„Dragostea nu piere niciodată“

RELATATĂ DE SAMUEL D. LADESUYI

Când privesc în urmă la anii care s-au scurs şi văd tot ce s-a realizat, rămân uluit. Iehova face lucruri minunate pe tot pământul. În Ilesha, Nigeria, de la cei câţiva proclamatori care am început să predicăm în 1931 s-a ajuns la 36 de congregaţii. Cei aproximativ 4 000 de vestitori care predicau în Nigeria, câţi erau în 1947 la sosirea primilor absolvenţi ai Şcolii Biblice Galaad a Societăţii Watchtower, s-au înmulţit depăşind 180 000. În zilele de început nu anticipam, nici măcar nu ne imaginam creşterea ce urma să aibă loc. Cât sunt de recunoscător că am participat la această lucrare minunată! Permiteţi-mi să vă vorbesc despre acest lucru.

TATĂL meu făcea comerţ cu arme şi praf de puşcă, deplasându-se din oraş în oraş; rareori era acasă. Avea şapte soţii de care ştiam eu, dar nu toate locuiau cu el. Pe mama a moştenit-o de la fratele lui mai mare care decedase. Ea a devenit a doua lui soţie, iar eu am locuit cu ea.

Într-o zi tata s-a întors acasă de la vizita făcută primei sale soţii, care locuia într-un sat învecinat. În timpul vizitei a aflat că fratele meu vitreg mergea la şcoală. Acesta avea zece ani, la fel ca mine. Aşa că tata a decis să mă dea şi pe mine la şcoală. El mi-a dat nouă penny — trei pentru un manual şi şase pentru o tăbliţă. Era în 1924.

S-a format un grup pentru studierea Bibliei

Încă de copil mă pasiona Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia. Îmi plăceau orele de Biblie şi eram întotdeauna lăudat de profesorii mei de la şcoala duminicală. Astfel, în 1930, am profitat de ocazia de a asista la o cuvântare ţinută de un Student în Biblie aflat în vizită, unul dintre primii care au predicat în Ilesha. După cuvântare, el mi-a dat un exemplar al cărţii Harfa lui Dumnezeu în limba yoruba.

Participam cu regularitate la şcoala duminicală. Acum luam cu mine Harfa lui Dumnezeu şi utilizam pentru a combate unele dintre doctrinele predate acolo. Au urmat discuţii aprinse, iar conducătorii bisericii m-au avertizat de multe ori să nu urmez această ‘învăţătură nouă’.

În anul următor, în timp ce hoinăream pe stradă, am întâlnit un grup de oameni care ascultau un bărbat ce le ţinea o cuvântare. Vorbitorul era J. I. Owenpa, un Student în Biblie. El fusese trimis aici de William R. Brown (numit adesea Brown „Biblie“), care supraveghea din Lagos lucrarea de predicare a Regatului.a Am aflat că în Ilesha se formase un mic grup pentru studierea Bibliei cu ajutorul cărţii Harfa lui Dumnezeu, aşa că m-am alăturat şi eu.

Eu eram cel mai tânăr din grup — doar un elev în jur de 16 ani. În mod normal, ar fi trebuit să mă simt stânjenit, chiar speriat, de asocierea atât de strânsă cu bărbaţi în vârstă de 30 de ani sau mai mult. Dar ei erau foarte bucuroşi să mă aibă printre ei şi m-au încurajat. Erau ca nişte părinţi pentru mine.

Opoziţie din partea clerului

În curând am început să ne confruntăm cu o serioasă opoziţie din partea clerului. Catolicii, anglicanii şi alţii, care altădată luptaseră unii împotriva altora, s-au unit acum împotriva noastră. Ei au conspirat cu oficialităţile locale în încercarea de a ne descuraja. Au trimis poliţia să ne confişte cărţile, sub pretextul că erau periculoase pentru oameni. Însă ofiţerul poliţiei districtuale i-a avertizat că nu aveau nici un drept să ia cărţile, astfel că, două săptămâni mai târziu, acestea ne-au fost înapoiate.

După aceea am fost convocaţi la o întrunire, unde ne-am întâlnit cu oba, sau şeful principal, şi cu alţi oameni proeminenţi din oraş. Eram cam 30 pe atunci. Intenţia lor era să ne împiedice să mai citim aceste cărţi „periculoase“. Au întrebat dacă eram străini, dar când ne-au examinat feţele, au spus: „Sunt de-ai noştri, deşi printre ei sunt unii din altă zonă“. Ne-au spus că nu doreau să continuăm să studiem cărţile unei religii care urmărea să ne facă rău.

