Un munte care „mişcă“
ÎN VESTUL Irlandei, caracteristica formă conică a stâncii Croagh Patrick se impune printre munţii din jur. În ultima săptămână din iulie a fiecărui an, muntele lasă impresia că mişcă atunci când nu mai puţin de 30 000 de persoane, tineri şi bătrâni, urcă până în vârf (765 m) cu ocazia unui pelerinaj anual.
În această zi, pelerinii urcă şi coboară pe o cărare îngustă, accidentată şi, în unele locuri, primejdioasă. De fapt, partea finală a cărării (aproximativ 300 de metri) este foarte abruptă şi constă aproape numai din stânci instabile, ceea ce face ca urcuşul să fie periculos şi, în acelaşi timp, istovitor.
Unii fac acest drum desculţi, câţiva merg chiar în genunchi în unele locuri. În trecut, pelerinajul începea în timpul nopţii.
De ce este Croagh Patrick o experienţă aşa de importantă pentru atât de multe persoane?
Un loc de pelerinaj de mult timp
În prima parte a secolului al V-lea e.n., Biserica Romano-Catolică l-a trimis în Irlanda ca misionar şi episcop pe Patrick. Principalul său obiectiv a fost acela de a-i converti pe irlandezi la creştinism, iar datorită anilor petrecuţi de el în predicare, lucrând în mijlocul poporului, Patrick este considerat întemeietorul Bisericii Catolice de acolo.
Lucrarea lui l-a purtat prin diferite locuri din toată ţara. Unul dintre acestea a fost vestul Irlandei, unde, potrivit unor surse, el a petrecut 40 de zile şi nopţi pe vârful unui munte care a ajuns să-i poarte numele — Croagh Patrick (însemnând „Colina lui Patrick“). Acolo a postit şi s-a rugat pentru reuşita misiunii sale.
De-a lungul anilor au fost inventate multe legende despre minunile lui. Una dintre cele mai renumite este aceea că, în timp ce se afla pe muntele respectiv, Patrick a alungat toţi şerpii din Irlanda.
Tradiţia spune că el a construit o bisericuţă chiar în vârf. Deşi clădirea nu mai există de mult timp, fundaţia iniţială încă este acolo, iar aşezarea respectivă, precum şi muntele au constituit un loc de pelerinaj de-a lungul anilor.
Caracteristici ale pelerinajului
Pentru o persoană înaintată în vârstă sau care nu este obişnuită cu căţăratul pe munţi, simplul fapt de a ajunge cu bine la capătul călătoriei de 5 kilometri de urcuş şi coborâş este o realizare în sine.
De-a lungul potecii, în puncte strategice, există echipe de urgenţă gata să trateze diferite leziuni.
Pe traseu există trei locuri de oprire, sau popasuri, unde pelerinii efectuează diverse acte de penitenţă. Acestea sunt explicate pe larg pe un panou postat în locul de unde începe urcuşul. — Vezi chenarul.
De ce se urcă?
De ce fac atât de multe persoane acest pelerinaj dificil? De ce ajung unii la astfel de extreme în timp ce urcă muntele?
Ei bine, unii consideră că, rugându-se în timpul pelerinajului, există mai multe şanse ca implorările lor pentru binele personal să fie ascultate. Alţii o fac deoarece caută iertare pentru un păcat. Alte persoane găsesc în aceasta o modalitate de a exprima mulţumiri. În mod sigur, mulţi se deplasează datorită caracterului festiv al pelerinajului. Un expert a remarcat că pelerinajul este ‘o expresie a spiritului şi a iubirii de comunitate’. El spunea totodată că faptul de a urca pe Croagh Patrick „constituie modul în care ei calcă pe urmele Sf. Patrick şi în care recunosc cât de datori îi sunt în credinţă“. El a adăugat că aspectul cel mai important constă în faptul că urcarea este „o formă de penitenţă, deoarece efortul fizic implicat este un adevărat exerciţiu de penitenţă. Ascensiunea lentă spre vârf este un act de remuşcare prelungită“.
Un bărbat a declarat cu mândrie că el a urcat de 25 de ori. A făcut-o, spunea el, „pentru a înfăptui un mic act de penitenţă“. Un alt bărbat a spus simplu: „Nimic nu se obţine fără efort!“
Deşi nu este un lucru esenţial, mulţi urcă pe munte desculţi. De ce? În primul rând, ei consideră că pământul este „sfânt“ şi, prin urmare, îşi scot încălţămintea. În al doilea rând, pentru a atinge obiectivul de a „înfăptui un mic act de penitenţă“. Aceasta explică şi motivul pentru care unii merg în genunchi în popasuri.
