Un pământ arid devine fertil

RELATATĂ DE ARTHUR MELIN

Era într-o zi senină din primăvara anului 1930. Stăteam pe un doc din Prince Rupert, oraş care aparţine provinciei Columbia Britanică. Privind în jos la ambarcaţiunea de pe fundul oceanului, mă întrebam: „Unde s-a dus toată apa de aici?“ Aceasta era prima mea experienţă cu mareele Oceanului Pacific de la coasta vestică a Canadei, unde nivelul apei poate scădea până la 7 metri în numai şase ore. Dar cum a ajuns un băiat de la o fermă din preriile canadiene pe ţărmul Oceanului Pacific?

FUSESEM invitat să mă alătur echipajului de pe ambarcaţiunea Charmian pentru a-mi extinde privilegiul de lucrător în serviciul cu timp integral al lui Iehova. Sarcina noastră era de a începe lucrarea de predicare pe îndepărtata coastă vestică a Canadei, de la Vancouver la Alaska. Această fâşie de pământ cuprindea cea mai mare parte a ţărmului Columbiei Britanice, care avea o lungime de zeci de kilometri şi care era arid, adică lipsit de lăudători activi ai lui Iehova. Făcea excepţie doar un mic grup de vestitori ai Regatului din oraşul Prince Rupert.

Eram nerăbdător să încep lucrarea de predicare, astfel că, după ce am coborât din tren, m-am îndreptat imediat spre docuri, ca să văd unde se află ambarcaţiunea Charmian şi să fac cunoştinţă cu echipajul ei: Arne şi Christina Barstad. Nu era nimeni la bord, aşa că am plecat de acolo. Când am revenit mai târziu, am rămas uluit: se părea că apele oceanului secaseră!

Dar cum am ajuns eu să primesc această însărcinare interesantă?

O moştenire spirituală

Aprecierea mea pentru lucrurile spirituale a început acasă, pe câmpiile din Alberta. Viaţa tatălui meu s-a schimbat profund în urma găsirii şi citirii unui tract scris de Charles Taze Russell, de la Zion’s Watch Tower Tract Society. Tata a început să predice vecinilor săi, cu toate că munca sa de fermier în Calmar, provincia Alberta, îi răpea mult timp. Aceasta se petrecea pe la începutul anilor ’90 ai secolului trecut.

În această familie de oameni temători de Dumnezeu am văzut lumina zilei la 20 februarie 1905, fiind al optulea copil din zece fraţi şi surori. Tata, la fel ca alţi membri ai comunităţii suedeze, a început să-i frecventeze pe Studenţii Internaţionali ai Bibliei. După un timp, ei au construit un loc de întrunire, care a primit ulterior denumirea de Sala Regatului şi care a fost una dintre primele clădiri de acest fel din Canada.

Munca la fermă nu ne-a împiedicat niciodată să fim prezenţi la întrunirile creştine, al căror program cuprindea, din când în când, cuvântări ţinute de vorbitori delegaţi de Societatea Watch Tower. Aceste cuvântări ne-au insuflat dorinţa sinceră de a participa la lucrarea de predicare. Ca atare, aproape toţi membrii familiei au umblat permanent în lumina adevărului biblic.

Participând la lucrarea de predicare

La începutul anilor ’20 am primit prima însărcinare în serviciul de predicare. Trebuia să merg de la uşă la uşă în oraşul Edmonton şi să distribui invitaţii la cuvântarea publică. În ziua aceea, în timp ce stăteam singur acolo am învăţat un lucru preţios: Încrede-te în Iehova (Proverbele 3:5, 6). Cât de fericit am fost că mi-am îndeplinit acea primă însărcinare cu ajutorul lui Iehova!

Încrederea mea în organizaţia vizibilă a lui Iehova şi în clasa sclavulului fidel şi prevăzător a continuat să crească pe măsură ce era furnizată mai multă înţelegere cu privire la Cuvântul adevărului său. S-a renunţat la multe dintre practicile şi obiceiurile creştinătăţii, cum ar fi sărbătorirea Crăciunului şi a zilelor de naştere. Salvarea personală nu mai constituia o preocupare. În schimb, predicarea Regatului a început să capete importanţa care i se cuvenea. Toate acestea au avut un efect profund asupra vieţii mele. Astfel, la scurt timp după ce mi-am dedicat viaţa lui Iehova, la 23 aprilie 1923, am făcut din ministerul cu timp integral scopul vieţii mele.

