Agenţii răului

EXPLICAŢIA pe care o dă Biblia cu privire la rolul demonilor în acţiunile omului răspunde la unele întrebări fundamentale legate de rău, întrebări care ar rămâne, altminteri, fără răspuns. Să analizăm, de pildă, următoarea afirmaţie referitoare la războiul care persistă în Balcani, afirmaţie făcută în International Herald Tribune: „Un grup de cercetători din cadrul Comunităţii Europene a ajuns la concluzia că [soldaţii] au violat 20 000 de femei şi fete musulmane . . . aceasta făcând parte dintr-o politică sistematică de teroare destinată să le intimideze, să le demoralizeze şi să le constrângă să-şi părăsească locuinţele“.

Un eseu din revista Time încerca, într-un mod nu prea convingător, să dea o explicaţie acestei situaţii: „Uneori, tinerii combatanţi s-ar putea să comită violuri pentru a le fi pe plac camarazilor lor mai în vârstă sau ofiţerilor lor, precum şi pentru a câştiga un fel de aprobare părintească. Violul este o dovadă de devotament faţă de brutalitatea unităţii militare căreia îi aparţin. Un tânăr care este dispus să comită lucruri monstruoase şi-a subordonat conştiinţa individuală pentru a se contopi cu scopurile intransigente ale grupului. Un bărbat îşi demonstrează devotamentul prin comiterea unor atrocităţi“.

Dar, de ce oare „scopurile intransigente ale grupului“ sunt mai decăzute decât conştiinţa individuală a membrilor acestuia? Luat individual, aproape fiecare doreşte să trăiască în pace cu semenul său. Atunci, de ce în timp de război oamenii comit violuri, se torturează şi se ucid unii pe alţii? Un motiv major îl constituie activitatea forţelor demonice.

Înţelegerea rolului demonilor furnizează totodată o soluţie la ceea ce unii numesc a fi o „problemă teologică“. Problema este cum se pot împăca trei afirmaţii: 1) Dumnezeu este atotputernic; 2) Dumnezeu este iubitor şi bun; şi 3) se petrec lucruri îngrozitoare. Unii susţin că oricare dintre aceste afirmaţii se poate împăca cu cealaltă, dar niciodată nu pot fi împăcate toate trei. Răspunsul îl oferă chiar Cuvântul lui Dumnezeu, iar acest răspuns se referă la unele spirite nevăzute, la agenţi ai răului.

Primul rebel

Biblia ne spune că însuşi Dumnezeu este un spirit (Ioan 4:24). Cu timpul, el a devenit Creatorul a milioane de alte fiinţe spirituale, sau fii îngereşti. Daniel, slujitorul lui Dumnezeu, a văzut într-o viziune o sută de milioane de îngeri. Toate aceste persoane spirituale pe care le-a creat Iehova erau drepte şi acţionau în armonie cu voinţa sa. — Daniel 7:10; Evrei 1:7.

Mai târziu, când Dumnezeu a „întemeiat pămîntul“, aceşti fii îngereşti ai lui Dumnezeu „izbucneau împreună în cîntări de bucurie“ şi „scoteau strigăte de veselie“ (Iov 38:4–7). Dar, unul dintre ei a cultivat dorinţa de a i se atribui lui închinarea datorată în mod legitim Creatorului. Răzvrătindu-se împotriva lui Dumnezeu, acest înger s-a făcut pe sine un satan (care înseamnă „împotrivitor“) şi un diavol (care înseamnă „calomniator“). — Compară cu Ezechiel 28:13–15.

Folosindu-se de un şarpe din Eden pentru a-i vorbi primei femei, Eva, Satan a convins-o pe aceasta să nu asculte de porunca expresă a lui Dumnezeu de a nu mânca dintr-un anumit pom din grădină. După aceea, i s-a alăturat şi soţul ei. Astfel, prima pereche de oameni s-a raliat acestui înger în răzvrătirea împotriva lui Iehova. — Geneza 2:17; 3:1–6.

Cu toate că s-ar putea părea că evenimentele din Eden constituie o lecţie clară în ce priveşte ascultarea, Satan a dat naştere acolo la două importante controverse de ordin moral. În primul rând, Satan a contestat faptul că domnia lui Iehova asupra creaturilor sale era exercitată în mod drept şi spre binele lor. Oamenii puteau, probabil, să se guverneze mai bine singuri. În al doilea rând, Satan a pus la îndoială faptul că ar exista vreo creatură inteligentă care să-i rămână fidelă şi loială lui Dumnezeu în cazul în care s-ar părea că ascultarea nu-i aduce nici un avantaj material.a

