Serviciul sacru aduce bogate recompense
Relatarea lui Harry Bloor
Cam cu o sută de ani în urmă, bunicul meu era un membru de nădejde al Bisericii Metodiste. El era şi un respectat predicator laic, care făcea donaţii generoase pentru a sprijini numeroasele capele din Stoke-on-Trent, oraşul olăritului din Anglia. Apoi a trecut printr-o criză financiară. Pentru a-i da o mână de ajutor bunicului, tatăl meu a aranjat ca bunicul să administreze un mic magazin de ţară. Magazinul avea autorizaţia de a vinde bere, iar când metodiştii au aflat acest lucru, l-au excomunicat imediat pe bunicul.
TATA s-a înfuriat şi a jurat că nu va mai avea niciodată vreo legătură cu religia — şi şi-a ţinut cuvântul. El a fost poliţist, iar mai târziu a devenit proprietarul unei cârciumi. Aşadar, eu am crescut în mijlocul mirosurilor şi al fumului din acel loc. Viaţa mea nu avea nici o tangenţă cu religia, şi am învăţat să joc foarte bine majoritatea jocurilor de table! Totuşi, datorită influenţei timpurii a bunicului, am păstrat un respect considerabil faţă de Biblie, deşi cunoşteam foarte puţin despre ea.
Aflu adevărul biblic
În 1923, pe când aveam 24 de ani, m-am mutat în est, la Nottingham, şi am început să o curtez pe Mary, care locuia în satul Whetstone, la o distanţă de aproape 40 de kilometri, la sud-vest de Leicester. Tatăl ei, Arthur Rest, fusese organist la capela locală, însă, în momentul respectiv, era un înflăcărat Student în Biblie, cum erau cunoscuţi pe atunci Martorii lui Iehova. Arthur îmi vorbea întotdeauna despre noua lui religie — dar fără prea mult succes. Însă interesul mi-a fost trezit când l-am însoţit la capela baptistă locală în după-amiaza zilei de duminică, 13 iulie 1924, ca să ascult o prelegere ţinută de un membru al parlamentului, care era un baptist proeminent. Discursul lui intitulat „Învăţăturile pastorului Russel analizate în lumina Scripturii“ m-a intrigat. Şi acum mai am notiţele pe care mi le-am luat atunci.
Baptiştii au refuzat cererea Studenţilor în Biblie de a răspunde la atacul împotriva convingerilor lor. Eu m-am înfuriat din această cauză şi m-am hotărât să găsesc un loc unde să se poată ţine o astfel de întrunire. Un hambar din apropiere s-a dovedit a fi locul ideal. L-am măturat, am îndepărtat pânzele de păianjen, am dat la o parte maşinile de treierat, după care eram gata. Am făcut rost de 70 de scaune şi am tipărit invitaţii.
Când Frank Freer a sosit la Leicester pentru a ţine cuvântarea, toate scaunele erau ocupate, iar alte 70 de persoane stăteau în picioare! Raţionamentul clar bazat pe Scripturi al lui Frank m-a atras şi pe mine, la fel ca pe mulţi alţii din auditoriu. Din acel moment, micuţa congregaţie de Studenţi în Biblie din Blaby, aflată în apropiere de Leicester, a crescut rapid. Acesta a constituit şi punctul de cotitură din viaţa mea şi a lui Mary. În 1925, amândoi ne-am dedicat lui Iehova, ne-am botezat şi ne-am căsătorit.
Binecuvântări spirituale
Anul următor am fost numit director al serviciului în Congregaţia Blaby. Eu şi soţia mea doream să călcăm pe urmele colportorilor şi să devenim evanghelizatori cu timp integral, dar în scurtă vreme ne-am dat seama că sănătatea lui Mary nu-i permitea să respecte o planificare atât de riguroasă. Deşi a avut o sănătate precară până la moartea ei, survenită în 1987, ea a fost un însoţitor şi un ministru excelent, fiind expertă în mărturia informală şi în iniţierea de studii biblice. Ne petreceam aproape fiecare seară asistând la întruniri sau împărtăşindu-le semenilor noştri adevărurile biblice.
Eu eram inginer şi lucram în colaborare cu o firmă care producea utilaje pentru fabricile de cherestea. Munca mea presupunea multe călătorii prin toată Marea Britanie, precum şi în Franţa, iar Mary mă însoţea de obicei. Aceste călătorii ne-au dat ocazia să depunem o mărturie considerabilă.
