O comoară ascunsă iese la lumină

Istoria Bibliei Makarios

ÎN 1993, un cercetător a găsit în Biblioteca Naţională Rusă din St. Petersburg un teanc de reviste vechi şi îngălbenite, numite Analiză ortodoxă. În paginile acestei reviste s-a publicat între anii 1860 şi 1867 o comoară care a rămas ascunsă publicului rus mai bine de un secol. Este vorba de traducerea Scripturilor ebraice în întregime, sau „Vechiul Testament“ al Bibliei, în limba rusă!

Traducătorii Scripturilor au fost Mihail Iakovlevici Glukarev, cunoscut ca arhimandritul Makarios, şi Gherasim Petrovici Pavski. Ambii erau membri proeminenţi ai Bisericii Ortodoxe Ruse, precum şi lingvişti de renume. Când aceşti oameni şi-au început lucrarea, în prima parte a secolului trecut, Biblia nu era tradusă în întregime în limba rusă.

Este adevărat, exista Biblia în limba slavonă, precursoarea limbii ruse moderne. Însă, pe la mijlocul secolului al XIX-lea, limba slavonă nu mai era de mult înţeleasă şi folosită, excepţie făcând slujbele religioase, în cadrul cărora o foloseau preoţii. O situaţie asemănătoare a existat şi în Apus, unde Biserica Romano-Catolică a încercat să păstreze Biblia numai în latină multă vreme după ce latina ajunsese o limbă moartă.

Makarios şi Pavski au încercat să facă Biblia accesibilă poporului de rând. Prin urmare, descoperirea lucrării lor de mult uitate a contribuit la restabilirea unei importante moşteniri literare şi religioase a Rusiei.

Totuşi, cine au fost Makarios şi Pavski? Şi de ce eforturile lor de a traduce Biblia în limba poporului au întâmpinat atâta rezistenţă? Istoria lor este atât fascinantă, cât şi edificatoare pentru credinţa tuturor iubitorilor Bibliei.

Nevoia unei Biblii în limba rusă

Makarios şi Pavski nu au fost primii care au înţeles necesitatea unei Biblii în limba poporului. Cu o sută de ani mai înainte, ţarul rus Petru I, sau Petru cel Mare, a înţeles şi el această necesitate. Este interesant că el a privit Sfintele Scripturi cu respect şi tot el este citat spunând: „Biblia este o carte care le depăşeşte pe toate celelalte şi conţine tot ce are legătură cu datoria omului faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele său“.

Astfel, în 1716, Petru a poruncit curţii sale regale să tipărească o Biblie la Amsterdam, pe cheltuiala lui. Fiecare pagină trebuia să conţină pe o coloană textul în limba rusă, iar pe cealaltă coloană textul în olandeză. După numai un an, în 1717, Scripturile greceşti creştine, sau „Noul Testament“, erau deja traduse.

În 1721, secţiunea olandeză a traducerii în patru volume a Scripturilor ebraice era de asemenea tipărită. O coloană era lăsată goală, ca să fie umplută mai târziu cu textul în limba rusă. Petru a predat Bibliile „Sfântului Sinod“ al Bisericii Ortodoxe Ruse — autoritatea religioasă supremă a bisericii — ca să finalizeze tipărirea şi să se ocupe de distribuire. Dar sinodul nu a dus la capăt această lucrare.

După mai puţin de patru ani, Petru a murit. Dar ce s-a întâmplat cu Bibliile lui? Coloanele lăsate intenţionat goale pentru textul în limba rusă nu au fost umplute niciodată. Bibliile au fost adunate în grămezi mari într-o pivniţă, unde s-au deteriorat — mai târziu nu s-a găsit nici măcar un singur exemplar nedegradat! Decizia sinodului a fost aceea de a „vinde comercianţilor tot ce mai rămăsese“.

Încep eforturile de traducere

În 1812, John Paterson, membru al British and Foreign Bible Society, a venit în Rusia. Paterson a stârnit interesul intelectualităţii din St. Petersburg pentru formarea unei societăţi de Biblii. La 6 decembrie 1812 — în acelaşi an în care armata rusă a respins trupele invadatoare ale lui Napoleon I —, ţarul Alexandru I a aprobat carta unei societăţi de Biblii ruse. În 1815, ţarul i-a poruncit preşedintelui societăţii, prinţul Aleksandr Goliţîn, să sugereze sinodului aflat la conducere că „şi ruşii ar trebui să aibă posibilitatea de a citi Cuvântul lui Dumnezeu în limba lor maternă, rusa“.