O înţelegere clară a controverselor ridicate în Eden, împreună cu cunoaşterea însuşirilor lui Iehova, ne ajută să înţelegem soluţia la „problema teologică“, şi anume cum se împacă existenţa răului cu însuşirile lui Dumnezeu: puterea şi iubirea. Deşi este adevărat că Iehova posedă o putere nelimitată şi că este însăşi personificarea iubirii, el este în acelaşi timp înţelept şi drept. El exercită aceste patru însuşiri într-un mod perfect echilibrat. Astfel, el nu şi-a folosit puterea sa invincibilă pentru a-i distruge imediat pe cei trei rebeli. Ar fi fost un lucru drept, dar nu ar fi fost neapărat şi un lucru înţelept sau iubitor. În plus, el nu s-a limitat pur şi simplu să ierte şi să uite, chiar dacă unii ar putea considera această atitudine drept o soluţie iubitoare. O asemenea procedură nu ar fi fost nici înţeleaptă, nici dreaptă.

Era nevoie de timp pentru a reglementa controversele ridicate de Satan. Pentru a dovedi dacă oamenii puteau să se guverneze în mod corespunzător singuri, independent de Dumnezeu, trebuia timp. Permiţându-le celor trei rebeli să continue să trăiască, Iehova le-a dat totodată creaturilor posibilitatea să ia parte la dovedirea falsităţii pretenţiei lui Satan, slujindu-i în mod fidel lui Dumnezeu în situaţii dificile.b

Iehova le-a spus în mod explicit lui Adam şi Evei că, dacă mâncau din fructul interzis, aveau să moară. Şi chiar aşa s-a şi întâmplat, cu toate că Satan o asigurase pe Eva că nu va muri. Chiar şi Satan se află sub sentinţa morţii; între timp, el continuă să inducă în eroare omenirea. Într-adevăr, Biblia spune: „Toată lumea zace în Cel Rău“. — 1 Ioan 5:19; Geneza 2:16, 17; 3:4; 5:5.

Alţi îngeri se răzvrătesc

La scurt timp după evenimentele din Eden, alţi îngeri s-au alăturat rebeliunii împotriva suveranităţii lui Iehova. Biblia declară: „Cînd oamenii au început să se înmulţească pe faţa pămîntului şi li s-au născut fete, fiii lui Dumnezeu au văzut că fiicele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de soţii pe acelea pe care şi le-au ales“. Altfel spus, aceşti îngeri „şi-au părăsit locuinţa [din cer]“ şi au venit pe pământ, materializându-se sub formă de oameni, şi s-au bucurat de plăceri senzuale cu femei. — Geneza 6:1, 2; Iuda 6.

Relatarea spune în continuare, în Geneza 6:4: „Nefilimii se aflau pe pământ în acele zile, precum şi după aceea, când fiii adevăratului Dumnezeu au continuat să aibă relaţii cu fiicele oamenilor şi acestea le-au născut fii; aceştia erau puternicii din vremurile de odinioară, bărbaţii cu renume“ (New World Translation). Aceşti fii hibrizi, născuţi din femei şi avându-i drept taţi pe îngeri, erau anormal de tari, sau ‘puternici’. Ei erau oameni violenţi, adică nefilím, acest cuvânt ebraic însemnând „cei care îi fac pe alţii să cadă“.

Este demn de remarcat faptul că aceste evenimente şi-au găsit mai târziu expresia în legendele civilizaţiilor antice. De exemplu, o epopee babiloneană de acum 4 000 de ani descrie aventurile supraomeneşti ale lui Ghilgameş, un semizeu puternic şi violent, a cărui „dorinţă senzuală [nu a lăsat] nici o fecioară iubitului ei“. Un alt exemplu, din legendele grecilor, este supraomul Hercules (sau Heracles). Născut dintr-o fiinţă umană, Alcmena, dar avându-l ca tată pe zeul Zeus, Hercules s-a angajat în nişte peripeţii pline de violenţă după ce, într-un acces de nebunie, îşi omorâse soţia şi copiii. Deşi, pe măsură ce s-au transmis din generaţie în generaţie, aceste povestiri au fost mult modificate, ele au legătură cu ceea ce spune Biblia despre nefilimi şi despre taţii lor, îngerii rebeli.

Pământul a devenit atât de plin de violenţă din cauza influenţei îngerilor răi şi a fiilor lor supraoameni, încât Iehova a decis să distrugă lumea printr-un mare potop. Nefilimii au pierit împreună cu toţi oamenii nelegiuiţi, singurii supravieţuitori din rândurile oamenilor fiind dreptul Noe şi familia sa. — Geneza 6:11; 7:23.

Îngerii răi însă nu au murit. Dimpotrivă, ei şi-au dematerializat corpurile umane şi s-au întors în domeniul spiritual. Din cauza neascultării lor, ei nu au mai fost primiţi înapoi în familia lui Dumnezeu formată din îngeri drepţi; nici nu li s-a permis să mai îmbrace corpuri umane, aşa cum făcuseră în zilele lui Noe. Totuşi, acţionând sub autoritatea „căpeteniei demonilor“, Satan Diavolul, ei au continuat să exercite o influenţă dezastruoasă asupra acţiunilor oamenilor. — Matei 9:34; 2 Petru 2:4; Iuda 6.

