Maimonide — Omul care a redefinit iudaismul

„DE LA Moise până la Mose nu a fost nimeni ca Mose.“ Mulţi evrei vor considera această zicală criptică drept o expresie a admiraţiei faţă de Mose ben Maimon — filozof, raţionalizator şi comentator evreu al Talmudului şi al Scripturilor, care a trăit în secolul al XII-lea — cunoscut şi sub numele de Maimonide şi Rambam.a Astăzi mulţi nu au auzit de Maimonide, cu toate că scrierile sale au avut o profundă influenţă asupra gândirii evreilor, a musulmanilor şi a bisericii din timpul său. El a redefinit iudaismul pe baza unor principii. Cine a fost Maimonide şi de ce mulţi evrei îl consideră „al doilea Moise“?

Cine a fost Maimonide?

Maimonide s-a născut în 1135 la Córdoba, Spania. Tatăl său, Maimon, care i-a acordat o mare parte din instruirea sa religioasă timpurie, a fost un erudit celebru dintr-o familie distinsă de rabini. În 1148, când almohazii au cucerit Córdoba, evreii au trebuit fie să se convertească la islamism, fie să fugă. Astfel, pentru familia lui Maimonide a început o lungă perioadă de pribegie. În 1160, ei s-au stabilit la Fès, Maroc, unde el a fost instruit ca medic. În 1165, familia sa a fost nevoită să fugă în Palestina.

Situaţia în Israel era însă instabilă. Restrânsa comunitate evreiască era ameninţată atât de cruciaţii creştinătăţii, cât şi de forţele musulmane. După mai puţin de şase luni petrecute în „Ţara sfântă“, Maimonide şi familia sa s-au refugiat în Fustat, vechiul oraş al actualului Cairo, Egipt. Aici talentele lui Maimonide au fost recunoscute pe deplin. În 1177 el a devenit capul comunităţii evreieşti, iar în 1185 a fost numit medic la curtea faimosului conducător musulman Saladin. Maimonide a deţinut ambele funcţii până la moartea sa, survenită în 1204. Competenţa sa în domeniul medical era atât de renumită, încât se spune că regele Richard Inimă de Leu din îndepărtata Anglie a încercat să-l obţină pe Maimonide ca medic personal.

Ce a scris el?

Maimonide a fost un scriitor productiv. În timp ce fugea de persecuţia musulmană, ascunzându-se şi trăind ca fugar, el a redactat o mare parte a primei sale opere însemnate, Comentariile la Mişna.b Scrisă în arabă, lucrarea elucidează o mare parte din conceptele şi termenii folosiţi în Mişna, uneori deviind în explicaţii ale filozofiei lui Maimonide cu privire la iudaism. În partea care explică tratatul Sanhedrin, Maimonide a formulat 13 articole fundamentale de credinţă ale iudaismului. Iudaismul nu avusese niciodată un crez oficial, sau o declaraţie de credinţă. Acum, cele 13 articole de credinţă ale lui Maimonide au devenit prototipul unei succesiuni de formulări ale crezului iudaic. — Vezi chenarul de la pagina 23.

Maimonide a căutat să definească ordinea logică a tuturor lucrurilor, fie ele fizice sau spirituale. El a respins credinţa oarbă, cerând explicaţii pentru toate lucrurile pe baza a ceea ce el considera dovezi raţionale şi pe baza logicii. Această înclinaţie naturală a dus la scrierea capodoperei sale — Mishneh Torah.c

Pe vremea lui Maimonide, evreii considerau că „Tora“, sau „Legea“, se aplica nu numai cuvintelor consemnate de Moise, ci şi tuturor interpretărilor acestei Legi făcute de rabini de-a lungul secolelor. Aceste idei au fost consemnate în Talmud, precum şi în mii de decizii şi scrieri rabinice cu privire la Talmud. Maimonide a recunoscut că volumul în sine şi dezorganizarea tuturor acestor informaţii făceau ca evreul de rând să nu poată lua decizii referitoare la viaţa de fiecare zi. Cea mai mare parte dintre ei nu aveau posibilitatea să se dedice unui studiu de o viaţă al întregii literaturi rabinice, din care o mare parte era scrisă în dificila limbă arameică. Soluţia oferită de Maimonide a constat în conceperea acestor materiale, subliniind deciziile practice şi organizându-le într-un singur sistem ordonat de 14 cărţi, clasificate în funcţie de subiectul dezbătut. El le-a scris într-o ebraică foarte clară şi fluentă.

