Sunt îndreptăţite îndoielile cu privire la Isus?

OARE a înfăptuit Isus din Nazaret miracole? A fost el înviat dintre morţi, cum au proclamat discipolii săi? Cel puţin, a trăit el? În epoca noastră modernă, se pare că mulţi nu pot da un răspuns cert la astfel de întrebări. De ce? Deoarece ei au îndoieli cu privire la Isus, iar îndoiala este un sentiment de incertitudine, când nu ştii dacă ceva este adevărat sau posibil. Dar sunt îndreptăţite sentimentele de incertitudine cu privire la Isus? Să vedem.

Cum a fost semănată îndoiala cu privire la Isus

Unii teologi germani de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea l-au descris pe Isus ca fiind „un personaj fictiv al Bisericii din antichitate“. Faptul că ei au contestat istoricitatea lui Isus a dus la o controversă între erudiţii de la începutul acestui secol, controversă care a devenit publică pe atunci şi care mai are influenţă şi astăzi. De exemplu, un studiu recent efectuat în Germania a dezvăluit că 3% dintre cei intervievaţi cred că Isus „nu a trăit niciodată“ şi că „apostolii l-au inventat“. Da, seminţele îndoielii cu privire la Isus, semănate la începutul acestui secol, găsesc un sol fertil în inimile oamenilor încă şi acum.

De ce nu este totuşi îndreptăţită părerea că Isus a fost „inventat“? Biblistul Wolfgang Trilling comentează: „Controversa cu privire la faptul că Isus a trăit vreodată, cu alte cuvinte că a fost un personaj istoric sau un mit, s-a rezolvat. Problema a fost soluţionată într-o manieră ştiinţifică, cel puţin în aşa fel încât oamenii serioşi să nu o mai privească drept o chestiune teoretică“. Cu toate acestea, unii se mai îndoiesc că Isus a existat vreodată. În consecinţă, să vedem cum se poate stabili istoricitatea lui Isus şi cum se pot înlătura alte îndoieli cu privire la el.

Dovezi care risipesc îndoielile

Execuţia înjositoare a lui Isus ca un criminal condamnabil este „cel mai convingător argument împotriva celor care neagă istoricitatea lui Isus“, afirmă Trilling. De ce? Deoarece execuţia „a stânjenit, ba chiar a împiedicat dispersarea noii credinţe printre iudei şi neiudei“ (compară cu 1 Corinteni 1:23). Dacă execuţia lui Isus Mesia a constituit un astfel de afront atât pentru iudei, cât şi pentru neamuri, este greu de imaginat că aceasta putea fi o născocire a apostolilor! În plus, moartea lui Isus este atestată ca un eveniment istoric nu numai de cele patru Evanghelii, dar şi de scriitorul roman Tacit şi de Talmudul iudaic.a

Alte evenimente din timpul vieţii lui Isus sunt, de asemenea, considerate dovezi interne ale credibilităţii Evangheliilor, aşadar dovezi ale ceea ce ne spun acestea despre el. De exemplu, ar fi plăsmuit continuatorii lui Isus venirea acestuia din Nazaret, un loc aparent nesemnificativ? Sau este posibil ca ei să fi inventat relatarea despre trădarea lui Iuda, un tovarăş în care avea încredere? Este realist să credem că ei ar fi născocit o poveste despre abandonarea lui Isus cu atâta laşitate de către ceilalţi discipoli? În mod sigur, nu este logic ca discipolii să fi plăsmuit nişte detalii atât de nefavorabile pe care să le răspândească apoi în lung şi-n lat! În plus, arta predării folosită de Isus avea o caracteristică unică. Literatura iudaică din primul secol nu conţine nimic care să fie la înălţimea ilustrărilor sale. Ce persoană anonimă ar fi putut „inventa“ vreodată o astfel de capodoperă ca Predica de pe munte? Toate aceste argumente confirmă faptul că Evangheliile conţin relatări demne de încredere despre viaţa lui Isus.

Există totodată dovezi externe ale istoricităţii lui Isus. Cele patru Evanghelii îl descriu cu exactitate într-un cadru specific, istoric şi detaliat. Locuri ca Betleem şi Galileea, persoane şi cercuri proeminente ca Pontius Pilat şi fariseii, precum şi obiceiurile iudeilor şi alte caracteristici nu au fost simple plăsmuiri. Ele făceau parte din structura vieţii din secolul întâi şi au fost atestate de sursele nebiblice şi de descoperirile arheologice.

