Le acordaţi demnitate altora atunci când oferiţi sfaturi?
CÂT de plăcut şi cât de util este să fii sfătuit cu demnitate! „Un sfat amabil, plin de consideraţie şi de compasiune, duce la relaţii bune“, spune Edward. „Când simţi că sfătuitorul te onorează şi te respectă, arătându-se dispus să asculte modul în care priveşti tu problema, sfatul este mult mai uşor de acceptat“, afirmă Warren. „Când un sfătuitor mă tratează cu respect, mă simt liber să-l abordez pentru a-i cere sfatul“, remarcă Norman.
Dreptul firesc al omului la demnitate
Un sfat plin de căldură, prietenesc şi iubitor, este într-adevăr binevenit. Faptul de a-i sfătui pe alţii aşa cum ai dori să fii sfătuit tu are valoare benefică (Matei 7:12). În loc să critice şi să condamne, un bun sfătuitor stă să-l asculte şi caută să-l înţeleagă pe cel pe care-l sfătuieşte — să-i înţeleagă modul de gândire, atitudinea şi sentimentele. — Proverbele 18:13.
Sfătuitorii de azi, inclusiv bătrânii creştini, trebuie să fie gata să le acorde demnitate altora atunci când dau sfaturi. De ce? Pentru simplul motiv că atitudinea predominantă din societatea umană este aceea de a-i trata pe alţii într-un mod lipsit de demnitate. Această atitudine este molipsitoare. Foarte adesea, chiar cei de la care te aştepţi să te trateze cu demnitate nu reuşesc s-o facă, indiferent că este vorba de specialişti, de conducători religioşi sau de alţii. Pentru a ilustra această idee, să ne gândim la faptul că pierderea locului de muncă este o experienţă traumatizantă şi stresantă atât pentru angajat, cât şi pentru patron. Aceasta afectează respectul de sine, îndeosebi dacă cel concediat este tratat într-un mod lipsit de demnitate. Cei care se ocupă de problema concedierilor trebuie să înveţe să exprime acest „mesaj neplăcut în aşa fel încât să fie comunicat în mod clar şi cu competenţă, fără detalii inutile şi fără să afecteze cu nimic demnitatea persoanei în cauză“, se spune în ziarul The Vancouver Sun. Da, toţi oamenii merită să fie trataţi în mod demn.
Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite declară: „Toate fiinţele umane se nasc libere şi sunt egale în demnitate şi în drepturi. Ele sunt înzestrate cu raţiune şi cu conştiinţă şi trebuie să acţioneze unele faţă de altele într-un spirit de fraternitate“. Întrucât demnitatea umană este violată, Carta Naţiunilor Unite şi preambulul la Declaraţia universală a drepturilor omului recunosc în mod justificat această calitate. Ele îşi afirmă „credinţa în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea şi în valoarea persoanei umane“.
Iehova l-a creat pe om cu demnitate înnăscută
Iehova este un Dumnezeu al demnităţii. Cuvântul său inspirat afirmă pe bună dreptate: „Demnitate şi splendoare sunt în faţa lui“ şi „demnitate[a lui] este relatată mai sus de ceruri“. — 1 Cronici 16:27, New World Translation; Psalmul 8:1, NW.
În calitate de Dumnezeu plin de demnitate şi Suveran al Universului, el acordă demnitate întregii sale creaţii, atât celei cereşti, cât şi celei pământeşti. Printre cei cărora le acordă această onoare, primul loc îi aparţine gloriosului său Fiu care domneşte, Regele Cristos Isus. „Tu pui peste el strălucire şi măreţie [demnitate, NW]“, scria David în mod profetic. — Psalmul 21:5; Daniel 7:14.
Din nefericire, drepturile fundamentale ale omului au fost violate din plin de-a lungul istoriei. Un înger puternic, care a devenit prin acţiunile sale Satan Diavolul, a contestat justeţea şi legitimitatea suveranităţii lui Dumnezeu, precum şi faptul că este demn să o exercite. Contestându-i dreptul de a guverna, Satan a dovedit astfel lipsă de respect faţă de Iehova şi a dezonorat numele Său plin de demnitate. El şi-a arogat o demnitate exagerată. La fel ca Diavolul, unii monarhi puternici din timpurile biblice, cum ar fi Nebucadneţar, s-au lăudat cu ‘puterea şi măreţia lor’. Ei au atentat la demnitatea lui Iehova, atribuindu-şi o demnitate exagerată (Daniel 4:30). Guvernarea opresivă impusă de Satan asupra lumii omenirii a violat şi continuă să violeze demnitatea umană.
