Dezastrele naturale — Dumnezeu este răspunzător de ele?
„DUMNEZEULE, ce ne-ai făcut?“
Se spune că aceasta a fost reacţia unui supravieţuitor care a asistat la distrugerea provocată de erupţia înzăpezitului vulcan Nevado del Ruiz din Columbia, la 13 noiembrie 1985. Avalanşa de noroi rezultată a îngropat în întregime oraşul Armero şi, într-o singură noapte, a provocat moartea a peste 20 000 de persoane.
Se înţelege de ce supravieţuitorul respectiv a reacţionat probabil în felul acesta. Neputincioşi în faţa înspăimântătoarelor forţe ale naturii, din cele mai vechi timpuri oamenii i-au atribuit lui Dumnezeu astfel de evenimente dezastruoase. Oamenii din vechime aduceau ofrande, chiar jertfe umane, pentru a-i linişti pe zeii lor, cum ar fi zeul mării, al cerului, al pământului, al muntelui, al vulcanului şi ai altor surse de pericol. Chiar şi în prezent, unii oameni acceptă pur şi simplu ideea că evenimentele naturale catastrofale sunt o consecinţă a soartei sau sunt cauzate de Dumnezeu.
În realitate, este oare Dumnezeu răspunzător de dezastrele care aduc atât de multe suferinţe şi pierderi omeneşti în întreaga lume? El este vinovat? Pentru a afla răspunsul, trebuie să examinăm mai îndeaproape ce factori sunt implicaţi în astfel de dezastre? De fapt, trebuie să reexaminăm unele fapte cunoscute.
Ce este un „dezastru natural“?
Când un cutremur a lovit oraşul Tangshan din China, provocând, potrivit datelor furnizate de autorităţile chineze, moartea a 242 000 de persoane, şi când uraganul Andrew s-a abătut asupra sudului Floridei şi asupra Louisianei, în Statele Unite, cauzând pagube în valoare de miliarde de dolari, presa internaţională a acordat o atenţie deosebită acestor dezastre naturale. Dar, care ar fi fost situaţia dacă acel cutremur ar fi avut loc în nelocuitul deşert Gobi, situat la 1 100 de kilometri nord-vest de Tangshan, sau dacă uraganul Andrew ar fi urmat o direcţie diferită şi s-ar fi stins în largul mării, fără să afecteze deloc uscatul? Desigur că acum ele ar fi fost uitate.
Aşadar este clar că, atunci când vorbim despre dezastre naturale, nu ne referim doar la nişte manifestări dramatice ale forţelor naturii. În fiecare an au loc mii de cutremure, mari şi mici, şi zeci de furtuni, cicloane, uragane, taifunuri, erupţii vulcanice şi alte fenomene violente care nu fac nimic altceva decât să ajungă a fi înregistrate în statistici. Când însă astfel de evenimente cauzează mari distrugeri de vieţi şi bunuri, precum şi întreruperea cursului normal al vieţii, ele devin dezastre.
Trebuie să remarcăm faptul că pagubele şi pierderile cauzate de ele nu sunt întotdeauna proporţionale cu forţele naturale aflate în joc. Cel mai mare dezastru nu este neapărat cauzat de cea mai puternică manifestare a unor forţe ale naturii. De exemplu, un cutremur de pământ din 1971, măsurând 6,6 grade pe scara Richter, a lovit oraşul San Fernando din California, Statele Unite, şi a provocat moartea a 65 de persoane. Un an mai târziu, un cutremur de 6,2 grade, care a afectat Managua, în Nicaragua, a provocat moartea a 5 000 de persoane!
Astfel, când este vorba despre caracterul tot mai distrugător al dezastrelor naturale, trebuie să ne întrebăm: Au devenit oare elementele naturii mai violente? Sau factorii umani au contribuit la agravarea problemei?
Cine este răspunzător?
Biblia îl identifică pe Iehova Dumnezeu ca fiind Măreţul Creator al tuturor lucrurilor, inclusiv al forţelor naturale ale pământului (Geneza 1:1; Neemia 9:6; Evrei 3:4; Apocalipsa 4:11). Aceasta nu înseamnă că el provoacă fiecare adiere de vânt sau fiecare aversă de ploaie. Nu, ci el a făcut să intre în vigoare anumite legi care guvernează pământul şi mediul său înconjurător. De exemplu, în Eclesiastul 1:5–7, se face referire la trei procese fundamentale care fac posibilă viaţa pe pământ — răsăritul şi apusul zilnic al soarelui, sistemul neschimbător al vânturilor şi circuitul apei. Indiferent că omenirea este sau nu conştientă de ele, aceste sisteme naturale şi altele asemenea lor, care implică clima, geologia şi ecologia pământului, funcţionează de mii de ani. În realitate, scriitorul cărţii Eclesiastul atrăgea atenţia asupra marelui contrast care există între căile neschimbătoare şi eterne ale creaţiei şi caracterul trecător şi temporar al vieţii umane.