Prin urmare, există dovezi convingătoare, atât interne, cât şi externe, că Isus este un personaj istoric.

Totuşi, destul de mulţi oameni au îndoieli cu privire la miracolele efectuate de el. Într-adevăr, potrivit studiului menţionat anterior, doar o minoritate dintre germanii care frecventează biserica cred cu fermitate că miracolele lui Isus şi învierea sa „au avut loc în realitate“. Sunt îndreptăţite îndoielile cu privire la miracolele şi învierea lui Isus?

De ce pun unii la îndoială miracolele lui Isus?

Matei 9:18–36 consemnează că Isus i-a vindecat în mod miraculos pe bolnavi, a înviat morţi şi a expulzat demoni. Profesorul şi istoricul Hugo Staudinger comentează: „Pur şi simplu este incredibil, iar din punct de vedere istoric imposibil, ca aceste relatări extraordinare să fie produsul unei imaginaţii vii“. De ce? Deoarece se pare că primele Evanghelii au fost redactate într-o perioadă când majoritatea martorilor oculari ai acestor miracole erau încă în viaţă! O altă confirmare constă în aceea că iudeii opozanţi „nu au negat faptul că Isus a înfăptuit lucrări extraordinare“, afirmă Staudinger în continuare. Ignorând toate celelalte dovezi şi bazându-ne doar pe această dovadă externă, observăm că miracolele lui Isus sunt absolut demne de încrederea noastră. — 2 Timotei 3:16.

Cu toate că „majoritatea germanilor sunt convinşi că Isus a vindecat oameni bolnavi“, mulţi se îndoiesc de puterea care stătea la baza acestor vindecări. De exemplu, un renumit teolog german a declarat în public că vindecările făcute de Isus erau efectuate prin puterea sugestiei, influenţându-i pe oamenii care sufereau de tulburări mintale. Este această explicaţie întemeiată?

Să vedem. În Marcu 3:3–5 se relatează că Isus a vindecat un om cu mâna uscată. Este oare o mână uscată consecinţa unei tulburări mintale? Categoric nu. Prin urmare, această vindecare nu putea fi atribuită puterii sugestiei. Deci ce i-a permis lui Isus să înfăptuiască miracole? Profesorul Staudinger recunoaşte: „Dacă nu există legi absolut valabile şi dacă cineva nu-l reneagă completamente pe Dumnezeu, atunci din principiu acea persoană nu poate exclude posibilitatea ca Dumnezeu, a cărui putere o depăşeşte pe cea a omului, să fie în stare să înfăptuiască lucruri neobişnuite“. Într-adevăr, cu ajutorul ‘puterii lui Dumnezeu’, Isus a vindecat efectiv oameni bolnavi. Aşadar, nu există motive de îndoială cu privire la autenticitatea miracolelor sale. — Luca 9:43, NW; Matei 12:28.

Potrivit cu The American Peoples Encyclopedia, dacă cel mai mare dintre toate miracolele — învierea lui Isus — a avut loc, atunci toate celelalte miracole consemnate în Evanghelii „intră în sfera posibilului“. Aşadar, a fost Isus realmente înviat dintre morţi?

Sunt îndreptăţite îndoielile cu privire la învierea lui Isus?

Să analizăm în primul rând o puternică dovadă indirectă care confirmă autenticitatea învierii lui Isus — mormântul lui gol. Faptul că mormântul lui Isus a fost găsit gol nu a fost contestat de contemporanii săi, nici chiar de opozanţii săi (Matei 28:11–15). O înşelătorie ar fi fost demascată imediat! Lucrarea de referinţă menţionată mai sus trage pe bună dreptate concluzia: „Niciodată nu s-a sugerat vreo altă explicaţie validă referitoare la mormântul gol în afară de declaraţia biblică: «Nu este aici, căci a înviat» (Mat. 28:6)“.

Unii obiectează spunând că numai discipolii lui Isus au proclamat pretutindeni că el era înviatul Mesia. Este adevărat. Însă credibilitatea mesajului lor nu a fost oare ferm ancorată în realităţi istorice — mai ales moartea şi învierea lui Isus? Ba da. Apostolul Pavel era conştient de această relaţie de interdependenţă atunci când a scris: „Dacă Hristos n-a înviat, atunci într-adevăr este zadarnică propovăduirea noastră şi este zadarnică şi credinţa voastră. Ba încă suntem descoperiţi şi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu, fiindcă am mărturisit cu privire la Dumnezeu că a înviat pe Hristos“. — 1 Corinteni 15:14, 15; compară cu Ioan 19:35; 21:24; Evrei 2:3.

