Întrebări de la cititori

Efeseni 3:14, 15 spune că din Dumnezeu „îşi trage numele orice familie, în ceruri şi pe pământ“. Există familii în cer, şi îşi primeşte fiecare familie umană, într-un fel oarecare, numele de la Iehova?

În cer nu există familii cum sunt cele de pe pământ, cu un tată, o mamă şi copii — între care există legături de sânge (Luca 24:39; 1 Corinteni 15:50). Isus a indicat clar că îngerii nu se căsătoresc şi nimic nu sugerează că ei ar produce urmaşi. — Matei 22:30.

Însă Biblia vorbeşte în mod figurativ despre Iehova Dumnezeu ca fiind căsătorit cu organizaţia sa cerească; el este căsătorit în sens spiritual (Isaia 54:5). Această organizaţie cerească produce urmaşi, cum ar fi îngerii (Iov 1:6; 2:1; 38:4–7). Deci în acest sens există în ceruri o familie spirituală minunată.

În plus, o nouă familie figurativă ia fiinţă în cer, alcătuită din Isus Cristos şi mireasa sa — congregaţia celor 144 000 (2 Corinteni 11:2). Cei mai mulţi dintre aceşti unşi au murit deja, având perspectiva vieţii cereşti. Unii se află încă în viaţă pe pământ. Toţi aşteaptă cu nerăbdare „nunta [cerească a] Mielului“. Biblia asociază această căsătorie cu timpul apropiatului mare necaz — distrugerea Babilonului celui Mare şi apoi eliminarea restului sistemului lui Satan. — Apocalipsa 18:2–5; 19:2, 7, 11–21; Matei 24:21.

Cu privire la familiile de pe pământ, apostolul Pavel nu voia să spună în Efeseni 3:15 că fiecare familie în parte îşi primeşte numele direct de la Iehova. Mai degrabă, Pavel avea în minte liniile genealogice extinse care păstrează un nume. Iosua 7:16–19 oferă un exemplu. Acolo este descris cum a descoperit Iehova păcatul lui Acan. Mai întâi, vina a fost localizată sau limitată la tribul lui Iuda. Apoi a fost restrânsă la familia lui Zerah. În cele din urmă a fost demascată casa lui Acan. Acan împreună cu soţia şi copiii săi erau consideraţi, sau numiţi, ca făcând parte din casa (sau familia) lui Zabdi, bunicul lui Acan. La rândul ei, această familie era grupul extins care păstra numele strămoşului lor Zerah.

Printre evrei, astfel de linii genealogice aveau mare importanţă, multe dintre ele fiind enumerate în Biblie. Dumnezeu a sprijinit păstrarea lor prin faptul că a prevăzut ca, în caz de nevoie, numele familiei să fie perpetuat prin intermediul descendenţilor născuţi în cadrul leviratului, adică al căsătoriei cu un cumnat. — Geneza 38:8, 9; Deuteronomul 25:5, 6.

Un alt exemplu de astfel de familii extinse sau mai mari îl găsim în cazul lui Isus, care a fost numit fiul lui David. Evident, el nu era un descendent direct al regelui David, întrucât nu s-a născut decât la câteva secole după moartea lui David. Totuşi, un semn de identificare al lui Mesia era acela că el trebuia să facă parte din familia lui David, fapt cunoscut, în general, de evrei (Matei 22:42). Isus provenea din linia lui David atât prin mama sa, cât şi prin tatăl său adoptiv. — Matei 1:1; Luca 2:4.

Dar cum îşi primesc aceste familii numele de la Iehova? Este adevărat că au existat câteva ocazii — cum ar fi în cazul lui Avraam şi Isaac — în care Iehova a dat literalmente nume unui cap de familie (Geneza 17:5, 19). Dar acestea au fost excepţii. În cea mai mare parte, nu Iehova este cel care îi dă fiecărei familii numele care va trece la urmaşi.

Însă Iehova a întemeiat celula familială umană atunci când le-a poruncit lui Adam şi Evei ‘să fie roditori, să se înmulţească şi să umple pământul’ (Geneza 1:28). Şi Iehova a permis ca Adam şi Eva, deşi imperfecţi, să producă descendenţi, punând astfel temelia existenţei tuturor familiilor umane (Geneza 5:3). Deci în mai multe sensuri, Dumnezeu poate fi numit Autorul numelor de familie.

Multe culturi de astăzi nu mai simt necesitatea de a perpetua numele de familie de-a lungul generaţiilor. Totuşi, creştinii din toate ţările îi mulţumesc lui Iehova pentru instituţia familială şi îi aduc onoare străduindu-se să-şi încununeze cu succes propria celulă familială.