Întrebări de la cititori
A fost Dumnezeu părtinitor atunci când a ales pentru corpul de guvernare din secolul întâi bărbaţi de aceeaşi origine rasială şi naţională — toţi fiind iudei?
Nu, cu certitudine nu a fost părtinitor. Primii pe care Isus i-a chemat ca să-i fie discipoli au fost cu toţii iudei. Apoi, la Penticosta din anul 33 e.n., primii care au fost unşi cu spirit sfânt, devenind astfel calificaţi să domnească împreună cu Cristos în cer, au fost iudei şi prozeliţi iudei. Abia mai târziu au fost incluşi şi samariteni, precum şi păgâni necircumcişi. Aşadar, este uşor de înţeles faptul că, la data aceea, corpul de guvernare era alcătuit din iudei, ‘apostolii şi bătrânii din Ierusalim’, cum sunt menţionaţi în Faptele 15:2. Aceşti bărbaţi aveau un bagaj mai vast de cunoştinţe scripturale şi mai mulţi ani de experienţă în ce priveşte adevărata închinare şi beneficiaseră de mai mult timp pentru a se maturiza ca bătrâni creştini. — Compară cu Romani 3:1, 2.
Pe vremea când a avut loc întrunirea corpului de guvernare menţionată în capitolul 15 al cărţii Faptele, mulţi păgâni — printre care africani, europeni şi oameni din alte regiuni — deveniseră creştini. Totuşi, nu există nici o consemnare care să arate că în corpul de guvernare a fost acceptat vreun păgân, astfel încât creştinismul să fie pe placul neiudeilor. Deşi aceşti creştini recent convertiţi dintre păgâni erau membri ai ‘Israelului lui Dumnezeu’ la fel ca ceilalţi, ei respectau maturitatea şi experienţa superioară a creştinilor iudei, ca de pildă a apostolilor, care făceau parte pe atunci din corpul de guvernare (Galateni 6:16). Din Faptele 1:21, 22 se poate observa cât de mult era apreciată o astfel de experienţă. — Evrei 2:3; 2 Petru 1:18; 1 Ioan 1:1–3.
Timp de secole, Dumnezeu a avut o relaţie specială cu naţiunea Israel, din care Isus şi-a ales apostolii. Nu era nici o greşeală şi nici o nedreptate în faptul că nici unul dintre apostoli nu provenea din locuri cunoscute acum sub numele de America de Sud, Africa sau Orientul Îndepărtat. Cu timpul, bărbaţii şi femeile din acele locuri urmau să aibă ocazia de a dobândi privilegii mult mai mari decât acela de a fi apostol pe pământ, de a fi membru al corpului de guvernare din secolul întâi sau de a primi orice altă numire în cadrul poporului lui Dumnezeu de astăzi. — Galateni 3:27–29.
Unul dintre apostoli s-a simţit îndemnat să afirme că „Dumnezeu nu este părtinitor ci . . . , în orice popor, cine se teme de El şi practică dreptatea este primit de El“ (Faptele 10:34, 35). Da, foloasele care provin din răscumpărarea furnizată de Cristos stau la dispoziţia tuturor, fără nici o părtinire. Iar persoane din orice trib şi limbă şi naţiune vor face parte fie din Regatul ceresc, fie din marea mulţime care va trăi veşnic pe pământ.
Multe persoane sunt sensibile la originea rasială, lingvistică sau naţională. Acest lucru reiese din ceea ce citim în Faptele 6:1 referitor la o problemă care a cauzat vociferări între creştinii de limbă greacă şi cei de limbă ebraică. Poate că am fost educaţi într-un anumit spirit sau am cultivat o atitudine hipersensibilă cu privire la limbă, rasă, origine etnică sau sex. Întrucât aşa ceva s-ar putea întâmpla foarte uşor, ar fi bine să depunem eforturi hotărâte pentru a permite sentimentelor şi reacţiilor noastre să fie modelate în armonie cu punctul de vedere al lui Dumnezeu, conform căruia toţi oamenii sunt egali înaintea lui, indiferent de aspectul exterior. Atunci când Dumnezeu a dirijat consemnarea calităţilor pe care trebuie să le întrunească bătrânii şi slujitorii ministeriali, el nu a făcut nici o referire la rasă sau la naţionalitate. Dimpotrivă, el s-a concentrat asupra calităţilor spirituale ale celor care se puteau pune la dispoziţie ca să slujească. Acest lucru este valabil şi în cazul bătrânilor locali, al supraveghetorilor itineranţi şi al membrilor filialelor din prezent, aşa cum a fost valabil şi în cazul corpului de guvernare din secolul întâi.