Nu vă lăudaţi!
ASTĂZI, mulţi consideră lauda o virtute. Etalarea calităţilor, a măiestriei şi a realizărilor a devenit la modă. Unii cred că lauda este necesară în vederea realizării. Alţii sunt de părere că ea măreşte respectul de sine. Revista Time face observaţia: „Idealul de modestie, deşi câtuşi de puţin dispărut, aproape că a început să pară demodat“. Scriitoarea Jody Gaylin spune: „Din nefericire, faptul de a te lăuda în mod deschis . . . este ultima modă. Conversaţia cu un prieten sau cu o cunoştinţă are o nouă completare: lauda de sine“.
Celebrităţile au stabilit standardul. Poate aţi auzit cuvintele unui fost campion la box. „Nu întâmplător sunt cel mai important om din lume în acest moment al istoriei.“ Este, de asemenea, bine cunoscută declaraţia unui membru al grupului muzical Beatles: „Suntem acum mai populari decât Isus Cristos“. În timp ce unii au considerat astfel de afirmaţii ca fiind spuse cu inocenţă, alţii i-au considerat pe autorii lor modele de persoane lăudăroase demne de a fi imitate.
Marea amploare pe care o ia lauda dă naştere întrebării: Este indicat ca o persoană să se laude cu bunurile şi aptitudinile sale? Este un lucru natural, fireşte, ca o persoană să se mândrească cu realizările sale şi chiar să vorbească despre ele cu prietenii apropiaţi şi cu rudele. Dar ce se poate spune despre cei care trăiesc conform zicalei: „Mândreşte-te cu ceea ce ai“? Dar despre cei care, în timp ce nu se laudă în mod deschis, se asigură în mod subtil că alţii cunosc calităţile şi realizările lor? Este indicată o astfel de autoreclamă sau chiar necesară, după cum pretind unii?
Efectul asupra relaţiilor cu semenii
Să analizăm efectul pe care îl are asupra ta faptul că alţii se laudă. De exemplu, cum reacţionezi la declaraţiile următoare?
„Cărţile pe care eu nu le-am scris sunt mai bune decât cele pe care le-au scris alţii.“ — Un scriitor bine cunoscut.
„Dacă aş fi asistat la creare, aş fi dat unele sugestii utile pentru mai buna aranjare a universului.“ — Un rege medieval.
„Nu poate exista Dumnezeu, căci dacă ar exista de ce nu aş crede că eu sunt Acela.“ — Un filozof din secolul al XIX-lea.
Te simţi atras spre aceşti indivizi prin comentariile lor? Crezi că te-ai bucura de compania lor? Probabil că nu. În general, lauda — serioasă sau chiar în glumă — generează încordare, iritare, poate chiar invidie. Acesta este efectul pe care l-a avut ea asupra psalmistului Asaf, care s-a confesat: „Eram invidios faţă de cei aroganţi“ (Psalmul 73:3). Desigur, nici unul dintre noi nu doreşte să trezească sentimente neplăcute în prietenii şi asociaţii săi. În 1 Corinteni 13:4 citim: „Dragostea . . . nu se laudă“. Iubirea sfântă şi sensibilitatea faţă de sentimentele altora ne vor îndemna să ne reţinem să facem paradă de pretinsa noastră măiestrie şi de bunurile noastre.
Când o persoană se controlează şi vorbeşte cu modestie, îi face pe cei din jur să se simtă în largul lor şi să aibă o părere bună despre ei înşişi. Aceasta este o calitate preţioasă. Omul de stat britanic, lordul Chesterfield, a avut, probabil, în minte acest lucru când şi-a sfătuit fiul: „Dacă poţi, fii mai înţelept decât alţii; dar nu le-o spune“.
Oamenii nu au aceleaşi aptitudini. Ceea ce i se pare relativ uşor unei persoane, pur şi simplu este mai greu pentru alta. Iubirea o va determina pe o persoană să-i trateze cu înţelegere pe cei care nu sunt talentaţi în domeniile în care ea este. Probabil, cealaltă persoană este dotată în alte domenii. Apostolul Pavel ne-a spus: „Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine gânduri înalte, mai presus de ceea ce se potriveşte, ci să aibă gânduri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care Dumnezeu a împărţit-o fiecăruia“. — Romani 12:3.
Lauda îşi are rădăcinile în slăbiciune
În timp ce unii poate că îi evită pe lăudăroşi, simţindu-se inferiori în prezenţa lor, alţii reacţionează în mod diferit. Ei conchid că lăudăroşilor le lipseşte încrederea în sine. Scriitorul Frank Trippett explică de ce o persoană care se laudă poate, în mod paradoxal, să-şi diminueze valoarea în ochii altora: „Oricine ştie în adâncul inimii sale că lauda trădează, de obicei, anumite slăbiciuni ascunse“. Întrucât mulţi pot să vadă clar prin masca lăudărosului, nu este oare mai înţelept să te reţii să te lauzi în mod bombastic?
