Menţineţi-vă încrederea fermă până la sfârşit

IMAGINAŢI-VĂ un mic avion zburând în condiţii atmosferice nefavorabile. Pilotul nu mai poate distinge reperele terestre. Este învăluit de nori groşi. El nu mai vede dincolo de parbriz, însă are certitudinea că îşi poate încheia călătoria în condiţii bune. De ce această încredere?

El are aparate de precizie care îi permit să zboare prin nori şi să aterizeze noaptea. De-a lungul rutei, mai ales în apropierea aeroportului, semnalele luminoase îl dirijează pe cale electronică, şi el ţine legătura prin radio cu punctele terestre de control al traficului aerian.

În mod similar, noi putem înfrunta viitorul cu încredere, chiar dacă, de la o zi la alta, condiţiile mondiale devin tot mai sumbre. Călătoria prin acest sistem rău s-ar putea să dureze mai mult decât s-au aşteptat unii dintre noi, însă putem fi încrezători că ne aflăm pe ruta corectă şi că ne încadrăm în timp. De ce putem fi atât de siguri? Deoarece dispunem de o îndrumare care ne permite să detectăm ceea ce vederea umană nu poate.

Cuvântul lui Dumnezeu este „o lumină pe cărarea“ noastră şi este ‘trainic şi dă înţelepciune celui neştiutor’ (Psalmii 19:7; 119:105). La fel ca semnalele luminoase care îi arată pilotului traiectoria de zbor, Biblia arată cu exactitate evenimentele viitoare şi ne oferă instrucţiuni clare pentru a avea certitudinea că ajungem teferi la destinaţia noastră. Însă, pentru a beneficia de îndrumarea divină, trebuie să ne încredem în ea.

În scrisoarea sa adresată evreilor, Pavel i-a îndemnat pe creştinii evrei să-şi ‘păstreze [fermă, NW] până la sfârşit siguranţa [încrederea, NW] neclintită de la început’ (Evrei 3:14). Dacă nu o ‘păstrăm cu fermitate’, încrederea noastră poate slăbi. Deci se ridică întrebarea: Cum ne putem menţine fermă încrederea în Iehova până la sfârşit?

Să ne exercităm credinţa

Înainte ca un pilot să poată zbura fără să aibă vizibilitate, depinzând total de aparatele sale şi de dirijarea de la sol, el are nevoie de o instruire adecvată şi de multe ore de zbor. În mod similar, un creştin trebuie să-şi exercite încontinuu credinţa pentru a-şi păstra încrederea în îndrumarea lui Iehova, mai ales când apar situaţii dificile. Apostolul Pavel a scris: „Deoarece avem acelaşi spirit de credinţă, conform cu ceea ce este scris: «Am exercitat credinţă, de aceea am vorbit», şi noi exercităm credinţă şi de aceea vorbim“ (2 Corinteni 4:13, NW). Astfel, când vorbim despre vestea bună a lui Dumnezeu, noi ne exercităm şi ne întărim credinţa.

Magdalena, care a petrecut patru ani într-un lagăr de concentrare în timpul celui de-al doilea război mondial, arată ce valoare are activitatea de predicare: „Mama m-a învăţat că, pentru a-mi păstra credinţa puternică, este esenţial să fiu preocupată de bunăstarea spirituală a altora. Îmi amintesc un incident elocvent. După ce am fost eliberate din lagărul de concentrare de la Ravensbrück, mama şi cu mine am ajuns acasă într-o vineri. După două zile, duminica, ne-am alăturat fraţilor în predicarea din casă în casă. Am convingerea fermă că, dacă preocuparea noastră principală este să-i ajutăm pe alţii să se încreadă în promisiunile lui Dumnezeu, aceleaşi promisiuni vor deveni mai reale pentru noi“. — Compară cu Faptele 5:42.

