Feriţi-vă să atribuiţi motive greşite
UN TELEEVANGHELIZATOR proeminent l-a acuzat în mod vehement de adulter pe un alt evanghelizator. În decurs de un an însă, evanghelizatorul care lansase acuzaţia a fost prins cu o prostituată.
Într-un alt caz, o putere mondială conducătoare a trimis nişte emisari ca să aducă facţiunile beligerante la masa tratativelor de pace. În acelaşi timp, aceeaşi naţiune şi-a expediat pe ascuns negustorii de arme în ţări străine pentru a vinde arme în valoare de miliarde de dolari.
Întrucât ipocrizia flagrantă a devenit un lucru atât de obişnuit, mai este de mirare că scepticismul a înlocuit pe scară largă încrederea? Pentru mulţi, faptul de a pune la îndoială motivele altora a devenit a doua natură.
În calitate de creştini, noi trebuie să fim atenţi să nu permitem unor astfel de atitudini să ne afecteze relaţia cu colaboratorii de credinţă fideli. Deşi Isus Cristos ne-a îndemnat să fim „prudenţi ca şerpii“ când ne aflăm printre duşmanii noştri, el nu a spus că ar trebui să fim suspicioşi faţă de adevăraţii săi continuatori (Matei 10:16). Aşadar, ce pericole se ascund în spatele atribuirii unor motive greşite? În ce domenii trebuie să fim deosebit de atenţi pentru a evita o astfel de înclinaţie? Cum ne putem ocroti preţioasa relaţie cu colaboratorii creştini?
Învăţăminte din trecut
Faptul de a le atribui motive greşite altora fără nici un temei echivalează cu faptul de a-i judeca. Este ca şi cum am trage pripit concluzia că acţiunile şi cuvintele lor sunt doar un subterfugiu în spatele căruia se ascunde ceva perfid şi maliţios. Deseori problema constă în faptul că privim lucrurile dintr-un punct de vedere greşit, după cum se poate observa din relatarea biblică din Iosua, capitolul 22.
Israeliţii cuceriseră în întregime Ţara Promisă şi tocmai îşi primiseră teritoriile tribale. Triburile lui Ruben şi Gad şi jumătate din tribul lui Manase au construit lângă râul Iordan un altar „a cărui mărime izbea privirile“. Celelalte triburi au presupus în mod greşit că acesta era un act de apostazie. S-a lansat ipoteza că cele trei triburi intenţionau să folosească această structură impresionantă pentru a aduce jertfe acolo în loc să meargă la cortul întâlnirii la Şilo, locul fixat pentru închinare. Dintr-o dată, triburile acuzatoare au făcut pregătiri de luptă. — Iosua 22:10–12.
Spre lauda lor, ei au trimis la fraţii lor israeliţi o delegaţie oficială condusă de Fineas pentru a discuta cu ei. Când au auzit acuzaţiile de infidelitate, răzvrătire şi apostazie împotriva lui Iehova, presupusele triburi ofensatoare au explicat motivul construirii acestui altar imens. În loc să fie un altar pentru jertfe, acesta era menit să fie „o mărturie“ a unităţii triburilor Israelului în închinarea adusă lui Iehova (Iosua 22:26, 27). Delegaţia s-a întors acasă mulţumită că nu era nimic în neregulă cu fraţii lor. Astfel s-a prevenit un război civil şi multă vărsare de sânge.
Ce învăţăminte pentru noi, ca să nu le atribuim niciodată în mod pripit motive greşite altora! Deseori, ceea ce pare a fi adevărat la o simplă observare de suprafaţă se constată a fi complet diferit la o examinare mai atentă. Acest lucru este valabil în multe aspecte ale vieţii unui creştin.
Cum îi privim pe bătrâni
Achitându-se de responsabilitatea lor de a ‘păstori biserica lui Dumnezeu’, bătrânii găsesc uneori că este necesar să sfătuiască unele persoane din congregaţie (Faptele 20:28). De exemplu, cum reacţionăm dacă un bătrân ne atrage atenţia cu privire la atitudinea copiilor noştri faţă de asocierile rele sau cu privire la conduita lor nepotrivită faţă de cineva de sex opus? Presupunem că are un motiv ascuns şi ne spunem: „Lui nu i-a plăcut niciodată familia noastră“? Dacă permitem unor astfel de sentimente să ne influenţeze, s-ar putea să regretăm mai târziu. Bunăstarea spirituală a copiilor noştri ar putea fi periclitată, deci ar trebui să apreciem sfaturile scripturale utile. — Proverbele 12:15.
Când un bătrân de congregaţie ne dă sfaturi, să nu căutăm unele motive ascunse. Mai degrabă să ne întrebăm dacă există vreo modalitate prin care putem trage foloase din sfaturile lui bazate pe Biblie. Apostolul Pavel a scris: „Orice disciplinare, deocamdată pare o pricină de întristare şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce, celor încercaţi prin ea, roada dătătoare de pace a dreptăţii“ (Evrei 12:11). Deci să fim recunoscători şi să analizăm lucrurile în mod obiectiv. Să nu uităm că, deseori, bătrânilor le este la fel de greu să ne dea sfaturi, pe cât de greu ne este nouă să le primim.
Sentimente faţă de părinţi
Când au de-a face cu anumite restricţii impuse de părinţi, unii tineri pun la îndoială motivele acestora. Unii tineri ar putea spune: „De ce îmi impun părinţii atâtea reguli? Cred că nu vor să mă bucur de viaţă“. Însă, în loc să tragă o asemenea concluzie, tinerii trebuie să analizeze situaţia în mod obiectiv.
