Ei au făcut voinţa lui Iehova

Un tată care este gata să ierte

A FOST numită pe bună dreptate cea mai bună nuvelă scrisă vreodată. Parabola lui Isus despre iubirea unui tată pentru fiul lui pierdut se aseamănă cu o fereastră prin care vedem o privelişte măreaţă a compasiunii lui Dumnezeu faţă de păcătoşii care se căiesc.

Pierdut şi găsit

Un om avea doi fii. Mezinul i-a spus: „Vreau să-mi dai acum partea mea de moştenire, decât să aştept până când vei muri“. Tatăl a fost de acord, dându-i probabil a treia parte din tot ce avea — partea legală ce-i revenea fiului mai mic dintre cei doi fii (Deuteronomul 21:17). Tânărul şi-a strâns în mare grabă averea şi a plecat într-o ţară îndepărtată, unde şi-a cheltuit toţi banii ducând o viaţă depravată. — Luca 15:11–13.

Apoi a venit o foamete mare. Ajuns la disperare, tânărul a acceptat munca de porcar — o ocupaţie dispreţuită de evrei (Leviticul 11:7, 8). Mâncarea era atât de puţină, încât a început să dorească roşcovele cu care se hrăneau porcii! În cele din urmă, tânărul şi-a venit în fire. ‘Servitorii tatălui meu mănâncă mai bine decât mine!’, şi-a spus el. ‘Mă voi întoarce acasă, îmi voi mărturisi păcatele şi îl voi implora pe tatăl meu să fiu ca unul dintre argaţii lui.’a — Luca 15:14–19, NW.

Tânărul a străbătut drumul lung până acasă. Fără îndoială că înfăţişarea lui se schimbase mult. Cu toate acestea, tatăl său l-a recunoscut de „când era încă departe“. Făcându-i-se milă, a alergat în întâmpinarea fiului său, l-a îmbrăţişat şi „l-a sărutat mult“. — Luca 15:20.

Datorită acestei primiri călduroase, tânărul şi-a descărcat cu mai multă uşurinţă inima. „Tată, a spus el, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta. Nu mai sunt demn să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul dintre salariaţii tăi“ (NW). Tatăl i-a chemat pe sclavii săi şi le-a poruncit: „Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare! Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l! Să mâncăm şi să ne înveselim, căci acest fiu al meu era mort şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit“. — Luca 15:21–24.

A urmat o adevărată petrecere însoţită de muzică şi dans. Fiul mai mare a auzit gălăgia în timp ce se întorcea de la câmp. Când a aflat că fratele lui venise acasă şi că acesta era motivul veseliei, a fost cuprins de indignare. ‘Eu ţi-am slujit ca un rob atâţia ani şi niciodată nu am fost neascultător şi mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied ca să mă înveselesc cu prietenii mei’, s-a plâns el tatălui său. ‘Iar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea, i-ai tăiat viţelul cel îngrăşat.’ ‘Copile, i-a răspuns tatăl lui cu tandreţe, tu totdeauna eşti cu mine şi tot ce am eu este al tău. Dar trebuia să ne înveselim, pentru că fratele tău era mort şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit.’ — Luca 15:25–32.

Lecţii pentru noi

Tatăl din parabola lui Isus îl reprezintă pe îndurătorul nostru Dumnezeu, Iehova. La fel ca fiul pierdut, unele persoane părăsesc pentru un timp siguranţa familiei lui Dumnezeu, dar mai târziu se întorc. Cum îi priveşte Iehova pe aceştia? Cei care se întorc la Iehova dând dovadă de o căinţă sinceră pot fi siguri că „el nu ceartă fără încetare şi nu ţine mânia pe vecie“ (Psalmul 103:9). În parabolă, tatăl a alergat în întâmpinarea fiului său. În mod asemănător, Iehova nu numai că este dispus, ci şi nerăbdător să-i ierte pe păcătoşii care se căiesc. El este „gata să ierte“, iar el face lucrul acesta „cu largheţe“. — Psalmul 86:5; Isaia 55:7, NW; Zaharia 1:3.

În parabola lui Isus, iubirea autentică a tatălui l-a ajutat pe fiu să-şi adune curajul pentru a se întoarce. Dar să ne gândim puţin: Ce s-ar fi întâmplat dacă tatăl l-ar fi renegat pe băiat sau, într-un acces de furie, i-ar fi spus să nu se mai întoarcă niciodată acasă? O asemenea atitudine l-ar fi îndepărtat definitiv pe băiat. — Compară cu 2 Corinteni 2:6, 7.

Deci, într-o anumită măsură, iubirea autentică a tatălui a netezit calea întoarcerii fiului său în momentul plecării acestuia. Uneori, bătrânii creştini de astăzi trebuie să-i înlăture din congregaţie pe păcătoşii care nu se căiesc (1 Corinteni 5:11, 13). Procedând astfel, ei pot începe netezirea căii de întoarcere a păcătosului, îndreptând atenţia cu iubire spre paşii pe care acesta îi poate face în vederea reintegrării viitoare. Amintirea acestor implorări sincere le-a determinat mai târziu pe multe persoane pierdute din punct de vedere spiritual să se căiască şi să se întoarcă la familia lui Dumnezeu. — 2 Timotei 4:2.

De asemenea, tatăl a arătat compasiune la întoarcerea fiului său. Nu i-a trebuit mult timp pentru a-şi da seama de căinţa sinceră a băiatului. Apoi, în loc să insiste pentru a afla toate amănuntele despre păcatele fiului său, el şi-a văzut de treabă, urându-i bun venit, lucru pe care l-a făcut cu multă plăcere. Creştinii pot imita acest exemplu. Ei ar trebui să se bucure pentru că a fost găsită o persoană pierdută. — Luca 15:10.

Atitudinea tatălui nu lasă nici o urmă de îndoială că el anticipase cu mult timp înainte întoarcerea fiului său îndărătnic. Bineînţeles, aceasta nu este decât o reprezentare vagă a dorului pe care îl simte Iehova pentru toţi cei care au părăsit familia sa. El „nu doreşte ca vreunul să fie distrus, ci doreşte ca toţi să ajungă la căinţă“ (2 Petru 3:9, NW). Cei care se căiesc de păcate pot fi, aşadar, siguri că vor fi binecuvântaţi cu „timpuri de înviorare“ de la Iehova. — Faptele 3:19.

[Notă de subsol]