Am plecat acasă fără să spunem un cuvânt, deoarece hotărâserăm să nu le acordăm nici o atenţie acestor oameni proeminenţi. Majoritatea eram foarte fericiţi de ceea ce învăţaserăm şi eram decişi să continuăm studiul. Astfel, deşi câţiva s-au speriat şi s-au retras din grupul nostru, majoritatea ne-am continuat studiul în atelierul unui tâmplar. Nu aveam un conducător de studiu. Începeam cu rugăciune şi apoi citeam pe rând paragrafele din carte. După circa o oră ne rugam din nou, şi apoi plecam acasă. Dar eram urmăriţi, iar conducătorii şi capii religioşi continuau să ne cheme la fiecare două săptămâni, avertizându-ne să nu studiem literatura Studenţilor în Biblie.

Între timp încercam să utilizăm puţina cunoştinţă pe care o aveam pentru a-i ajuta pe oameni, şi mulţi ne împărtăşeau părerea. Unul câte unul, aceştia ni se alăturau. Eram foarte fericiţi, însă nu ştiam prea multe despre religia cu care ne asociaserăm.

La începutul anului 1932 a venit un frate din Lagos pentru a ne ajuta să ne organizăm, iar în aprilie a venit şi Brown „Biblie“. Văzând că eram un grup de circa 30 de persoane, fratele Brown s-a interesat de progresul nostru. I-am spus tot ce ştiam. Ne-a zis că eram pregătiţi pentru botez.

Întrucât era sezonul uscat, a trebuit să ne deplasăm până la un râu aflat la 14 kilometri distanţă de Ilesha, şi circa 30 dintre noi am fost botezaţi. De atunci ne-am considerat predicatori ai Regatului şi am început să mergem din casă în casă. Înainte nu ne gândiserăm că vom face lucrul acesta, dar acum eram dornici să le împărtăşim altora ceea ce ştiam. Trebuia să ne pregătim bine pentru a avea o bază biblică în combaterea doctrinelor false cu care ne confruntam. Astfel, la întrunirile noastre obişnuiam să discutăm despre doctrine, învăţând unii de la alţii ceea ce ştiam.

Activitatea noastră de predicare

Am străbătut oraşul cu predicarea noastră. Oamenii ne batjocoreau şi strigau după noi, dar nu-i luam în seamă. Bucuria noastră era mare, deoarece deţineam adevărul, deşi aveam încă o mulţime de lucruri de învăţat.

Mergeam din casă în casă în fiecare duminică. Oamenii puneau întrebări, iar noi încercam să le răspundem. Duminică seara ţineam o cuvântare publică. Nu aveam o Sală a Regatului, aşa că ţineam întrunirile sub cerul liber. Îi adunam pe oameni, ţineam o cuvântare şi îi invitam să pună întrebări. Uneori predicam în biserici.

De asemenea, ne deplasam în zone unde oamenii nu auziseră niciodată de Martorii lui Iehova. De cele mai multe ori mergeam cu bicicletele, iar uneori închiriam un autobuz. Când ajungeam într-un sat, suflam tare din corn. Ca să ne audă tot satul! Oamenii se grăbeau să afle ce se întâmpla. Atunci le transmiteam mesajul nostru. După ce terminam, oamenii se înghesuiau pentru a primi exemplare ale publicaţiilor noastre. Plasam cantităţi enorme.

Aşteptam cu nerăbdare venirea Regatului lui Dumnezeu. Îmi aduc aminte că, atunci când am primit Anuarul pe 1935, unul dintre fraţi, văzând planificarea analizării textelor pe întregul an, a întrebat: „Înseamnă că vom încheia un alt an înainte de venirea Armaghedonului?“

Drept răspuns, fratele care conducea a întrebat: „Crezi, frate, că, dacă Armaghedonul va veni mâine, vom înceta să citim Anuarul?“ Când fratele a spus nu, conducătorul a zis: „Atunci de ce te îngrijorezi?“ Noi am aşteptat, şi încă aşteptăm, cu nerăbdare ziua lui Iehova.

Anii de război

Pe parcursul celui de-al doilea război mondial, importarea cărţilor noastre a fost interzisă. Un frate din Ilesha i-a oferit unui poliţist, fără să-şi dea seama, cartea Bogăţii. Poliţistul a întrebat: „A cui este această carte?“ Fratele i-a explicat că era a lui. Poliţistul a spus că era o carte interzisă, l-a dus la postul de poliţie şi l-a închis.