Iehova nu numai că este Creatorul forţelor naturii, dar el are şi puterea de a le ţine sub control. În paginile Bibliei găsim relatări referitoare la modul în care Iehova a ţinut sub control sau a dirijat astfel de forţe pentru a-şi duce la îndeplinire scopul său. Printre acestea se numără relatarea despre despărţirea Mării Roşii în zilele lui Moise şi despre oprirea soarelui şi a lunii pe cărările lor din ceruri, pe timpul lui Iosua (Exodul 14:21–28; Iosua 10:12, 13). Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi promisul Mesia, şi-a arătat, de asemenea, puterea pe care o avea asupra forţelor naturii, ca de pildă atunci când a potolit o furtună pe Marea Galileii (Marcu 4:37–39). Relatări de acest gen nu lasă nici o îndoială în ce priveşte faptul că Iehova Dumnezeu şi Fiul său, Isus Cristos, pot ţine sub control deplin tot ce afectează viaţa aici pe pământ. — 2 Cronici 20:6; Ieremia 32:17; Matei 19:26.
Aşa stând lucrurile, putem oare să-l facem pe Dumnezeu răspunzător de pagubele şi distrugerile tot mai mari care au rezultat în urma dezastrelor naturale din ultimul timp? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să vedem mai întâi dacă există dovezi că forţele naturii au devenit în mod impresionant mai violente în ultimul timp, poate chiar scăpând de sub orice control.
În această privinţă, să observăm ce spune cartea Natural Disasters—Acts of God or Acts of Man? (Dezastrele naturale — Acţiuni ale lui Dumnezeu sau acţiuni ale omului?): „Nu există nici o dovadă care să ateste faptul că mecanismele climatologice legate de secetă, de inundaţii şi de cicloane se modifică. Şi nici un geolog nu susţine că mişcările pământului legate de cutremure, de vulcani şi de tsunami (valuri produse de cutremure marine) devin mai violente“. În mod asemănător, cartea Earthshock (Şocul terestru) face această remarcă: „Plăcile fiecărui continent conţin înregistrări ale nenumăratelor evenimente geologice, mai mari sau mai mici, şi fiecare dintre ele ar fi fost un dezastru catastrofal pentru omenire dacă s-ar fi petrecut în timpurile noastre — iar din punct de vedere ştiinţific este cert că astfel de evenimente se vor petrece mereu în viitor“. Altfel spus, de-a lungul istoriei, pământul şi forţele sale dinamice au rămas aceleaşi, într-o măsură mai mare sau mai mică. Prin urmare, indiferent dacă unele statistici indică sau nu o creştere a unor forme de activitate geologică sau de altă natură, pământul nu a devenit în ultimul timp violent în afara oricărui control.
Cum se explică atunci creşterea înregistrată în ce priveşte frecvenţa şi caracterul distrugător al dezastrelor naturale despre care citim? Dacă nu sunt de vină forţele naturii, atunci degetul acuzator pare să se îndrepte spre elementul uman. Şi, într-adevăr, autorităţile în materie au recunoscut faptul că activităţile omului au determinat ca mediul nostru înconjurător să fie mai predispus şi totodată mai vulnerabil la dezastre naturale. În ţările în curs de dezvoltare, nevoia crescândă de alimente îi obligă pe agricultori să cultive în mod excesiv pământul pe care-l deţin sau să obţină noi terenuri cultivabile prin defrişarea unor importante zone împădurite. Aceasta conduce la o puternică eroziune a solului. La rândul ei, creşterea populaţiei accelerează apariţia unor cartiere sărăcăcioase şi a unor bidonviluri construite la întâmplare în zone lipsite de siguranţă. Chiar în ţările mai dezvoltate, unii oameni, asemenea milioanelor de persoane care locuiesc de-a lungul Faliei San Andreas din California, s-au expus pericolului, în pofida unor avertismente clare. În astfel de situaţii, când are loc un eveniment neobişnuit — o furtună, o inundaţie sau un cutremur de pământ — , oare consecinţele dezastruoase pot fi numite cu adevărat „naturale“?
