În ţara mea, oamenilor nu le plac Martorii lui Iehova, iar în azil, situaţia e la fel. De ce-mi faci probleme? Nu ştii că te pot da afară?“

Eu i-am răspuns: „Papa, vă respect din trei motive. Primul, pentru că sunteţi mai în vârstă decât mine, iar Biblia spune că trebuie să arătăm respect faţă de perii albi. Al doilea motiv pentru care vă respect este că v-aţi părăsit ţara şi aţi venit aici să ne ajutaţi. Al treilea motiv este acela că sunteţi amabil, generos şi îi ajutaţi pe oameni când sunt la ananghie. Dar cu ce drept credeţi că mă puteţi da afară? Preşedintele ţării nu-i expulzează pe Martorii lui Iehova. Primarul nu ne dă afară. Şi chiar dacă mă veţi da afară din acest azil, Iehova se va îngriji de mine“.

Nu-i vorbisem niciodată atât de direct, dar am văzut că a fost mişcat. A plecat fără să spună un cuvânt. Mai târziu, când cineva se plângea din cauza mea, el răspundea cu frustrare: „Nu vreau să mă mai amestec în treaba asta. Dacă aveţi probleme din cauza predicării lui, vorbiţi cu el!“

Clasa de alfabetizare

Predicarea mea întâmpina încă opoziţie din partea celor ce frecventau Biserica Baptistă din azil. Atunci mi-a venit o idee. M-am dus la asistentul social şi l-am întrebat dacă puteam institui o clasă de alfabetizare. Când m-a întrebat câţi bani doream pentru aceasta, am spus că o făceam gratuit.

Mi-au pus la dispoziţie o sală de clasă, o tablă şi cretă şi am început să-i învăţ să scrie şi să citească pe unii din azil. În fiecare zi ţineam lecţii. În primele 30 de minute îi învăţam să citească, apoi le povesteam o relatare biblică şi le-o explicam, după care le-o citeam din Biblie.

Printre elevi era o femeie numită Nimota. Ea era foarte interesată de lucrurile spirituale şi obişnuia să pună întrebări pe teme religioase şi la biserică, şi la moschee. Dar niciunde nu a primit răspuns, aşa că a venit să mă întrebe pe mine. În cele din urmă, şi-a dedicat viaţa lui Iehova şi s-a botezat. În 1966 ne-am căsătorit.

Majoritatea membrilor congregaţiei noastre de astăzi au învăţat să scrie şi să citească în acea clasă de alfabetizare. Nu din propria înţelepciune am sugerat ideea de a institui clasa. Binecuvântarea lui Iehova era evidentă. După aceea, nimeni nu a mai încercat să pună piedici predicării mele.

O sală a Regatului în azil

Pe vremea când m-am căsătorit cu Nimota, patru persoane ne întruneam cu regularitate şi studiam Turnul de veghere împreună. Aproape un an de zile ne-am întrunit în sala în care se spălau rănile leproşilor. Apoi, asistentul social, cu care mă împrietenisem între timp, a venit la mine şi mi-a spus: „Nu este bine să vă închinaţi Dumnezeului vostru într-o sală de tratament“.

El a spus că ne puteam întruni într-un depozit de tâmplărie care era gol. Cu timpul, acel depozit s-a transformat în sală a Regatului. În 1992, cu ajutorul fraţilor din oraş, am terminat sala. După cum puteţi vedea din imaginea de la pagina 24, sala noastră este o adevărată clădire — tencuită şi zugrăvită, cu pardoseală de beton şi cu un acoperiş bun.

Predicarea printre leproşi

Timp de 33 de ani, teritoriul meu a fost azilul de leproşi. Cum este să le predici leproşilor? Aici în Africa, majoritatea oamenilor cred că toate lucrurile vin de la Dumnezeu. Aşadar, când sunt atinşi de lepră, ei cred că Dumnezeu este răspunzător de aceasta într-o anumită măsură. Unii sunt foarte deprimaţi de starea jalnică în care se află. Alţii sunt furioşi şi spun: „Nu ne vorbiţi despre un Dumnezeu iubitor şi îndurător. Dacă ar exista, această boală nu ar mai fi!“ Atunci le citim şi le explicăm textul din Iacov 1:13, care spune: ‘Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni cu lucruri rele’. Apoi le explicăm de ce permite Iehova suferinţa oamenilor cauzată de boli şi îndreptăm atenţia spre promisiunea lui de a instaura un paradis pământesc în care nimeni nu va mai fi bolnav. — Isaia 33:24.

Mulţi au reacţionat favorabil la vestea bună. De când am venit în acest azil, Iehova m-a folosit pentru a ajuta peste 30 de persoane, toate bolnave de lepră, să ajungă la dedicare şi botez. Mulţi s-au întors la casele lor după ce s-au vindecat, iar câţiva au murit. Acum avem 18 vestitori ai Regatului, iar aproximativ 25 de persoane asistă cu regularitate la întruniri. Suntem doi bătrâni de congregaţie şi avem un slujitor ministerial şi un pionier regular. Ce fericit sunt să văd atât de mulţi slujindu-l cu fidelitate pe Iehova în acest azil! Când am ajuns aici, mi-era teamă că voi fi singur, însă Iehova m-a binecuvântat într-un mod minunat.