Părinţii au dedicat ani de zile pentru îngrijirea copiilor lor. Acest lucru a pretins mari sacrificii din punct de vedere material şi în alte privinţe. Există vreun motiv să tragem concluzia că ei sunt hotărâţi acum să facă viaţa copiilor lor adolescenţi nefericită? Nu este mai rezonabil să credem că aceşti părinţi sunt motivaţi de iubire să-şi ocrotească copiii şi să le poarte de grijă? Oare nu-i va îndemna aceeaşi iubire să le impună unele restricţii copiilor lor, care întâmpină acum noi dificultăţi în viaţă? Cât de nedrept şi de lipsit de recunoştinţă ar fi să li se atribuie motive greşite părinţilor iubitori! — Efeseni 6:1–3.
Atitudinea noastră faţă de colaboratorii creştini
Mulţi au tendinţa de a-i judeca pe alţii pe baza unor idei preconcepute şi de a-i clasa într-un tipar prestabilit. Ce se poate spune dacă noi înşine am avut o astfel de atitudine şi am fost oarecum suspicioşi faţă de anumiţi oameni? Am putea fi influenţaţi de lume în această privinţă?
De exemplu, să presupunem că unul dintre fraţii noştri spirituali are o casă frumoasă şi o maşină scumpă. Ar trebui să tragem concluzia în mod automat că el este materialist şi că nu pune interesele Regatului pe primul plan în viaţă? Unii creştini îşi pot permite unele lucruri de valoare, dar aceasta nu înseamnă că ei au motive greşite sau că nu ‘caută mai întâi regatul’. S-ar putea ca ei să fie foarte ocupaţi în activităţi spirituale, folosindu-şi cu generozitate bunurile materiale pentru a promova interesele Regatului, probabil într-un mod discret. — Matei 6:1–4, 33, NW.
Congregaţia creştină din secolul întâi era alcătuită din oameni de toate felurile, şi bogaţi, şi săraci (Faptele 17:34; 1 Timotei 2:3, 4; 6:17; Iacov 2:5). Dumnezeu nu evaluează oamenii pe baza situaţiei lor financiare, şi nici noi nu ar trebui să o facem. Ar trebui să ne iubim colaboratorii de credinţă testaţi şi fideli, ‘nefăcând nimic cu părtinire’. — 1 Timotei 5:21.
În această lume care zace în puterea lui Satan, clasarea într-un tipar prestabilit sau suspiciunea se manifestă în diferite moduri. De exemplu, o persoană poate fi considerată violentă sau materialistă pur şi simplu din cauza mediului din care provine. Totuşi, în calitate de creştini, noi nu trebuie să adoptăm astfel de atitudini. În organizaţia lui Iehova nu este loc pentru intoleranţă şi suspiciune. Toţi creştinii adevăraţi trebuie să-l imite pe Iehova Dumnezeu, la care „nu este nici o nelegiuire, nici nu se are în vedere faţa oamenilor“. — 2 Cronici 19:7; Faptele 10:34, 35.
Fiţi motivaţi de iubire
Scripturile afirmă clar că „toţi au păcătuit şi n-au ajuns la slava lui Dumnezeu“ (Romani 3:23). Aşadar, trebuie să-i considerăm pe colaboratorii noştri în închinare drept cei care sunt uniţi cu noi în străduinţa de a-i aduce un serviciu plăcut lui Iehova. Dacă am permis suspiciunii sau altor sentimente negative să ne afecteze relaţia cu un frate sau cu o soră de credinţă, să-i cerem ajutor lui Dumnezeu ca să putem combate o astfel de atitudine şi să nu cădem pradă lui Satan (Matei 6:13). El a convins-o pe Eva că Iehova avea motive greşite, că nu era interesat de bunăstarea ei şi că o priva de unele libertăţi care ar fi putut-o face cu adevărat fericită (Geneza 3:1–5). Faptul de a le atribui motive greşite fraţilor noştri slujeşte intereselor lui Satan. — 2 Corinteni 2:11; 1 Petru 5:8.
Dacă observăm că avem tendinţa de a le atribui motive greşite altora, să analizăm exemplul lui Isus Cristos. Chiar dacă el a fost Fiul perfect al lui Dumnezeu, el nu a căutat motive greşite în discipolii săi. În schimb, Isus a căutat binele în ei. Când discipolii lui s-au certat pentru o poziţie proeminentă, el nu s-a gândit că ei aveau motive greşite şi astfel să-i înlocuiască cu alţi 12 apostoli (Marcu 9:34, 35). Fiind imperfecţi, poate că ei au fost influenţaţi oarecum de cultura iudaismului apostat, care punea accentul pe mândrie şi pe poziţia socială. Isus ştia că motivaţia fundamentală a continuatorilor săi era iubirea pentru Iehova. Pentru că au manifestat o astfel de iubire şi pentru că i-au rămas loiali lui Isus, ei au fost bogat răsplătiţi. — Luca 22:28–30.
Dacă i-am privi cu suspiciune pe fraţii noştri de credinţă fideli, ar fi ca şi când am privi lucrurile prin nişte lentile deformate. Nimic nu ni s-ar părea aşa cum este în realitate. Ca urmare, să privim prin lentilele iubirii. Există nenumărate dovezi că fraţii creştini loiali ne iubesc şi merită consideraţie din partea noastră (1 Corinteni 13:4–8). Aşadar, să le arătăm iubire şi să ne ferim să le atribuim motive greşite.
[Legenda fotografiei de la pagina 26]
Cum îi consideraţi pe alţii care i se închină lui Dumnezeu în mod fidel?
[Legenda fotografiei de la pagina 27]
Încrederea şi respectul fac ca Martorii lui Iehova să fie o familie fericită