Bucuroşi într-o lume lipsită de bucurie

„PRIVIT dintr-un punct de vedere pesimist, acesta a fost secolul lui Satan“ — aşa începea editorialul apărut în numărul din 26 ianuarie 1995 al revistei The New York Times. „În nici o altă epocă oamenii nu au dat dovadă de atâta abilitate şi nu au fost atât de dornici să ucidă alte milioane de oameni din cauza rasei, a religiei sau a clasei sociale.“

Cea de-a 50-a aniversare a eliberării victimelor nevinovate închise în lagărele de concentrare naziste a determinat scrierea unor astfel de editoriale. Însă acelaşi gen de masacre sălbatice au loc şi astăzi în unele părţi ale Africii şi ale Europei Răsăritene.

Pogromurile, epurările etnice, măcelurile tribale — oricum le-am numi — provoacă multă durere. Însă, în mijlocul acestor orori se înalţă voci puternice de bucurie. Să luăm, de exemplu, situaţia Germaniei din anii ’30.

Prin aprilie 1935, Hitler şi partidul său nazist i-au destituit pe Martorii lui Iehova din toate funcţiile administrative. Martorii au fost, totodată, arestaţi, întemniţaţi şi trimişi în lagăre de concentrare deoarece îşi menţineau neutralitatea creştină (Ioan 17:16). Pe la sfârşitul lunii august 1936, Martorii lui Iehova au fost arestaţi în masă. Mii dintre ei au fost trimişi în lagăre de concentrare, unde majoritatea au rămas până în 1945, dacă au supravieţuit. Cum au reacţionat însă Martorii la tratamentul inuman care li s-a aplicat în lagăre? Oricât de surprinzător ar putea părea, ei au reuşit să-şi păstreze bucuria în pofida împrejurărilor deloc fericite în care s-au aflat.

„O stâncă în noroi“

Christine King, istoric britanic, a intervievat o catolică ce fusese în lagăre. „Ea a folosit o expresie pe care nu am uitat-o niciodată“, a spus dr. King. „Ea a descris în mod detaliat viaţa oribilă de acolo, condiţiile dezgustătoare în care a trăit. A spus că i-a cunoscut pe Martori şi că acei Martori erau o stâncă în noroi, un loc stabil în toată acea mocirlă. Ea a spus că ei erau singurii care nu scuipau după trecerea gardienilor. Ei au fost singurii care au înfruntat această situaţie nu cu ură, ci cu iubire şi speranţă şi cu sentimentul că exista un scop.“

Ce le-a permis Martorilor lui Iehova să fie nişte ‘stânci în noroi’? Credinţa neclintită în Iehova Dumnezeu şi în Fiul său, Isus Cristos. În consecinţă, eforturile lui Hitler nu au reuşit să le înăbuşe iubirea creştină şi bucuria.

Să ascultăm ce-şi amintesc doi supravieţuitori ai lagărelor după cinci decenii de când au trecut cu succes acest test al credinţei. Iată ce spune o femeie: „Debordez de bucurie la gândul că am avut privilegiul unic de a-mi demonstra iubirea şi recunoştinţa faţă de Iehova în cele mai sălbatice împrejurări. Nimeni nu m-a forţat să fac aceasta! Mai degrabă duşmanii noştri au încercat, prin ameninţări, să ne forţeze să ascultăm mai mult de Hitler decât de Dumnezeu — dar nu au reuşit! Nu numai acum sunt fericită, dar chiar şi atunci când mă aflam în spatele zidurilor închisorii am fost fericită, întrucât aveam o conştiinţă curată“. — Maria Hombach, 94 de ani.

Un alt Martor declară: „Privesc în urmă cu recunoştinţă şi bucurie la zilele detenţiei mele. Anii petrecuţi sub Hitler, în închisori şi lagăre de concentrare, au fost ani grei şi plini de încercări. Dar nu aş dori să-i fi pierdut, întrucât ei m-au învăţat să am încredere absolută în Iehova“. — Johhanes Neubacher, 91 de ani.

„Încredere absolută în Iehova“ — acesta a fost secretul bucuriei trăite de Martorii lui Iehova. Prin urmare, ei sunt bucuroşi în pofida faptului că trăiesc în mijlocul unei lumi lipsite de bucurie. Bucuria lor a fost evidentă la Congresele de District „Lăudători bucuroşi“, care s-au desfăşurat în ultimele luni. Să analizăm pe scurt aceste reuniuni bucuroase.

[Legenda fotografiei de la pagina 4]

Maria Hombach