Mishneh Torah era un ghid atât de practic, încât unii conducători evrei se temeau că va înlocui complet Talmudul. Însă chiar şi cei care aveau unele obiecţii cu privire la el au recunoscut erudiţia copleşitoare a acestei lucrări. Acest cod superior în ce priveşte organizarea era o realizare revoluţionară, redând viaţa unui sistem iudaic la care omul de rând nu mai putea apela şi pe care nu-l mai putea asimila.

Apoi, Maimonide a decis să scrie o altă operă însemnată — Călăuza rătăciţilor. Odată cu traducerea în arabă a clasicilor greci, mai mulţi evrei deveneau familiarizaţi cu Aristotel şi cu alţi filozofi. Unii au rămas dezorientaţi, găsind că era greu de împăcat înţelesul literal al termenilor biblici cu filozofia. În Călăuza rătăciţilor, Maimonide, care îl admira mult pe Aristotel, a căutat să explice esenţa Bibliei şi a iudaismului într-un mod care se armoniza cu gândirea filozofică şi cu logica. — Compară cu 1 Corinteni 2:1–5, 11–16.

În afară de aceste opere însemnate şi pe lângă alte scrieri religioase, Maimonide a scris lucrări competente în domeniul medicinei şi al astronomiei. Nu poate fi ignorat un alt domeniu în care condeiul său a fost productiv. Encyclopaedia Judaica comentează: „Scrisorile lui Maimonide sunt epocale în ce priveşte redactarea scrisorilor. El este primul autor evreu de scrisori a cărui corespondenţă a fost în mare măsură păstrată. . . . Scrisorile sale făceau apel la mintea şi la inima destinatarilor săi, şi el îşi adapta stilul în funcţie de ei“.

Ce preda el?

În cele 13 articole de credinţă ale sale, Maimonide a furnizat o schiţă clară a credinţei, o anumită parte a acesteia fiind bazată pe Scriptură. Însă articolele al şaptelea şi al nouălea contrazic esenţa credinţei scripturale în Isus ca Mesia.d Ţinând cont de învăţăturile apostate ale creştinătăţii, cum este Trinitatea, şi de ipocrizia izbitoare exemplificată prin baia de sânge a cruciadelor, nu este surprinzător faptul că Maimonide nu a mai dezbătut problema calităţii de Mesia a lui Isus. — Matei 7:21–23; 2 Petru 2:1, 2.

Maimonide scrie: „Poate exista o piatră de poticnire mai mare decât [creştinismul]? Toţi profeţii au vorbit despre Mesia ca despre răscumpărătorul şi salvatorul lui Israel . . . [În contrast, creştinismul] a făcut ca evreii să fie măcelăriţi de sabie, rămăşiţa lor să fie împrăştiată şi umilită, Tora să fie denaturată, iar majoritatea lumii să facă greşeli şi să-i slujească unui alt dumnezeu decât Domnului“. — Mishneh Torah, „Legile regilor şi războaiele lor“, capitolul 11.

Însă, cu tot respectul pe care i-l arată, mulţi evrei preferă să-l ignore pe Maimonide în anumite chestiuni despre care el a vorbit foarte deschis. Dată fiind influenţa crescândă a iudaismului mistic (Kabbala), astrologia devenea din ce în ce mai populară printre evrei. Maimonide a scris: „Cine se implică în astrologie şi îşi planifică activitatea sau o călătorie bazându-se pe timpul stabilit de cei ce examinează cerurile, merită biciuit . . . Toate acestea sunt minciuni şi înşelătorii . . . Oricine crede în aceste lucruri . . . este nebun şi lipsit de raţiune“. — Mishneh Torah, „Legile idolatriei“, capitolul 11; compară cu Leviticul 19:26; Deuteronomul 18:9–13.

De asemenea, Maimonide a criticat cu asprime o altă practică: „[Rabinii] şi-au fixat sume băneşti pe care să le solicite de la indivizi şi comunităţi, determinându-i pe oameni să creadă — ceea ce este absolut absurd — că acest lucru este obligatoriu şi corect . . . Toate acestea sunt greşite. Nu există nici măcar un singur cuvânt în Tora sau în exprimările înţelepţilor [talmudici] care să susţină lucrul acesta“ (Comentariile la Mişna, Avot 4:5). În contrast cu aceşti rabini, Maimonide a muncit cu asiduitate ca medic pentru a se întreţine, neacceptând nici o plată pentru serviciile religioase. — Compară cu 2 Corinteni 2:17; 1 Tesaloniceni 2:9.

Cum au fost afectate iudaismul şi alte credinţe?