În primul secol existau mulţi oameni bine cunoscuţi, care puteau confirma apariţiile lui Isus după moartea sa. Printre ei se numărau cei 12 apostoli şi Pavel, precum şi peste 500 de alţi martori oculari (1 Corinteni 15:6).b Amintiţi-vă totodată de motivul pentru care Matia a întrunit cerinţele necesare în vederea înlocuirii apostolului infidel Iuda. Faptele 1:21–23 arată că Matia putea să certifice învierea lui Isus şi evenimentele anterioare care aveau legătură cu El. Dacă viaţa şi învierea lui Isus ar fi fost ficţiune şi nu realitate, o astfel de cerinţă în vederea numirii ar fi fost, în mod sigur, fără nici un sens.

Întrucât atât de mulţi martori oculari din secolul întâi au putut confirma viaţa, miracolele, moartea şi învierea lui Isus, creştinismul s-a răspândit relativ repede în tot Imperiul Roman, în ciuda obstacolelor menţionate anterior. Continuatorii săi erau dispuşi să suporte necazuri, persecuţii şi chiar moartea pentru a declara pretutindeni învierea şi adevărul fundamental care deriva de aici. Care adevăr? Că învierea lui a fost posibilă numai datorită puterii lui Dumnezeu. Şi de ce Iehova Dumnezeu îl înviase dintre morţi pe Isus? Răspunsul la această întrebare arată cine este personajul istoric Isus.

În ziua Penticostei, apostolul Petru a declarat fără reţineri în faţa iudeilor uluiţi din Ierusalim: „Dumnezeu a înviat pe acest Isus şi noi toţi suntem martori ai Lui. Şi acum, fiind înălţat prin dreapta lui Dumnezeu şi primind de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi ce auziţi. Căci David nu s-a suit în ceruri, ci el singur zice: «Domnul a zis Domnului meu: „Stai la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut sub picioarele Tale“». Să ştie bine, deci, toată casa lui Israel că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus, pe care L-aţi răstignit voi“ (Faptele 2:32–36). Da, Iehova Dumnezeu l-a făcut pe Isus din Nazaret „Domn şi Hristos“. Sunt îndreptăţite îndoielile cu privire la rolul său în acest aspect al scopului lui Dumnezeu?

De ce să punem la îndoială rolul din prezent al lui Isus?

Cum pot fi risipite toate îndoielile cu privire la identitatea şi rolul lui Isus? Prin faptul că el a fost în mod evident un profet adevărat. El a prezis războaiele, foametea, cutremurele de pământ, infracţiunile şi lipsa iubirii pe care le vedem astăzi. El a mai prezis: „Evanghelia aceasta a împărăţiei va fi predicată în toată lumea ca o mărturie pentru toate popoarele. Şi atunci va veni sfârşitul“ (Matei 24:3–14). Împlinirea acestor profeţii dovedeşte că Isus este înviatul Cristos, care domneşte în mod invizibil ‘în mijlocul vrăjmaşilor Săi’, şi că în curând el va inaugura lumea nouă a lui Dumnezeu. — Psalmul 110:1, 2; Daniel 2:44; Apocalipsa 21:1–5.

Omenirea are acum nevoie mai mult ca oricând de un Salvator dotat cu o înţelepciune supraumană. De ce ar trebui să ne îndoim de faptul că Isus este persoana aleasă în mod potrivit pentru salvarea omenirii? Ioan, care a fost martor ocular al miracolelor impresionante şi al învierii lui Isus, a declarat: „Şi noi am văzut şi mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie Mântuitorul [Salvatorul, NW] lumii“ (1 Ioan 4:14; compară cu Ioan 4:42). Aşa cum nu avem motive întemeiate să ne îndoim de existenţa lui Isus, de miracolele înfăptuite de el, de moartea şi de învierea sa, nu avem motive nici să punem la îndoială faptul că el a fost întronat de Iehova Dumnezeu la dreapta Sa, în calitate de Rege legitim. Fără îndoială, Isus din Nazaret este Regele Regatului lui Dumnezeu şi „Salvatorul lumii“. — Matei 6:10.

[Note de subsol]