A fost şi demnitatea ta încălcată vreodată? Atunci când ai fost sfătuit, ai fost pus în situaţia de a te simţi peste măsură de vinovat, ruşinat, dezonorat sau înjosit? „Nu am simţit nici interes, nici compasiune, nici respect faţă de demnitatea mea. Am fost pus în situaţia de a mă simţi un om de nimic, spune André, adăugând: Aceasta a dus la sentimente de frustrare şi de nelinişte, chiar la depresie.“ „Este dificil să accepţi sfaturi de la o persoană pe care o vezi că nu este interesată de bunăstarea ta“, spune Laura.
Din acest motiv, supraveghetorii creştini sunt sfătuiţi să trateze turma lui Dumnezeu cu respect şi cu onoare (1 Petru 5:2, 3). Atunci când se ivesc situaţii în care este necesar şi util să-i sfătuiţi pe alţii, cum puteţi evita modul de gândire şi de comportare al oamenilor lumii care, fără nici o ezitare, atentează la demnitatea altora? Ce vă poate ajuta să ocrotiţi demnitatea colaboratorilor voştri creştini, precum şi propria voastră demnitate? — Proverbele 27:6; Galateni 6:1.
Principii care ocrotesc demnitatea
Cuvântul lui Dumnezeu tratează şi acest subiect. Un sfătuitor abil îşi va pune toată încrederea în îndrumările Cuvântului lui Dumnezeu, în loc să privească spre înţelepciunea acestei lumi. Scrierile sacre conţin sfaturi valoroase. Dacă sunt urmate, acestea îi vor conferi demnitate atât sfătuitorului, cât şi celui care este instruit. Astfel, îndrumarea dată de Pavel supraveghetorului creştin Timotei era: „Nu mustra cu asprime pe un bătrîn, ci sfătuieşte-l ca pe un tată; pe tineri ca pe nişte fraţi; pe femeile bătrîne ca pe nişte mame; pe cele tinere ca pe nişte surori, cu toată curăţia“ (1 Timotei 5:1, 2). Câtă mâhnire, câte sentimente rănite şi câte situaţii jenante se pot evita prin respectarea acestor norme!
Remarcaţi că secretul succesului în acordarea sfaturilor îl constituie manifestarea unui respect potrivit faţă de cealaltă persoană şi faţă de dreptul său de a fi tratată într-un mod plin de demnitate şi de compasiune. Bătrânii creştini, inclusiv supraveghetorii itineranţi, trebuie să se străduiască să urmeze această recomandare, căutând să stabilească de ce anume gândeşte şi acţionează în felul acela persoana care are nevoie de corectare. Ei trebuie să dorească să cunoască punctul de vedere al acesteia şi să depună toate eforturile pentru a evita ca persoana căreia i se oferă sprijin să se simtă ruşinată, înjosită sau dezonorată.
Dacă eşti bătrân de congregaţie, permite-i fratelui tău să înţeleagă că îi porţi de grijă şi că doreşti să-l ajuţi să-şi rezolve problemele. Aşa procedează un medic bun atunci când mergi la cabinetul său pentru un examen medical. Gândul de a te dezbrăca într-o încăpere lipsită de intimitate, neospitalieră şi goală, te poate face să te simţi jenat şi umilit. Cât de mult îl apreciezi pe medic atunci când se dovedeşte atent faţă de sensibilitatea ta şi îţi acordă demnitate, acoperindu-te eventual cu un cearşaf, în timp ce efectuează examenul necesar pentru a stabili cauza bolii tale! În mod asemănător, un sfătuitor creştin care dovedeşte respect potrivit faţă de persoana în cauză este amabil şi ferm, dar în acelaşi timp o acoperă cu demnitate (Apocalipsa 2:13, 14, 19, 20). Şi invers, când sfatul este aspru, rece şi lipsit de sensibilitate, seamănă cu o dezbrăcare în sens figurat care te face să te simţi ruşinat, dezonorat şi deposedat de demnitate.
