Fascinantele cronici ale lui Josephus

ISTORICII analizează de mult timp fascinantele scrieri ale lui Josephus. Născut la numai patru ani după moartea lui Cristos, el a fost martor ocular la îngrozitoarea împlinire a profeţiei lui Isus despre evreii din secolul I e.n. Josephus a fost comandant militar, diplomat, fariseu şi erudit.

Scrierile lui Josephus abundă de amănunte captivante. Ele aduc clarificări canonului biblic, oferind, totodată, un ghid literar pentru topografia şi geografia Palestinei. Nu-i de mirare că mulţi consideră lucrările lui un bun de valoare pentru biblioteca lor!

Tinereţea lui Josephus

Joseph ben Matthias, sau Josephus, s-a născut în anul 37 e.n. — primul an al domniei împăratului roman Caligula. Tatăl său era dintr-o familie de preoţi. Mama sa, afirma el, era o descendentă a marelui preot Jonathan, din familia Hasmoneilor.

În adolescenţă, Josephus a fost un cercetător pasionat al Legii mozaice. El a analizat cu atenţie trei secte ale iudaismului: fariseii, saducheii şi esenienii. Fiind un adept al acestora din urmă, el a hotărât ca timp de trei ani să locuiască în deşert, la un pustnic pe nume Bannus, probabil un esenian. Plecând de la acesta la vârsta de 19 ani, Josephus s-a întors la Ierusalim şi s-a alăturat fariseilor.

La Roma şi înapoi

Josephus s-a dus la Roma în 64 e.n. pentru a interveni în favoarea unor preoţi evrei pe care Felix, procurator în Iudeea, îi trimisese la împăratul Nero pentru a fi judecaţi. Suferind un naufragiu pe drum, Josephus a scăpat de la moarte ca prin urechile acului. Dintre cei 600 de pasageri de pe vas, numai 80 au fost salvaţi.

În timpul vizitei sale la Roma, un actor evreu l-a prezentat împărătesei Poppeea, soţia lui Nero. Aceasta a jucat un rol-cheie la reuşita misiunii sale. Strălucirea oraşului a lăsat asupra lui Josephus o impresie durabilă.

Când Josephus a revenit în Iudeea, evreii erau ferm hotărâţi să se revolte împotriva Romei. El a încercat să-şi convingă compatrioţii de inutilitatea războiului împotriva Romei. Fără să-i poată opri şi temându-se, probabil, să nu fie considerat trădător, el a acceptat numirea de comandant al trupelor evreieşti din Galileea. Josephus şi-a adunat şi instruit oamenii, obţinând pentru ei alimentele şi echipamentul necesar în vederea luptei împotriva forţelor romane, dar totul a fost zadarnic. Galileea a fost înfrântă de armata lui Vespasian. După un asediu de 47 de zile, fortăreaţa lui Josephus de la Jotapata a fost cucerită.

Când s-a predat, Josephus a prezis cu clarviziune că Vespasian va deveni în scurt timp împărat. Întemniţat, dar scutit de pedeapsă datorită acestei preziceri, Josephus a fost eliberat când profeţia s-a adeverit. Acesta a fost un moment hotărâtor în viaţa sa. Până la sfârşitul războiului, el le-a slujit romanilor ca interpret şi mediator. Dând expresie protecţiei de care s-a bucurat din partea lui Vespasian, precum şi a fiilor acestuia, Titus şi Domiţian, Josephus şi-a luat numele de familie Flavius.

Operele lui Flavius Josephus

Prima dintre scrierile lui Josephus se intitulează Războiul iudeilor (şapte volume). Se crede că scopul acestei lucrări a fost acela de a prezenta evreilor o descriere sugestivă a superiorităţii militare a Romei şi de a descuraja noi revolte. Aceste scrieri analizează istoria evreilor de la cucerirea Ierusalimului de către Antiochos Epiphanes (în secolul al II-lea î.e.n.) până la tulburările generate de conflictul din 67 e.n. Ca martor ocular, Josephus analizează apoi războiul care a atins punctul culminant în 73 e.n.