Este demn de laudă faptul că s-a aprobat traducerea Scripturilor ebraice în rusă direct din originalul ebraic. Pentru traducerea Scripturilor ebraice în slavonă fusese folosit ca material de bază vechea Septuagintă greacă. Celor care urmau să traducă Biblia în rusă li s-a spus că obiectivele principale ale traducerii trebuiau să fie exactitatea, claritatea şi puritatea. Ce s-a întâmplat cu aceste eforturi iniţiale de traducere a Bibliei în limba rusă?

O lovitură de graţie pentru traducerea Bibliei? 

Elementele conservatoare ale bisericii şi ale guvernului au observat în scurtă vreme influenţa religioasă şi politică străină. Unii conducători ai bisericii continuau să susţină că slavona — limba în care se ţinea liturghia — exprima mai bine mesajul Bibliei decât limba rusă.

Societatea Rusă de Biblii a fost, astfel, desfiinţată în 1826. Au fost arse câteva mii de exemplare ale traducerilor produse de această societate de Biblii. Ca urmare, ritualurile şi tradiţia au avut prioritate faţă de Biblie. Urmând modelul lăsat de Biserica Romano-Catolică, sinodul a decretat în 1836: „Oricărui mirean devotat îi este permis să audă Scripturile, dar nu-i este permis nimănui să citească anumite părţi din Scripturi, mai ales Vechiul Testament, fără îndrumare“. După toate aparenţele, traducerea Bibliei primise lovitura de graţie.

Lucrarea lui Pavski

Între timp, Gherasim Pavski, profesor de ebraică, a preluat sarcina traducerii Scripturilor ebraice în rusă. În 1821, el a încheiat o traducere a Psalmilor. Ţarul a aprobat-o imediat, iar în ianuarie 1822, cartea Psalmilor era oferită publicului. Aceasta a avut mare priză la public şi a trebuit să fie retipărită de 12 ori — în total, 100 000 de exemplare!

Lucrarea erudită a lui Pavski a câştigat respectul multor lingvişti şi teologi. El şi-a câştigat reputaţia de om onest şi sincer, care nu s-a lăsat influenţat de intrigile din jurul său. În pofida opoziţiei bisericii faţă de Societatea Rusă de Biblii şi a faptului că unii considerau că această societate slujea unor interese străine, profesorul Pavski a continuat să traducă în limba rusă versete biblice în cadrul prelegerilor sale. Admiratorii lui din rândul studenţilor au scris cu mâna traducerile lui şi, cu timpul, au reuşit să-i compileze lucrarea. În 1839, ei au îndrăznit să publice 150 de exemplare la presa academiei — fără permisiunea cenzorilor.

Traducerea lui Pavski a făcut senzaţie în rândul cititorilor, iar cererea era tot mai mare. Însă în 1841 s-a făcut o plângere anonimă către sinod cu privire la „pericolul“ pe care îl prezenta această traducere, afirmându-se că ea se abătea de la dogma ortodoxă. După doi ani, sinodul a decretat: „Confiscaţi toate exemplarele manuscrise sau litografiate ale traducerii lui G. Pavski a Vechiului Testament şi distrugeţi-le“.

Glorificarea numelui lui Dumnezeu

Cu toate acestea, Pavski a retrezit interesul faţă de traducerea Bibliei. El a stabilit un precedent pentru viitorii traducători şi într-un alt domeniu important: numele lui Dumnezeu.

Cercetătorul rus Korsunski a explicat: „Însuşi numele lui Dumnezeu, cel mai sfânt dintre numele sale, era alcătuit din patru caractere ebraice, יהוה, care acum se pronunţă Iehova“. În copiile antice ale Bibliei, acest nume distinctiv al lui Dumnezeu apare, numai în Scripturile ebraice, de mii de ori. Însă evreii au ajuns să creadă în mod greşit că numele divin era prea sacru pentru a fi scris sau pronunţat. Cu privire la aceasta, Korsunski a afirmat: „Acesta era înlocuit de obicei, în vorbire sau în scris, cu Adonai, un cuvânt tradus în general cu «Domnul»“.

Evident, abandonarea folosirii numelui divin se datora fricii superstiţioase, nu veneraţiei sfinte. Biblia nu descurajează nicăieri folosirea numelui lui Dumnezeu. Însuşi Dumnezeu i-a spus lui Moise: „Aşa să vorbeşti fiilor lui Israel: «DOMNUL [Iehova, NW], Dumnezeul părinţilor voştri, . . . m-a trimis la voi». Acesta este Numele Meu pentru veşnicie, acesta este Numele Meu din generaţie în generaţie“ (Exodul 3:15). Scripturile îi îndeamnă de repetate ori pe închinători astfel: „Lăudaţi pe DOMNUL [Iehova, NW], chemaţi Numele Lui“ (Isaia 12:4). Cu toate acestea, majoritatea traducătorilor Bibliei au preferat să urmeze tradiţia iudaică şi nu au folosit numele divin.