Supraveghetorii Şcolii de minister teocratic sunt deosebit de atenţi să dea sfaturi acordând demnitate. Când îi sfătuiesc pe cei în vârstă, ei reflectă aceeaşi iubire pe care ar manifesta-o faţă de părinţii lor fireşti. Ei sunt prietenoşi, plini de consideraţie şi de căldură. O astfel de delicateţe este necesară. Ea generează o atmosferă favorabilă atât acordării, cât şi primirii în mod potrivit a sfatului.
Bătrâni, nu uitaţi faptul că sfaturile practice înnobilează şi încurajează, sunt ziditoare şi pozitive. În Efeseni 4:29 se spune: „Nici un cuvînt murdar [stricat, NW] să nu vă iasă din gură, ci unul bun, pentru zidire, după cum este nevoie, ca să dea har celor care-l aud“.
Nu trebuie să utilizaţi cuvinte aspre sau un mod de vorbire sau de argumentare plin de asprime. Dimpotrivă, respectul faţă de cealaltă persoană şi dorinţa de a-i ocroti sentimentul demnităţii personale şi al respectului de sine vă vor îndemna să prezentaţi problema într-un mod pozitiv şi constructiv. Înainte de a face o observaţie, lăudaţi cu sinceritate şi în mod justificat părţile sau însuşirile sale bune, în loc să accentuaţi unele aspecte care ar putea-o face să se simtă frustrată şi lipsită de valoare. Dacă slujeşti ca bătrân, foloseşte-ţi ‘autoritatea pentru zidire, nu pentru dărîmare’. — 2 Corinteni 10:8.
Da, efectul oricărui sfat provenit din partea supraveghetorilor creştini trebuie să fie acela de a da încurajarea necesară, de a acorda ceea ce este favorabil. Sfatul nu trebuie să descurajeze sau să ‘înfricoşeze’ (2 Corinteni 10:9). Chiar şi celui care a comis un păcat grav trebuie să i se acorde, într-o anumită măsură, respect de sine şi demnitate. Sfatul trebuie să fie contrabalansat de cuvinte de mustrare amabile, dar ferme, astfel încât să-l îndemne la căinţă. — Psalmul 44:15; 1 Corinteni 15:34.
Este semnificativ faptul că şi în Legea dată de Dumnezeu Israelului erau incluse aceleaşi principii. Ea permitea acordarea unui sfat şi chiar a unei disciplinări de ordin fizic, ocrotind în acelaşi timp dreptul unei persoane de a avea o anumită măsură de demnitate. Era permis să se aplice lovituri într-un număr „potrivit cu greutatea vinei“, dar acest lucru nu trebuia să se facă în mod excesiv. Era impusă o limită în ce priveşte numărul de lovituri aplicate, astfel încât răufăcătorul să nu fie „înjosit“. — Deuteronomul 25:2, 3.
Interesul faţă de sentimentele unor răufăcători penitenţi l-a caracterizat şi pe Isus. Isaia a profeţit despre el: „Trestia frîntă n-o va zdrobi şi mucul care mai fumegă încă, nu-l va stinge. Va vesti judecata după adevăr“. — Isaia 42:3; Matei 12:17, 20; Luca 7:37, 38, 44–50.
Necesitatea de a manifesta empatie este scoasă în evidenţă şi în cuvintele lui Isus din Predica de pe munte: „Deci tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel“ (Matei 7:12). Acest principiu este atât de important pentru promovarea unor bune relaţii, încât este numit în mod obişnuit „regula de aur“. Cum te poate ajuta aceasta, în calitate de bătrân creştin, să-i tratezi pe alţii cu bunătate şi cu demnitate atunci când le dai sfaturi?
Nu uita că şi tu comiţi greşeli. Aşa cum remarca Iacov, „toţi greşim în multe feluri“ (Iacov 3:2). Faptul de a-ţi aminti acest lucru te va ajuta să-ţi temperezi remarcile şi să-ţi ţii sub control sentimentele atunci când trebuie să le vorbeşti altora despre slăbiciunile lor. Discerne ce sensibilităţi au. Aceasta te va ajuta să eviţi manifestarea unui spirit critic exagerat, care constă în atragerea atenţiei asupra unor greşeli sau defecte minore. Isus a subliniat acest lucru atunci când a spus: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi; căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura“. — Matei 7:1, 2.
Acordaţi-le demnitate altora — Împotriviţi-vă Diavolului!