Menţinerea încrederii noastre ferme până la sfârşit pretinde o activitate spirituală şi în alte domenii. Studiul personal este un alt exerciţiu excelent care întăreşte credinţa. Dacă îi imităm pe bereeni şi examinăm Scripturile zilnic cu sârguinţă, aceasta ne va ajuta să avem „o deplină siguranţă a nădejdii până la sfârşit“ (Evrei 6:11; Faptele 17:11). Este adevărat, studiul personal pretinde timp şi hotărâre. Probabil că din acest motiv i-a avertizat Pavel pe evrei cu privire la pericolul de a deveni ‘leneşi’, sau indolenţi, în astfel de lucruri. — Evrei 6:12.

O atitudine indolentă poate avea consecinţe nefaste în multe domenii ale vieţii. Solomon a afirmat că, atunci „când mâinile se lenevesc, în casă picură“ (Eclesiastul 10:18). Mai devreme sau mai târziu, apa de ploaie începe să picure printr-un acoperiş care nu este bine întreţinut. Dacă lăsăm ca mâinile noastre să lenevească în privinţă spirituală şi nu ne întreţinem credinţa, s-ar putea strecura îndoielile. Pe de altă parte, dacă medităm la Cuvântul lui Dumnezeu şi studiem cu regularitate, ne vom hrăni şi proteja credinţa. — Psalmul 1:2, 3.

Să ne consolidăm încrederea prin experienţă

Bineînţeles, un pilot învaţă din experienţă, precum şi din studiu că aparatele lui sunt demne de încredere. Tot la fel, încrederea noastră în Iehova creşte când vedem în viaţa noastră dovezi ale grijii lui iubitoare. Iosua a avut această experienţă şi el le-a amintit conaţionalilor săi israeliţi: „Recunoaşteţi . . . din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru că nici unul din toate cuvintele bune, rostite asupra voastră de DOMNUL Dumnezeul vostru, n-a rămas neîmplinit; toate vi s-au împlinit“. — Iosua 23:14.

Josefina, o soră căsătorită din Filipine, a învăţat aceeaşi lecţie. Ea povesteşte cum a fost viaţa ei înainte de a cunoaşte adevărul: „Soţul meu obişnuia să bea mult şi, când se îmbăta, se înfuria pe mine şi mă bătea. Căsnicia noastră nefericită îl afecta şi pe fiul nostru. Atât soţul meu, cât şi eu lucram, câştigând mulţi bani, însă cea mai mare parte din salarii le pierdeam la jocurile de noroc. Soţul meu avea mulţi prieteni, însă majoritatea îi căutau prietenia ca să le plătească băutura, iar unii chiar încercau să-l îmbete doar pentru a râde de el.

Lucrurile s-au schimbat când am ajuns să-l cunoaştem pe Iehova şi am luat în serios sfaturile sale. Soţul meu nu mai bea, am încetat să jucăm şi avem prieteni adevăraţi care ne iubesc şi ne ajută. Căsnicia noastră este fericită, iar fiul nostru a devenit un tânăr minunat. Lucrăm mai puţine ore, dar avem mai mulţi bani. Am învăţat din experienţă că Iehova este ca un Tată iubitor, care ne conduce întotdeauna în direcţia corectă“.

În urma instrucţiunilor primite prin radio sau prin verificarea aparaturii de la bord, piloţii înţeleg uneori că trebuie să corecteze ruta. S-ar putea ca şi noi să trebuiască să ne schimbăm direcţia în armonie cu instrucţiunile lui Iehova. „Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: «Iată drumul, mergeţi pe el!», când veţi voi să vă mai întoarceţi la dreapta sau la stânga“ (Isaia 30:21). Prin intermediul Cuvântului său şi al organizaţiei sale, noi primim sfaturi care ne pun în gardă cu privire la pericolele spirituale. Unul dintre acestea priveşte asocierile.

