De ce să fim recunoscători?
DIN cauza unei intervenţii chirurgicale la coloana vertebrală, Harley a fost nevoit să renunţe la profesia de mecanic şi să lucreze într-un birou. Când a fost întrebat ce părere avea despre schimbarea pe care o făcuse, Harley a spus: „Mi-e dor să mai lucrez ca mecanic, dar mărturisesc cu toată sinceritatea că îmi place mai mult munca pe care o fac acum decât munca dinainte“.
Explicând motivul satisfacţiei sale, Harley spune: „Este vorba de atitudinea pe care o au oamenii cu care lucrez. Spre deosebire de cei de la fostul meu loc de muncă, actualul meu supraveghetor şi colegii mei de la birou ştiu să aprecieze munca pe care o fac şi nu ezită să mă laude. În asta constă marea diferenţă“. Deoarece se simte util, Harley este acum un muncitor fericit.
Când sunt meritate, cuvintele de laudă sau de recunoştinţă sunt cu adevărat încurajatoare. Pe de altă parte, rezultatul nerecunoştinţei poate fi tot atât de îngrozitor după cum spunea Shakespeare: „Muşcă, ger cumplit! Te-aţine! / Nu eşti crud cât sunt de răi / Oamenii uituci de bine“. Din nefericire, multe persoane au avut parte de nerecunoştinţă.
Să ne ferim de nerecunoştinţă
În lumea de astăzi, cuvintele sincere de recunoştinţă sunt tot mai rare. De exemplu, un scriitor a pus întrebarea: „Dacă o mireasă şi-a făcut timp să trimită 200 de invitaţii de nuntă, de ce nu-şi poate face timp să scrie scrisori de mulţumire pentru cele 163 de cadouri primite la nuntă?“ Deseori mulţi nu spun nici măcar „mulţumesc“. Recunoştinţa este înlocuită tot mai des cu o atitudine egoistă. Această situaţie se numără printre semnele de identificare ale ultimelor zile. Apostolul Pavel a avertizat: „Trebuie să înţelegi că în ultimele zile vremurile vor fi pline de primejdii. Oamenii vor deveni peste măsură de egocentrici . . . Ei vor fi peste măsură de nerecunoscători“. — 2 Timotei 3:1, 2, Phillips.
În alte cazuri, recunoştinţa este înlocuită cu linguşirea. Exprimările de recunoştinţă vin din inimă, fără a avea intenţia de a obţine câştig personal. Cu toate acestea, linguşirea, de obicei prefăcută şi exagerată, poate avea ca motivaţie ascunsă dorinţa de a fi promovat sau de a obţine anumite avantaje personale (Iuda 16). Pe lângă faptul că îl amăgeşte pe cel căruia îi sunt adresate cuvintele, o asemenea vorbire mieroasă tinde să fie rezultatul mândriei şi al aroganţei. Prin urmare, cine ar dori să fie o victimă a linguşelii? Recunoştinţa sinceră însă este cu adevărat înviorătoare.
Persoana care îşi exprimă recunoştinţa trage foloase dacă procedează astfel. Entuziasmul pe care îl simte datorită faptului că are o inimă recunoscătoare contribuie la fericirea şi pacea ei (compară cu Proverbele 15:13, 15). Şi, dat fiind că recunoştinţa este o calitate, aceasta ne protejează de unele sentimente negative, cum ar fi mânia, gelozia şi resentimentele.
„Fiţi recunoscători“
Biblia ne sfătuieşte să cultivăm un spirit de recunoştinţă, sau de mulţumire. Pavel a scris: „Mulţumiţi pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus pentru voi“ (1 Tesaloniceni 5:18). Iar Pavel i-a sfătuit pe coloseni: „Pacea lui Hristos . . . să stăpânească în inimile voastre; şi fiţi recunoscători“ (Coloseni 3:15). Numeroşi psalmi conţin expresii de mulţumire, fiind o dovadă a faptului că recunoştinţa sinceră este o virtute divină (Psalmii 27:4; 75:1). În mod evident, lui Iehova Dumnezeu îi face plăcere când ne arătăm recunoştinţa în chestiunile cotidiene.
Dar ce factori din această lume nerecunoscătoare fac dificilă cultivarea unui spirit de recunoştinţă? Cum putem manifesta o atitudine recunoscătoare în viaţa de fiecare zi? Aceste întrebări vor fi analizate în articolul următor.