Mişcaţi să-l aprecieze pe Creator
Dar dacă cineva nu împărtăşeşte sentimentele religioase ale pelerinilor care urcă într-o zi anume? Pe o vreme prielnică şi cu o încălţăminte rezistentă, muntele poate fi urcat oricând. Noi l-am urcat, dar nu într-o zi când o masă în mişcare de pelerini îşi efectuau urcarea. În timpul frecventelor noastre pauze pentru odihnă am putut medita la urcuşul în sine şi la efectul pe care l-a avut asupra atâtor persoane. Imaginându-ne mii de pelerini urcând pe acest drum dificil şi efectuând diferitele acte de penitenţă, ne-am simţit îndemnaţi să ne întrebăm: „Cere Dumnezeu aşa ceva? Oare ritualul urcării sau al înconjurării unor monumente în timp ce o persoană recită în mod repetat rugăciuni face ca aceasta să se apropie mai mult de Dumnezeu?“ Ce se poate spune despre sfatul lui Isus cu privire la rugăciunile repetative, consemnat în Matei 6:6, 7?
Noi nu am urcat, fireşte, muntele pentru a avea o experienţă de natură religioasă. Cu toate acestea, ne-am simţit mai aproape de Creatorul nostru deoarece am putut aprecia creaţia sa — munţii de pretutindeni fiind o parte a minunilor planetei. Din vârf am putut vedea fără nici o piedică peisajul încântător, zărind chiar şi locul de întâlnire al uscatului cu Oceanul Atlantic. Insuliţele care licăreau în golful aflat într-o parte sub noi contrastau puternic cu munţii stâncoşi şi sterpi aflaţi de cealaltă parte.
Ne-am gândit la cele trei popasuri şi ne-au venit în minte cuvintele lui Isus, atunci când le-a spus adevăraţilor săi continuatori: „Când vă rugaţi, să nu folosiţi repetări fără rost, ca păgânii, care gândesc că, dacă spun o mulţime de cuvinte, vor fi ascultaţi“. — Matei 6:7.
Ne-am dat seama că muntele devenise o parte a unei tradiţii care i-a legat pe mii de oameni într-un ritual împovărător. Ne-am gândit ce contrast este între acesta şi libertatea despre care vorbea apostolul Ioan când a spus: „[Noi] păzim poruncile Lui [Dumnezeu]. Şi poruncile Lui nu sunt grele“. — 1 Ioan 5:3.
Ne-am bucurat de scurta noastră excursie, inclusiv de căţăratul pe Croagh Patrick. Ea ne-a făcut să aşteptăm cu nerăbdare timpul când toată omenirea va fi eliberată de tradiţii nebiblice şi va putea să i se închine iubitorului Creator al pământului „în duh şi în adevăr“. — Ioan 4:24.
[Chenarul de la pagina 27]
Principalele caracteristici ale pelerinajului
Orice pelerin care urcă muntele în Ziua Sf. Patrick, în săptămâna următoare sau oricând în decursul lunilor iunie, iulie, august şi septembrie şi SE ROAGĂ ÎN CAPELĂ SAU APROAPE DE EA pentru subiectele liturghiilor oficiate de Papa poate obţine o indulgenţă completă cu condiţia să meargă la Confesiune şi la Sfânta Comuniune în Ziua Sf. Patrick sau în decursul săptămânii următoare.
POPASURI TRADIŢIONALE
Există trei „popasuri“: 1) La baza conului, sau Leacht Benain, 2) Pe vârf, 3) Roilig Muire, puţin mai jos pe versantul cu Lecanvey [un oraş].
Primul popas — LEACHT BENAIN
Pelerinul înconjoară de 7 ori movila de pietre spunând 7 Tatăl nostru, 7 Ave Maria şi o dată Crezul.
Al doilea popas — VÂRFUL
a) Pelerinul îngenunchează şi spune 7 Tatăl nostru, 7 Ave Maria şi o dată Crezul.
b) Pelerinul se roagă în apropierea capelei pentru obiectivele Papei.
c) Pelerinul înconjoară de 15 ori capela spunând 15 Tatăl nostru, 15 Ave Maria şi o dată Crezul.
d) Pelerinul înconjoară de 7 ori Leaba Phadraig [Patul lui Patrick] spunând 7 Tatăl nostru, 7 Ave Maria şi o dată Crezul.
Al treilea popas — ROILIG MUIRE
Pelerinul înconjoară de 7 ori fiecare movilă de pietre [există trei movile] spunând de fiecare dată 7 Tatăl nostru, 7 Ave Maria şi o dată Crezul şi, în final, înconjoară de 7 ori tot ce cuprinde Roilig Muire, rugându-se.