Asocierile ne pot abate

Un avion mic îşi poate pierde cu uşurinţă direcţia dacă nu se fac corectările de rigoare. În mod similar, influenţele exterioare îi lovesc în mod constant pe creştinii de astăzi. Trăim într-o lume cu o mentalitate carnală, în care mulţi iau în râs valorile spirituale, acordând mai multă importanţă banilor şi plăcerilor. Pavel l-a avertizat pe Timotei că ultimelor zile „cu greu li se va face faţă“ (2 Timotei 3:1–5, NW). Adolescenţii, care tânjesc după recunoaştere şi popularitate, sunt cei mai vulnerabili la asocierile rele. — 2 Timotei 2:22.

Amanda, o fată de 17 ani, explică: „Pentru un timp, influenţa colegilor de clasă mi-a slăbit credinţa într-o anumită măsură. Ei îmi spuneau mereu că religia mea este restrictivă şi neraţională, iar acest lucru a început să mă descurajeze. Însă părinţii m-au ajutat să înţeleg că normele creştine servesc mai degrabă ca protecţie, şi nu ca restricţie. Acum îmi dau seama că aceste principii mă ajută să am o viaţă mai satisfăcătoare decât cea a foştilor mei colegi de şcoală. Am învăţat să am încredere în cei care se îngrijesc într-adevăr de mine — părinţii mei şi Iehova — şi mă bucur să fiu în serviciul de pionier“.

Indiferent de vârsta noastră, întâlnim persoane care fac remarci depreciative la adresa convingerilor noastre. Poate că aceste persoane par emancipate, însă Dumnezeu le consideră carnale, lipsite de spiritualitate (1 Corinteni 2:14). În Corintul din zilele lui Pavel exista un grup de oameni cu influenţă, înţelepţi în felul lumii: scepticii. Învăţăturile acestor filozofi i-au determinat, probabil, pe unii creştini din Corint să-şi piardă credinţa în speranţa învierii (1 Corinteni 15:12). „Nu vă înşelaţi“, a avertizat apostolul Pavel. „Prieteniile rele strică obiceiurile bune.“ — 1 Corinteni 15:33.

Pe de altă parte, asocierile bune ne pot întări spiritualiceşte. În cadrul congregaţiei creştine avem ocazia să fim împreună cu oameni care duc o viaţă marcată de credinţă. Norman, un frate care a învăţat adevărul în 1939, este şi astăzi o sursă de mare încurajare pentru toţi. Ce i-a menţinut clară optica spirituală? „Întrunirile şi prieteniile strânse cu fraţi fideli sunt esenţiale“, răspunde el. „Acest gen de asociere m-a ajutat să văd clar diferenţa dintre organizaţia lui Dumnezeu şi cea a lui Satan.“

Puterea înşelătoare a bogăţiilor

Brian, un pilot experimentat, explică faptul că „unui pilot îi vine greu uneori să dea crezare aparatelor sale, pur şi simplu deoarece instinctul îi dictează altceva. Se cunosc piloţi militari experimentaţi care au zburat pe spate cu avioanele lor pentru că luminile de la sol li se păreau exact ca nişte stele, chiar dacă aparatele le spuneau altceva“.

În mod similar, instinctele noastre egoiste ne pot induce în eroare în sens spiritual. Isus a vorbit de „puterea înşelătoare“ a bogăţiilor, iar Pavel a avertizat că ‘iubirea de bani i-a făcut pe mulţi să rătăcească de la credinţă’. — Marcu 4:19, NW; 1 Timotei 6:10.

Asemenea unor licăriri de lumină înşelătoare, obiectivele materialiste sclipitoare ne pot îndrepta într-o direcţie greşită. În loc să ne bucurăm în „aşteptarea . . . lucrurilor sperate“, putem fi distraşi de etalarea ostentativă caracteristică lumii care va trece (Evrei 11:1, NW; 1 Ioan 2:16, 17). Dacă suntem „hotărâţi“ să avem stilul de viaţă al celor bogaţi, foarte probabil că nu ne va mai rămâne decât puţin timp pentru creşterea spirituală. — 1 Timotei 6:9, NW; Matei 6:24; Evrei 13:5.