Eu am mers la postul de poliţie şi, după multe cercetări, am obţinut eliberarea fratelui pe cauţiune. Apoi i-am telefonat fratelui Brown în Lagos pentru a-l informa cu privire la cele întâmplate. Am întrebat, de asemenea, dacă exista vreo lege care să interzică circulaţia cărţilor noastre. Fratele Brown mi-a spus că numai importarea, nu şi circulaţia, cărţilor noastre era interzisă. Trei zile mai târziu, fratele Brown a trimis un frate din Lagos să vadă ce se întâmplase. Acest frate a decis să ieşim cu toţii în lucrarea de predicare în ziua următoare cu reviste şi cărţi.

Ne-am răspândit în diferite direcţii. După aproximativ o oră am aflat că majoritatea fraţilor fuseseră arestaţi. Astfel, fratele vizitator şi cu mine ne-am dus la postul de poliţie. Poliţia a refuzat să asculte explicaţia noastră, şi anume că aceste cărţi nu erau interzise.

Cei 33 de fraţi care fuseseră arestaţi au fost trimişi la Curtea Magistratului Principal din Ife, iar eu i-am însoţit. Orăşenii care vedeau că suntem scoşi din oraş strigau: „Gata cu aceşti oameni. Nu vor mai reveni“.

Acuzaţia a fost prezentată înaintea magistratului principal, un nigerian. Au fost aduse toate cărţile şi revistele. El a întrebat cine îl autorizase pe şeful poliţiei să-i aresteze pe aceşti oameni. Şeful poliţiei a spus că acţionase conform instrucţiunilor date de ofiţerul poliţiei districtuale. Magistratul principal i-a chemat în biroul său pe şeful poliţiei şi pe patru dintre reprezentanţii noştri, inclusiv pe mine.

El a întrebat cine era dl Brown. I-am spus că era reprezentantul Societăţii Watch Tower în Lagos. Atunci ne-a informat că primise o telegramă din partea dlui Brown în legătură cu noi. El a suspendat cazul pentru ziua respectivă şi i-a eliberat pe fraţi pe cauţiune. A doua zi i-a achitat pe fraţi eliberându-i şi a ordonat poliţiei să ne restituie cărţile.

Ne-am reîntors în Ilesha cântând. Din nou oamenii au început să strige, dar de această dată spuneau: „Iar au venit!“

Clarificarea normelor lui Iehova privitoare la căsătorie

Era în 1947 când, pentru prima dată, trei absolvenţi ai Şcolii Galaad au sosit în Nigeria. Unul dintre aceşti fraţi, Tony Attwood, încă mai este aici, slujind la Betelul din Nigeria. Începând de atunci, am văzut mari schimbări în organizaţia lui Iehova în Nigeria. Una din marile schimbări viza punctul nostru de vedere cu privire la poligamie.

În februarie 1941 m-am căsătorit cu Olabisi Fashugba şi cunoşteam suficiente lucruri ca să nu-mi mai iau altă soţie. Dar până în 1947, când au venit misionarii, poligamia era un lucru obişnuit în cadrul congregaţiilor. Fraţilor poligami li se spusese că ei se căsătoriseră cu mai multe soţii neştiind că lucrul acesta era greşit. Astfel, dacă aveau două, trei, patru sau cinci soţii, puteau să le păstreze, dar să nu-şi mai ia niciuna. Aceasta era politica noastră.

Mulţi oameni erau dornici să ni se alăture, îndeosebi membrii Societăţii Heruvimilor şi Serafimilor din Ilesha. Aceştia spuneau că Martorii lui Iehova erau singurii oameni care predau adevărul. Erau de acord cu învăţăturile noastre şi erau dispuşi să-şi transforme bisericile în Săli ale Regatului. Lucram din greu la realizarea acestei unităţi. Aveam chiar şi centre de instruire a bătrânilor lor.

Apoi a sosit o nouă directivă privind poligamia. Unul dintre misionari a ţinut o cuvântare cu ocazia unei adunări de circumscripţie din 1947. El a vorbit despre obiceiurile şi conduita excelentă. Apoi a citat 1 Corinteni 6:9, 10, care afirmă că cei nedrepţi nu vor moşteni Regatul lui Dumnezeu. Apoi a adăugat: „Nici poligamii nu vor moşteni Regatul lui Dumnezeu!“ Oamenii din auditoriu au strigat: „Eh, poligamii nu vor moşteni Regatul lui Dumnezeu!“ S-a produs o scindare. Parcă era război. Mulţi dintre cei asociaţi de curând s-au dezasociat, spunând: „Slavă lui Dumnezeu că nu am mers prea departe“.

