Păstraţi-vă integritatea şi veţi trăi!
„BLESTEMĂ pe Dumnezeu şi mori!“ Coperta revistei noastre o arată pe soţia lui Iov, care l-a atacat pe acesta, spunându-i cele de mai sus. Aceasta s-a întâmplat cu aproximativ 3 600 de ani în urmă. Totuşi, acest atac verbal împotriva unui slujitor fidel al lui Dumnezeu scoate în evidenţă o problemă cu care omenirea se confruntă şi azi. Fidelul Iov a suferit pierderi imense: animalele din gospodărie, locuinţa şi cei zece copii. Acum, corpul său era chinuit de o boală nemiloasă care l-a încercat până la limită. Din ce motiv? Marele adversar al lui Dumnezeu şi al omului, Satan Diavolul, căuta să dovedească faptul că omul nu-şi poate păstra integritatea faţă de Dumnezeu când este supus la încercări grele. — Iov 1:11, 12; 2:4, 5, 9, 10.
Azi, la fel ca în timpul lui Iov, „toată lumea zace în Cel Rău“, Satan Diavolul (1 Ioan 5:19). Lucrul acesta este şi mai adevărat azi, fiindcă acum, „cel . . . numit Diavolul şi Satan, acela care înşală întreaga lume“, a fost azvârlit din ceruri jos, pe pământ (Apocalipsa 12:9). Aceasta explică motivul pentru care omenirea este afectată în prezent de mari suferinţe. Declanşat în 1914, primul război mondial a marcat „începutul durerilor“, care continuă şi azi. — Matei 24:7, 8.
Trăind în această lume decăzută şi crudă, simţiţi vreodată că aţi ajuns la capătul puterilor în ce priveşte îndurarea suferinţei? Vă întrebaţi vreodată: „Are viaţa vreun scop?“ Poate că şi Iov a trăit asemenea sentimente, dar el niciodată nu şi-a pierdut credinţa în Dumnezeu, deşi a făcut greşeli. Iată cum şi-a exprimat el hotărârea: „Până la cea din urmă suflare îmi voi apăra nevinovăţia“. El a avut încredere că Dumnezeu îi „va vedea integritatea“. — Iov 27:5; 31:6.
Isus Cristos, propriul Fiu al lui Dumnezeu, a trebuit şi el să suporte încercări când a fost pe pământ. Satan l-a atacat pe Isus în diferite feluri. El a profitat de necesităţile fizice ale lui Isus şi I-a pus la încercare încrederea în Cuvântul lui Dumnezeu, aşa cum s-a întâmplat pe muntele unde a fost ispitit Isus (Matei 4:1–11). El l-a hărţuit pe Isus, punându-i pe scribii şi pe fariseii apostaţi, precum şi pe cei înşelaţi de aceştia, să-l persecute, să-l acuze de blasfemie şi să conspire pentru a-l ucide (Luca 5:21; Ioan 5:16–18; 10:36–39; 11:57). Ei l-au tratat mult mai rău decât l-au tratat cei trei prieteni falşi pe Iov. — Iov 16:2; 19:1, 2.
În grădina Ghetsimani, în timp ce încercările la care a fost supus Isus se apropiau de punctul culminant, el le-a spus discipolilor săi: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte“. Apoi „a căzut cu faţa la pământ şi S-a rugat, zicând: «Tatăl Meu, dacă este cu putinţă, să treacă de la Mine paharul acesta! Totuşi, nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu»“. În cele din urmă, pe stâlpul de tortură, Isus a strigat, împlinind cuvintele profetice din Psalmul 22:1: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?“ Dar, în fond, Dumnezeu nu l-a părăsit pe Isus, deoarece Isus şi-a păstrat integritatea neştirbită faţă de El, dând exemplu tuturor creştinilor adevăraţi. Iehova a răsplătit integritatea manifestată de Isus înviindu-l şi ridicându-l până la cerurile preaînalte (Matei 26:38, 39; 27:46; Faptele 2:32–36; 5:30; 1 Petru 2:21). Dumnezeu îi va răsplăti şi pe toţi ceilalţi care, în mod asemănător, îşi vor păstra integritatea faţă de el.
Pe lângă faptul că integritatea lui Isus a dat un răspuns definitiv la sfidarea lui Satan, jertfa vieţii sale umane perfecte a furnizat răscumpărarea în virtutea căruia oamenii care îşi păstrează integritatea pot dobândi viaţă veşnică (Matei 20:28). Mai întâi, Isus adună o „turmă mică“ alcătuită din creştinii unşi, care devin comoştenitori cu el în Regatul cerurilor (Luca 12:32). După aceea sunt adunaţi membrii ‘unei mari mulţimi’ pentru a supravieţui ‘necazului celui mare’ şi a moşteni viaţa veşnică în domeniul pământesc al Regatului lui Dumnezeu. — Apocalipsa 7:9, 14–17.
Iov, care şi-a păstrat integritatea, se va număra printre miliardele de oameni care vor fi înviaţi pentru a face parte din societatea acelui „pământ nou“ şi paşnic (2 Petru 3:13; Ioan 5:28, 29). Aşa cum este arătat pe coperta revistei noastre, Iehova l-a răsplătit pe Iov pentru integritatea sa: „În cei din urmă ani ai săi, Iov a primit de la DOMNUL mai multe binecuvântări decât . . . în cei dintâi“. El a căpătat putere spirituală deoarece „n-a păcătuit cu buzele lui“. Dumnezeu i-a dăruit încă 140 de ani de viaţă. Din punct de vedere material, el i-a dat lui Iov de două ori mai mult decât a avut înainte, iar Iov „a avut şapte fii şi trei fiice“, care erau considerate cele mai frumoase din ţară (Iov 2:10; 42:12–17). Dar toată această prosperitate nu a fost decât o gustare anticipată a binecuvântărilor de care păstrătorii integrităţii se vor bucura în Paradisul de pe ‘pământul nou’. Şi dumneavoastră puteţi avea parte de această bucurie, aşa cum arată explicaţiile din paginile următoare.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 4]
Isus a dat un exemplu perfect ca păstrător al integrităţii.