De ce atâtea secrete?

„NIMIC nu este atât de împovărător ca un secret.“ Sau cel puţin aşa susţine un proverb francez. Ar putea acest fapt să explice de ce ne simţim bine când cunoaştem un secret, dar uneori frustraţi când nu putem vorbi despre el? Totuşi, de-a lungul veacurilor, mulţi oameni au privit cu ochi buni secretele, unindu-se în organizaţii secrete în urmărirea unui scop comun.

Printre primele societăţi secrete de acest fel au fost cultele misteriilor din Egipt, Grecia şi Roma. Mai târziu, unele dintre aceste grupări au deviat de la caracterul lor religios şi au dobândit nuanţe politice, economice sau sociale. De exemplu, când s-au format breslele în Europa medievală, membrii acestora au recurs la secrete îndeosebi din motive de autoapărare economică.

Grupările secrete din timpurile moderne s-au format deseori din motive foarte onorabile, probabil pentru „scopuri sociale şi de binefacere“, potrivit cu Encyclopædia Britannica, şi „pentru a întreprinde programe caritabile şi educative“. Unele organizaţii fraterne, cluburi de tineret, cluburi sociale şi alte grupări sunt şi ele secrete sau cel puţin semisecrete. În general, aceste grupări sunt inofensive, membrii lor găsind pur şi simplu palpitantă ideea de a păstra un secret. Ritualurile secrete de iniţiere au un impact emoţional puternic şi întăresc legăturile de camaraderie şi de unitate. Membrii grupărilor dobândesc un sentiment de apartenenţă şi găsesc un sens în viaţă. De obicei, societăţile secrete de acest gen nu constituie o ameninţare pentru cei care nu fac parte dintre membrii lor. Cei din afară nu au nimic de pierdut dacă nu cunosc secretele lor.

Când secretele semnalează un pericol

Nu toate organizaţiile secrete sunt secrete în aceeaşi măsură. Dar cele care au „secrete între secrete“, aşa cum se exprimă Encyclopædia Britannica, prezintă un pericol deosebit. Această enciclopedie explică faptul că membrii din cele mai înalte grade, „folosindu-se de pseudonime, de probe sau de revelaţii“, reuşesc să „se remarce“, stimulându-i astfel pe „membrii din gradele inferioare să depună efortul necesar pentru a ajunge în gradele superioare“. Pericolul din cadrul unor astfel de grupări este evident. Cei din gradele inferioare pot fi complet inconştienţi de obiectivele reale ale organizaţiei, întrucât nu au avansat încă până la nivelul respectiv de revelaţie. Este uşor să te implici într-o grupare ale cărei obiective şi metode de a le realiza îţi sunt cunoscute doar în parte şi, de fapt, poate că nici nu îţi sunt pe deplin explicate. Dar persoana care a fost iniţiată într-o astfel de grupare poate constata mai târziu că-i este greu să se retragă; ea este, ca să spunem aşa, prinsă în lanţurile secretului.

Secretele semnalează însă un pericol şi mai mare atunci când o organizaţie urmăreşte obiective ilegale sau criminale şi, ca urmare, încearcă să-şi ţină ascunsă însăşi existenţa. Sau, dacă existenţa şi scopurile ei generale sunt cunoscute, ea ar putea încerca să ţină secret numele membrilor ei şi planurile pe termen scurt. Acest lucru este valabil în cazul organizaţiilor teroriste cu obiective de mare anvergură, care şochează periodic lumea cu atacurile lor teroriste.

Da, secretele pot fi periculoase atât pentru indivizi, cât şi pentru societate, ca întreg. Gândiţi-vă la bandele secrete de adolescenţi care se năpustesc cu violenţă asupra unor victime nevinovate, la asociaţiile criminale, ca enigmatica Mafie, la grupările supremaţiei albe, ca Ku Klux Klanula, ca să nu mai vorbim despre numeroasele grupări teroriste din întreaga lume care continuă să zădărnicească eforturile de realizare a păcii şi securităţii mondiale.

În ce sunt implicate acum?

Pe parcursul anilor ’50, ca efect secundar al războiului rece, în câteva ţări din Europa Occidentală s-au creat unele organizaţii secrete care să servească drept bază pentru mişcările de rezistenţă, în cazul în care Sovieticii ar încerca vreodată să cucerească Europa Occidentală. De exemplu, potrivit revistei germane Focus, în decursul acestei perioade s-au înfiinţat în Austria „79 de depozite secrete de arme“. Unele ţări europene nici măcar nu au fost conştiente de existenţa acestor organizaţii. O revistă făcea un raport realist la începutul anilor ’90: „Încă nu se cunoaşte câte organizaţii de acest fel există astăzi şi în ce se pot implica mai târziu“.

Într-adevăr, cine poate şti în realitate câte organizaţii secrete constituie chiar în acest moment o ameninţare mai mare decât şi-ar putea imagina oricare dintre noi?

[Notă de subsol]