Însă Pavski nu a urmat aceste tradiţii. Numai în traducerea Psalmilor făcută de el, numele Iehova apare de peste 35 de ori. Curajul lui urma să aibă o înrâurire puternică asupra unui contemporan de-al său.

Arhimandritul Makarios

Acest contemporan s-a dovedit a fi arhimandritul Makarios, un misionar ortodox rus cu aptitudini lingvistice deosebite. La frageda vârstă de şapte ani, el putea traduce texte scurte din rusă în latină. La vârsta de 20 de ani cunoştea ebraica, germana şi franceza. Însă, având o atitudine umilă şi un simţ acut al responsabilităţii înaintea lui Dumnezeu, el nu a căzut în capcana încrederii exagerate în propriile-i capacităţi. El a cerut de nenumărate ori sfatul altor lingvişti şi erudiţi.

Makarios a dorit să reorganizeze activitatea misionară din Rusia. El considera că, înainte ca creştinismul să cedeze în faţa musulmanilor şi a evreilor din Rusia, biserica trebuia să „lumineze masele fondând şcoli şi distribuind Biblii în limba rusă“. În martie 1839, Makarios a sosit la St. Petersburg, sperând să primească aprobarea de a traduce în rusă Scripturile ebraice.

Makarios tradusese deja cărţile biblice ale lui Isaia şi Iov. Cu toate acestea, sinodul nu a acordat permisiunea traducerii Scripturilor ebraice în rusă. De fapt, lui Makarios i s-a spus să renunţe chiar şi la ideea de a traduce Scripturile ebraice în limba rusă. La 11 aprilie 1841, sinodul a stabilit ca Makarios să „facă penitenţă timp de trei până la şase săptămâni în locuinţa unui episcop din Tomsk, ca să-şi cureţe conştiinţa prin rugăciune şi mătănii“.

Poziţia fermă a lui Makarios

Din decembrie 1841 până în ianuarie 1842, Makarios şi-a făcut penitenţa. Dar, odată încheiată, el a început imediat să traducă restul Scripturilor ebraice. El şi-a procurat un exemplar al Scripturilor ebraice traduse de Pavski şi l-a folosit pentru a-şi verifica propria traducere. El a refuzat, la fel ca Pavski, să pună în umbră numele divin. De fapt, numele Iehova apare de peste 3 500 de ori în traducerea lui Makarios!

Makarios le-a trimis exemplare ale lucrării sale unor prieteni care îl susţineau. Deşi câteva copii manuscrise au intrat în circulaţie, biserica a continuat să se opună publicării lucrării sale. Makarios a făcut demersuri ca să-şi publice Biblia în străinătate. În ajunul plecării, el s-a îmbolnăvit şi, la scurtă vreme, a murit, în anul 1847. Traducerea Bibliei realizată de el nu a fost publicată în timpul vieţii lui.

În sfârşit publicată!

În cele din urmă, curentele politice şi religioase s-au schimbat. Rusia a fost cuprinsă de un val de liberalism şi, în 1856, sinodul a aprobat din nou traducerea Bibliei în rusă. În această atmosferă prielnică, Biblia Makarios a fost publicată pe fragmente în paginile revistei Analiză ortodoxă între anii 1860 şi 1867, sub titlul O încercare de traducere în limba rusă.

Arhiepiscopul Filaret din Cernigov, bun cunoscător al literaturii religioase ruse, a adus acest elogiu Bibliei lui Makarios: „Traducerea lui este fidelă textului ebraic, iar limba folosită în traducere este pură şi se potriveşte subiectului“.

Cu toate acestea, Biblia Makarios nu a fost pusă niciodată la dispoziţia publicului. De fapt, ea a fost aproape uitată. În 1876, întreaga Biblie, cuprinzând atât Scripturile ebraice, cât şi cele greceşti, a fost în sfârşit tradusă în limba rusă cu aprobarea sinodului. Această Biblie completă este numită deseori traducerea sinodală. Culmea ironiei, traducerea lui Makarios şi cea a lui Pavski au slujit drept sursă principală a acestei traduceri „oficiale“ a Bisericii Ortodoxe Ruse. Însă numele divin a fost folosit numai în câteva dintre locurile în care apare în limba ebraică.