Însă majoritatea fraţilor au început să-şi reglementeze situaţia, eliberându-le pe soţiile lor. Ei le-au dat bani şi le-au spus: „Dacă sunteţi tinere, mergeţi şi căutaţi-vă alt soţ. Am făcut o greşeală căsătorindu-mă cu voi. Acum trebuie să fiu soţul unei singure soţii“.

Nu peste mult timp s-a ivit o altă problemă. După ce au decis să păstreze o soţie şi să le elibereze pe celelalte, unii şi-au schimbat hotărârea şi au decis să ia înapoi una din celelalte soţii şi s-o elibereze pe cea pe care o reţinuseră! Aşa că a început din nou tulburarea.

A sosit o altă directivă de la sediul din Brooklyn, bazată pe Maleahi 2:14, care vorbeşte despre „soţia tinereţii tale“. Conform acestei directive, soţii trebuiau să o păstreze pe prima soţie cu care se căsătoriseră. Aşa s-a rezolvat în final problema.

Privilegii de serviciu

În 1947 Societatea a început să întărească congregaţiile şi să le organizeze în circumscripţii. Ea dorea să numească fraţi maturi şi cu multă cunoştinţă ca ‘slujitori ai fraţilor’, numiţi în prezent supraveghetori de circumscripţie. Fratele Brown m-a întrebat dacă aş accepta o astfel de numire. Am spus că motivul pentru care m-am botezat era să fac voinţa lui Iehova, şi am adăugat: „Chiar tu m-ai botezat. Acum când există posibilitatea de a-i sluji lui Iehova într-un mod mai deplin, aş putea să refuz?“

În luna octombrie a acelui an, şapte dintre noi au fost invitaţi în Lagos, unde am fost instruiţi înainte de a fi trimişi în lucrarea de circumscripţie. În timpul acela circumscripţiile erau foarte mari. Toată ţara era împărţită în doar şapte circumscripţii. Congregaţiile erau puţine la număr.

Lucrarea noastră în calitate de slujitori ai fraţilor era grea. Zilnic mergeam pe jos mulţi kilometri, adesea prin păduri tropicale foarte umede şi calde. În fiecare săptămână trebuia să ne deplasăm dintr-un sat în altul. Uneori simţeam că picioarele mă lăsau. Alteori aveam sentimentul că mor! Dar aveam şi multe bucurii, în special văzând numărul crescând de oameni care îmbrăţişau adevărul. Da, în numai şapte ani, numărul vestitorilor din ţară s-a cvadruplat.

Am slujit în lucrarea de circumscripţie până în 1955, când sănătatea şubredă m-a obligat să mă reîntorc în Ilesha, unde am fost numit supraveghetor pe oraş. Faptul de a fi acasă mi-a dat posibilitatea să-i acord mai mult ajutor familiei mele din punct de vedere spiritual. În prezent, toţi cei şase copii ai mei îi slujesc în mod fidel lui Iehova.

Dragostea adevărată nu piere niciodată

Când privesc înapoi la anii care au trecut, am atâtea motive să fiu recunoscător. Au existat dezamăgiri, îngrijorări şi boli, dar au existat şi multe bucurii. Deşi cunoştinţa şi înţelegerea noastră au crescut de-a lungul anilor, am învăţat din experienţă semnificaţia versetului din 1 Corinteni 13:8, care spune: „Dragostea nu piere niciodată“. Dacă îl iubeşti pe Iehova şi perseverezi cu fermitate în serviciul său, el te va ajuta să depăşeşti dificultăţile şi te va binecuvânta din belşug.

Lumina adevărului devine din ce în ce mai strălucitoare. La început credeam că Armaghedonul va veni repede; de aceea ne grăbeam să facem tot ce puteam. Dar totul a fost spre binele nostru. Iată de ce sunt în asentimentul psalmistului care a spus: „Voi lăuda pe DOMNUL cât voi trăi; voi cânta psalmi Dumnezeului meu cât voi fi“. — Psalmul 146:2.

[Note de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Samuel şi Milton Henschel în 1955

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Samuel şi soţia sa, Olabisi