„Dar este adevărat!“
Aşa încearcă unii să-şi justifice glorificarea de sine. Ei consideră că dacă sunt realmente talentaţi în anumite privinţe ar fi o ipocrizie să pretindă că nu sunt.
Dar este lauda lor întemeiată? Autoaprecierea tinde să fie subiectivă. Ceea ce noi considerăm o calitate remarcabilă la noi înşine poată să pară ceva obişnuit în ochii altora. Faptul că o persoană se simte obligată să-şi etaleze competenţa în faţa altora ar putea chiar sugera ideea că aceasta nu este în definitiv chiar aşa de grozavă — nu atât de grozavă pentru a fi observată de alţii fără să i se facă reclamă. Biblia recunoaşte că oamenii au tendinţa să se autoamăgească şi avertizează: „Cel căruia i se pare că stă în picioare să ia seama să nu cadă“. — 1 Corinteni 10:12.
Chiar dacă o persoană este deosebit de talentată într-un anumit domeniu, justifică acest lucru lauda? Nu, deoarece lauda îi glorifică pe oameni, în timp ce toate talentele pe care le avem provin de la Dumnezeu. El trebuie să primească gloria. De ce să ni se atribuie nouă meritul pentru ceva cu care ne-am născut (1 Corinteni 4:7)? În afară de aceasta, întocmai cum avem calităţi, avem şi slăbiciuni. Pretinde cinstea să atragem atenţia asupra greşelilor şi defectelor noastre? Puţini lăudăroşi par să creadă acest lucru. Regele Irod Agripa I a fost, probabil, un orator cu adevărat talentat. Însă lipsa lui de modestie a atras după sine o moarte dezgustătoare. Acel incident oribil reflectă cât de dizgraţioasă este îngâmfarea pentru Dumnezeu şi, de asemenea, pentru mulţi oameni. — Faptele 12:21–23.
Talentele şi calităţile devin, în general, cunoscute fără o autoreclamă exagerată. Când alţii recunosc şi laudă calităţile sau realizările cuiva, acest lucru aruncă o lumină mai favorabilă asupra primitorului. Proverbele 27:2 recomandă în mod înţelept: „Să te laude altul, nu gura ta, un străin, nu buzele tale“.
O cerinţă în vederea realizării?
Unii sunt de părere că autoreclama plină de încredere este necesară în vederea realizării în societatea competitivă de astăzi. Ei se tem că dacă nu se exprimă deschis şi dacă nu fac reclamă cu privire la calităţile lor vor trece neremarcaţi, neapreciaţi. O dovadă a îngrijorării lor o constituie acest comentariu din revista Vogue: „În timp ce altădată ni se preda că modestia este o virtute, acum suntem învăţaţi că faptul de a fi rezervaţi poate constitui un handicap“.
Cei care doresc să facă progrese conform normelor acestei lumi au, probabil, motive să se îngrijoreze. Dar situaţia creştinului este diferită. El ştie că Dumnezeu le poartă de grijă celor umili şi preferă să se folosească de capacităţile lor, nu de capacităţile celor mândri. De aceea, creştinul nu trebuie să recurgă la tactici egotiste. Adevărat, o persoană peste măsură de încrezătoare în sine poate câştiga un prestigiu temporar impunându-se sau manevrând lucrurile. Însă cu timpul, el va fi demascat, înjosit, ba chiar umilit. Este aşa cum a declarat Isus Cristos: „Oricine se va înălţa, va fi smerit; şi oricine se va smeri, va fi înălţat“. — Matei 23:12; Proverbele 8:13; Luca 9:48.
Avantajele modestiei
Ralph Waldo Emerson a scris: „Orice om pe care îl întâlnesc îmi este superior într-un anume domeniu. În domeniul respectiv învăţ de la el“. Cuvintele sale sunt în armonie cu sfatul inspirat al apostolului Pavel conform căruia creştinii nu fac „nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă, ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi“ (Filipeni 2:3). Acest punct de vedere modest plasează persoana în poziţia de a învăţa de la alţii.
Vegheaţi deci ca ceea ce este o calitate a voastră să nu devină slăbiciunea voastră. Nu vă puneţi în umbră aptitudinile şi realizările lăudându-vă. Adăugaţi la virtuţile voastre calitatea modestiei. Aceasta este ceea ce ridică cu adevărat valoarea unei persoane în ochii altora. Ea ajută persoana să se bucure de relaţii mai bune cu semenii şi aduce aprobarea lui Iehova Dumnezeu. — Mica 6:8; 2 Corinteni 10:18.