În timpul iernilor din prerie, unde se înregistra o temperatură de –18°C, depuneam mărturie în zonele rurale cu o sanie trasă de un cal. Odată am petrecut două săptămâni cu un grup care efectua lucrarea de predicare cu ajutorul unui camping-car. Aceste maşini speciale s-au dovedit a fi practice în lucrarea de mărturie în zonele întinse ale preriilor canadiene. În pofida dificultăţilor financiare, a condiţiilor meteorologice aspre şi a marilor distanţe care trebuiau parcurse, am reuşit să perseverez cu intermitenţe în ministerul de pionier din Alberta timp de aproximativ trei ani şi jumătate, până în acea zi memorabilă a anului 1930, când am fost invitat să slujesc pe ţărmul de vest al Oceanului Pacific. Întrucât nu ştiam nimic despre mare sau ambarcaţiuni, această invitaţie m-a pus pe gânduri

Ei bine, abia sosisem la Prince Rupert, şi m-am şi simţit ca acasă cu noii mei colaboratori de pe ambarcaţiune. Fratele Barstad era un marinar experimentat, ocupându-se de mulţi ani cu pescuitul în scopuri comerciale. Următorii şase ani au fost o perioadă de predicare intensă, în care am străbătut apele de coastă ale Columbiei Britanice, de la Vancouver la Alaska. Atunci am mai învăţat ceva: Acceptă întotdeauna o însărcinare de la Iehova şi nu ezita niciodată în această privinţă.

Semănarea seminţei pe mare

Primul port în care am făcut escală în acea primăvară a anului 1930 a fost Ketchikan, din Alaska, de unde am încărcat 60 de cutii cu literatură biblică. Timp de câteva săptămâni am vizitat toate casele din Ketchikan, Wrangell, Petersburg, Juneau, Skagway, Haines, Sitka şi alte aşezări aflate la mari distanţe unele de altele. Apoi am parcurs tot ţărmul Columbiei Britanice, terminându-l înainte de sfârşitul verii. Au fost vizitate aşezări de muncitori forestieri, mici centre de prelucrare a peştelui, sate de amerindieni, oraşe mici, precum şi colonişti şi trapeuri, membrii ultimelor două categorii trăind izolaţi unii de alţii. Uneori ne venea greu să plecăm de la singuraticii paznici ai farurilor, cărora le făcea plăcere să vină cineva şi să stea de vorbă cu ei.

În cele din urmă, Societatea ne-a furnizat fonografe portabile şi cuvântări biblice înregistrate pe discuri. Duceam cu noi aceste auxiliare împreună cu cărţi, Biblii şi reviste. Deseori trebuia să le cărăm în timp ce ne căţăram pe stâncile de pe ţărm. Uneori, în timpul refluxului, trebuia să le tragem după noi când urcam pe scările şubrede care duceau la docurile înalte. Eram bucuros că, în copilărie, făcusem antrenament fizic prin munca efectuată la ferma din prerie.

Sistemul de amplificare de pe ambarcaţiunea noastră a constituit un instrument eficient la răspândirea veştii bune despre Regat. Datorită reflexiei undelor sonore pe apă, cuvântările înregistrate erau deseori auzite de oameni aflaţi la mulţi kilometri depărtare. Odată, pe când eram ancoraţi într-o scobitură izolată din insula Vancouver, am pus la gramofon una dintre aceste cuvântări biblice. A doua zi, oamenii care trăiau pe insulă ne-au spus entuziasmaţi: „Ieri am auzit o predică direct din cer!“

Cu o altă ocazie, o pereche în vârstă ne-a spus că au auzit o muzică venind în jos, pe hornul casei, dar, când s-au dus afară, nu au mai auzit nimic. Ducându-se înapoi în casă, au auzit o voce. Ce se întâmplase? În timp ce ei erau afară, noi am schimbat discul. Obişnuiam să punem mai întâi muzica pentru a capta atenţia oamenilor şi după aceea cuvântarea biblică.

Altă dată, în timp ce eram ancoraţi în apropierea unei insule pe care se afla un sat de amerindieni, doi băieţi băştinaşi au pornit cu barca în larg pentru a vedea ale cui erau vocile. Unele persoane de pe insulă credeau că erau vocile morţilor lor care înviaseră!

Pe timpul acela nu era ceva neobişnuit să distribui o sută de cărţi pe zi la cei care lucrau în centrele îndepărtate de prelucrare a peştelui. Având puţine mijloace de distracţie, ei aveau timp să mediteze la lucrurile spirituale. În cele din urmă, mulţi dintre aceşti oameni din zonele izolate au devenit Martori. Pe parcursul unor călătorii succesive, aşteptam cu nerăbdare să-i vizităm în vederea ‘unui schimb de încurajări’. — Romani 1:12, NW.

