Sunt războaiele inevitabile?

RĂZBOIUL este un subiect deprimant al ştirilor. Fără îndoială că acele buletine de ştiri cu privire la brutalitate vă dezgustă. Dar poate că vă şi fac să vă întrebaţi de ce conflictele trebuie să fie rezolvate prin folosirea armelor. Oare oamenii nu vor învăţa niciodată să trăiască în pace?

Un remediu pentru plaga războaielor pare să fie mai greu de găsit decât un tratament pentru SIDA. În secolul al XX-lea, naţiuni întregi au fost mobilizate la război, milioane de oameni au fost aruncaţi în luptă şi sute de oraşe au fost transformate în ruine. Se pare că nu se întrevede un sfârşit al măcelurilor. Comerţul profitabil cu arme le asigură armatelor — şi gherilelor — de pe tot pământul o continuitate înfiorător de eficientă.

Pe măsură ce armele de război au devenit mai distrugătoare, numărul morţilor a crescut vertiginos. Mai bine de jumătate din cei 65 de milioane de soldaţi care au luptat în primul război mondial au fost ucişi sau răniţi. Circa 30 de ani mai târziu, numai două bombe atomice au secerat vieţile a peste 150 000 de civili din Japonia. De la al doilea război mondial încoace, conflictele au fost mai mult locale. Cu toate acestea, ele sunt ucigătoare, îndeosebi pentru civili, care constituie 80 la sută din numărul victimelor.

Culmea ironiei, acest măcel a survenit într-o perioadă în care s-au depus eforturi fără precedent pentru înlăturarea războiului ca mijloc de rezolvare a conflictelor dintre naţiuni. Odată cu recenta încheiere a războiului rece, oamenii şi-au pus mari speranţe în instaurarea unei noi şi paşnice ordini mondiale. Totuşi, pacea mondială rămâne mai iluzorie ca oricând. De ce?

O necesitate biologică?

Unii istorici şi antropologi afirmă că războaiele sunt inevitabile, ba chiar necesare, pentru simplul motiv că fac parte din lupta pentru supravieţuire pe scara evoluţiei. Influenţat de această mentalitate, analistul militar Friedrich von Bernhardi susţinea în 1914 că războiul se poartă „în folosul progresului biologic, social şi moral“. Se vehicula ideea că războiul este o modalitate de a elimina indivizi slabi sau naţiuni slabe, lăsându-i în viaţă pe cei mai tari.

Un asemenea argument le lasă rece pe milioanele de văduve şi de orfani de război. Pe lângă faptul că este detestabilă din punct de vedere moral, această mentalitate ignoră realităţile crude ale războaielor moderne. Mitralierele nu ţin cont de cei mai tari, iar bombele îi nimicesc atât pe cei tari, cât şi pe cei slabi.

Desconsiderând lecţiile aspre ale primului război mondial, Adolf Hitler visa să făurească o rasă superioară pe baza cuceririlor militare. În cartea sa Mein Kampf, el a scris următoarele: „Omenirea a devenit măreaţă printr-o luptă eternă şi va pieri numai din cauza unei păci eterne. . . . Cel mai tare trebuie să-l domine pe cel mai slab şi să nu se înrudească cu el“. Dar, în loc să înalţe omenirea, Hitler a sacrificat milioane de vieţi şi a devastat un întreg continent.

Şi totuşi, dacă războiul nu este o necesitate biologică, ce anume îi îndeamnă pe oameni la autodistrugere? Ce forţe le împing pe naţiuni în această „treabă de barbari“?a Vom enumera acum câţiva factori care obstrucţionează cele mai sincere eforturi de pace.

Cauzele războaielor

Naţionalismul. Invocat deseori de politicieni şi generali, naţionalismul este una dintre cele mai puternice forţe care promovează războiul. Multe războaie au fost declanşate pentru a proteja „interese naţionale“ sau pentru a apăra „onoarea naţiunii“. Când concepţiile naţionaliste joacă un rol preponderent, chiar şi o agresiune făţişă poate fi justificată ca atac preventiv.

Conflictele etnice. Multe războaie regionale sunt declanşate şi apoi alimentate de vechi duşmănii dintre rase, triburi şi grupuri etnice. Tragicele războaie civile din fosta Iugoslavie, din Liberia şi din Somalia sunt exemple de ultimă oră.

Rivalităţile economice şi militare. În zilele de pace aparentă dinaintea primului război mondial, puterile europene îşi formau de fapt armate uriaşe. Germania şi Marea Britanie erau angajate într-o competiţie de construire a navelor de război. Întrucât fiecare mare naţiune care a participat în cele din urmă la măcel credea că un război va face să-i crească puterea şi va reprezenta pentru ea un adevărat chilipir economic, existau condiţii prielnice pentru izbucnirea unui conflict.

Disputele religioase. Controversele religioase pot produce un amestec exploziv îndeosebi când sunt accentuate de segregaţii rasiale. Conflictele din Liban şi Irlanda de Nord, precum şi războaiele dintre India şi Pakistan îşi au originea în disputele religioase.

Un invizibil instigator la război. Biblia arată că „dumnezeul veacului acestuia“, Satan Diavolul, este acum mai activ ca oricând (2 Corinteni 4:4). Plin de o mare mânie şi având doar „puţin timp“, el instigă la stări de lucruri, inclusiv războaie, care înrăutăţesc starea jalnică a pământului. — Apocalipsa 12:12.

Aceste cauze fundamentale ale războaielor nu sunt uşor de înlăturat. Cu peste 2 000 de ani în urmă, Platon a spus că „numai morţii au văzut sfârşitul războaielor“. Este această declaraţie sumbră crudul adevăr pe care trebuie să învăţăm să-l acceptăm? Sau avem motive să sperăm că, într-o bună zi, va exista o lume fără războaie?

[Notă de subsol]

[Provenienţa fotografiei de pe copertă]

Coperta: Gazaţii (detaliu), de John Singer Sargent, Muzeul Imperial de Război, Londra

[Provenienţa fotografiei de la pagina 3]

Instituto Municipal de Historia, Barcelona