O altă lucrare a lui Josephus este Antichităţi iudaice, o istorie a evreilor în 20 de volume. Începând cu Geneza şi creaţia, ea se încheie cu izbucnirea războiului împotriva Romei. Josephus urmăreşte îndeaproape succesiunea evenimentelor din Biblie, adăugând interpretări care ţin de tradiţie şi observaţii de altă natură.

Josephus a scris o relatare cu caracter personal, intitulată simplu Viaţa. În ea, el caută să-şi justifice atitudinea din timpul războiului şi încearcă să atenueze acuzaţiile aduse împotriva sa de Justus din Tiberias. În a patra lucrare — o apologie în două volume, intitulată Împotriva lui Apion — îi apără pe evrei de interpretări eronate.

Informaţii despre Cuvântul lui Dumnezeu

Fără îndoială că cea mai mare parte din istoria scrisă de Josephus este exactă. În lucrarea intitulată Împotriva lui Apion, el arată că evreii nu au recunoscut niciodată Apocrifele ca parte a Scripturilor inspirate. El depune mărturie despre exactitatea şi armonia interioară a scrierilor divine. Iată ce spune Josephus: „Noi nu avem un număr nesfârşit de cărţi care sunt în dezacord şi se contrazic între ele, . . . ci numai douăzeci şi două [echivalentul a 39 de cărţi, potrivit actualei împărţiri a Scripturilor], care conţin relatările despre toate epocile din trecut şi despre care se crede pe drept cuvânt că sunt de origine divină“.

În Antichităţi iudaice, Josephus adaugă la Biblie detalii interesante. El spune că „Isaac avea douăzeci şi cinci de ani“ când Avraam l-a legat de mâini şi de picioare pentru a-l jertfi. Potrivit lui Josephus, după ce Isaac a ajutat la construirea altarului, el a spus că „«nu ar fi meritat să se nască primul dacă ar refuza hotărârea lui Dumnezeu şi a tatălui său» . . . Astfel, el s-a dus imediat la altar, ca să fie jertfit“.

La relatarea scripturală despre plecarea Israelului din Egiptul antic, Josephus adaugă următoarele amănunte: „Numărul celor care i-au urmărit era de şase sute de care, cincizeci de mii de călăreţi şi două sute de mii de pedeştri, toţi înarmaţi“. Josephus mai spune că „Samuel a început să profeţească la vârsta de doisprezece ani; şi, odată, pe când dormea, Dumnezeu l-a chemat la el pe nume“. — Compară cu 1 Samuel 3:2–21.

Alte scrieri ale lui Josephus ne oferă informaţii despre taxe, legi şi evenimente. El o numeşte Salome pe femeia care a dansat la petrecerea lui Irod şi a cerut capul lui Ioan Botezătorul (Marcu 6:17–26). Majoritatea lucrurilor pe care le ştim despre Irozi le găsim în scrierile lui Josephus. El spune chiar că, „pentru a-şi masca vârsta înaintată, [Irod] îşi vopsea părul în negru“.

Marea revoltă împotriva Romei

La numai 33 de ani după ce Isus a făcut profeţia referitoare la Ierusalim şi la templul de acolo, această profeţie a început să se împlinească. Facţiunile radicale evreieşti din Ierusalim hotărâseră să înlăture jugul roman. În 66 e.n., la auzirea ştirii, legiunile romane au fost mobilizate şi s-au pus în mişcare sub comanda guvernatorului sirian Cestius Gallus. Misiunea lor era să înăbuşe răzvrătirea şi să-i pedepsească pe vinovaţi. După ce au cauzat distrugeri în suburbiile Ierusalimului, războinicii lui Cestius şi-au aşezat tabăra în jurul zidurilor oraşului. Ca să se apere de duşmani, romanii au folosit un procedeu denumit testudo — şi-au unit scuturile sub forma unei carapace de broască ţestoasă — şi au avut succes. Josephus confirmă succesul acestui procedeu: „Săgeţile care erau aruncate cădeau şi ricoşau, fără să-i atingă; astfel, soldaţii au săpat sub zid, fără să fie răniţi, şi au pregătit totul pentru a da foc porţii templului“.