Am continuat serviciul cu un partener conjugal

În 1931 m-am căsătorit cu Anna, sora Christinei Barstad. După aceea am continuat amândoi serviciul de pionier cu ajutorul ambarcaţiunii, bucurându-ne de-a lungul anilor de multe experienţe frumoase. Balene, lei de mare, foci, porci de mare, căprioare, urşi şi acvile erau tovarăşii noştri într-un decor cu munţi maiestuoşi, intrânduri de apă izolate şi golfuleţe liniştite, păduri de cedri, pini şi giganţii brazi Douglas. De mai multe ori am ajutat căprioare frânte de oboseală şi puii lor în timp ce se străduiau să traverseze albia unor râuri repezi pentru a scăpa de animalele de pradă.

Într-o după-amiază am observat un vultur pleşuv zburând la mică înălţime deasupra apei şi ţinând strâns în gheare un somon de dimensiuni mari. Peştele era prea mare pentru a-l putea ridica cu totul din apă, aşa că vulturul se îndrepta spre ţărm trăgând somonul după el. Frank Franske, un membru al echipajului, a sesizat posibilitatea de a-i lua somonul, aşa că a alergat de-a lungul ţărmului pentru a înfrunta vulturul obosit şi a-l determina să-i cedeze prada. Echipajul nostru de pionieri a mâncat în seara aceea o delicioasă cină preparată din carne de somon, iar vulturul a învăţat să împartă cu alţii, chiar dacă a făcut aceasta contrar voinţei lui.

Într-un golfuleţ din extremitatea nordică a insulei Vancouver, o pereche pe nume Thuot a acceptat adevărul biblic. Bărbatul, un om analfabet, voluntar şi non-conformist, avea 95 de ani, iar soţia sa 85. Însă el a manifestat atâta interes faţă de adevăr, încât s-a umilit şi i-a permis soţiei sale să-l înveţe să citească. În scurt timp, el a putut să studieze singur Biblia şi publicaţiile Societăţii, iar în mai puţin de trei ani am avut bucuria de a-i boteza pe amândoi la îndepărtata lor locuinţă de pe insulă, folosind ca bazin de botez barca noastră cu vâsle!

Noi am avut şi bucuria de a vedea familia Sallis din Powell River răspunzând pozitiv la mesajul Regatului. Walter a citit broşura Război sau pace? — Care dintre ele? şi a recunoscut imediat în conţinutul ei adevărul. La scurt timp după aceea, toţi membrii familiei i s-au alăturat lui Walter, devenind pionieri în Vancouver, unde obişnuiam să lăsăm Charmian-ul pe timpul iernii. El s-a dovedit a fi foarte zelos şi, de-a lungul anilor, a fost îndrăgit de întreaga asociaţie a fraţilor din zona Vancouverului. Şi-a încheiat cursa pământească în 1976, lăsând în urma lui o mare familie de Martori.

Înfrângerea opoziţiei

Clericii din oraşele de amerindieni se iritau deseori din cauza lucrării noastre, noi fiind consideraţi braconieri pe domeniul lor spiritual. Preotul din Port Simpson a cerut şefului acestui sat să ne interzică vizitarea locuinţelor de acolo. Noi am luat legătura cu şeful satului şi l-am întrebat dacă preotul avea dreptate să-i categorisească pe sătenii lui drept prea ignoranţi pentru a lua singuri decizii. I-am propus şefului să le dea sătenilor lui ocazia de a auzi o cuvântare despre Cuvântul lui Dumnezeu şi de a decide singuri în cine voiau să creadă. Rezultatul a fost că şeful ne-a dat permisiunea să continuăm predicarea în sat.

Zeci de ani, şeful unui alt sat a zădărnicit toate încercările făcute de membrii consiliului local şi de grupările relgioase de a-i împiedica pe Martori să ia legătura cu sătenii săi. „Câtă vreme eu sunt şef, a spus el, Martorii lui Iehova sunt bine veniţi aici.“ Este adevărat că nu am fost întotdeauna şi pretutindeni bine veniţi, dar, în ciuda opoziţiei, nu am fost niciodată obligaţi să părăsim vreo zonă. Astfel, ne-am putut îndeplini ministerul ori de câte ori ancoram undeva.

Înfruntând dificultăţi pe mare

De-a lungul anilor am înfruntat dificultăţi cauzate de furtuni, maree, stânci care nu erau trecute pe hărţi şi, uneori, defecţiuni ale motorului. Odată am fost duşi de curenţi foarte aproape de insula Lasqueti, la circa 160 de kilometri nord de Vancouver. Am eşuat pe un banc de nisip, blocaţi acolo prin retragerea mareei şi aflându-ne la bunul plac al forţelor naturii. Dacă vremea s-ar fi înrăutăţit, ambarcaţiunea s-ar fi sfărâmat de stânci. Ne-am căţărat toţi pe stânci şi am făcut tot ce s-a putut în situaţia respectivă. Am mâncat prânzul, am studiat puţin şi am aşteptat să crească iar apele.