Un exemplu tipic îl constituie seceta din Sahelul african. În mod normal, considerăm că seceta este o lipsă de ploaie sau de apă, care conduce la foamete, inaniţie şi moarte. Dar foametea şi inaniţia de mari proporţii din această regiune se datorează oare pur şi simplu lipsei de apă? În cartea Nature on the Rampage (Natura dezlănţuită) se spune: „Dovezile acumulate de unele organizaţii ştiinţifice şi de binefacere indică faptul că foametea actuală persistă nu atât din cauza secetei prelungite, cât din cauza exploatării excesive a terenului şi a resurselor de apă. . . . Extinderea continuă a deşertului în Sahel este în mare parte un fenomen provocat de om“. Un ziar din Africa de Sud, The Natal Witness, face următoarea remarcă: „Foametea nu are drept cauză lipsa de alimente, ci lipsa de acces la alimente. Altfel spus, are drept cauză sărăcia“.
Acelaşi lucru se poate spune şi despre o mare parte din distrugerile rezultate în urma altor catastrofe. Studiile au arătat că ţările mai sărace înregistrează o rată mult mai înaltă a mortalităţii din cauza dezastrelor naturale decât ţările mai bogate ale lumii. De pildă, potrivit unui studiu, în perioada dintre 1960 şi 1981 Japonia a înregistrat 43 de cutremure de pământ şi alte dezastre, în care şi-au pierdut viaţa 2 700 de persoane, adică în medie 63 de victime la un dezastru. În aceeaşi perioadă, Peru a înregistrat 31 de dezastre şi 91 000 de victime, adică 2 900 la un dezastru. Cum se explică această diferenţă? Poate că forţele naturii au cauzat un dezastru natural, dar se pare că activităţile umane — sociale, economice, politice — sunt răspunzătoare pentru marea diferenţă în ce priveşte pierderile de vieţi şi distrugerile de bunuri care au fost cauzate.
Care sunt soluţiile?
Savanţii şi experţii încearcă de mulţi ani să găsească nişte modalităţi de a preîntâmpina dezastrele naturale. Ei au sondat adânc în pământ căutând să înţeleagă procesul de producere a cutremurelor şi a erupţiilor vulcanice. Cu ajutorul sateliţilor ei observă starea vremii pentru a stabili traiectoria cicloanelor şi a uraganelor sau pentru a prezice inundaţiile şi seceta. Toate aceste cercetări le-au furnizat informaţii care, potrivit speranţelor lor, le vor permite să atenueze impactul cu aceste forţe ale naturii.
Au dus la vreun rezultat aceste eforturi? Referitor la acest gen de măsuri costisitoare de înaltă tehnologie, o organizaţie care se ocupă cu supravegherea mediului înconjurător face remarca: „Aceste măsuri îşi au rolul lor. Dar dacă pretind mult prea mulţi bani şi mult prea mari eforturi — sau dacă servesc drept scuză pentru ignorarea riscurilor care fac parte integrantă din societatea în care trăiesc victimele dezastrelor, riscuri care fac ca dezastrele să fie şi mai mari — atunci, acestea pot face mai mult rău decât bine“. De exemplu, deşi este util să se cunoască faptul că delta de pe coasta Bangladeshului este ameninţată în permanenţă de inundaţii şi valuri de maree, acest lucru nu-i împiedică pe milioane de locuitori ai Bangladeshului să fie forţaţi să locuiască aici. Rezultatul este că există mereu dezastre, al căror număr de victime se ridică la sute de mii.
În mod evident, informaţiile de natură ştiinţifică pot fi utile numai într-o anumită măsură. Mai este necesar şi altceva, şi anume, capacitatea de a reduce presiunile care, departe de a le da oamenilor posibilitatea de alegere, îi constrâng să locuiască în regiuni deosebit de expuse pericolelor sau să trăiască într-un mod care ruinează mediul înconjurător. Cu alte cuvinte, pentru a reduce pagubele produse de elementele naturii, ar fi necesară o reorganizare temeinică a sistemului social, economic şi politic în care trăim. Cine poate înfăptui o asemenea acţiune? Numai Acela care poate ţine sub control chiar şi forţele care provoacă dezastrele naturale.
