Când Estul şi Vestul se întâlnesc
„AH, ESTUL este Est, iar Vestul este Vest, şi niciodată nu se vor întâlni.“ Aceste cuvinte, aparţinând poetului englez Rudyard Kipling, ne amintesc de profundele deosebiri culturale care dezbină omenirea, fapt care contribuie la manifestările de ură tribală, rasială şi naţionalistă ce izbucnesc azi pretutindeni în jurul nostru. Mulţi se întreabă: Oare Dumnezeu nu poate întreprinde ceva în legătură cu această situaţie? Ba da, poate! Şi el face acest lucru chiar în prezent! La aceasta se referă versul următor din poemul lui Kipling. Cât timp vor mai fi dezbinaţi Estul şi Vestul? Poetul spunea: „Până când, nu peste mult timp, pământul şi cerul vor sta în faţa marelui scaun de judecată al lui Dumnezeu“.
Dumnezeu i-a încredinţat responsabilitatea de a judeca Fiului său, Isus Cristos (Ioan 5:22–24, 30). Dar când anume începe acest timp de judecată? Cine sunt cei judecaţi şi care este deznodământul? Isus a descris într-o profeţie războaiele mondiale însoţite de strâmtorări care au început să afecteze omenirea odată cu anul 1914. El a afirmat că acestea reprezintă „semnul prezenţei“ sale invizibile şi „al încheierii sistemului de lucruri“. — Matei 24:3–8, New World Translation.
În încheierea acestei importante profeţii, Isus identifică timpul nostru drept un timp de judecată, spunând despre sine: „Cînd va veni Fiul Omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va sta pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate popoarele vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii, cum desparte păstorul oile de capre; şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stînga Lui“. Figurativ vorbind, toate popoarele pământului sunt strânse acum în faţa Judecătorului şi sunt trase la răspundere pentru modul în care reacţionează la mesajul său salvator. Peste puţin timp, atunci când va fi executată judecata în necazul cel mare, oamenii neascultători asemănători caprelor „vor merge în pedeapsă veşnică, iar cei drepţi [cei ascultători asemănători oilor] în viaţă veşnică“. — Matei 25:31–33, 46; Apocalipsa 16:14–16.
‘De la răsărit şi de la apus’
Judecata acestei lumi a început practic în anii furtunoşi ai primului război mondial. În acea perioadă, clerul creştinătăţii a acordat din plin sprijin facţiunilor beligerante. Aceasta a dezvăluit faptul că membrii săi fac parte dintr-o lume coruptă care merită să se confrunte cu „mînia lui Dumnezeu“ (Ioan 3:36). Cum stau lucrurile însă cu creştinii iubitori de pace care au exercitat credinţă în Dumnezeu? Din anul 1919, aceştia au început să fie strânşi de partea Regelui, Cristos Isus.
Ei au venit din toate părţile globului, mai întâi membrii rămăşiţei celor 144 000 de creştini unşi, selectaţi pe parcursul secolelor erei creştine. Aceştia urmează să fie „împreună moştenitori cu Hristos“ în Regatul său ceresc (Romani 8:17). Profetul lui Dumnezeu le spune acestora: „Nu te teme de nimic, căci Eu sînt cu tine, Eu voi aduce înapoi pe urmaşii tăi de la răsărit şi te voi strînge de la apus. Voi zice miazănoaptei: «dă încoace!» şi miazăzilei: «nu opri», ci adu-Mi fiii din ţările depărtate şi fiicele de la marginea pămîntului: pe toţi cei chemaţi cu Numele Meu şi pe care i-am creat spre slava Mea, pe care i-am întocmit şi i-am alcătuit“. — Isaia 43:5–7.
Dar aceasta nu este totul! Îndeosebi din anii ’30, a început să fie strânsă o mare mulţime, al cărei număr se ridică acum la milioane de persoane. Acestea sunt „oile“ la care s-a referit Isus în Matei 25:31–46. La fel ca rămăşiţa unsă care a fost strânsă înaintea lor, aceştia ajung ‘să aibă credinţă’ în Acela care declară: ‘Voi sunteţi martorii mei, şi eu sunt Dumnezeu’ (Isaia 43:10–12, NW). Strângerea acestei mari mulţimi se realizează tot ‘de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi, precum şi de la marginea pămîntului’.
Aceste oi iubitoare de pace sunt strâns unite în cadrul unei fraternităţi internaţionale. Ele vorbesc limbi diferite, şi anume numeroasele limbi vorbite în cele 231 de ţări în care trăiesc. Cu toate acestea ele sunt unite din punct de vedere spiritual în ce priveşte învăţarea ‘limbii pure’ a mesajului biblic despre Regat „pentru ca ele toate să invoce numele lui Iehova, spre a-i sluji umăr la umăr“ (Ţefania 3:9, NW). Unitatea lor de credinţă, de scop şi de acţiune oferă o minunată mărturie care atestă faptul că Estul şi Vestul, precum şi popoarele din celelalte puncte cardinale s-au întâlnit cu adevărat pentru a-l sluji şi lăuda pe Suveranul Domn Iehova.
În unele ţări această strângere are loc în cele mai neobişnuite împrejurări, aşa cum arată rapoartele care urmează.