În pofida numeroaselor riscuri şi neplăceri, duceam o viaţă sănătoasă şi fericită. Însă naşterea celor doi fii ai noştri a produs o mare schimbare. Am continuat să trăim pe ambarcaţiune, dar ori de câte ori navigam până la Oona River, Anna şi cei doi băieţi debarcau pentru a rămâne la părinţii ei, iar ceilalţi continuam drumul spre nord, respectiv spre Alaska. Apoi, când reveneam în sud, Anna şi copiii ni se alăturau.

Nu-mi amintesc ca băieţii mei să se fi plâns vreodată de ceva sau să fi fost bolnavi. Purtau tot timpul colaci de salvare şi, uneori, noi chiar îi legam cu o frânghie de mijloc. Da, au existat unele momente de încordare.

Noi schimbări

În 1936 a trebuit să plecăm de pe Charmian, iar eu m-am angajat într-un serviciu laic. Mai târziu, ni s-a născut cel de-al treilea fiu. După un timp, am cumpărat o barcă de pescar care nu numai că a servit ca mijloc de câştigare a existenţei, dar ne-a şi permis să ne continuăm lucrarea de predicare de-a lungul ţărmului.

Ne-am stabilit domiciliul pe insula Digby, vizavi de golfuleţul Prince Rupert, iar nu peste mult timp, s-a format acolo o mică congregaţie. În timpul celui de-al doilea război mondial, când lucrarea de predicare a Martorilor lui Iehova a fost interzisă în Canada, obişnuiam ca, după miezul nopţii, să traversăm cu o ambarcaţiune până la Prince Rupert şi să parcurgem „fulger“ teritoriul, lăsând literatură la fiecare locuinţă. Nimeni nu a dezvăluit vreodată traversările noastre de la miezul nopţii pentru distribuirea literaturii interzise!

Solul devine fertil

Tot mai mulţi oameni au început să-i frecventeze pe Martorii lui Iehova, iar în 1948, necesitatea unei Săli a Regatului în Prince Rupert devenise un lucru imperios necesar. După ce a fost cumpărată o clădire militară situată vizavi de port, am demolat-o, am transportat-o cu plutele pe ţărm, iar de acolo cu camioanele la locul de construcţie. Iehova ne-a binecuvântat munca intensă, astfel că am avut propria noastră Sală a Regatului.

În 1956 am reluat serviciul de pionier, iar Anna mi s-a alăturat în 1964. Am lucrat din nou de-a lungul ţărmului de la Pacific. Un timp, ea m-a însoţit în lucrarea de supraveghetor de circumscripţie, vizitând amândoi congregaţiile de la cele de pe insulele Queen Charlotte până la cele de la lacul Fraser, traversând munţii spre est, şi, mai târziu, până la cele din oraşele Prince George şi Mackenzie. De-a lungul anilor am parcurs împreună mii de kilometri cu maşina, vaporul şi avionul, străbătând toată zona nord-vestică a Pacificului.

În ministerul efectuat în Prince Rupert am continuat să ne bucurăm de experienţe minunate. Atât eu, cât şi Anna am studiat cu persoane care, ulterior, au frecventat cursurile Şcolii Biblice Galaad a Societăţii Watchtower, iar după aceea au slujit ca misionari în alte ţări. Ce bucurie este să-ţi vezi copiii spirituali ducând preţiosul mesaj al Regatului în ţări îndepărtate!

Acum avem amândoi mai bine de 80 de ani şi ne luptăm cu o sănătate precară, dar suntem încă fericiţii în serviciul lui Iehova. Frumuseţile naturale pe care le-am văzut în Alaska şi Columbia Britanică ne trezesc amintiri minunate. Dar avem o bucurie şi mai mare când vedem că în această regiune vastă, care era cândva aridă din punct de vedere spiritual, înfloresc acum multe congregaţii formate din oameni care îl laudă pe Iehova.

Ne-a bucurat inima în mod deosebit faptul că i-am văzut pe propriii noştri copii, precum şi pe copiii noştri spirituali, cum cresc şi îl binecuvântează pe Iehova. Suntem fericiţi că am adus mica noastră contribuţie la creşterea spirituală din această parte a pământului. Alaska, de exemplu, are acum propria ei filială, care coordonează activitatea a peste 25 de congregaţii.

Aici, în Prince Rupert, am avut privilegiul să inaugurăm, în 1988, o nouă şi frumoasă Sală a Regatului, chiar în inima oraşului. Da, ne bucurăm la fel ca Isaia, spunând: „Tu ai adăugat la naţiune; o Iehova, . . . tu te-ai glorificat. Tu ai extins departe toate frontierele ţării“. — Isaia 26:15, NW.

[Legenda fotografiei de la pagina 21]

Slujind ca supraveghetor de circumscripţie în perioada 1964–1967

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Ambarcaţiunea folosită în lucrarea de mărturie de-a lungul coastei