Bucuria de a le sluji fraţilor

Eu am luat medicamente pentru lepră din 1960 până acum cinci ani. În prezent sunt vindecat complet, la fel ca alţii din congregaţia mea. Însă lepra şi-a lăsat amprentele asupra mea: mi-am pierdut un picior de la genunchi şi nu îmi pot îndrepta mâinile — dar boala a trecut.

Întrucât m-am vindecat, unii m-au întrebat de ce nu părăsesc azilul şi să mă întorc acasă. Am diferite motive pentru a rămâne, însă principalul motiv este că doresc să-i ajut în continuare pe fraţii mei de aici. Bucuria de a te îngriji de oile lui Iehova depăşeşte orice mi-ar putea oferi familia dacă m-aş întoarce acasă.

Sunt foarte recunoscător că l-am cunoscut pe Iehova înainte de a afla că am lepră. Altfel aş fi putut să mă sinucid. De-a lungul anilor am avut multe probleme şi greutăţi, însă nu medicamentele m-au susţinut, ci Iehova. Când meditez la trecut sunt fericit, iar când mă gândesc la viitorul de sub domnia Regatului lui Dumnezeu sunt şi mai fericit.

[Chenarul de la pagina 25]

Informaţii despre lepră

Ce este lepra?

Lepra din epoca modernă este o boală cauzată de un bacil identificat în 1873 de Armauer Hansen. În semn de recunoaştere a muncii lui, medicii se referă la lepră şi sub numele de boala Hansen.

Bacilul afectează nervii, oasele, ochii şi unele organe. Deseori nu-ţi mai simţi mâinile şi picioarele. Neţinută sub control, boala poate provoca grave mutilări ale feţei şi ale membrelor, însă rareori este fatală.

Este curabilă?

Cei cu o formă uşoară de lepră se pot vindeca fără nici un fel de tratament. Cazurile mai grave se pot vindeca pe cale medicamentoasă.

Primul medicament împotriva leprei, descoperit în anii ’50, avea o acţiune lentă şi a ajuns ineficient cu timpul, deoarece bacilul leprei a devenit rezistent la el. S-au descoperit noi medicamente, iar de la începutul anilor ’80, Terapia Multi-Medicamentoasă (MDT) este considerată terapia standard la nivel mondial. Aceasta este o combinaţie de trei medicamente puternice: diaminodifenil-sulfon, rifampicin şi clofazimine. MDT ucide bacilul, dar nu recuperează pagubele deja făcute.

MDT este foarte eficientă în tratarea bolii. Ca urmare, numărul celor afectaţi de lepră a scăzut rapid de la 12 milioane în 1985 la circa 1,3 milioane la jumătatea lui 1996.

Cât de contagioasă este?

Lepra nu este foarte contagioasă; majoritatea oamenilor au un sistem imunitar suficient de puternic pentru a o combate. Dar aceasta se transmite de obicei la persoanele care trăiesc mult timp în apropierea celor infectaţi.

Medicii nu ştiu cu exactitate cum pătrunde bacilul în organismul uman, însă bănuiesc că prin piele sau pe nas.

Care sunt perspectivele?

Lepra este sortită „eliminării ca problemă publică“ până în anul 2000. Aceasta înseamnă că numărul cazurilor de lepră din orice comunitate nu va depăşi proporţia de 1 la 10 000 de oameni. Sub domnia Regatului lui Dumnezeu, ea va fi eliminată complet. — Isaia 33:24.

Surse: Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Anti-Lepră şi Manson’s Tropical Diseases (Bolile tropicale ale lui Manson), ediţia 1996.

[Chenarul de la pagina 27]

Este lepra actuală aceeaşi cu cea din timpurile biblice?

Manualele medicale de astăzi definesc lepra în termeni concreţi; numele ştiinţific al microbului vizat este Mycobacterium leprae. Bineînţeles că Biblia nu este un manual de medicină. Cuvintele ebraice şi greceşti traduse prin „lepră“ în multe traduceri biblice au un sens mult mai larg. De exemplu, lepra menţionată în Biblie producea efecte vizibile nu numai asupra oamenilor, ci şi asupra hainelor şi a caselor, ceva ce un bacil nu poate face. — Leviticul 13:2, 47; 14:34.

În plus, simptomele caracteristice leprei la om astăzi nu corespund exact descrierii leprei din timpurile biblice. Unii sugerează că explicaţia poate consta în faptul că natura bolii se schimbă cu trecerea timpului. Alţii consideră că lepra menţionată în Biblie cuprinde o gamă largă de boli, printre care se poate număra şi boala cauzată de M. leprae.

Theological Dictionary of the New Testament afirmă că atât termenul grecesc, cât şi cel ebraic traduşi de obicei prin lepră „se referă la aceeaşi boală sau la acelaşi grup de boli . . . Poate fi pus la îndoială faptul că această boală este ceea ce numim noi astăzi lepră. Însă identificarea medicală exactă a bolii nu afectează credibilitatea relatărilor despre vindecarea [leproşilor de către Isus şi discipolii săi]“.

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Sala Regatului din azilul de leproşi şi congregaţia de aici

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Isaiah Adagbona şi soţia lui, Nimota