Biblia Makarios astăzi

Biblia Makarios a rămas în întuneric până în 1993. După cum s-a menţionat în introducere, la data respectivă, un exemplar al ei se găsea în vechile reviste Analiză ortodoxă, în sectorul cu cărţi rare al Bibliotecii Naţionale Ruse. Martorii lui Iehova şi-au dat seama ce valoare are punerea acestei Biblii la dispoziţia publicului. Biblioteca a acordat Organizaţiei Religioase Martorii lui Iehova din Rusia permisiunea de a avea un exemplar al Bibliei Makarios, pentru ca aceasta să poată fi pregătită în vederea tipăririi.

După aceea, Martorii lui Iehova au făcut demersuri ca aproximativ 300 000 de exemplare ale acestei Biblii să fie tipărite în Italia pentru a fi distribuite în toată Rusia şi în multe alte ţări unde se vorbeşte limba rusă. Pe lângă traducerea lui Makarios a majorităţii Scripturilor ebraice, această ediţie a Bibliei mai conţine traducerea Psalmilor făcută de Pavski, precum şi traducerea sinodală a Scripturilor greceşti, autorizată de Biserica Ortodoxă.

În luna ianuarie a acestui an, ea a fost lansată în cadrul unei conferinţe de presă ţinute la St. Petersburg, Rusia (vezi pagina 26). Cititorii ruşi vor fi în mod sigur luminaţi de această Biblie nouă.

Astfel, publicarea acestei Biblii este un triumf în domeniul religios şi literar! Acest fapt confirmă, într-un mod care consolidează credinţa, adevărul cuvintelor din Isaia 40:8: „Iarba se usucă, floarea cade; dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne pentru totdeauna“.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 26]

Biblia este elogiată de critici

„A APĂRUT încă o capodoperă a literaturii: Biblia Makarios.“ Cu această introducere, ziarul Komsomolskaia Pravda anunţa apariţia Bibliei Makarios.

După ce menţiona că Biblia nu a apărut în limba rusă decât cam cu „120 de ani în urmă“, ziarul îşi exprima nemulţumirea, spunând: „Biserica s-a împotrivit mulţi ani traducerii cărţilor sfinte într-o limbă accesibilă. După ce a respins mai multe traduceri, în 1876 biserica a fost de acord în cele din urmă cu una dintre ele, iar aceasta a devenit cunoscută ca traducerea sinodală. Totuşi, aceasta nu era folosită în biserici. Acolo, singura Biblie recunoscută până astăzi este cea în slavonă“.

Totodată, ziarul St. Petersburg Echo a arătat valoarea publicării Bibliei Makarios, spunând: „Autorităţi în materie de la Universitatea de Stat din St. Petersburg, de la Universitatea Pedagogică Herzen şi de la Muzeul de Stat al Istoriei Religiei au elogiat această nouă ediţie a Bibliei“. Atrăgând atenţia asupra traducerii în rusă a Bibliei de către Makarios şi Pavskí în prima jumătate a secolului trecut, ziarul menţiona: „Până la vremea aceea, Biblia putea fi citită în Rusia numai în slavonă, limbă înţeleasă doar de membrii clerului“.

În timpul unei conferinţe de presă ţinute la St. Petersburg la începutul acestui an s-a vorbit despre lansarea Bibliei Makarios de către Martorii lui Iehova. Ziarul local Nevskoie Vremia a afirmat: „Autorităţi în materie . . . au subliniat că această ediţie ar trebui evaluată ca un fapt de importanţă majoră în viaţa culturală a Rusiei şi a St. Petersburgului. Indiferent de ceea ce crede cineva despre activitatea acestei organizaţii religioase [Martorii lui Iehova], publicarea acestei traduceri a Bibliei, până acum necunoscute, este, fără îndoială, de mare folos“.

În mod sigur, toţi cei ce îl iubesc pe Dumnezeu sunt fericiţi când Cuvântul său scris este pus la dispoziţie într-o limbă care poate fi citită şi înţeleasă de poporul de rând. Iubitorii de pretutindeni ai Bibliei sunt încântaţi că încă o traducere a Bibliei a fost pusă la dispoziţia a milioane de persoane din întreaga lume care vorbesc limba rusă.

[Legenda fotografiei]

Biblia Makarios a fost lansată la această conferinţă de presă

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Biblioteca Naţională Rusă, unde s-a descoperit comoara ascunsă

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Petru cel Mare a încercat să publice Biblia în rusă

[Provenienţa fotografiei]

Corbis-Bettman

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Gherasim Pavski, care a contribuit la traducerea Bibliei în rusă

[Legenda ilustraţiei de la pagina 25]

Arhimandritul Makarios, după care a fost numită noua Biblie rusă