Acţiunile lui Dumnezeu ne stau în faţă
Iehova Dumnezeu nu se va ocupa doar de simptome, ci el va acţiona împotriva cauzei fundamentale a suferinţei umane. El va pune capăt sistemelor de tip religios, comercial şi politic, sisteme lacome şi opresive care au ‘stăpînit peste om ca să-l facă nenorocit’ (Eclesiastul 8:9). Oricine se familiarizează cu Biblia va remarca cu certitudine faptul că în paginile ei există numeroase profeţii care indică spre momentul în care Dumnezeu va trece la acţiune pentru a elimina răutatea şi suferinţa de pe pământ, precum şi pentru a restabili un paradis terestru al păcii şi al dreptăţii. — Psalmul 37:9–11, 29; Isaia 13:9; 65:17, 20–25; Ieremia 25:31–33; 2 Petru 3:7; Apocalipsa 11:18.
De fapt, chiar pentru aceasta i-a învăţat Isus Cristos pe toţi continuatorii săi să se roage, şi anume, „Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pămînt“ (Matei 6:10). Regatul mesianic va înlătura toate guvernările umane imperfecte şi le va lua locul, aşa cum a prezis profetul Daniel: „În zilele acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie care nu va fi distrusă şi care nu va trece sub stăpînirea unui alt popor. Ea va sfărîma şi va nimici toate acele împărăţii, dar ea însăşi va dăinui pentru totdeauna“. — Daniel 2:44.
Ce lucruri va realiza Regatul lui Dumnezeu, lucruri pe care naţiunile din prezent nu le pot înfăptui? Biblia furnizează o impresionantă imagine anticipată a realităţilor viitoare. În locul condiţiilor ilustrate în aceste pagini, cum ar fi foametea şi sărăcia, „va fi belşug de grîne în ţară pînă pe vîrful munţilor“, şi „pomul de pe cîmp îşi va da roada şi pămîntul îşi va da roadele. Ele vor fi în siguranţă în ţara lor“ (Psalmul 72:16; Ezechiel 34:27). Referitor la mediul înconjurător, Biblia ne spune: „Deşertul şi ţara fără apă se vor bucura; pustietatea se va înveseli şi va înflori ca trandafirul; . . . căci în pustie vor ţîşni ape şi în deşert torenţi; pămîntul ars se va schimba în iaz şi pămîntul uscat în izvoare de ape“ (Isaia 35:1, 6, 7). Nu vor mai exista nici războaie. — Psalmul 46:9.
Cum va realiza Iehova Dumnezeu toate aceste lucruri şi cum va acţiona asupra forţelor naturii astfel încât ele să nu mai cauzeze nici o pagubă, Biblia nu ne spune. Un lucru este însă sigur, şi anume, toţi cei care vor trăi sub acest guvern drept „nu vor munci degeaba şi nu vor avea copii ca să-i vadă pierind, căci vor alcătui o sămînţă binecuvîntată de DOMNUL şi urmaşii lor vor fi împreună cu ei“. — Isaia 65:23.
În paginile acestei reviste, precum şi în alte publicaţii ale Watch Tower Society, Martorii lui Iehova au subliniat de repetate ori faptul că Regatul lui Dumnezeu a fost stabilit în cer în anul 1914. Sub conducerea acestui Regat, de aproape 80 de ani se depune o mărturie mondială, iar în prezent ne aflăm în pragul promiselor ‘ceruri noi şi a unui pămînt nou’. Omenirea va fi eliberată nu numai de distrugerile provocate de dezastrele naturale, ci şi de toate durerile şi suferinţele de care a fost afectată în ultimii şase mii de ani. Referitor la această perioadă se va putea spune cu adevărat că „lucrurile dintîi au trecut“. — 2 Petru 3:13; Apocalipsa 21:4.
Ce se poate spune însă despre prezent? Acţionează Dumnezeu în folosul celor care suferă din cauza condiţiilor naturale sau de alt gen? Mai mult ca sigur că o face, dar nu neapărat în modul în care s-ar putea aştepta majoritatea oamenilor.
[Legenda fotografiilor de la paginile 8, 9]
Activităţile oamenilor au făcut ca mediul nostru înconjurător să fie mai predispus dezastrelor naturale.
[Provenienţa fotografiilor]
Laif/Sipa Press
Chamussy/Sipa Press
Wesley Bocxe/Sipa Press
Jose Nicolas/Sipa Press