„S-a întâmplat apoi, spune Josephus, că Cestius . . . şi-a chemat soldaţii din locul acela . . . El s-a retras din oraş, fără nici un motiv“. Există dovezi că Josephus nu a vrut să-l preamărească pe Fiul lui Dumnezeu, ci a consemnat pur şi simplu evenimentul pe care îl aşteptau creştinii din Ierusalim. El constituia împlinirea profeţiei lui Isus Cristos! Cu mulţi ani înainte, Fiul lui Dumnezeu dăduse un avertisment: „Cînd veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti [armate aşezate în tabără, New World Translation], să ştiţi că atunci pustiirea lui este aproape. Atunci cei din Iudeea să fugă la munţi, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă afară din el şi cei de prin ogoare să nu intre în el. Căci acelea vor fi zile de răzbunare, ca să se împlinească tot ce este scris“ (Luca 21:20–22). Conform instrucţiunilor lui Isus, continuatorii săi fideli au fugit repede din oraş şi au rămas departe de el, fiind feriţi de necazul care s-a abătut mai târziu asupra lui.

Când armatele romane au revenit în 70 e.n., Josephus a descris deznodământul cu lux de amănunte. Generalul Titus, fiul cel mai mare al lui Vespasian, a venit să cucerească Ierusalimul şi templul lui măreţ. În interiorul oraşului, facţiunile rivale se luptau să preia controlul. Ele au recurs la măsuri drastice, şi s-a vărsat mult sânge. Unii „erau atât de apăsaţi de suferinţele din interior, încât doreau să-i invadeze romanii“, sperând într-o „eliberare din sărăcia internă“, spune Josephus. El îi numeşte pe insurgenţi „tâlhari“ care distrug bunurile celor bogaţi şi îi asasinează pe oamenii importanţi, adică pe cei bănuiţi că doresc să facă compromis cu romanii.

În toiul războiului civil, condiţiile de viaţă din Ierusalim se deterioraseră neînchipuit de mult, iar morţii rămâneau neîngropaţi. Răsculaţii înşişi „luptau unul împotriva celuilalt, călcând peste cadavre, care zăceau îngrămădite unul peste altul“, jefuind populaţia şi asasinând pentru hrană şi bogăţii. Ţipetele celor năpăstuiţi nu mai conteneau.

Titus i-a îndemnat pe evrei să predea oraşul şi astfel să se salveze. El „l-a trimis pe Josephus să le vorbească în propria lor limbă, deoarece îşi închipuia că poate vor ceda la insistenţele unui compatriot al lor“. Dar ei l-au criticat pe Josephus. Apoi, Titus a construit de jur împrejurul oraşului un zid din stâlpi ascuţiţi (Luca 19:43). Pierind orice speranţă de scăpare, iar circulaţia fiind interzisă, foametea „a răpus gospodării şi familii întregi“. Lupta continuă sporea numărul victimelor. Fără să fie conştient că împlinea o profeţie biblică, Titus a cucerit Ierusalimul. Apoi, contemplând zidurile masive ale oraşului şi turnurile lui fortificate, el a exclamat: „Numai Dumnezeu a putut să-i arunce afară pe evrei din aceste fortificaţii“. Au pierit peste un milion de evrei. — Luca 21:5, 6, 23, 24.

După război

După război, Josephus s-a dus la Roma. Bucurându-se de sprijinul Flaviilor, el a trăit ca cetăţean roman în fosta reşedinţă a lui Vespasian, beneficiind de o pensie din partea împăratului şi de daruri de la Titus. Apoi s-a dedicat carierei de literat.

Este interesant de remarcat că Josephus a inventat — după toate probabilităţile — termenul „teocraţie“. Referindu-se la evrei ca naţiune, el a scris: „Guvernul nostru . . . poate fi numit teocraţie, deoarece el recunoaşte că autoritatea şi puterea sunt ale lui Dumnezeu“.

Josephus nu a pretins niciodată că este creştin. Când a scris, el nu a fost inspirat de Dumnezeu. Totuşi, fascinantele sale cronici au o valoare istorică edificatoare.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 31]

Josephus în faţa zidurilor Ierusalimului