Un tânăr căsătorit pe nume Patrick a recunoscut că el şi soţia sa au sacrificat obiectivele spirituale pentru a se bucura de un nivel de trai mai ridicat. El explică: „Am fost influenţaţi de cei din congregaţie care aveau maşini scumpe şi locuinţe luxoase. Chiar dacă nu am pierdut niciodată din vedere speranţa Regatului, am considerat că ne puteam permite şi un stil de viaţă comod. Cu timpul însă am înţeles că adevărata fericire provine din faptul de a-l sluji pe Iehova şi din creşterea spirituală. Acum viaţa noastră este din nou simplă. Am redus numărul de ore de muncă şi am devenit pionieri regulari“.

Credinţa depinde de o inimă receptivă

Un rol important în consolidarea încrederii în Iehova îl are şi o inimă receptivă. Este adevărat, „credinţa este siguranţă cu privire la cele nădăjduite, convingere cu privire la lucrurile care nu se văd“ (Evrei 11:1). Dar dacă nu avem o inimă receptivă, este puţin probabil că vom fi convinşi (Proverbele 18:15; Matei 5:6). Din acest motiv a spus apostolul Pavel că „nu toţi au credinţa“. — 2 Tesaloniceni 3:2.

Atunci cum ne putem păstra inima receptivă la toate dovezile convingătoare existente? Cultivând calităţi divine, care îmbogăţesc şi stimulează credinţa. Petru ne îndeamnă să ‘unim cu credinţa noastră virtutea, cunoştinţa, înfrânarea, răbdarea, evlavia, dragostea de fraţi şi iubirea’ (2 Petru 1:5–7; Galateni 5:22, 23). Pe de altă parte, dacă ducem o viaţă egocentrică sau îi aducem lui Iehova doar un serviciu minim, fireşte că nu ne putem aştepta ca credinţa noastră să crească.

Ezra „îşi pregătise inima“ ca să citească Cuvântul lui Iehova şi să îl pună în practică (Ezra 7:10, NW). Tot la fel, Mica a avut o inimă receptivă. „Eu . . . voi privi spre DOMNUL, Îl voi aştepta pe Dumnezeul mântuirii mele: Dumnezeul meu mă va asculta“. — Mica 7:7.

Magdalena, menţionată mai înainte, îl aşteaptă şi ea cu răbdare pe Iehova (Habacuc 2:3). Ea spune: „Noi avem deja paradisul spiritual. Următorul pas, Paradisul fizic, va veni foarte curând. Între timp, sute de mii se alătură marii mulţimi. Sunt emoţionată când văd mulţimile care vin în organizaţia lui Dumnezeu“.

Să privim spre Dumnezeul salvării noastre

Pentru a ne menţine credinţa fermă până la sfârşit este necesar să ne practicăm credinţa şi să ascultăm cu atenţie îndrumările pe care le primim de la Iehova şi de la organizaţia sa. În mod sigur, merită osteneala. Un pilot simte o satisfacţie profundă când, după o călătorie lungă şi grea, coboară şi în sfârşit răzbate prin norii groşi. Înaintea lui se întinde pământul, verde şi primitor. Pista de aterizare din aeroport este dedesubt, aşteptându-l.

Şi pe noi ne aşteaptă o experienţă emoţionantă. Această lume rea, întunecată va face loc unui pământ nou al dreptăţii. Ne aşteaptă o primire divină. Putem ajunge acolo dacă dăm ascultare cuvintelor psalmistului: „Tu eşti nădejdea mea, Stăpâne, DOAMNE; în Tine mă încred din tinereţea mea . . . pe Tine Te voi lăuda fără încetare“. — Psalmul 71:5, 6.