Bazele extinderii
În 1925 am construit o clădire frumoasă pentru întrunirile noastre din Blaby, iar de acolo am organizat un program eficient de mărturie. În fiecare duminică dimineaţa închiriam un autobuz care ne ducea în satele şi orăşelele împrăştiate din jur. Vestitorii erau lăsaţi în diferite locuri ca să predice, iar la întoarcere erau luaţi din nou cu autobuzul. În lunile călduroase de vară, duminica ţineam un studiu biblic după-amiaza târziu, folosind un număr recent al Turnului de veghere. După aceea, la ora opt, ne întruneam în piaţa din Leicester pentru o cuvântare în aer liber. Într-o seară au asistat 200 de persoane. Această activitate a pus bazele numeroaselor congregaţii care există acum în Leicester şi în împrejurimile acestuia.
În 1926 s-a ţinut un congres memorabil la Alexandra Palace şi la Royal Albert Hall din Londra. Cu acea ocazie, Joseph Rutherford, preşedintele de atunci al Societăţii Watch Tower, a lansat cartea Deliverance (Eliberare). Rezoluţia „O mărturie pentru conducătorii lumii“, precum şi dinamicul discurs public al fratelui Rutherford, intitulat „De ce se clatină puterile mondiale — Remediul“, au fost publicate integral în ziua următoare într-un ziar de mare tiraj. Peste 10 000 de persoane au auzit discursul public, iar 50 000 000 de exemplare ale rezoluţiei au fost distribuite ulterior în lumea întreagă. Acel congres a contribuit la accelerarea lucrării de predicare în Marea Britanie.
Un mare congres în timpul războiului
Al doilea război mondial a izbucnit în septembrie 1939, iar în 1941 războiul era în toi. Bombardierele germane făceau raiduri zi şi noapte, iar camuflajul era impus în toată ţara. Hrana era puţină şi foarte strict raţionalizată. Transportul era foarte limitat, chiar şi cu trenul. În pofida acestor obstacole în aparenţă insurmontabile, noi am ţinut un congres naţional de cinci zile, în perioada 3–7 septembrie 1941.
Ca loc de congres a fost aleasă Sala De Montfort din Leicester, deoarece Leicesterul este situat în centrul Angliei. Întrucât eu lucram în industria cherestelei, am putut da o mână de ajutor la construirea reclamelor publicitare. Totodată am rezolvat problema transportului local pentru congresişti. Cumpărând bilete dinainte şi la un preţ mai mare, noi am făcut ca tramvaiele din Leicester să circule chiar şi duminica.
Întrucât erau impuse restricţii cu privire la călătorii, noi am sperat ca aproximativ 3 000 de Martori să poată veni. Imaginaţi-vă emoţia pe care am avut-o când am auzit că vor veni peste 10 000 de delegaţi! Dar unde aveau să stea ei? Locuitorii din Leicester i-au invitat cu amabilitate pe mulţi să stea în casele lor. În plus, aproape o mie de persoane au fost cazate în corturi instalate la trei kilometri de locul de congres. Tabăra Ghedeon, cum am numit-o, a făcut senzaţie în comunitate.
Au fost închiriate corturi albe de dimensiuni mari, care să fie folosite de departamentele de congres şi care să găzduiască marele număr de persoane. Când şi-au dat seama că, în lumina strălucitoare a lunii, corturile ar putea servi drept ţintă pentru bombardierele naziste, ele au fost imediat camuflate. Războiul, şi îndeosebi faptul că Martorii nu participau la el, a fost o chestiune de interes public. Sute de Martori se aflau la data respectivă în închisori pentru poziţia lor de neutralitate adoptată pe baza principiilor biblice. — Isaia 2:4; Ioan 17:16.
Ziarul Sunday Pictorial, din 7 septembrie 1941, afirma: „Este uluitor să găseşti 10 000 de oameni, majoritatea tineri, care să petreacă o săptămână vorbind despre religie, fără să menţioneze războiul decât incidental“.
„Am întrebat dacă Martorii aveau adepţi şi în Germania. Mi s-a răspuns că da, iar aproape toţi, adică în jur de 6 000, se aflau în lagăre de concentrare.“
Reporterul a adăugat: „O, da, e adevărat că naziştii sunt duşmanii, dar Martorii fac foarte puţin ca să le ţină piept, în afară de faptul că vând tracte şi ascultă prelegeri“.