Profesorul Yeshaiahu Leibowitz de la Universitatea Ebraică din Ierusalim a afirmat: „Maimonide este personajul cu cea mai puternică influenţă din istoria iudaismului, începând din epoca patriarhilor şi a profeţilor până în epoca actuală“. Encyclopaedia Judaica face această remarcă: „Influenţa lui Maimonide asupra dezvoltării ulterioare a iudaismului este inestimabilă. . . . C. Tchernowitz . . . merge până acolo încât declară că, dacă nu ar fi fost Maimonide, iudaismul s-ar fi scindat în diverse secte şi credinţe . . . Marea sa realizare a fost aceea de a uni diversele curente“.

Reorganizând gândirea evreiască pentru a corespunde propriilor sale idei în ce priveşte ordinea şi logica, Maimonide a redefinit iudaismul. Erudiţii şi masele de oameni deopotrivă au găsit această nouă definire drept practică şi atrăgătoare. Chiar şi împotrivitorii săi au acceptat în cele din urmă o mare parte din modul de gândire al lui Maimonide. Deşi scrierile sale au avut drept scop eliberarea evreilor de necesitatea de a depinde de nişte comentarii nesfârşite, curând au fost scrise comentarii interminabile cu privire la lucrările sale.

Encyclopaedia Judaica face următorul comentariu: „Maimonide a fost . . . cel mai însemnat filozof evreu din evul mediu, iar lucrarea sa Călăuza rătăciţilor este cea mai importantă lucrare filozofică întocmită de un evreu“. Deşi scrisă în arabă, Călăuza rătăciţilor a fost tradusă în ebraică în timpul vieţii lui Maimonide şi, la scurt timp după aceea, în latină, făcând-o disponibilă pentru studiu în toată Europa. Ca urmare, sinteza unică a lui Maimonide asupra filozofiei lui Aristotel şi asupra gândirii iudaice s-a infiltrat repede în curentul principal al ideologiei creştinătăţii. Erudiţii creştinătăţii din acea perioadă, cum ar fi Albertus Magnus şi Thomas Aquinas fac adesea referire la opiniile lui Maimonide. Erudiţii islamici au fost şi ei influenţaţi. Modul de gândire al lui Maimonide i-a influenţat pe filozofii evrei de mai târziu, cum ar fi Baruch Spinoza, să se separe complet de ortodoxismul iudaic.

Maimonide ar putea fi considerat o personalitate renascentistă care a trăit înainte de epoca Renaşterii. Afirmaţia sa conform căreia trebuie să existe o armonie între credinţă şi raţiune continuă să fie un principiu valabil. Acest principiu l-a determinat să vorbească în mod curajos împotriva superstiţiei religioase. Însă exemplul rău al creştinătăţii şi influenţa filozofiei lui Aristotel l-au împiedicat, de multe ori, să ajungă la concluzii pe deplin compatibile cu adevărul biblic. Deşi nu toţi vor fi de acord cu epitaful gravat pe mormântul lui Maimonide — „De la Moise până la Mose nu a fost nimeni ca Mose“ — , trebuie să se recunoască faptul că el a redefinit cursul şi structura iudaismului.

[Note de subsol]

[Chenarul de la pagina 23]

CELE 13 ARTICOLE DE CREDINŢĂ ALE LUI MAIMONIDEe

1. Dumnezeu este Creatorul şi Domnitorul tuturor lucrurilor. El singur a făcut, face şi va face toate lucrurile.

2. Dumnezeu este unul. Nu există nici o unitate asemănătoare în vreun fel cu a Lui.

3. Dumnezeu nu are un corp. Conceptele fizice nu i se aplică.

4. Dumnezeu este primul şi ultimul.

5. Este potrivit să ne rugăm numai lui Dumnezeu. O persoană nu se poate ruga la altcineva sau la altceva.

6. Toate cuvintele profeţilor sunt adevărate.

7. Profeţia lui Moise este absolut adevărată. El a fost căpetenia tuturor profeţilor, atât a celor ce l-au precedat, cât şi a celor ce l-au succedat.

8. Întreaga Tora de care dispunem în prezent este cea care i-a fost dată lui Moise.

9. Tora nu va fi schimbată şi Dumnezeu nu va da niciodată o alta.

10. Dumnezeu cunoaşte toate faptele şi gândurile omului.

11. Dumnezeu îi răsplăteşte pe cei ce respectă poruncile Sale şi îi pedepseşte pe cei ce păcătuiesc împotriva Lui.

12. Mesia va veni.

13. Morţii vor fi readuşi la viaţă.

[Note de subsol]

[Provenienţa fotografiei de la pagina 21]

Împărţirea ebraică / Biblioteca Publică din New York Fundaţiile Astor, Lenox şi Tilden