Tacticile lui Satan sunt menite să vă deposedeze de demnitate, să vă producă un sentiment de dezonoare, de lipsă de valoare şi de disperare. Remarcaţi modul în care el s-a folosit de un agent uman pentru a-l determina pe fidelul Iov să dezvolte sentimente negative. Ipocritul Elifaz a afirmat: „El [Iehova] n-are încredere în slujitorii Săi, El găseşte greşeli la îngerii Săi [sfinţi]: cu cît mai mult la cei ce locuiesc în case de lut [oamenii păcătoşi], care îşi au temelia în ţărînă şi pot fi zdrobiţi ca molia“ (Iov 4:18, 19). Aşadar, potrivit cuvintelor lui, în ochii lui Dumnezeu, Iov nu valora mai mult decât o molie. Într-adevăr, sfatul lui Elifaz şi al prietenilor săi, departe de a fi constructiv, îl deposeda pe Iov chiar şi de amintirea unor timpuri mai bune. Potrivit concepţiei lor, fidelitatea sa din trecut, instruirea din familie, relaţia cu Dumnezeu şi darurile sale de milă nu valorau nimic.
La fel şi azi, răufăcătorii penitenţi sunt deosebit de înclinaţi spre astfel de sentimente şi există pericolul de a fi copleşiţi „de prea multă mîhnire“. Bătrâni, atunci când sfătuiţi un astfel de creştin, „să-l asiguraţi de dragostea voastră“, ajutându-l să păstreze o anumită măsură de demnitate (2 Corinteni 2:7, 8). „Faptul de a fi tratat fără demnitate îngreunează acceptarea sfatului“, recunoaşte William. Este un lucru esenţial să le fie întărită încrederea că ei sunt valoroşi în ochii lui Dumnezeu. Amintiţi-le că Iehova ‘nu este nedrept ca să uite lucrarea lor şi dragostea pe care au arătat-o pentru Numele Lui’ pe parcursul anilor de serviciu fidel care au trecut. — Evrei 6:10.
Ce alţi factori vă pot ajuta să le acordaţi demnitate altora atunci când oferiţi sfaturi? Recunoaşterea faptului că toţi oamenii posedă dreptul firesc la demnitate, deoarece sunt făcuţi după imaginea lui Dumnezeu. Ei sunt valoroşi în ochii lui Iehova Dumnezeu şi ai lui Isus Cristos; măsurile luate atât în vederea răscumpărării, cât şi a învierii atestă acest lucru. Iehova le acordă o şi mai mare demnitate creştinilor prin faptul că ‘le încredinţează un minister’, folosindu-se de ei pentru a implora o generaţie rea să se împace cu Dumnezeu. — 1 Timotei 1:12, NW.
Bătrâni, nu uitaţi că marea majoritate a fraţilor voştri creştini sunt cei ce vor constitui viitoarea temelie a noii societăţi umane care va trăi pe pământul curăţat. Fiind persoane atât de valoroase şi de preţioase, ei merită să li se acorde onoare. Atunci când sfătuiţi, amintiţi-vă de modul în care atât Iehova, cât şi Isus le acordă consideraţie fraţilor voştri şi continuaţi să vă faceţi partea voastră în ce priveşte faptul de a-i ajuta să-şi păstreze sentimentul demnităţii şi al valorii personale în faţa provocărilor lui Satan. — 2 Petru 3:13; compară cu 1 Petru 3:7.
[Chenarul de la pagina 29]
Un mod de a sfătui care acordă demnitate
1) Laudă în mod justificat şi cu sinceritate (Apocalipsa 2:2, 3).
2) Fii un bun ascultător. Explică în mod clar şi cu amabilitate în ce constă problema şi care este motivul pentru care dai sfatul (2 Samuel 12:1–14; Proverbele 18:13; Apocalipsa 2:4).
3) Fundamentează-ţi sfatul pe Scripturi. Fii pozitiv, rezonabil şi încurajator şi dă dovadă de empatie. Nu afecta cu nimic demnitatea şi sentimentul valorii personale a celui sfătuit (2 Timotei 3:16; Tit 3:2; Apocalipsa 2:5, 6).
4) Asigură-l pe cel sfătuit de binecuvântările care provin din acceptarea şi aplicarea sfatului (Evrei 12:7, 11; Apocalipsa 2:7).
[Legenda fotografiei de la pagina 26]
Bătrânii creştini trebuie să le acorde demnitate altora atunci când dau sfaturi.