Comentariile din presă la adresa noastră erau în general negative, iar împotrivitorii au recurs chiar şi la violenţă în încercarea de a ne întrerupe congresul, dar fără succes. Însă ziarul Daily Mail din Londra a recunoscut cu o oarecare invidie: „Organizarea a fost fără incidente, paşnică şi eficientă“.
Am fost acuzaţi că eram răspunzători de micşorarea rezervei de ţigări a oraşului. Însă Daily Mail a explicat: „Nici Leicesterul, nici Centrul de Control al Tutunului nu se pot plânge că Martorii epuizează stocurile de ţigări ale Leicesterului. Ei nu fumează“. Totodată, reclamaţiile localnicilor cum că Martorii le-au luat hrana au încetat când li s-a explicat că Martorii îşi aduseseră cu ei cea mai mare parte din raţiile lor de alimente. De fapt, la sfârşitul congresului, noi am donat Infirmeriei Regale din Leicester 150 de pâini a câte 1,8 kilograme fiecare — o contribuţie considerabilă în acele vremuri de criză economică.
Congresul s-a dovedit a fi o mare încurajare spirituală pentru cei aproximativ 11 000 de Martori din Marea Britanie. Ei au fost încântaţi că asistenţa a fost de aproape 12 000 de persoane! Delegaţii s-au angajat cu bucurie într-o lucrare de mărturie fără precedent pe străzile Leicesterului şi au vizitat satele dimprejur, prezentând înregistrări fonografice.
Cuvântările principale de la congres erau înregistrări ale cuvântărilor prezentate cu o lună înainte la congresul de cinci zile al Martorilor lui Iehova ţinut la St. Louis (Missouri, S.U.A.). Înregistrarea cuvântării fratelui Rutherford intitulată „Copiii Regelui“ a constituit punctul culminant al congresului. Întrucât nu a fost posibilă importarea exemplarelor cărţii Children (Copiii), care fusese lansată în St. Louis, mai târziu a fost produsă în Marea Britanie o ediţie specială broşată a acestei cărţi. Fiecărui copil care asistase la congres i s-a trimis un exemplar al acesteia.
Întrunirea anuală din Leicester — o întrunire unică
După război, creşterea numărului de proclamatori ai Regatului din Marea Britanie a fost uluitoare. Pe la începutul anilor ’80, în Leicester existau zece congregaţii. Apoi am fost informaţi că Corpul de Guvernare al Martorilor lui Iehova stabilise să ţină întrunirea anuală a Watch Tower Bible and Tract Society din 1983 la Leicester. Ca supraveghetor al oraşului Leicester, eu am început imediat să fac pregătiri, una dintre acestea fiind închirierea din nou a Sălii De Montfort.
La acest eveniment au venit de la sediul din Brooklyn al Societăţii 13 membri ai Corpului de Guvernare. În auditoriu erau 3 671 de delegaţi — de această dată veniţi din întreaga lume şi îndeosebi Martori de multă vreme la adevăr. Alţi 1 500 au ascultat programul într-o sală de adunări din apropiere.
Albert Schroeder, coordonatorul Filialei din Londra a Societăţii Watch Tower în timpul congresului din Leicester ţinut în perioada războiului, a prezidat această întrunire anuală. Privind în urmă la congresul din 1941, fratele Schroeder a întrebat: „Câţi dintre voi, cei de astăzi, aţi fost prezenţi şi atunci?“ Peste jumătate dintre cei din sală au ridicat mâna. „O! Ce reuniune pentru voi toţi, oameni fideli şi loiali!“, a exclamat el. Şi într-adevăr a fost o ocazie de neuitat.
La cei 98 de ani ai mei, încă slujesc ca secretar al congregaţiei şi ţin cuvântări publice, cu toate că stau jos când le prezint. După moartea lui Mary, în 1987, m-am căsătorit cu Bettina, o văduvă pe care eu şi Mary o cunoşteam de mulţi ani. Sunt recunoscător pentru grija care mi se poartă, atât din punct de vedere fizic, cât şi spiritual. În pofida limitelor impuse de sănătatea precară a lui Mary şi acum de vârsta mea înaintată, am constatat că faptul de a fi ocupat din plin în serviciul sacru aduce întotdeauna bogate recompense. — 1 Corinteni 15:58.
[Legenda fotografiei de la pagina 26]
Pregătit să ies în minister, în anii ’20
[Legenda fotografiilor de la pagina 26]
Scene de la congresul din Leicester