Ei au făcut voinţa lui Iehova
O fetiţă care a vorbit cu curaj
ÎN DECURSUL secolului al X-lea î.e.n., relaţiile dintre Israel şi Siria erau încordate. Izbucnirea luptelor era ceva atât de obişnuit, încât trecerea unei perioade de trei ani fără violenţă a fost demnă de consemnat în istorie. — 1 Împăraţi 22:1.
În acele timpuri, trupele siriene de jefuitori constituiau o deosebită ameninţare, unele fiind alcătuite din sute de soldaţi. Aceşti luptători îi atacau şi îi prădau pe israeliţi, răpind şi luând în sclavie pe mulţi — chiar şi pe copii.
În timpul unui atac, „o fetiţă“ a fost smulsă fără milă din familia ei temătoare de Dumnezeu (2 Împăraţi 5:2). Luată în Siria, ea a fost obligată să trăiască în mijlocul unor oameni pe care îi considera, probabil, înspăimântători şi ciudaţi, un popor care se închina la soare, la lună, la stele, la copaci, la plante şi chiar la pietre. Ce mult se deosebeau aceştia de familia şi prietenii ei, care i se închinau singurului Dumnezeu adevărat, Iehova! Însă chiar şi în acest mediu străin, această fată a demonstrat un curaj remarcabil în ce priveşte închinarea la Iehova. Ca urmare, ea a schimbat viaţa unui funcţionar proeminent de la curtea regelui Siriei. Să vedem cum.
Curajul de a vorbi
Relatarea biblică nu menţionează numele fetiţei. Ea a devenit o servitoare a soţiei lui Naaman, un viteaz comandant de armată sub regele Ben-Hadad al II-lea (2 Împăraţi 5:1). Deşi era foarte respectat, Naaman avea o boală dezgustătoare: lepră.
Probabil că atitudinea respectuoasă a fetiţei a determinat-o pe soţia lui Naaman să i se destăinuie. Poate că femeia a întrebat-o pe fetiţă: ‘Ce li se face leproşilor în Israel?’ Acestei tinere israelite nu i-a fost ruşine să declare cu îndrăzneală: „Oh, dacă domnul meu ar fi la prorocul acela din Samaria, l-ar vindeca de lepra lui!“ — 2 Împăraţi 5:3.
Cuvintele fetei nu au fost ignorate ca o fantezie copilărească. Din contră, ele i-au fost raportate regelui Ben-Hadad, care l-a trimis pe Naaman împreună cu alţii într-o călătorie de 150 de kilometri până în Samaria în căutarea acestui profet. — 2 Împăraţi 5:4, 5.
Vindecarea lui Naaman
Naaman şi oamenii lui s-au dus la regele Ioram al Israelului, purtând cu ei o scrisoare de recomandare din partea lui Ben-Hadad şi un dar bănesc considerabil. Nu este surprinzător că regele Ioram, care practica închinarea la viţel, nu manifesta aceeaşi credinţă în profetul lui Dumnezeu ca micuţa servitoare. Dimpotrivă, el credea că Naaman venise aici ca să caute un motiv de ceartă. Când profetul lui Dumnezeu, Elisei, a auzit cum interpretase Ioram lucrurile, el i-a trimis imediat un mesaj regelui, cerându-i să-l trimită pe Naaman la casa lui. — 2 Împăraţi 5:6–8.
Când Naaman a ajuns la casa lui Elisei, profetul a trimis afară un sol să-i spună: „Du-te şi scaldă-te de şapte ori în Iordan; şi carnea ţi se va face sănătoasă [„carnea va veni din nou la tine“, nota de subsol] şi vei fi curat“ (2 Împăraţi 5:9, 10). Naaman s-a înfuriat. Aşteptându-se la o vindecare miraculoasă şi spectaculoasă, el a întrebat: „Nu sunt oare râurile Damascului, Abana şi Parpar, mai bune decât toate apele lui Israel? N-aş fi putut oare să mă scald în ele şi să fiu curat?“ Naaman a plecat plin de mânie de la casa lui Elisei. Dar, când slujitorii lui Naaman i-au adus unele argumente, în cele din urmă a cedat. După ce s-a îmbăiat de şapte ori în râul Iordan, „carnea lui a devenit iarăşi cum este carnea unui copilaş şi el era curat“. — 2 Împăraţi 5:11–14.
Întorcându-se la Elisei, Naaman i-a spus: „Iată, cunosc acum că nu este Dumnezeu pe tot pământul, decât în Israel“. Naaman a jurat că „nu va mai aduce nici ardere-de-tot, nici jertfă altor dumnezei, ci numai DOMNULUI“. — 2 Împăraţi 5:15–17.
Învăţăminte pentru noi
Naaman nu s-ar fi dus la profetul Elisei dacă o tânără slujitoare nu ar fi vorbit cu îndrăzneală. Astăzi, mulţi tineri acţionează la fel. Poate că ei sunt înconjuraţi la şcoală de colegi care nu sunt interesaţi să-l slujească pe Dumnezeu. Totuşi ei vorbesc fără reţinere despre ceea ce cred. Unii dintre ei încep să facă acest lucru de la o vârstă foarte fragedă.
Să luăm cazul Alexandrei, o fetiţă de cinci ani din Australia. Când ea a fost dată la şcoală, mama ei a fixat o întâlnire cu învăţătoarea pentru a-i arăta care sunt convingerile Martorilor lui Iehova. Însă pe mama Alexandrei o aştepta o surpriză. „Sunt deja în temă cu multe dintre convingerile dumneavoastră, precum şi cu ceea ce va face şi ce nu va face Alexandra la şcoală“, a spus învăţătoarea. Mama Alexandrei a rămas uimită, deoarece nu mai erau alţi copii de Martori în şcoală. „Alexandra ne-a informat“, i-a explicat învăţătoarea. Da, această fetiţă avusese deja o discuţie plină de tact cu învăţătoarea ei.
Astfel de tineri vorbesc cu îndrăzneală. Prin urmare, ei acţionează în armonie cu Psalmul 148:12, 13: „Tineri şi tinere, bătrâni şi copii! Să laude Numele DOMNULUI! Căci numai Numele Lui este înălţat. Măreţia Lui este mai presus de pământ şi de ceruri“.