Duşmanii omenirii

Satan şi demonii au fost întotdeauna plini de cruzime şi gata să ucidă. Prin diferite mijloace, Satan l-a deposedat pe Iov de toate animalele şi i-a omorât pe majoritatea slujitorilor săi. Apoi, el i-a ucis pe cei zece copii ai lui Iov, făcând ca „un vînt mare“ să cauzeze prăbuşirea casei în care se aflau ei. După aceea, Satan l-a lovit pe Iov cu „o bubă rea, din talpa piciorului pînă în creştetul capului“. — Iov 1:7–19; 2:3, 7.

Demonii manifestă aceeaşi înclinaţie rea. În timpul lui Isus, ei îi deposedau pe oameni de darul vorbirii şi de simţul văzului. Ei l-au determinat pe un om să se zgârie cu pietre. Ei l-au trântit la pământ pe un băiat, „provocându-i convulsii violente“. — Luca 9:42, NW; Matei 9:32, 33; 12:22; Marcu 5:5.

Rapoarte provenind din întreaga lume arată că Satan şi demonii sunt mai răi ca oricând. Pe unii oameni îi lovesc cu boli. Pe alţii îi hărţuiesc răpindu-le somnul sau provocându-le coşmaruri sau făcând din ei victime ale unor abuzuri sexuale. Iar altora le-au provocat tulburări mintale sau i-au împins spre crimă sau sinucidere.

Cât timp vor mai fi toleraţi?

Satan şi demonii săi nu vor fi toleraţi la infinit. Există motive bine întemeiate pentru care Iehova a permis existenţa lor până în timpurile noastre, dar acum timpul lor s-a scurtat. La începutul acestui secol, a fost întreprins un pas important în ce priveşte limitarea sferei lor de activitate. Cartea Apocalipsa explică: „În cer s-a făcut un război: Mihail [înviatul Isus Cristos] şi îngerii lui se războiau cu balaurul [Satan]. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei, dar n-au putut birui şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satan, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pămînt; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui“. — Apocalipsa 12:7–9.

Care a fost rezultatul? Relatarea continuă: „De aceea, bucuraţi-vă, ceruri şi voi care locuiţi în ele!“ Îngerii drepţi se puteau bucura deoarece Satan şi demonii săi nu se mai aflau în cer. Dar care era situaţia cu oamenii de pe pământ? Biblia spune: „Vai de voi, pămînt şi mare! Căci Diavolul s-a coborît la voi cuprins de o mînie mare, fiindcă ştie că are puţin timp“. — Apocalipsa 12:12.

În mânia lor, Satan şi subordonaţii săi se străduiesc să cauzeze cât mai multe vaiuri posibile, înainte de iminentul lor sfârşit. În acest secol, au avut loc două războaie mondiale, iar, de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial încoace, au fost peste 150 de războaie mai mici. În vocabularul nostru au apărut expresii care reflectă violenţa acestei generaţii: „război bacteriologic“, „Holocaustul“, „câmpurile morţii“, „lagărele violului“ „ucigaşi de profesie“ şi „bomba atomică“. Mass-media abundă în relatări despre droguri, crime, explozii ale unor bombe, canibalism psihopat, masacre, foamete şi tortură.

Vestea bună constă în faptul că aceste lucruri sunt temporare. În viitorul apropiat, Dumnezeu va acţiona din nou împotriva lui Satan şi a demonilor săi. Descriind o viziune primită din partea lui Dumnezeu, apostolul Ioan a spus: „Apoi am văzut un înger coborîndu-se din cer, avînd cheia Adîncului şi un lanţ mare în mînă. El a pus mîna pe balaur, şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satan, şi l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în Adînc, l-a închis şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele neamurile, pînă se vor împlini cei o mie de ani“. — Apocalipsa 20:1–3.

După aceea, Diavolul şi demonii săi vor fi ‘dezlegaţi pentru puţin timp’, după care vor fi distruşi pentru totdeauna (Apocalipsa 20:3, 10). Ce minunat va fi atunci! Odată ce Satan şi demonii săi vor fi înlăturaţi pentru totdeauna, Iehova va fi „totul în toţi“. Şi, într-adevăr, atunci toţi „se vor desfăta în belşug de pace“. — 1 Corinteni 15:28; Psalmul 37:11.

[Note de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Oare numai omul este răspunzător de aceste lucruri sau vina îi aparţine şi unei forţe nevăzute, sinistre?

[Provenienţa fotografiei]

Puţuri de petrol în flăcări în Kuweit, 1991: Chamussy/Sipa Press

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Ce minunat va fi atunci când omenirea nu va mai fi hărţuită de demoni!